on the verge of extinction... again

Ce e intre paranteze patrate e optional. Adica exista 2^2=4 variante de a citi titlul. Toate valabile. Da, stiu, programatorii astia...

Laura. Ieri, pe 1 martie, s-au implinit 30 de ani de cand s-a nascut. Ultima data cand am vorbit cu ea a fost acum un an si trei luni. Si... mai putin decat mi-as fi dorit, aproape deloc despre cum mai e viata ei, desi trecusera cinci luni de cand nu mai stiam nimic de ea. Pentru ca... eram prea fericita atunci, radeam mult, ciripeam vesela. Si pe undeva mi-a fost teama. Sa nu aud o alta poveste trista. Pentru ca, din pacate, a incasat destule de-a lungul vietii. Mi-a fost teama si sa n-o sperii. La inceput nici n-am fost sigura daca m-a recunoscut, apoi cand mi-a spus "of course I remember you, silly!" (asa imi place cum pronunta anumite cuvinte...) m-am simtit vinovata. Ca poate ea ascundea ceva de cineva, iar eu am dat-o de gol bucurandu-ma ca un catelus ca o revad. Indiferent de ce ar fi fost vorba, de cat de gresit ar fi fost in ochii altcuiva, nu i-as fi pus niciodata bete in roate cu intentie. Eu n-am auzit-o sa se prezinte nimanui atunci. Asa ca am evitat si sa o strig pe nume. Pentru ca nu stiam... daca nu cumva i-as strica ceva planuri in felul asta. N-am vorbit doar in particular cu ea. Mi-a fost frica. Sa n-o sperii. Sa nu se simta hartuita. Si mi-a fost rusine. Ca eram asa fericita. Iar ea imi parea asa obosita. N-as fi vrut sa o ranesc facand parada cu fericirea mea in fata ei. Acum... iar nu mai stiu nimic de ea. As putea sa ii trimit un mail. Pe undeva mi-e teama. Aceleasi vechi motive. N-as vrea sa se simta urmarita, n-as vrea sa ma intristez eu. Daca nu mi-ar raspunde? As ajunge si eu la niste concluzii destul de neplacute, ca asa sunt si eu, imi imaginez ce e cel mai rau. Sper ca e inca in viata. Si ca poate e fericita... indiferent de ce ar putea sa implice asta.

"Hot Summer". Stiu, acum incepe primavara, nu vara. "Hot Summer" scrie pe tricoul verde fara maneci pe care il purtam anul trecut in prima zi a primaverii, 2 martie. Da, 2 si nu 1. 1 martie a picat anul trecut intr-o duminica. A fost o zi care nu prea a existat pentru mine, nu mai tin minte nimic din ea. Deloc treaza, aveam ceva (cam prea multe) pastile la bord. Si anul asta a fost la fel. 2 a fost anul trecut prima zi de primavara pentru mine. Cu miros de... barbat. De culoare verde... ca tricoul meu. Ma refer la ziua de 2, nu la barbat, ca nu umblu cu extraterestri... inca. Restul dinozaurilor, verzi sau nu, sunt de multa vreme doar fosile. Iar alte reptile mai mici nu ma tenteaza... oricat de verzi ar fi. Ca tot am folosit cuvantul "verzi" de atatea ori, de ce al' cu coarne li se spune dolarilor "verzisori"? Si chiar sunt verzi in desene animate. Ca aia adevaratii mie mi se par mai degraba gri. Revenind. O vreme nu mi-am mai gasit tricoul respectiv. Pana in iarna asta. Si acum iar nu mai stiu pe unde l-am pus. Mi-ar placea sa-l port iar maine.

"Ai mainile inghetate - de ce?" Am auzit asta, formulata exact la fel, atat la inceputul asta de martie cat si in urma cu un an. De la doi barbati diferiti, care amandoi s-au aratat interesati si care stiu clar ca eu nu sunt interesata de ei. Nevertheless, I still care a lot about both of them.

Manusi. Daca tot am zis si de maini inghetate. Pentru mine, acum reincepe vremea lor. Cand e frig u adevarat afara nu port niciodata. Oricat ar fi de fara degete (de genul manusilor de box), de imblanite inauntru, mie tot imi ingheata mainile (ai, drace, era sa scriu tot manusile) in ele. Iarna imi bag fiecare mana pe sub maneca opusa. Pana la cot. Si nu doar pe sub un rand de haine. Pe sub tot ce se intampla sa am pe mine. Dar cand vine primavara... meteorologic vorbind... 10-15-20... chiar 25 de grade e zona de manusi. Am cunoscut doi barbati care stiau cum sa se joace cu degetele mele prin degetele manusilor intr-un mod foarte dulce.

Scoala. Asta cred ca e clar. Am mai mult chef atunci cand nu tremur toata. Semestrul de primavara e mereu mai bun decat cel de toamna-iarna.

Ziua mea. In mai putin de trei saptamani implinesc 26 de ani.

Martisoare. Am primit anul trecut un martisor cu Tom & Jerry. E singurul martisor pe care l-am pastrat vreodata, e drept ca fara fundita. Inceputul de martie nu prea a insemnat vreodata martisoare pentru mine. Nici macar pentru dat la scoala la profesoare. Pe alea le pregatea tati.

Flori. Nu. Cu exceptia faptului ca, atunci cand eram mica, rupeam zambilele din curte de la mamaia si apoi plangeam ca le-am rupt.

Anul trecut. Mult din ce am scris pana acum se refera la anul trecut. Da, pentru ca pana in septembrie-octombrie a fost probabil cel mai fericit an din viata mea. Anul asta... simt ca deja l-am ratat dupa cum a inceput.