on the verge of extinction... again

Am fost atat de obosita, dar, in sfarsit... am ajuns sa scriu si asta.

Mi-am luat biletul inainte de jumatatea lui iulie 2016, in primul rand pentru Accept. Si da, mi s-a parut ciudat sa fie in deschidere la Sabaton. Nu ca n-as fi vrut sa vad iar si Sabaton - daca asa ar fi stat lucrurile, numele lor nici n-ar fi fost in titlu, dar, in general, am frecat mai multe concerte Accept si pe ei imi doream sa-i vad in primul rand.

Totusi, ultimul album Sabaton a reusit sa ma prinda, in special in timp ce trageam de mine sa devin mai... indoibila. Pentru cine nu stie m-am (re?)apucat de contorsionism (da, e extrem de tarziu la varsta mea!) si probabil n-o sa ma las pana nu-mi rup spatele.

Cum rar se intampla, zilele dinaintea concertului au fost calme. Am ajuns la poarta suficient de devreme incat sa intru printre primii si sa prind fix locul la gard pe care mi-l doream si sa tin loc pentru cine m-a rugat1. Fix locul pe care mi-l doream insemnand in fata microfonului lui Wolf. Microfon care nu era inca acolo pentru ca mai era o trupa inainte, dar avea deja marcat locul.

Twilight Force n-au fost o alegere deloc rea. Am dat din cap si m-am simtit bine.

Apoi Accept. Nu ma asteptam la nimic deosebit in materie de setlist avand in vedere ca ii mai vazusem de la ultimul album... uof, in acel Decembrie 2015, cand Peter purta tricoul cu Live life. Love life. iar acum aveau la dispozitie mai putin timp. Nu m-am inselat. Doar cele mai cunoscute piese, sase vechi, patru noi (post-reuniune). Am simtit lipsa unor piese mai putin cunoscute, dar care imi plac in draci. Nu ca as regreta ca i-am vazut oricum. Dar sper sa-i vad ca headlineri data viitoare.

Ca o nota amuzanta, i-am vazut de atatea ori si tot n-am prins pana acum o pana de la Wolf.

Sabaton au avut un decor impresionant pentru un concert la Arene, cu un tanc in mijlocul scenei si tobele pe el. Momentele preferate au fost Ghost Division (si in nici un caz pentru acel foarte corect pronuntat Multumesc, Romania! de pe sfarsitul piesei), Blood of Bannockburn, Night Witches, sa vad ca nu-s singura incantata sa auda Shiroyama si, bineinteles, momentul Van Halen al lui Joakim inainte de Final Solution in varianta acustica.

Momentul dinainte de Swedish Pagans (You know I don't like that song... and you want to play it anyway? Prostule! That means... it's actually Romanian for cheers...) a cam trecut pe langa insa. Piesa in sine a fost in regula live, pot sa dau din cap pe ea, desi acasa n-as cauta s-o ascult.

Pana la sfarsit am mai prins inca doua pene si the last drumstick.

Cred ca am devenit ceva mai... energica la concerte, in special in conditiile in care nu trebuie sa suport temperaturi extreme (desi concertul Scorpions din iunie 2016 ar parea sa indice altceva). Am observat asta pentru prima data la inceputul lui 2016, la concertele Amorphis si Ensiferum. Stiu ca nu imi vedeam atat de mult bratele si parul in fata ochilor inainte.

• ¹ E totusi putin ciudat cand tii loc pentru cineva si mereu e ceva in neregula cu locul. Prea aproape de boxe, prea aproape de scena, prea departe de scena (ce-as putea sa fac eu in privinta asta, ca doar nu eu am montat boxele si gardurile), prea fierbinte gardul (daca as avea robinet pentru soare, serios ca l-as opri), prea departe de unde sta chitaristul ala tanar si dragut (drace, iti fac rost de pana daca prind fiinte umane, nu cercopiteci la paza cand ii vad iar). ➚