on the verge of extinction... again

Nici nu stiu cu ce sa incep.

Poate cu inceputul.

Joi. Of, nu-mi vine sa cred ca a trecut joia cu laboratoarele si cu testul de la curs si ca a trecut bine! Cu "B" (b mare) in cazul asta. Nu-i nimic, mai urmeaza inca una saptamana asta, inca una saptamana viitoare si tot asa. Voi mai avea suficiente ocazii de esec.

Revenind... joi am aflat ca vineri urmeaza sa vina tati la TIB. Asta dupa ce luni imi spusese ca nu mai vine. Vineri. Sar direct la ora 18 cand se termina programul de vizitare. Eu ajunsesem inapoi acasa de vreo 15 minute. Si la ora 18 l-am sunat pe tati sa-i spun ca-l astept cu cafeluta si peste. Nimic elaborat pentru altii, mare lucru pentru mine ca trantisem bucatile de file de macrou in tigaie si scursesem ceva ulei peste ele. Pentru mine comit doar prima parte ca mi-e cam scarba de manjit cu ulei (aragazul, masa, farfuriile, tigaia, furculitele, paletele, mainile, gura), dar lui ii place mai mult cu ulei asa ca am zis ca fac un sacrificiu. Oricum nu vine pe la mine asa des si oricum nu-mi luase decat cateva minute. As fi preferat sa fie somon, dar eram cam falita... Si, dupa ce l-am sunat sa-i spun asta, am iesit. Sa ma racoresc, sa nu mai stau in miros de peste, dar si cu ideea ca poate gasesc ceva dulce si dragut... tot ca sa-l servesc pe tati. Nu prea stiam unde merg. Intamplator am ajuns prin zona Unirii. Si, o ora mai tarziu, dupa ce luasem o cutie de Guylian Seashells si o felie de tort de ciocolata ornat cu feliute de pere deasupra (ca n-am mai avut bani de doua felii), l-am sunat din nou, curioasa sa stiu pe unde e, curioasa sa stiu daca am timp sa ajung inaintea lui acasa. Era la Romana. I-am spus ca sunt pe la Unirii si m-a intrebat daca sa ma ia... pentru ca el mai trebuia sa se mai vada cu un client inainte sa ajunga la mine. I-am spus ca el decide. Ca nu ma supar daca ma ia cu masina, dar stiu sa ma intorc acasa, nu ma ratacesc daca e sa ma intorc singura cu metroul, fara sa ma tina cineva de manuta. Si a ramas ca il astept sa vina sa ma pescuiasca de la Unirii. Si ca pana ajunge o sa intru sa casc ochii in dreapta si-n stanga.

Asa ca m-am indreptat catre una din intrari. Si chiar inainte sa intru un grup de baietasi veseli (care stateau langa intrare si... aaa... dracu' stie ce faceau... pierdeau vremea, cred) m-au luat cu "ce faci iubita mea, suparata?" M-a enervat posesivul, si m-a surprins cuvantul "suparata" - eram agitata, speriata, inghetata, mucoasa, dar in nici un caz suparata. Faza s-a repetat cand am iesit din magazin pentru ca tati imi spusese ca e la semafor la cocor. Si in momentul ala asa mi-a venit sa ma descalt si sa arunc cu botinele in ei, poate le sparg (la propriu!) putin ranjetul. Clar lipsiti de ocupatie. Nici macar nu purtam ceva care sa atraga atentia. Botine negre, blugi bleumarin inchis spre negru, geaca neagra cu patratele gri. Sa zicem ca daca as fi fost dezbracata imbracata in roz as fi avut si eu o parte din vina, dar asa...

Stabilisem cu tati ca il astept pe bulevardul Unirii, dupa statia de autobuz. Stiam si dupa ce masina sa ma uit ca il intrebasem si cu ce masina e. Am traversat si m-am pus stalp pe bordura cam la zece metri dupa statie. Si a oprit langa mine un Peugeot 306. Deci nu masina pe care o asteptam. De fapt dincolo de mine. Si a dat inapoi cam 20 de metri pana in dreptul meu. Asta se intampla pe ditamai bulevardul Unirii la ora 19, nu pe o straduta necirculata. Vazusem ca imi facuse semn si ma uitasem cu curiozitatea aia de "WTF? Do I know you?" Si m-a luat cu "poate vrei sa vii cu mine, ca merg oricum in directia aia" la care i-am raspuns cu un "poate vrei sa iti las o botina pe portiera..." (repetat de doua ori, a doua oara aproape urlat, ca se uita de parca n-ar fi auzit bine) de nici mie nu mi-a venit sa cred. Era asa greu sa ii spun "nu, multumesc, il astept pe tati?" Poate asa se cara. Pentru ca n-a reactionat in nici un fel la faza cu botina si a insistat. Deja eram foarte nervoasa. Daca as fi avut o bata, m-as fi apucat sa-i sparg geamurile. N-as fi fost deloc civilizata daca as fi putut. Insa am vazut ca apare masina lui tati si m-am dus sa ma urc in ea.

