on the verge of extinction... again: prima cu emo

prima cu emo

vineri, 30 ianuarie 2009 03:41:00

Ca tot n-am scris vreodata pana acum nimic pe tema asta...

A fost odata ca niciodata... draci, nu e bine, am gresit ceva. Eu parca eram copilu' cu date exacte, copilu' obsedat de acuratete.

Inca o incercare.

[background]
Miercuri, 8 octombrie 2008. Eram programata sa imi scoata tijele. Ajuns la spital la 6:50 am, hartii pentru internare, analize, schimbat in pijamale bleumarin cu ursuleti maro cu fundite rosii la gat, sosetute rosii si papucei rosii. Lasat papucei langa pat, urcat in pat cu ursuletu' de plus, pus pe studiat niste configuratii la retele, raspuns la intrebarile anestezistei. Asteptat destul de putin, pasat telefonul si ursuletu' mamei, coborat de la etajul 5 la 2 unde urmau sa ma opereze. Perfuzie, asteptat putin iar, mers in sala de operatie supravegheata atent de asistenta care ma intrebase de vreo cateva ori:
"Mai Ana, tu nu-mi lesini pana ajungem in sala, nu?"
Ajuns in sala pe propriile picioare, lasat papucei rosii, urcat pe masa. Inteles ca ii paream palida si speriata. Ha! Nu ma vazuse in vara cand mai aveam putin si ma apucam sa prestez activitati de Rex (adica ros de incaltari) de speriata ce eram.

"Te las fara papuceii rosii... nu-i mai gasesti aici cand te trezesti... ti-i fur eu..." a glumit asistenta.
"Nu functioneaza... nu sunt cei buni... cei din 'Vrajitorul din Oz'... am incercat, dar nu m-au transportat acasa..."
"Vai! Si eu care credeam ca sunt cei buni!"
"Nu, nu sunt cei buni..."

Au sosit si doctorii in sala. S-au uitat pe radiografii, omul care ma operase in vara mi-a tot pipait umarul pe unde imi bagase tijele. Nu mai tin minte ce-a zis despre ce vedea pe radiografii si ce simtise la umar. Tin minte doar ca era de bine. Si apoi...
"Trebuie sa-i dai cumva bluza de pijama jos" i-a spus asistentei. Da, eu inca eram cu bluza de pijama pe mine, dupa ce imi pusese perfuzia. Eh, s-a descurcat cumva.
"Si bustiera... se murdareste..."
"Ahhh! Nuuu... Si eu care o alesesem ca ma gandeam ca n-are cum sa incomodeze" dar a ramas in mintea mea. E drept ca aveam sa ma trezesc pictata pana-n gat cu dezinfectant sau ce draci o fi fost ala.
"Bustiera se asorteaza cu sosetutele rosii, vad..."
"Mdeh, e tot rosie..." ma gandeam eu. Degetele mele ramasesera agatate de bretelute. Apoi i-am dat drumul. Bine ca nu i-a dat drumul si asistenta in acelasi timp.
Acum te-am dezbracat… vrei sa ne dezbracam si noi? a glumit celalalt doctor.
Cred ca ma inrosisem toata si nu aveam cum sa ma ascund. M-au acoperit cu o chestie rece si subtire si... s-a rupt filmul. Nici nu m-am prins cand m-au adormit. Sesizasera in vara ca am devenit foarte agitata dupa ce anestezistul incepuse sa dea indicatii referitoare la ce sa-mi puna in perfuzie, asa ca de data asta au fost mult mai discreti.

