on the verge of extinction... again

Bucurestiul e mare!

In urma cu opt ani si jumatate mi se parea atat de mic...

Inca tin minte. Primavara lui 2003. Semestrul II din primul an de facultate. Pe vremea aia inca inghiteam litri de carbogazoase (m-am lasat de peste 4 ani), in principal Pepsi. Si tocmai se incheiase un concurs Pepsi la care marele premiu era... un cal adevarat! N-am castigat eu calul... din pacate! Dar am castigat unul din premiile mai mici - un cronometru. Si in luna mai m-am intors de atatea ori pe jos de la Politehnica. 13 kilometri pana la mine, undeva aproape de extrema estica a orasului. Cu cronometrul la gat, incercand mereu sa scot timpi cat mai buni. Mergand, fara sa dau in alergare. Cred ca cel mai bun a fost undeva intre o ora si jumatate si o ora si patruzeci de minute. Superb, avand in vedere ca faceam peste o ora cu metroul (adica mers pana in statie, asteptat in statie, schimbat metroul la Dristor pentru ca in perioada aia se lucra la metrou, mers de la Grigorescu pana acasa pentru ca atunci nu exista inca statia 1 Decembrie 1918... plus timpul efectiv de mers cu metroul). De destule ori insa eram rupta de oboseala si treceam binisor de doua ore. Uneori de-abia ma miscam si treceam chiar si de doua ore si jumatate... Dar dupa acea luna de mai... a inceput sa mi se para atat de mic Bucurestiul! Mi s-a parut si mai mic in toamna aceluiasi an cand m-am dus si m-am intors pe jos de la SIAB (Baneasa). Mai tarziu aveam sa ma intorc pe jos de la concerte tinute la Romexpo, aveam sa ma plimb pe jos in aceeasi zi de la mine pana la Piata Sudului, pana la Piata Unirii si apoi pana la intersectia Colentina cu Fundeni. Toate plimbarile astea au facut Bucurestiul micut-micut in mintea mea... pana la sfarsitul asta de saptamana...

Cred ca am mai povestit ca salteaua mea a prins personalitate si a inceput sa si-o manifeste bagandu-mi arcuri in picioare, coaste si cap (ceea ce se pare ca nu demonstreaza decat ca bratele si stomacul meu sunt mai nesimtite...). Eu am reactionat simplu: am refuzat sa mai dorm pe ea. Si am inceput sa-mi fac somnul pe podea. Deloc incomod pentru mine, care am dormit pe jos pe asfalt la mai toate concertele la care am fost. Insa intr-o zi... mi-a scapat porumbelul si le-am spus alor mei. Care au fost cu adevarat revoltati ("cum sa dormi pe jos?!?") asa ca la sfarsitul asta de saptamana au aterizat in Bucuresti ("mergem sa luam saltea!") - uofff! N-aveam chef sa ma cert...

Chestia cea mai draguta e ca... patul si salteaua mea au niste dimensiuni mai exotice. Carrefour, Praktiker, Casa Rusu, Real, Cora, Mobexpert, Bricostore, Mr. Bricolage, Metro, Ikea, Selgros, Dedeman - am trecut prin toate cautand respectivele dimensiuni. A, si nu ma refer doar la un magazin din fiecare... La Metro cica avusesera, dar nu mai aveau si stocul era blocat. Inca nu mi-e clar ce inseamna asta exact, dar presupun ca implica si lipsa sansei de a gasi prea curand la ei o saltea potrivita pentru patul meu. La Dedeman... aveau! Intamplator, Dedemanu' a fost ultimul magazin in care am ajuns. Intai in cel de pe Giurgiului. Pentru cine nu stie, ala e unde si-a intarcat dracu' copchii - spre extrema sudica a Bucurestiului, nu departe de Jilava. Acolo teoretic aveau saltele cu de dimensiunile dorite... practic, tocmai se vandusera... cu exceptia uneia care se apropia de 600 lei. Nooo way! Sunat la celalalt magazin. Asta a facut-o tati; eu eram pe jos de ras cand l-am auzit cu "puteti sa va uitati in calculator sa-mi spuneti [bla-bla]" - imi si imaginam cum se apuca ala sau aia de la celalalt capat al firului sa crape calcu' cu toporu' si apoi sa-i studieze "matele"... In fine, concluzia convorbirii telefonice a fost ca la Dedemanu' din Militari (intersectia Valea Cascadelor cu Timisoara) aveau 14 bucati. Inca un drum pana acolo...

