on the verge of extinction... again

Pentru ca uneori e ca o palma care te trezeste la realitate sa vezi un clip din asta. Si-ti reaminteste ca de fapt doar despre asta ar trebui sa fie vorba. Ca doar asta ar trebui sa insemne de fapt un concert. Atat pentru cei de pe scena, cat si pentru cei din public.

Sa te simti bine. Si atat. Restul poate sa se duca dracului.

Am cunoscut si eu senzatia aia. Cine stie, probabil de-aia am ramas cu amintirile cu care am ramas dupa concertul din 2010. Atat de multe si atat de vii. In ciuda faptului ca atunci parca mai mult am stat tampita ca nu-mi venea sa cred ca e real.

You rock me, little baby, 'til my face turns cherry red... you rock me so hard, babe, I fall right outta bed... inca pot sa-l aud in cap... si sa vizualizez...

Aerosmith. Aseara. De data asta cu o alta piesa care imi place enorm si pe care m-am bucurat s-o vad iar in setlist, chiar daca mi-a parut foarte rau ca au renuntat la No More No More (in ciuda a ceea ce spune setlistul oficial).

Da, ii invidiez enorm. Pentru moacele alea fericite.

Edit

Se pare ca Steven a avut probleme cu vocea si de aia au scurtat setlistul. Sincer, nu se observa, insa nu e imposibil ca tot asta sa explice si cateva din setlisturile anterioare pe care Joe a avut trei piese. Consecutive.

Si intre timp am mai dat peste doua clipuri simpatice din concertele precedente.

Primul e cu Rag Doll si cu Steven facand, cred ca putin cam fara intentie, ceva in genul a ce faceam eu cand eram mica pe bara de batut covoare. Radea si nu s-a potolit dupa, asa ca sper ca n-a patit nimic. Sau macar nimic mai rau de doua-trei vanatai. Momentul e pe la 2:05.

Al doilea e un clip cu Mama Kin... in care Steven il confunda pe Joe cu o inghetata? In orice caz, reactia lui Joe e delicioasa. Mai ales cum isi trage capul putin mai tarziu, probabil temandu-se ca o sa se repete momentul (care e pe la 1:05).