on the verge of extinction... again

Dar lucram la ceva care chiar ma prinsese, de ce dracu' a trebuit sa strice asta? Am inteles, existenta lui e utila, a mea e inutila. Nu imi pasa. Pentru prima data in ultimele doua luni chiar reusisem sa ma apuc sa fac ceva si chiar simteam in sange ce fac...

Marti. Un telefon si un e-mail care au venit putin prea tarziu. Cu cateva ore inainte, oricare din cele doua ar fi fost un motiv suficient de bun sa nu comit iar o tampenie. Si i-am urat pe amandoi in seara asta. Senzatia aia de "you could have saved me..." Mi-a picat prost si faptul ca acel e-mail incepea cu "draga Ana..." Stiu ca am des momente de in care ma gandesc "da, sigur, 'of, generatia asta' pe dracu'!" - am dat de foarte multi oameni care au cu peste zece ani mai mult decat mine, studii superioare si totusi... Au mari lipsuri in ceea ce priveste gramatica, ortografia... si, nu in ultimul rand, bunul simt. Am primit e-mail-uri de la profesori universitari care pareau scrise de nea [orice nume vreti sa-i dati] care, timp de 50 de ani, si-a baut creierii in fiecare seara intre repriza de cosit si cea de batut nevasta. Asa ca, na, imi pica prost ca am avut un gand de genul "die, damn it, die..." indreptat impotriva cuiva care a auzit totusi de formule de introducere si de semnat un e-mail.

Urasc copiii. In special aia mici. In momentul in care vad o proaspata mamica cu chestia urlatoare in brate imi vine sa iau un topor si sa-i fac ca pe Donald. Donald din Millie and Billie. Pentru cei care n-au rabdare sa asculte cu atentie versurile si au impresie ca piesa e doar o scarboasa poveste de dragoste... ei bine, e vorba de ceva de genul "all chopped and sealed tight in baggies..." Se aplica si pentru gravide. E acel sentiment de repulsie si teama pe care il au unii la vederea unui sarpe. Nu am luat cu mine la Bucuresti decat o singura poza de cand eram mica. Pentru ca aparea si un pinguin in ea. Am ars o multime de alte poze cu mine de cand eram mica. Bineinteles, ai mei mai au inca destule. Intotdeauna cand merg la Brasov intorc ramele cu poze de-ale mele cu fata spre perete. Imi e prea scarba de ele. Si martea asta, la farmacie, o creatura din aia mica m-a apucat de mana. Si ma-sa s-a luat de mine pentru ca mi-a observat mutra scarbita. Le-as fi crapat capul la ambele daca as fi avut cu ce...

Ah, tot legat de muzici, a iesit noul videoclip Stone Sour, Say You'll Haunt Me. Videoclipul in sine intra la eh, interesant uneori, usor ridicol alteori, dar na, am vazut si mai rau, nu-i asa? Cum ar fi ultimul videoclip Dream Evil, Bang Your Head. Ma enerveaza la culme cum au adaugat "publicul." Pacat, imi place cum au fost filmati de aproape. Dar cu "publicul" au exagerat. Rau de tot. Ah, si in ciuda titlului piesei, eu nu prea ii vad dand din cap. Din cate stiam eu... se procedeaza asa. In plus, publicul e cat se poate de real. Da, e filmat prost. Dar tot e unul din videoclipurile mele preferate de la Amon Amarth. Revenind la fantomele de la care am plecat. Nu pot spune ca mi-a placut ideea videoclipului, chiar daca ca apreciez atentia acordata detaliilor. Mai toate videoclipurile lor sunt asa... mai putin cele pentru Reborn (amuzant ca asta e piesa care m-a facut sa fiu nebuna dupa ei) si Sillyworld. Nu ma omor nici dupa piesa - "together... forever... I belong to you..." Da, bine. Ma duc sa-mi trag o caramida in cap. E drept ca are si parti care imi plac. Bucati care au ajuns sa ma bantuie, bucati pe care le-am ascultat de zeci de ori ("say you'll never die - you'll always haunt me..." e un cosmar pe care l-am avut de prea multe ori, uneori desfasurat voit in mintea mea in timp ce eram cat se poate de treaza... am visat ca l-am omorat, i-am dorit sa moara). Dar luata cap-coada...