on the verge of extinction... again

But first... Am ramas cu expresia asta din "The Mask". Ma refer la desenele animate, filmul am ajuns sa-l vad de-abia la multi ani dupa. Revenind. Dupa cum spuneam, inainte de toate, o clarificare: daca nu scriu nimic pe blog la mijlocul saptamanii, nu inseamna ca as fi murit, inseamna doar ca... hmmm, mai bine nu. In continuare mi-e teama sa scriu pe blog despre chestii care nu sunt deja incheiate sau macar in faza finala. Mai ales cand felul in care au mers lucrurile pana acum ma face sa ma simt bine. Mi-e teama ca o sa fac vreo prostie si o sa stric tot. Si apoi o sa-mi para rau... ca m-am bucurat prea devreme.

Ciorna de la primul curs de joi. A inceput facultatea. Semestrul II. De doua saptamani. Ca si acum un an. Aproximativ. Atunci a inceput pe 23 februarie, anul asta pe 22 februarie. Anul trecut eram in ultimul an la cealalta facultate. Anul trecut, 5 martie a picat joi. In zilele de joi aveam un curs de doua ore, un seminar de doua ore si inca un curs de patru ore. La primul curs, cel de doua ore, am fost singura cu profa, tot semestrul. Profa era si foarte insarcinata, asa ca nici nu a fost vorba de scris pe tabla sau de stat in picioare tot semestrul. A stat langa mine in banca sa-mi explice materia. Si, cand a fost vorba sa explice ceva in scris, n-a vrut sa scrie pe caietul meu... a zis ca ar arata urat scrisul ei pe langa notitele mele. Cei care mi-au vazut vreodata notitele de la orice curs stiu de ce. Asa ca tot semestrul a scris pe niste ciorne. La sfarsitul fiecarui curs, imi notam data pe ciorna, o incadram intr-un dreptunghi si coloram dreptunghiul cu un marker verde. Si mai coloram cu alte markere alte chestii care mi se pareau interesante. Dupa ce am terminat cu licenta am dat caietele la gaurit ca sa pot sa le pun apoi in bibliorafturi. Ciornele... nu le-am arhivat impreuna cu tot ceea ce scrisesem eu. Dar, nici eu nu stiu exact din ce motiv, nu le-am aruncat. Nu erau scrise 100%. Si mi-am mai notat diverse maruntisuri pe ele, pe toate directiile. O listuta de cumparaturi, o schita cu o idee de interfata grafica... Martea asta... m-am uitat peste ce a fost scris in urma cu aproape un an pe una din ciorne. Pentru ca s-a intamplat sa o folosesc sa-mi tai unghiile pe ea. N-am avut niciodata intentia clara sa le pastrez. Imi era clar ca o sa zboare... mai devreme sau mai tarziu. Pareri de rau? Da, imi pare rau ca a trecut perioada aia. Primavara trecuta a fost o perioada foarte buna pentru mine. Pe toate planurile. Si pareri de rau pentru faptul ca sunt asa. Ca parca mereu imi pare rau dupa ceea ce nu [mai] am la momentul respectiv. In toamna lui 2008 nu mai puteam, de-abia asteptam sa ma intorc la politehnica. Acum ma tot gandesc ce bine a mers ultimul semestru dincolo, la matematica.

Acum e septembrie... aproape. De fapt, e ca si cum ar fi inceput de octombrie. Mai sunt doar putin peste doua saptamani pana cand ziua si noaptea vor fi egale. Imediat dupa ziua mea. Si apoi o sa avem parte de mai multa lumina decat de intuneric. In fiecare an astept cea mai lunga zi. E ciudat. Ma simt protejata de intuneric. Si, in acelasi timp, ma simt asa bine sa ma trezesc dimineata devreme si sa constat ca e soare afara...

Sentimentul de vinovatie. M-am intersectat azi cu cineva in metrou. Si mi-a fost clar ca m-a recunoscut, dupa cum s-a uitat la mine. Dupa un an si jumatate si in conditiile in care s-a mai intersectat probabil cu sute ca mine. Imi pare rau ca nu am putut sa fiu complet sincera atunci. Vroiam doar sa stiu cum stau lucrurile, n-am avut niciodata intentia sa raman pana la capat. Nici n-as fi avut cum. Sau poate ca ar fi existat o posibilitate, dar nu cred ca as fi rezistat. Imi pare rau. Pentru ca e unul din putinii oameni cu adevarat de calitate pe care i-am cunoscut vreodata.