Si au inceput sa curga intrebarile. "Cine era? Ce vorbeati?" Ahhh!!! N-aveam chef sa raspund la intrebari. Nici macar n-as fi stiut sa raspund. De unde dracu' sa stiu cine era bou'? Sper ca a dat un camion peste el. Deloc frumos din partea mea sa-i doresc asta, stiu, dar nu vreau sa ma autocenzurez acum, aici. "Unde ai fost? Ce ai luat de esti cu ghiozdanul?" Nu vroiam sa-i spun ca iesisem sa iau ceva dulce inainte sa ajungem la mine, iar a doua intrebare era de-a dreptul idioata. Aproape mereu ies cu un ghiozdan. Si e trist ca nici macar atat nu a observat. Foarte trist, daca ma gandesc la faptul ca si in liceu (adica pe vremea cand inca locuiam cu ei in Brasov) procedam la fel. Aproape oriunde as fi mers, mergeam cu un ghiozdan. Dar aveam draci. Si nu m-am putut abtine. "Intotdeauna ies cu ghiozdanul. E bun. Ca e greu. E bun. Ca sunt atatea animale... pe numar variabil de picioare..." Si a reinceput avalansa de intrebari. Inclusiv intrebari despre individul din Peugeot... din nou! Am incercat s-o dreg. "De parca n-ai sti ca e plin de javre... intregi sau mai putin intregi..." Dar tot au urmat alte intrebari de genul "Ce-ai? De ce esti nervoasa, suparata?" Poi chiar nu eram. Ii trageam aluia o botina in portiera si scapam de nervi. Da' n-am vrut sa ma vada tati. Si chiar si asa, in secundele alea in care alergasem spre masina lui tati si ma urcasem in ea deja uitasem de idiot... pana s-a apucat sa-mi puna toate intrebarile alea.

[Fast forward: home... at last]
Si a scos dintr-o sacosa o crizantema in glastra si un fir de trandafir.
"Aia o iei inapoi. N-am chef sa-i port de grija." Stiu ca lui ii plac enorm de mult florile, are o adevarata gradina de apartament la Brasov, dar mie imi e mai mult decat scarba sa am grija de ele. Si uneori mi-e mai mult decat scarba si de alea deja moarte (alea de pus in vaza). Pentru ca se mai scutura, pentru ca e posibil sa aiba animale. Nu inseamna ca mi-ar placea alea din plastic. Nu-mi plac. De fapt, cred ca imi plac florile cu adevarat doar in poze. In plus, m-a enervat la culme ca imi pusese sacosa aia pe birou!!! Iar eu fac crize daca imi pune cineva o floare, o vaza, o lumanare, un pahar, o farfuriuta cu ceva mancare, o mana murdara pe birou. Si in general daca imi pune cineva orice ar putea sa-mi strice biroul intr-un fel sau altul. Biroul e spatiul meu de lucru, prin urmare e sacru!!! Nu se ating chestii scarboase de el!!! Nu i-a convenit. A taiat florile si mi le-a lasat intr-o vaza. Si acum de-abia astept sa se usuce ca sa pot sa le arunc. M-as simti vinovata sa le arunc inainte, dar mi-e asa o scarba de ele. Ah, si trandafirului am uitat sa-i pun apa si era deja uscat pana a doua zi dimineata. Pacat, ca era dragut. Desi nici o floare nu poate fi suficient de draguta pentru mine incat sa merite sa-i stea vaza in alta parte decat pe jos, undeva ascunsa bine intr-un colt ca sa nu existe pericolul sa-i trag din greseala un sut si sa o vars.

Somehow, there's always friction... Somehow, I'm always horribly nervous and frustrated when they're around... so nervous I cannot even sleep at night. Somehow, I always hurt myself physically trying to project out there the image of a normal, maybe even model daughter/ person. Somehow, I think I'm hopelessly fucked up.