razboaie si strategii
Sambata asta am luat-o pe alt drum. Altul decat cel pe care o iau de obicei ca sa ajung la piata 1 Decembrie. La covrigarie. Pentru un covrig. Si la farmacie. Nu. De data asta pentru altceva. Pentru ceea ce se vede in poza din dreapta. E un drum pe care n-am mai luat-o de ceva vreme si pe care o luam des in august-septembrie 2008. Ca sa evit locul in care s-a intamplat minunea. Mi-e dor de unele aspecte ale vietii mele de atunci. Cu siguranta nu de zilele in spital, de bandajele alea nenorocite pe sub care transpiram in ultimul hal sau de lipsa de mobilitate (desi ultima chestie m-a obligat sa gasesc solutii chiar haioase in unele situatii). Dar viata mea in perioada aia a insemnat mai mult de atat...
In razboi. Dupa fiecare batalie se analizeaza ce s-a intamplat. Ce s-a pierdut. Ce s-a castigat. M-a pocnit ca nu se poate fara pierderi. Cel mai important e sa le minimizezi. Din punctul asta de vedere... de Craciun m-am descurcat de vreo 5 ori mai prost decat la sfarsitul asta de saptamana. Nu, tot nu vreau sa fiu optimista. Mai putin rau poate sa nu insemne mare lucru. Progresul e progres, dar conteaza si punctul de plecare.
That's when you know how bad you want it. In cazul meu foarte. Si, dupa ziua asta de sambata, ma simt ceva mai putin vinovata pentru asta. No man should have to bury his child... si totusi... eu decid daca sunt dispusa sa imi risc viata mea sau nu. Nu mi-am dorit niciodata nimic altceva cu atata furie. Nu am fost niciodata dispusa sa risc atat pentru nimic altceva. E si asta o strategie. Sa-mi fortez mana. E ca atunci cand se pune siguranta pe planul doi pentru ca masina sa fie mai performanta. Si sunt posibile doua rezultate: pilotul castiga... sau moare. Desigur ca in al doilea caz e posibil ca regulile sa fie schimbate din exterior si asta sa faca masurile extreme sa treaca in ilegalitate. Dar la disperare faci si ceva ilegal, nu mai conteaza. E la fel si cu saritul meu peste scaune. Sar peste scaune si nu doar asa pur si simplu peste un obstacol imaginar pentru ca prezenta lor acolo ma forteaza sa sar mai sus. Daca scaunul e acolo si nu sar suficient de sus... ma lovesc. Poate chiar urat. Mereu vizualizez cum se intampla asta inainte sa imi iau avant. Mereu mi-e frica. Si ajuta.
Tot la capitolul strategii, dar nu de-ale mele. Azi la covrigarie. Cer un covrig, mai nears. Vad ca incepe sa-i aleaga, pune unul in punga, doi... "am zis unul!" Dar ma ignora. Il pune si pe al treilea si imi intinde punga - "trei lei..." "am zis unul!" si ii intind un leu. Scuze, tanti, nu e vina mea ca ti-ai ales prost fraiera. Si nici daca pur si simplu esti surda.
Da-ti si tu cu parerea!
Mai jos se pot scrie tampenii. Nu mai mari ca alea de mai sus...
Insa inainte de orice altceva, vezi cum se comenteaza: indrumar tehnic si reguli!
HTML acceptat: <b>, <i>, <a href=""> (fara alte atribute)