Ajuns acolo, gasit un tip la raion, intrebat de saltea, pus sa-mi scoata una, ajuns si ai mei, nu e buna, nu mai e intact plasticul in care era imbracata. Incercat alta de aceleasi dimensiuni, nici aia nu e buna, e prea jegos plasticul. Imi venea sa urlu - ce dracu' conteaza? Ma saturasem, simteam ca turbez, voiam doar sa ma car cat mai repede de acolo. A trebuit sa ne dea jos alta bucata de sus de la cucurigu. Plecat cu salteaua, platit salteaua, stat la coada pentru garantie. Tati a trebuit sa comenteze "bineinteles, tu n-ai niciodata buletinul la tine!" M-am strambat, mi-am imaginat ca scot si limba la el si am scos buletinul din gentuta si i l-am bagat sub bot. Don't assume, 'cause when you assume, you make an ass out of u and me. Nu, nu a fost nevoie de buletin pentru garantie. Ah, si Dedemanu' nu ofera transport gratuit la domiciliu decat daca valoarea depaseste 2000 lei. Altfel costa 104 lei pentru sectorul 3 si e posibil sa dureze mai mult de 48 de ore pentru valori de sub 1000 lei. Genial. Solutia? Transportam noi salteaua... pe masina?

Inainte de plecare, mama a trebuit sa sara pe mine... De stat la coada pentru garantie am stat langa zona cu masute apartinand de o chestie... cred ca se numea Cuptorul de Aur, unde vand diverse scarbosenii (ma rog, cel putin pentru mine) plus niste cutiute cu niste mini-prajituri. 30 lei cutiuta cu trei sortimente care nu par ceva unicat - nu, mersi! Dar mama a trebuit sa ma frece la cap sa-mi iau ceva de acolo. Bineinteles ca nu la mine chiar inseama nu si ramane nu, dar m-a iritat insistenta. Am ramas in schimb sa ma holbez la un stand cu diversi detergenti. Habar n-am ce inseamna diversi... pentru ca eu n-am observat decat unul, ala din cauza caruia m-am dus la standul ala - un Ariel pentru rufe colorate. Pentru ca tricourile mele cu personaje de desene animate au si ele dreptul la iubire si curatare nu doar partiala si intamplator detergentul ala e singurul care a reusit sa ajute si o mare nepriceputa in ale spalatului cum sunt eu. Si iar m-am trezit ca sare cineva pe mine. Miseleste, pe la spate. De data asta nu mama, ci o fata de la stand care mi-a plantat in brate niste mostre de detergent de vase in timp ce eu inghetasem. Si, dupa ce m-am dezghetat... am tulit-o de acolo! Oricum tati ma chema pentru ca avea nevoie de bon ca sa-l lase ala de la paza sa scoata salteaua afara. Nefericita chestie, atat pentru mine cat si pentru tipa de la stand - i-as fi cumparat un Ariel pentru rufe colorate daca nu ma speria. Pe mama n-a speriat-o. Asa i-au stralucit ochii cand a vazut pungutele cu detergent de vase din bratele mele... "imi da si mie?" si a tulit-o inapoi la stand. Tati radea, ala de la paza radea, eu nu stiam daca sa rad sau sa-mi trag palme. Pana la urma n-am facut decat sa-mi suflu in ciufu' si transpitatia de pe frunte. Ajuns la masina cu salteaua, dar fara doamna mama. Aparut si doamna mama cu mostrele primite de ea. Plantat mostrele peste surorile lor din bratele brontozaurelului. Cred ca am facut o mutra...

Tati a vrut sa lege pur si simplu salteaua pe masina (nu, nu are portbagaj deasupra si nu mai are de ani buni Dacie... adica adio forme patratoase, bun venit forme fluide!). Panica in capul brontozaurelului ("are you mad, mad, mad, mad?") - daca aluneca de pe masina? Ii vine in fata celui din spate, nu mai vede, se panicheaza, intra intr-un stalp, poti sa-l omori! Nuuu... Asa ca l-am pus sa faca gaurele in ambalaj (ala pe care nu-l dorisera decat intact). In cate opt puncte pe fiecare parte, i-am ghidat sfoara pe sub celofan si am asigurat-o bine la interiorul masinii. Si apoi am transpirat de fiecare data cand accelera sau frana... si salteaua aluneca la cativa centimetri mai in fata sau mai in spate. Nu mi s-a mai parut niciodata asa lung drumul din vestul pana in estul Bucurestiului... nici macar atunci cand l-am facut pe jos obosita dupa o zi de scoala...

Ah, da, in seara aia am dormit tot pe jos. Eram atat de obosita dupa toata umblatura incat am picat lata inainte sa apuc sa fac un dus si sa inaugurez salteaua cu o lenjerie de pat curata si pijamale curate si, cel mai important, un brontozaurel proaspat spalat in ele...