on the verge of extinction... again

"Dar asta... e de anul trecut? De ce il mai tii?"
Calendarul meu din bucatarie. Cel de la Milwaukee. Cu toate lunile pe o singura foaie mare. Primit de la tati. Pe celalalt cu cate o foaie pentru fiecare luna pe care pictasem numaratoarea inversa pana la concertul Whitesnake (si Def Leppard, da, dar ce sa fac daca pe mine tot Coverdale & co m-au impresionat mai tare) nu-l mai am. Nici nu mai tin minte cu ce era sau de la cine il primisem. Probabil tot de la tati. Pe cel de la Milwaukee l-am pastrat pe perete insa. Am inceput sa-l pictez dupa jumatatea anului. Imi marcasem inca din iulie date pana pe la mijlocul toamnei. Imi facusem planuri pentru acele date. Planuri care s-au spart pe 4 august ca un geam crapat la primul pumn primit. Am avut ghinion? Sa nu fiu ipocrita, nu stiu cum ar fi mers planurile mele. Cel mai probabil prost. Asa am avut un motiv valabil sa-mi modific planurile. Si sa marchez alte date, care n-au mai tinut de mine, pe calendarul ala. Pana la data de 17 noiembrie. Bine, si asta se cheama tot ca mi-am bagat eu coada. Revenind la data de 17 noiembrie. Aia chiar a fost alegerea mea 100%. Pentru ca mi-era frica. Pentru ca primisem o veste proasta si nu stiam cum aveau sa evolueze lucrurile. Pentru ca vroiam sa trec si de momentul ala inainte ca lucrurile sa reinceapa sa mearga prost.

Si atunci am fost o ticaloasa. Si am avut parte de priviri dezaprobatoare cand am povestit ca i-am spus ca nu-l sunasem cand ma rugase sa-l sun pentru ca n-avusesem chef sa vorbesc cu el. S-a oferit sa ma ajute... dar asta n-a reusit sa ma enerveze. Nu ii cerusem asta, la dracu'! Cumva discutia a deviat si am ajuns sa vorbim despre tembelizor si desene animate. Asa ca nu s-a terminat urat.

17 noiembrie. Grabita, usor in intarziere, nedumerita. Si apoi o priveliste de milioane. Aia am fost eu. Imbracata ca o scolarita, cu camasa si cravata, fusta scurta si strampi cu romburi. Pe jos, cu laptopul in brate ca sa mai lucrez ceva in timp ce-l asteptam.

Doua maini. Intinse ca sa ma ajute sa-mi strang lucrurile si sa mi le bag in ghiozdan. Ghiozdanul meu negru cu rosu, tot de la Milwaukee. Manusile mele din piele intoarsa cu care se juca in timp ce-mi luam ghiozdanul in spate. Discutii despre cum imi mai merge facultatea in lift. O imbratisare inainte de plecare. Timida, nu ca la cateva luni mai tarziu cand aveam sa ma arunc pur si simplu la gatul lui.

Pe birou mai am un calendar. Pentru 2009. Si pe asta am marcate multe date. Si pe asta il voi pastra in cutiuta cu amintiri.