"we have to/ let's talk about it" - the stereotype and the frustration
Vreau mereu sa experimentez ceva nou. Vreau versiuni demo. Care expira dupa o utilizare.
Vreau versiuni demo pentru relatii, vreau versiuni demo pentru sentimente, pentru viata. Stiu, sunt insuportabila, razgaiata, fandosita. Dar nu vreau oameni care sa-mi fie alaturi "forever and for alaways". Mi-e frica de oameni. De toti. Nu vreau sa-mi daruiesti tot ce consideri ca ai mai frumos in suflet. Vreau o privire. Timp de trei secunde. Uite, nici nu trebuie sa te opresti din drum. Nici nu trebuie sa tii minte. Vreau doar sa intelegi, pentru cele trei secunde cat privesti in ochii mei, ca sunt disperata. Si apoi poti sa uiti. De fapt chiar vreau sa uiti. N-am nevoie de tine, ma intelegi? N-am nevoie sa tii minte ca pot fi si fragila. Vreau sa ma cunosti in continuare puternica. Ma descurc si singura. Dar vreau privirea aceea atunci cand ti-o cer. Nu mai tarziu. Nu pot fi vulnerabila pana mai tarziu, mi-e prea frica sa fiu vulnerabila mai mult de trei secunde, chiar nu intelegi? Pana atunci imi voi fi rezolvat deja problemele. Dar fara privirea aceea imi voi fi si pierdut din nou cativa stropi de viata.
Nu, nu vreau sa-ti spun ce ma macina. Daca imi ceri asta voi izbucni intr-un ras isteric, tu vei da ochii peste cap si totul se va termina cu ridicari de ton si usi trantite din nou. Crede-ma ca voi avea mereu grija sa fac parada cu dinti si gheare de fiecare data cand ma voi incrunta si iti voi spune ca nu te priveste, ca pot sa imi rezolv si singura problemele. Chiar pot. Daca nu pun la socoteala faptul ca am nevoie de alea trei secunde de vulnerabilitate.
Nu, n-o sa-ti spun niciodata ca am plans pentru ca mi-ai refuzat cele trei secunde. N-o sa-ti spun niciodata ca am ajuns sa fac o tampenie din cauza asta. Pentru ca mi-e rusine. Mi-e rusine ca am vrut sa fiu vulnerabila trei secunde.
Da, totul e in regula. Nu, acum chiar nu mai pot, tocmai mi-am dat seama ca am uitat sa... Sigur, poate mai tarziu dupa ce termin. Da, e perfect.
Deja nu mai pot fi vulnerabila nici macar pentru alea trei secunde. Deja sunt sinistru (pentru mine doar, caci nimeni altcineva nu va sti vreodata) de senina. Zambesc, fac glume pe seama a cu totul altor chestii si tu deja te gandesti ca n-a fost decat un norisor neinsemnat pe un cer senin. De fapt... Dar deja nu mai conteaza, decizia e luata. Si nu stiu daca mai exista ceva care sa ma poata salva.
Uneori ma salveaza chiar dorinta de a incerca ceva nou, daca reusesc sa o deviez spre ceva inofensiv. Sa nu fie o noua modalitate de a-mi face rau fizic, sa fie in schimb un deodorant sau un gel de dus nou, un sortiment nou de inghetata, un nou animal de plus, o noua carte, orice chestie noua si tentanta... Si asta face sa fie periculos sa ma gasesc in astfel de momente intr-un mediu familiar, unde nu exista nimic necunoscut, nimic de explorat... Nu exista nimic sa-mi distraga atentia de la gandurile de auto-distrugere.
Te uiti la mine cum imi mangai ariciosul de plus si zambesti atunci cand iti spun ca ma linisteste sa fac asta. Si nu stii ca poate mi-a salvat viata atunci cand tu mi-ai refuzat asta. Fara sa stii, sunt constienta. Dar nu ti-as fi putut spune cat de disperata eram. Mi-ar fi fost prea rusine sa-ti par ca si cum as dramatiza.
Si in continuare ma comport ca si cum viata asta nu e decat o versiune demo. Si mintea mea e moarta acum.
Si mi-e groaznic de frica de ce va aduce ziua de maine. Si imi este si mai frica sa recunosc asta.
