on the verge of extinction... again

Am plecat pe la 13. Am fost la poarta inainte de 14. Am intrat dupa 15. Am stat la gard, pe lateralul T-ului, in partea in care sta Malcolm, cam la 1/4-1/3 din lungimea T-ului, in partea dinspre scena. Nici nu mai stiu ce ganduri cretine sau vid o fi fost in capul meu pana la Down. Tin minte doar ca la un moment dat se plimbau pe acolo niste fete imbracate in rosu cocotate pe ditamai toacele. Si majoritatea pareau gravide si cocosate.

Down si Iris. Bun. Adica a fost bine ca a fost ceva de umplutura si o motivatie sa ma misc putin. Asa cum am promis, am fost in pantaloni scurti, camasa, cravata si sacou. Dobitoaca de mine nu a luat in considerare o chestie insa: temperatura. Pana sa apara Down pe scena, picioarele mele erau deja negre de inghetate ce erau. Aproape la fel de negre ca si sosetele pe care mi le tot trageam disperata peste genunchi. Ah, si BGS-ul a fost total demoralizator la capitolul asta - indivizii aia tremurau fix in fata mea. Faptul ca sunt o fiinta lipsita de creier mi-a folosit cat timp au cantat Down. Daca as fi avut asa ceva, l-as fi pierdut la cat am dat din cap, mai ales la sfarsit, ca atunci mi-au placut mie mai mult. Inca ma doare gatul. Anselmo a terminat cu un "... and she's buying a stairway..." si o invitatie catre public sa continue "... to heaven..." Moment in care brontozaurelului i-a trecut prin tartacuta ca poate Iris o au in plan completa. Nu. Pana la 19:35 mi-am verificat ceasul din minut in minut. Nu mai puteam de frig si nu imi luasem inca sacoul pe mine. Si ma gandeam ca mi-l iau pe mine la Iris si mi-l dau jos la AC/DC, cand o sa ma incing. Aripile mele au fost foarte fericite cand s-a facut 19:35 si mi-am luat sacoul pe mine. M-a ajutat si miscarea facuta si cat au cantat Iris. Gatul meu mi-a fost foarte recunoscator ca de data asta n-am mai dat din cap ca disperata.

Asteptare pana la AC/DC. Sau mai bine zis agonie, ganduri negre, scenarii catastrofice...

AC/DC. Cum incepe... cred ca stie toata lumea. In caz ca mai exista cineva care nu stie... asa. Si nu mi-a mai parut rau. Ca m-am imbracat asa, ca am inghetat. Pur si simplu am simtit ca e cel mai potrivit omagiu pentru nebunul ala mic care alerga prin fata mea.

Rock N' Roll Train... running right off the track. Si un brontozaurel epuizat inainte sa se termine piesa. Hell Ain't a Bad Place to Be... brings out the devil in me. Back in Black... got nine lives... abusin' every one of them... Big Jack. A doua piesa de pe Black Ice. Dirty Deeds Done Dirt Cheap. Si un brontozaurel urland iar pe acolo. Aaaa... nu mai sunt sigura de ordine. Thunderstruck. Black Ice... when the devil come a callin' I ain't gonna be around... Shot Down in Flames. The Jack. Si apoi a inceput sa coboare clopotul. Hells Bells. Shoot to Thrill... too many women and too many pills... War Machine. High Voltage. Si apoi... a inceput inca o piesa. Crant, crant... asa s-ar fi auzit... daca s-ar fi auzit de muzica. Plastice strivite sub tocuri. Organe rearanjate. Ficatul ricosand de clavicula, rinichii in gat. You Shook Me All Night Long. TNT. Cu flacari. Whole Lotta Rosie. Let There Be Rock. Imagini cu Bon Scott. Si momentul Angus. Si apoi intuneric.

Urmat de reintoarcerea pe scena cu Highway to Hell... my friends are gonna be there too! For Those About to Rock... We Salute You!

Bere in sosete. Bleah!

Poze. Facute cu telefonul, puse in ordine exact inversa de photobucket, iar Angus e al dracului de greu de prins...

PS - Faptul ca am obiceiul sa ma port cu biletele de concerte de parca ar exploda daca le sifonez cat de putin s-a dovedit a fi util. N-am avut nici un fel de probleme la scanare.