on the verge of extinction... again

Pentru ca discutam recent cu Alex despre motive de a merge la concerte. Am inceput sa-mi doresc asta prin 2006- 2007, cand tocmai descopeream internetul. Si faptul ca pe internet circulau concerte sau macar bucati din concerte. Pe atunci nu prea aveam mari sperante de a vedea vreodata anumite trupe in Romania, dar nu puteam sa nu ma gandesc ca ar fi extraordinar daca, intr-o zi, ar fi posibil ca...

Am tras in zadar de colegi de facultate pe care ii stiam macar oarecum interesati de acelasi gen de muzici. Si n-am ajuns nicaieri. Sa vad cum stau cu banii, sa vad cum stau cu timpul, sa vad daca pot sa plec de la scarbici...

Asa ca am renuntat si pur si simplu am mers la primul concert singura (lectie invatata: oamenii dispusi sa mearga la concerte sunt de gasit la concerte, nu printre colegi). Si nu m-a mancat nimeni. Ma rog, nu la concert, ca pe drumul de intoarcere m-a capsat bine unul din dragutii de catelusi care nu-ti fac niciodata rau daca te simt om cu suflet bun. Probabil se scuturase ceva din diavol de pe Coverdale pe mine si de-aia. In fine, revenind. M-am simtit bine si am plecat de acolo cu o singura intrebare in creier: "when are we doing this again?".

Ei bine, la mai putin de un an dupa. Una din minunile in care nu credeam. Mi-am dorit cu atata disperare sa-i vad. Pentru acea noapte de Craciun in care as fi putut sa fac o mare prostie, dar n-am facut altceva in afara de a ma uita la DVD-urile lor live.

In general, atunci cand am ales sa vad trupe live, a fost ceva personal. A fost vorba de experientele mele proprii peste care s-au potrivit anumite piese. Care au facut coloana sonora a vietii mele in acele momente.

We are the ones always too early or too late. Se potriveste atat de bine in momentul asta. Nu ma pot plange ca n-as fi obtinut lucrurile pe care mi le-am dorit. Doar ca uneori au venit prea devreme, cand nu eram capabila sa realizez cat vor valora la un moment dat pentru mine, iar alteori prea tarziu, cand deja nu se putea sa-mi mai pese, oricat as fi incercat sa fiu entuziasmata... de dragul trecutului.

Ah, si stiu ca sunt norocoasa. I-am vazut in Romania, i-am vazut afara. Stiu ca sunt oameni care n-au avut niciodata ocazia de a-i vedea live. Mi-as fi dorit sa prind si piesa asta live macar o singura data. Dar am prins alte raritati extraordinare, nu? La dracu', am prins Suicide live la Paris!