on the verge of extinction... again

Sa fiu sincera, de-abia asteptam momentul asta. In ciuda lipsei de rabdare ce ma caracterizeaza, simt mereu nevoia sa analizez prezentarile, sa pun sub lupa si sa critic orice a mers prost.

In cazul asta insa... nu mai tineam minte mare lucru. Doar cateva bucatele si atat. Printre ele, momentele in care imi strangeam cablurile dupa prezentare si am scapat un I zoned out frustrat catre Stephen.

Motiv pentru care de-abia asteptam sa apara clipul. Sa-l disec, sa gasesc momente care ma fac sa-mi trag palme, sa ma zgarii pe fata...

Si acum e online.

Inceputul e un moment de "vai, sa-mi trag palme!" - pana acum, n-am considerat ca am ajuns vreodata sa vorbesc prea repede. Tin minte ca in seara dinainte Tab imi spunea ca de obicei vorbeste prea repede si ca incearca sa mearga mai incet si eu ma gandeam ca... drace, eu am exact problema opusa si mi-as dori sa vorbesc mai repede. Doar ca azi, vazand inceputul, imi vine in minte o singura chestie: I am so overcompensating the slow flow thing!

Ma rog, mai e si gandul ca na, eram in Amsterdam si cine stie ce concluzii s-ar putea trage de aici... desi n-ar fi cazul. Chiar nu consumasem nimic. In afara de niste dropsuri Orbit cu care venisem din Bucuresti.

Sunt o groaza de and si de so acolo. Sunt o groaza de poticneli. Cateva cuvinte scuipate rapid, pauza, iar cateva cuvinte scuipate rapid, iar pauza... si tot asa. Permanent, parca ar trebui sa fac o pauza sa-mi trag sufletul si apoi s-o iau incet. Desi, la fel ca la Varsovia, am intrat in timpul pentru intrebari. Macar nu l-am depasit si pe ala cum am facut la Melbourne.

Si totusi... parca s-au schimbat lucrurile fata de acum noua luni. Nu suficient insa...