M-am trezit iar mumie intr-o pozitie incomoda. Ma simteam bine. Din nou, fara greturi, fara ameteli, fara dureri mari. Din nou plangeam de fericire ca e totul in regula. Dar stateam asa incomod. Si m-am ridicat. Si imediat au sarit pe mine brancardierul, asistenta si anestezista. Si l-au chemat si pe omul care ma operase. Care tot incerca sa ma linisteasca. Si se pare ca nu eram chiar atat de treaza pe cat imi imaginam, pentru ca nu-mi amintesc foarte bine ce-mi zicea. Tin minte doar ca imi spunea sa nu mai plang, ca in cateva minute voi fi inapoi la mama. Ohooo, clar nu eram treaza! Pentru ca am fost groaznic de sincera...
"Nu mama... vreau telefonul... dar e la mama..." si am inceput din nou sa plang.
Vroiam sa plec pe picioarele mele de pe masa de operatie. Pentru ca eu chiar ma simteam in stare. M-au aburit ca nu e voie, ca procedura, bla, bla... Dar totusi brancardierul mi-a promis ca-mi da voie dupa ce iesim din blocul operator. Si asa am intrat pe picioarele mele inapoi in salon. Asta a fost partea buna si oarecum amuzanta pe alocuri.

Ce-a urmat... a fost de cosmar. Certuri urate cu ai mei, unul din motivele de cearta cu ei fiind faptul ca ei tineau neaparat sa beau un compot foarte dulce, in ciuda faptului ca eu oricum simteam ca am mereu nevoie la baie din cauza multelor perfuzii si in ciuda faptului ca asistenta spusese ca nu e o idee buna sa beau ceva dulce, pentru ca ar putea sa mi se faca rau. In cele din urma au plecat, iar eu am bantuit mai toata noaptea pe holurile spitalului cu ursuletu' meu in brate.

Joi, 9 octombrie 2008. Scapat de bandaj si de stat in spital la prima ora. Intors acasa. Asteptat cu nerabdare jumatate de zi sa plece ai mei inapoi la Brasov si sa raman singura.

[partea emo]
Ramasa singura. Singura in sfarsit. Speriata, furioasa. Si singura. Si impulsiva ca de obicei. Ce putea sa se intample din moment ce ramasesem singura cu o idee idioata? Normal sa o pun in practica. Aveam faina, aveam zahar, aveam... compotul discordiei. Ala care provocase cearta din seara precedenta. Asa ca m-am apucat sa fac... gogosi. Iar in compozitie am folosit si compotul discordiei. Alta utilizare mai buna n-as fi putut sa-i gasesc. Si asa, pe la ora 10 pm, m-am ales cu un aluat roz... emo-aluatul!!! Facut gogosi... aaa, ce? Mai corect spus ar fi niste chestii roz-maronii... diforme, oarecum elastice si in acelasi timp tari. Daca le-as fi facut mai mari ar fi fost numai bune sa incalte o emo-masina. Imposibil de mancat. Insa m-a amuzat teribil ideea de gogosi emo.

