on the verge of extinction... again

Azi Ieri m-am deplasat pentru prima oara cu metroul pe anul asta. Si pentru prima data in aproape doua saptamani in care n-am stiut decat de auto-pingea, asta daca am iesit. Nu ca m-as fi plimbat cine stie ce azi ieri, ca n-a fost vorba la plimbare. Am intrat si pe la Accessorize. Adica aia care vand diverse accesorii, dar nu prea stiu eu bine ce anume. Si care mai vand niste gramajoare de dantela care ar fi chiloti. La 36 lei gramajoara. Da, motivul pentru care stiu asta e exact ala evident. Mi-a placut prea mult cu se simte cand apuc cu gherutele dantela aia. Asa ca trebuia sa-mi iau si eu. In fine. Azi Ieri am intrat din nou. Ca aveau panou cu 50% reducere si eram curioasa. Daaa, erau la 18 lei. O, la dracu', daca nu-s in stare sa astept un an! Dar doar unul din modelele mele. Restul erau tot la 36 lei. Iar cea mai mica marime era S. XS nu mai aveau. Asa ca am iesit exact asa cum intrasem.

Mi-e dor de primavara trecuta. Mi-e dor de tot ce am trait atunci. Mi-e dor de cum ma simteam atunci. Mi-e dor de cum ma comportam atunci. Chiar si momentele triste de atunci erau mai bune decat momentele mele bune de acum.

M-a schimbat. Da, m-a facut sa-mi fie si mai frica sa ies ziua pe strada. Dar, in mod ciudat, am inceput sa ies mai mult din casa, sa experimentez din ce in ce mai multe. Si nu doar chestii mai scumpe decat pana atunci doar pentru ca le-am vazut intamplator intr-o vitrina si mi-au placut. Pana la Craciunul trecut, mers la ai mei de sarbatori insemna doar mers la Brasov, inchis in casa si depresie. Craciunul trecut a fost prima data cand chiar am iesit. Si am fost prin Poiana. In primavara, de Paste, la fel. De Craciunul asta n-am mai fost in Poiana, dar am iesit totusi prin centru. Si au fost primele sarbatori (in fine, e un fel de-a zice, pentru ca de fapt e vorba de zilele de 20 si 21) ale deceniului asta cand nu mi-am facut singura rau fizic doar pentru ca eram in preajma alor mei. Nu mi-a fost usor sa ma abtin, eram foarte agitata. Totusi... Am si ceva poze cu mine din ultimul an si jumatate. Ceea ce pentru mine e... cum sa zic? Din vara lui 2001 si pana in vara lui 2008 am 0.57 poze pe an cu mine. Da, asta inseamna 4 poze in 7 ani.

In toamna lui 2009 totul a mers din ce in ce mai prost. Anul asta a inceput mizerabil. Am iesit o singura data cu un scop mai complex decat acela de a-mi lua biscuiti sau altceva de genul asta de undeva de pe langa mine si de a trece pe langa un magazin cu jucarii. Si a fost cu adevarat trista iesirea de miercurea asta. Chiar daca incercam sa ma gandesc la Goofy, la Mickey, la Blinky Bill, la Tweety. Pur si simplu ma plimbam, habar n-aveam de directie, si ma tot bantuia acea scena din Redwall in care Matthias sare pe masa si striga "I'll tell you what you get - you get nothing, nothing, nothing!"

Mi-e frica. Ma tot bantuie un gand sinistru. Ca s-a consumat combustibilul si ca incet-incet ma scufund iar in mlastina apatiei. Imi mai dau o luna. Cat despre sesiune... imi pare rau s-o zic, dar da-o dracului daca chiar e necesar. Da, stiu ca am a doua licenta anul asta. Whatever becomes, it becomes.