on the verge of extinction... again

Nu mi-am dorit decat sa fiu lasata in pace.

Insa cumva, mereu se leaga cretini de mine. Daca sunt in fusta/ fusta pantalon, comentarii referitoare la craci. Daca sunt in tricou si pantaloni scurti, comentarii sportive. Nu conteaza ca e vorba de un tricou negru cat cortu' cu o trupa iubitoare de corpsepaint pe el. Daca sunt in blugi si camasa/ haina de blugi, invitatii sa ma dezbrac, ca doar e cald.

Azi s-a intamplat iar. "Nu vii la un fotbal? La un tenis? La un penis?" Si asa mi-am dorit sa o dau dracului de inghetata. Sa arunc cu ea in ei. Nu conteaza in care. In oricare din cei trei. Sa stric o freza, sa murdaresc un tricou...

Cred ca nu mai am mult pana cand chiar o s-o fac.

Probabil ca o sa o incasez urat. Probabil o sa ma aleg cu nasul spart, cu dinti lipsa, desfigurata. Cumva chiar vreau asta. Pentru ca mie mi-e frica de cainii vagabonzi care nu mai sunt intregi fizic - intotdeauna imi imaginez ca trebuie sa-si doreasca rau de tot sa se razbune. Pentru ca o sa-mi dea un motiv sa lovesc si eu. Sa zgarii, sa musc. Si o sa am un motiv sa nu-mi mai pese de ce pot sa patesc in continuare si sa nu mai stiu de nimic altceva in afara de faptul ca vreau sa fac si eu rau.

Vreau sa fac si eu rau.

Vreau sa lovesc si sa doara. Sa lase urme. Si sa nu uite.

Vreau sa fac si eu rau.

Vreau sa-i fie frica. Macar pe moment. Si in momentul in care se va mai gandi sa se ia de o alta tipa pe strada. Sa se teama ca s-ar putea sa nu se termine bine.

Vreau sa fac si eu rau!

Cat costa un topor in Bricostore? Unul mai mic, sa-mi incapa in ghiozdan? Stiu. Nu-mi pasa. Vreau macar satisfactia aia de moment ca i-am crapat capul... vreau sa fac si eu rau!