on the verge of extinction... again

Cu intarziere, stiu. Dupa ce subiectul e deja mort si ingropat pentru restul lumii. Dar... singurele mele argumente pro sunt sentimentale, subiective si tin de aspectul estetic. Ceea ce totusi, nu le face sa fie mai putin importante. Pentru mine.

Dar sa incep cu... inceputul, bineinteles. Am purtat uniforma in clasele I-IV. Am niste poze de la sfarsitul clasei a II-a, cand parul meu atingea cea mai mare lungime pe care avea sa o cunoasca vreodata - ajungea pana undeva intre fund si genunchi. Si tin minte ca atunci, in iunie '92, ma simteam destul de bine in uniforma. Insa tin minte ca in toamna aia a venit momentul in care am ajuns sa o urasc. Pentru ca incepeam sa fiu constienta de cat de incomod si de aiurea e sa port rochita aia si sortuletul ala peste pantaloni de blugi si pulovere. Iar in a IV-a era deja numaratoare inversa - de-abia asteptam sa scap de nenorocita de uniforma.

In clasa a V-a am scapat de ea. Din pacate! Si spun asta pentru ca trecerea in clasa a V-a n-a insemnat si trecerea de la un copchil prost la altceva. Asa ca hainele de scoala au devenit alegerea... alor mei initial si apoi chiar a mea, desi ai mei au avut in continuare ceva de spus si n-as fi putut sa merg la scoala in ceva ce ei n-ar fi aprobat. Ceea ce acum ma face sa cred ca mama a amanat mult prea mult vizita aia la oftalmolog si ca deja de pe vremea aia vederea ei era dusa bine.

Care haine le purtam la scoala a devenit alegerea mea pe la sfarsitul clasei a V-a- inceputul clasei a VI-a, insa ce haine aveam la dispozitie nu avea sa fie alegerea mea timp de inca treisprezece- paisprezece ani. Mai mult de o chestiuta- doua cumparate de mine nu aveam sa am pana aproape de pragul de 25 de ani. Hainele mele erau ori primite cadou de la surorile mamei, ori ramase de la mama, ori, mult mai rar ce-i drept si doar pentru chestii de genul blugi sau trening pentru sport sau maruntisuri, cumparate de ai mei, fara ca eu sa am un cuvant de spus in ceea ce priveste alegerea lor.

In clasa a VI-a tin minte ca cel mai des am purtat o pereche de blugi pe care mi-i luasera ai mei cu trei ani in urma. Erau de un albastru deschis, tociti si scria DINOSAUR pe ei (yeah, I know, how appropriate!). Vertical, de-a lungul unui picior. Cu litere fosforescente. Roz, galbene, albastre, verzi. Si mai aveau si un cap de dinozaur pe acelasi picior. Verde fosforescent. Cel mai des combinati cu o bluzita galbena ca un pui de gaina proaspat iesit din ou, cu gaurele in forma de floricele in partea de jos, la gat si la terminarea manecilor.

Ceea ce acum mi se pare chiar in regula fata de ceea ce avea sa urmeze. In clasa a VII-a n-a mai mers cu blugii aia. Devenisera foarte stramti. Asta n-ar fi fost o problema, pentru ca as fi reusit sa ma indes cumva in ei si asta am si facut la inceputul anului... pana a venit frigul. Cand n-am mai putut sa-i port, pentru ca pe vremea aia nu imi alegeam eu sosetele (asa ca n-aveam nici o pereche care sa treaca bine de genunchi, asa cum am acum), iar blugii devenisera nu doar stramti, ci mult mai scurti. Bine, adevarul e ca am adaugat eu 16-17 centimetri la inaltime in aia doi ani. Si am crezut ca s-a terminat cu ei. Aveau sa revina intr-a zecea, cand picioarele mele au devenit mai subtiri si mai lungi, facandu-i perfecti pe post de pantaloni scurti (asa cum ii folosesc si in ziua de azi).

In orice caz, nu aveam nici o pereche de incaltari suficient de inalta ca sa ajunga pana in partea de jos a blugilor care se terminau acum pe undeva in partea de sus a gambei. Asa ca... am fost nevoita sa trec la alti nadragi. Au fost un fel de... egari cred ca le zicea? Roz fosforescent. O pereche de pantaloni verzi, un verde din ala cum e paru' verde de pe carnea stricata, cu elastic care trecea pe sub talpa, largi sus si stramti pe gamba. Niste pantaloni de un albastru intens, dintr-un material raiat, cu multe fermoare decorative si etichete de panza cusute pe ei. Aratam ca un plic cu multe timbre. Astea combinate cu un pulover gri oribil. Uneori cu un pulover verde care parca n-arata asa rau.

Intr-a VIII-a m-a pocnit mania fustelor si a rochiilor. Lungi, cu modele florale, in cele mai tembele combinatii de materiale si culori. Fusta din material badaran in carouri cu portocaliu, maro, negru, galben, cu snurururi pe talie, lunga, larga. Fusta neagra cu flori albe, galbene, portocalii, cu elastic pe talie, lunga, larga. Completate de niste tricouri labartate, unul bleumarin si celalalt un bej-maroniu, cu ursuleti pe ele, semanand mai mult cu niste bluze de pijama. Rochie albastra cu model floral alb. Dintr-un material subtire, purtata de exemplu cu o vesta dintr-un material gros.

