on the verge of extinction... again

A fost odata ca niciodata un brontozaurel platitor de net la o preaminunata firma. Preaminunata pentru ca netu' zbura de obicei. Se mai intampla sa pice cam o data pe luna (copii, sper ca acum ati inteles cand se scrie "odata" si cand se scrie "o data"), daaar... in mare parte din timp zbura!

Totul era perfect, norisorii erau roz si pufosi...

Pana intr-o zi, cand pe deasupra orasului in care locuia brontozaurelu' se intampla sa treaca in zbor un balaur de la vest. Balauru' si-ar fi vazut de ale lui si ar fi trecut rapid peste oras daca nu i-ar fi atras atentia agitatia din centru...

... unde erau multi oameni furiosi care... distrugeau chestii. Tomberoane, garduri si banci lipsite de aparare. Bineinteles, balauru' n-avea de unde sa stie ce se intampla pe acolo. N-avea globu' de cristal la el... ca i-ar fi crapat capu' nevasta-sa daca ar fi lasat-o fara o modalitate de a-i monitoriza toate miscarile si intentiile vecinei.

Asa ca balaurul, fiind el un balaur prudent din fire, a presupus1 ca toata agitatia e din cauza lui. Ca pe el vor sa-l prinda. Si sa-l faca bucati ca pe bietele tomberoane. Asa ca si-a continuat zborul cu ochii pe oamenii infierbantati.

Pana cand...

... zbang! Saracu' balaur vedea stelute... verzi. Si roz. Si mov. Si turcoaz. Si portocalii. Si dupa o vreme incepu sa simta si niste dureri. De cap, de gat, de burta. Saracu' balaur neatent se impiedicase de un bloc. Si cazuse cat era de lat peste blocu' ala.

Saracu' balaur a zacut acolo pana in dimineata urmatoare. Cand a reusit pana la urma, cu chiu cu vai sa se ridice. Si sa se descurce din cablurile agatate. Si sa isi continue zborul. Speram ca de data asta cu ceva mai multa atentie. Pentru ca nu dorim raul nimanui, iar balauru' asta era un balaur cuminte (da' cam bleg de felu' lui).

In oras, si mai multi oameni furiosi. Cei cateva sute din blocu' respectiv, lasati fara net de accidentu' balaurului.

Bineinteles, oamenii de la preaminunata firma s-au dus sus pe bloc si s-au miscat ca niste furnicute harnice pana cand au remediat problema.

Bineinteles, brontozaurelu' habar n-avea. Ca fusese vreo problema, ca fusese remediata... ca doar era pe un program de somn inversat. Asa ca atunci cand s-a trezit... a constatat ca nu merge netu'. Si s-a scarpinat in cap si a ridicat din umeri. Oricum avea de umblat ca sa plateasca un impozit si alte chestii.

Seara cand s-a intors acasa... tot n-avea net. S-a scarpinat iar in cap, a ridicat iar din umeri si... s-a culcat. A doua zi... tot n-avea net. S-a scarpinat in cap, a ridicat din umeri, oricum tot zicea ca o sa se apuce sa mai stranga din dezastrul din casa. A tot facut ordine si curatenie pana pe seara.

Cand, de plictiseala, s-a trezit sa sune la preaminunata firma. Si au trimis pe cineva2. Si, cu ocazia asta, brontozaurelu' a aflat de defectiunea care fusese si din cauza careia fusese deconectata toata lumea. Si apoi reconectata, cu exceptia unui brontozaurel atat de mic incat trecuse neobservat...

• ¹ N-o sa uit niciodata ce ne zicea in liceu Atkinson, profa de jurnalism: "in this field, you must never assume - if you 'assume' (ass|u|me), you make an ass out of u and me." ➚
• ² Care n-a putut ramane fara reactie la gradina zoologica de plus a brontozaurelului si s-a apucat sa vorbeasca cu Joe (din colectia dungati) - "pis-pis...". Ahem, i-am pus numele dupa omul care a facut fericiti milioane de copii, nu dupa chitaristul Aerosmith, care, in caz ca nu stiati, are si el un motan (viu, nu de plus) care seamana fenomenal de tare cu un lynx. Si, daca tot am adus vorba de Aerosmith, in noaptea de duminica spre luni m-a lovit o pofta nebuna de piesa asta:

  Sleepin' late and smokin' tea...

  Au fost zei in noaptea aia - intregul concert este super. Una din intrebarile primite de Joe in timpul sesiunii de chat a fost "do you get stagefright?" - as fi fost in stare sa pun pariu pe orice ca raspunsul o sa fie "no" (si da, am avut dreptate, raspunsul a fost "no, just excited"). They look so on top of it on stage... ➚