on the verge of extinction... again

Arata... aproximativ bine zic eu. Au inauntru o umplutura de gem de capsuni si deasupra o dubla glazura de vanilie si ciocolata. Glazura aia de ciocolata e una din putinele chestii cu adevarat faine pe care stie sa le faca mama. Face si o crema de zahar ars super, dar ssst! sa nu afle, ca o sa ma trezesc ca primesc si asa ceva la cutie si, de fiecare data cand s-a intamplat asta... a ajuns facuta praf! Deci mai bine nu, daca tot nu supravietuieste calatoriei BV-B.

Mirosul e... mmm! Gustul e bun. Deci sunt un real succes, nu? Nu!

Sunt cauciucate. Nu chiar ursuleti Haribo deghizati in briose, dar pe aproape. Hmmm, ca si clatitele mele de anul trecut. Ca o groaza de alte rezultate ale incercarilor mele de a face una-alta in bucatarie (am facut si cartofi cauciucati candva). Daca stau sa ma gandesc bine, parca si pandispanul ei e la fel. Cred. Parca asa tin minte. De obicei imi servesc prietenii cu aripi gri cand imi trimite pandispan.

Totusi... nu m-a pocnit niciodata pana ieri. Parca se mosteneste. Ceea ce gatim noi iese cauciucat. Bine, stiu, nu chiar tot. Daca arunc o bucata de somon pe farfurie la microunde si-l las 4 minute, 2 pe o fata, 2 pe cealalta, nu imi iese cauciucat. Si nici ciocolata calda nu-mi iese cauciucata. Si nici ceaiul. Dar tot ce e mai complicat de atat... mie mi-a iesit mai mereu cauciucat. We're the queens of rubber.