Toate astea condimentate cu niste esarfe finute de-ale mamei. Una din ele era un fel de roz-portocaliu, cam ca somonul (maybe that's the colour they call salmon, who knows?), din matase naturala. Alta era verde, dar un verde inchis, putin spre gri, cu dungute albe. Alta era de un alb ingalbenit, cu modele mov si argintii. Ah, si uneori se mai adauga un sacou alb. Mult prea mare pe toate directiile, dintr-un material finut, avand insa un defect vizibil pe rever. Defect pe care il acopeream cu o brosa.

Aratam ca dracu'! Si pe undeva eram si eu oarecum constienta de asta, insa nu aveam alte idei, nu aveam alte haine pe care sa am curajul sa le port la scoala, pentru ca prea aveau statut de "haine bune" si... mi-era rusine! Pentru ca printre ele erau si fuste/ sarafane scurte, care imi placeau la nebunie cum arata pe umeras, insa mi se parea ca arata ca dracu' pe mine. Le purtam doar la ocazii, printre adulti.

Si n-am avut niciodata curajul sa cer alte haine. Pentru ca haine aveam, chiar multe si mi s-ar fi reprosat ca sunt nerecunoscatoare. Si mi-era frica. Alor mei nu le-ar fi placut ideile mele de inspiratie alte fete din clasa si mi-ar fi dat peste bot cu un "nu tu decizi!", iar eu nu voiam sa risc asta.

Apoi am intrat la liceu. Si am aflat ca liceul are uniforma. Obligatorie, cu un anumit model, din anumite materiale, la o anumita croitorie. Ca toate chestiile de gen blugi sunt interzise sub amenintarea exmatricularii, bla, bla. In prima zi din clasa a noua am fost socata sa constat ca exista o colega cu un sacou dintr-un alt material si avand putin un alt model. A fost primul semn ca se poate jongla putin cu regulile despre care se spunea ca sunt atat de stricte.

La inceput, nu am fost deloc incantata de ideea ca trebuie sa port uniforma. Si presupun ca nici restul clasei. Uneori se incercau smecherii. Daca prima ora era sportul, cei care aveam uniforma ne schimbam in uniforma la vestiar, veneam in clasa, ne schimbam iar in echipament de sport si ne aruncam uniformele pe geam. Ghinionul nostru a fost ca fix sub noi era secretariatul si s-au sesizat ca... ploua cu uniforme.

Apoi, in timpul unei ore de sport in care ramasesem in clasa sa pazesc lucrurile, am iesit pe geam in nuc. Da, purtand sandale si fusta. Fusta care avea o mica crapatura in spate. Asta inainte de iesire. Pentru ca dupa... avea o mare crapatura. Se facea frig in perioada aia a anului, asa ca am trecut la versiunea cu pantaloni a uniformei, in ciuda bombanelilor directorului care ne repeta mereu ca fetele trebuie sa vina in fusta pana cand temperaturile nu scad sub -10 grade.

Primavara urmatoare avea sa insemne o alta fusta. Tot gri, dar un gri mult mai deschis. Mai scurta si fara vreo crapatura. Stramta pe talie si larga in partea de jos. Aveam sa o port mult si in clasa a X-a.

Clasa a XI-a am inceput-o cu un sarafan de o culoare greu de definit, ceva intre un albastru sters si gri. Primavara a insemnat o noua fusta. Simpla (doar cu doua snurulete aurii ca sa simuleze doua buzunare in fata), neagra, elastica si stramta. Si mai scurta decat orice purtasem vreodata. Inca o am si o mai port uneori, desi acum am destule fuste mai... putin insipide.

Din ultimul an de liceu tin minte un sarafan negru cu cusaturi albe pe care il aveam inca din generala, insa pe care nu indraznisem sa-l port pentru ca mi se parea prea scurt si dezvaluia prea mult din picioarele mele urate. Insa intre timp picioarele mele devenisera mai lungi si mai subtiri, asa ca mi-am dat liber la sarafan. Si la o alta fusta neagra, asemanatoare cu cea dintr-a XI-a, insa mai stramta si avand siruri de pietricele in locul snuruletelor aurii. Si mai tin minte ca m-am cizelat si la capitolul bluze si camasi.

In facultate am fost uneori o prezenta mai neobisnuita, pentru ca in zilele mele bune am continuat sa vin cu fuste, bluze/ camasi, sacouri, iar de la inceputul anului III m-a prins si mania cravatelor. Manie care s-a agravat acum vreo patru ani.

Apoi am inceput sa incerc si chestii mai putin stricte/ serioase, mai colorate. Camasi, fuste in carouri, esarfe... Insa toate componentele unei anumite costumatii raman la acelasi nivel de strictete si se incadreaza in una si aceeasi schema de culori (which usually means mono or analog colour scheme in my case because I'm no artist). Si asta se extinde si la lenjeria intima si la aromele cosmeticelor folosite. De exemplu, daca port mov, atunci probabil folosesc cosmetice cu aroma de prune. Bej ar insemna arome de ananas sau vanilie sau migdale. Maro - ciocolata. Rosu deschis - capsuna. Rosu inchis - visine. Rosu spre maro - mar copt. Bleumarin - mure. Verde - lamaie cu menta.

Privind in urma... ma bucur ca am fost obligata sa port uniforma in liceu. Pentru ca in felul asta s-a terminat cu costumatiile oribile din generala. Pentru ca m-a invatat cu forta cum sa ma imbrac si nu m-a lasat sa fiu in continuare o paiata ridicola. Si daca ma uit pe strada la fetele de scoala, este o lectie de care multe din ele au nevoie.