Vreau versiuni demo pentru relatii, vreau versiuni demo pentru sentimente, pentru viata. Stiu, sunt insuportabila, razgaiata, fandosita. Dar nu vreau oameni care sa-mi fie alaturi "forever and for alaways". Mi-e frica de oameni. De toti. Nu vreau sa-mi daruiesti tot ce consideri ca ai mai frumos in suflet. Vreau o privire. Timp de trei secunde. Uite, nici nu trebuie sa te opresti din drum. Nici nu trebuie sa tii minte. Vreau doar sa intelegi, pentru cele trei secunde cat privesti in ochii mei, ca sunt disperata. Si apoi poti sa uiti. De fapt chiar vreau sa uiti. N-am nevoie de tine, ma intelegi? N-am nevoie sa tii minte ca pot fi si fragila. Vreau sa ma cunosti in continuare puternica. Ma descurc si singura. Dar vreau privirea aceea atunci cand ti-o cer. Nu mai tarziu. Nu pot fi vulnerabila pana mai tarziu, mi-e prea frica sa fiu vulnerabila mai mult de trei secunde, chiar nu intelegi? Pana atunci imi voi fi rezolvat deja problemele. Dar fara privirea aceea imi voi fi si pierdut din nou cativa stropi de viata.
Nu, nu vreau sa-ti spun ce ma macina. Daca imi ceri asta voi izbucni intr-un ras isteric, tu vei da ochii peste cap si totul se va termina cu ridicari de ton si usi trantite din nou. Crede-ma ca voi avea mereu grija sa fac parada cu dinti si gheare de fiecare data cand ma voi incrunta si iti voi spune ca nu te priveste, ca pot sa imi rezolv si singura problemele. Chiar pot. Daca nu pun la socoteala faptul ca am nevoie de alea trei secunde de vulnerabilitate.
Nu, n-o sa-ti spun niciodata ca am plans pentru ca mi-ai refuzat cele trei secunde. N-o sa-ti spun niciodata ca am ajuns sa fac o tampenie din cauza asta. Pentru ca mi-e rusine. Mi-e rusine ca am vrut sa fiu vulnerabila trei secunde.
Da, totul e in regula. Nu, acum chiar nu mai pot, tocmai mi-am dat seama ca am uitat sa... Sigur, poate mai tarziu dupa ce termin. Da, e perfect.
Deja nu mai pot fi vulnerabila nici macar pentru alea trei secunde. Deja sunt sinistru (pentru mine doar, caci nimeni altcineva nu va sti vreodata) de senina. Zambesc, fac glume pe seama a cu totul altor chestii si tu deja te gandesti ca n-a fost decat un norisor neinsemnat pe un cer senin. De fapt... Dar deja nu mai conteaza, decizia e luata. Si nu stiu daca mai exista ceva care sa ma poata salva.
Uneori ma salveaza chiar dorinta de a incerca ceva nou, daca reusesc sa o deviez spre ceva inofensiv. Sa nu fie o noua modalitate de a-mi face rau fizic, sa fie in schimb un deodorant sau un gel de dus nou, un sortiment nou de inghetata, un nou animal de plus, o noua carte, orice chestie noua si tentanta... Si asta face sa fie periculos sa ma gasesc in astfel de momente intr-un mediu familiar, unde nu exista nimic necunoscut, nimic de explorat... Nu exista nimic sa-mi distraga atentia de la gandurile de auto-distrugere.
Te uiti la mine cum imi mangai ariciosul de plus si zambesti atunci cand iti spun ca ma linisteste sa fac asta. Si nu stii ca poate mi-a salvat viata atunci cand tu mi-ai refuzat asta. Fara sa stii, sunt constienta. Dar nu ti-as fi putut spune cat de disperata eram. Mi-ar fi fost prea rusine sa-ti par ca si cum as dramatiza.
Si in continuare ma comport ca si cum viata asta nu e decat o versiune demo. Si mintea mea e moarta acum.
Si mi-e groaznic de frica de ce va aduce ziua de maine. Si imi este si mai frica sa recunosc asta.
3 pareri
- cine
- sorin
- cand
- marți, 4 august 2009 la 19:58:00 EEST
- cine
- krossfire
- cand
- miercuri, 5 august 2009 la 13:22:00 EEST
- cine
- brontozaurel
- cand
- vineri, 7 august 2009 la 01:04:00 EEST
Si eu ma refugiez in muzica in care simt ca ma regasesc... muzica pe care unii o eticheteaza ca fiind esenta raului... oh, well...
Si eu imi spun de multe ori "take it light", dar in momentele alea de nebunie nu mai conteaza ca am avut si voi mai avea momente de luciditate.
Si sunt mereu foarte recunoscatoare pentru faptul ca pot sa ma bucur mult mai mult decat altii pentru tot ce imi merge bine tocmai pentru ca am avut si momente mult mai proaste decat au trait altii si contrastul e mult mai puternic.
@krossfire: Nu mai sunt asa disperata cu muzica... nu cum eram inainte; inca ma influenteaza puternic, dar la un alt nivel.
Da-ti si tu cu parerea!
Mai jos se pot scrie tampenii. Nu mai mari ca alea de mai sus...
Insa inainte de orice altceva, vezi cum se comenteaza: indrumar tehnic si reguli!
HTML acceptat: <b>, <i>, <a href=""> (fara alte atribute)