6 pareri

cine: sorin
cand: vineri, 30 ianuarie 2009 la 10:50:00 EET

Pacat ca nu ai gasit intelegere unde ar fi trebuit sa fie. Stiu ce inseamna sa ramai peste noapte in spital numai ca vizitator, ca jumatatea mea mai buna trei operatii o facut la rinichi sa-si scoata cataraoaiele. Si am stat cu draga de ea in spital cate o nopate pana sa o iau acasa. Hai ca nu ma leg de atmosfera deprimanta, mirosul specific :( si felul in care se purtau parte din asistente, da poci sa spun ca ma rupeam tot timpul in doua parti chinuite, o parte vroia sa ramana langa draga de ea sa o sustina si sa o ajute, iar o parte vroia sa dispara din salon, ca au mai fost cateva doamne operate, ce se simteau jenate de prezenta mea. Nu stiam cum sa mai intorc capatana in sus in jos in stanga dreapta, sa fie sigure ca pot sa le vad. Si draga de ea o plans de fiecare data cand se trezea, da nu mai tinea minte nimic din partea cu plansete si inchipuiri (cica asa ar fi normal dupa anestezie). Urat, urasc spitalele! La partea cu ramas home alone, sa spunem doar ca nu vreau sa inteleg motivul pentru care iti place sa ramai doar tu in casa, dar tare mult ma bucuram cand plecau ai mei cate o saptamana de acasa. Si la scoala am avut mare noroc, in 5 ani or venit ai mei dor la cursul festiv, de or vazut si ei ce o muncit "odorul", o fost fainut, m-am bucurat pentru o clipa ca i-am vazut voiosi si oarecum pe margini madrii.
Acu la partea cu gogosile emoiste, m-am cracanat de ras, si mi-am adus aminte de jumatatea mea mai buna, cand o decis sa faca pe bucatareasa, in primul an de casnicie, stateam intr-o garsoniera (in chirie) si am reusit a cumpara un aragaz cu cuptor. No boooon, hai sa faca si draga de ea eclere, numai ca, coca nu o crescut deloc, o iesit niste lipiute plate emoiste, pe care o pus niste budinca cu cocoloase, si cica alea o fost eclere emoiste. 36 de bucati o fost, si le-am mancat pe tate, am spus ca-s bune tare (da numa' io stiu cat o durut stomacu) si sa mai faca si alta data. Asa ca draga de ea o pus frana la plans, si o hotarat ca ii mai amuzant sa facem experimente culinare, si dupa 3 luni o mai incercat o data, si o iesit tat eclere emoiste, si le-am mancat iara pe tate, si o ajuns sa faca acum eclere cum nu au cofetarii pe nicaieri, asa ca bag de sama ca o sa ajungi sa faci gogosi ca nimeni alta.

cine: brontozaurel
cand: vineri, 30 ianuarie 2009 la 11:33:00 EET

La partea aia n-am vrut sa intru in detalii pentru ca mi-am facut suficienti draci atunci si daca e sa retraiesc niste momente scriind despre ele, prefer sa fie amuzante. Dar m-a enervat ingrozitor faptul ca asistenta care era in tura in seara aia a fost in stare sa se poarte frumos cu mine desi n-o mai vazusem in viata mea, nu-i dadusem nimic, nu-mi datora nimic iar ai mei nu au fost in stare de asta cand au venit din nou la mine mai tarziu in seara aia. Plus ca pe ei nu i-am frecat sa ma ajute cu una sau alta, insa pe fata aia, da. Si inca am un gust amar pentru ca aproape mereu, aproape oriunde m-as duce, aproape toata lumea se poarta frumos cu mine, iar de la ai mei aud o groaza de epitete "dragute"...

Gogosile... le-am facut pe o plita, aragaz n-am avut decat peste jumatate de luna cand mi-au luat ai mei si de atunci eu nu l-am folosit decat ca sa incalzesc aerul din casa sau apa pentru diverse.

cine: Florin
cand: vineri, 30 ianuarie 2009 la 16:00:00 EET

Apai nu stiu cum sa spun, ca imi este o tara de smereala, ai mei or fost cum or putut si or stiut si ei, nu stiu cum sa zic a spune, asa, pe ocoleala, le-am fost si inca le sunt drag cu tat ce-i bun si rau in mine,noah bine? Am intales tarzau si io, numa dupa ce mi-o vinit piticu', si de-oi gresi si io, sper sa ma ierte, si de se poate sa fie mai dahstapt ca mine, sa cugete cand trebe sa-mi deschida ochiu, asta in cazul daca obsearva ca are cu cine. Ce-o fost nu pot sa mai gandesc amu de-i bine, ii vad pe ai mei doar cum sunt tot mai stinsi pe zi ce trece si incerc sa fac in asa fel incat sa poata sa ma vada cat mai des si cat mai bine. Un sigur lucru imi este clar acum, am inteles si inteleg ca mult din raul lor o fost pentru ca au vrut sa-mi fie bine. Si m-au iertat si ei destul, chiar prea mult, dupa mine, incerc sa-nvat sa iert si eu, si sa imi cresc, daca se poate, copilul cat mai bine.
Ce sa spun, sa functioneze aragazul 1.000.000 de ore fara probleme si sa infurie gogosi rockerite, jumperite, fotomodelite ... numa una si una, si cand vor fi mai bune si mai gustoase sa ne trimiti si noua reteta.

