on the verge of extinction... again

In mare, anul asta a fost unul bun pentru mine. Au existat si momente proaste din cand in cand. Si totusi plusurile au depasit cu mult minusurile. Dar ultima saptamana a fost oribila (chiar daca as fi ipocrita sa nu recunosc ca a avut si ea momente bune). Acum sunt ametita, desfigurata si... aaa, nici eu nu mai stiu. Nu pot spune ca am mai avut vreo zi asa proasta cum a fost cea de ieri de multa vreme... hmmm... de cand am fost internata anul trecut cand cu "aripa" dreapta. Zbang, zbang in capul meu, de parca ar fi cineva acolo care nu mai poate de cald si ciocane cu disperare cum ca vrea sa iasa. Si am deschis toate geamurile. Nu vreau sa mai ies din casa. Nu vreau sa ma vada nimeni in halul asta. Nu, nu, nu, nu, nu, nuuuuu...

Stiu, nici statul cu ochii in monitor nu ajuta... Cred ca ma duc sa-mi spal toate perechile de incaltari cu care am iesit. Si asa nu mai intentionez sa ies din casa pana la sfarsitul lunii, nu mai vreau sa ma vada nimeni... bine, cu exceptia unui medic si pana acolo cred ca iar merg cu fata in palme. Nu ca ar avea vreo legatura fata in palme cu incaltarile, dar sunt prea ametita si prost dispusa ca sa ma chinui sa scriu ceva care chiar are logica. Ceea ce iar e trist, pentru ca altfel as fi avut cate ceva de zis despre inceperea anului scolar, reactii la inceputul asta, rechizite, educatie pe la noi si pe la altii, copii si parinti; despre niste desene animate (astea); despre chestii observate prin oras; si despre diverse alte maruntisuri...

Edit: Uofff! Sometimes is hard, so hard to take it, you've got to hold on till you make it... Mi se par adorabile amandoua, atat The Seventh Brother cat si Tiny Heroes.