cine: krossfire
cand: vineri, 30 ianuarie 2009 la 19:48:00 EET

Sorin : Mirosul...cum ai reusit sa-mi amintesti de miros ? Eu n-am probleme cu acele de exemplu (analize am facut o droaie, etc) dar mirosul de spital ma nelinisteste - de parca in aer sta un virus mortal si tocmai l-am inspirat.

cine: Florin
cand: vineri, 30 ianuarie 2009 la 20:41:00 EET

@Krossfire - ioi, mirosul ala, of, cum naiba sa-l poata uita cineva, imi sta pe creier si acuma, si primul lucru pe care-l simt ca ma gandesc la un spital e mirosul ... Imi pare rau acum ca am pomenit de el. Si daca tot citii ce scrisesem io mai sus, fac o corectie, am mancat un NU *sa fie sigure ca NU pot sa le vad :( . Ca barbat nu-s pudic io de fel, da jena din privirile doamnelor o voi uita cu greu. Si ca tot ai pomenit de ace, trebuie sa recunosc ca io am fost torturat de ace, prima data la liceu, cand doamna asistenta imi lua sanje (nu mai stiu de ce), si o scos seringa din acul ce o ramas in vena, am inceptut a curge si a improsca cu sanje ca la robinet, si domna asistenta si-o aruncat ambele maini peste acul din vena mea (sa oreasca sanjele vezi doamne) si l-o impins pana la os in disperare .... brrr. Apoi o fost draga de ea, o terminat liceul sanitar, si o muncit un an ca asistenta in spital, dupa care s-o facut aspirina (studenta la facultatea de Medicina si Farmacie, tot asa le mai spune ? aspirine, paracetamoale ? ca noi le spunea asa de albe ce erau, de atata invatat in sesiune nici soarele nu le vedea) si experimenta pe mine. Am vene groase si proeminente la maini, si cand le vedea, saliva si pe loc spunea "hai sa-ti fac un intravenos !", si il facea. Apoi o hotarat ca vrea sa exerseze imjectiile subcutane si intramusculare, m-o killarit asa cam 3-4 ani ...
Si ca tot mi-am amintit de aspirine, tin minte ca am facut o data rost (in sesiune) de belete de intrare la strandul sportiv din Cluj, ne-am dus noi trei haritici albi, si cand am intratara acolo si am vazut numa shfortosi umflati de muschi si rasbronzati, ne-am tipat in apa ca stricam toooot aspectul acolo. Noah, si apoi sa vezi tu rasete pah marjine, ca se videau trei copii haritici albi, slabi piele si os cum intreceau sportivii in inot, si unu o strigat cu patos " Ia uite, marii albi!"

cine: brontozaurel
cand: sâmbătă, 31 ianuarie 2009 la 00:39:00 EET

@Sorin: m-am prins ca ar fi trebuit sa fie si un 'nu' acolo ;)
Stiu ca a mei tin la mine, dar nu-mi pica deloc bine cand ma fac in toate felurile... iar altii pot sa imi vorbeasca asa frumos :(
Ai un stil de a povesti :))

@Krossfire: mirosul ala e intr-adevar neplacut si e si mai rau atunci cand se imbina cu unul de urina... plus ca spitalele de pe la noi ar noi ar fi un bun decor de Scooby-Doo la halul in care arata peretii, usile si la cate artropode traiesc pe acolo

Da-ti si tu cu parerea!

Mai jos se pot scrie tampenii. Nu mai mari ca alea de mai sus...
Insa inainte de orice altceva, vezi cum se comenteaza: indrumar tehnic si reguli!
HTML acceptat: <b>, <i>, <a href=""> (fara alte atribute)