on the verge of extinction... again

[Updated, because yesterday I was sloppy and I didn't care about formatting and being coherent. On second thought, I'm never able to be coherent...]

Ar trebui sa fie dulci, insa de fiecare data imi lasa un gust amar. Acum patru ore eram intr-o stare buna. Probabil cele mai bune momente ale lunii asteia. Si apoi... Hell broke loose.

Cred ca am mai scris acum mult timp ca eu n-am fost niciodata in vreo tabara. Nu ca ar fi o chestie pe care sa o regret enorm acum, insa in ultimii trei ani de liceu... nu stiu, chiar ma simteam foarte bine cu restul clasei. Motivul pentru care nu m-au lasat niciodata in vreo tabara a fost bineinteles Ana e mofturoasa, ce dracu' mananca Ana acolo. Da, stiu ca eu chiar sunt. Aia care nu manca la gradinita. Chestie care venea cu marele avantaj ca puteam sa-mi rastorn strachina in capul oricui m-ar fi deranjat. Aia la care s-a urlat mereu ca mananca prea putin. Na, oameni care n-au invatat ca nu toate masinile au acelasi rezervor. Si ca ceea ce e de fapt ciudat e sa incerci sa-i faci un plin de Hummer unei Alfite 147.

Dar cred ca deviez deja prea mult. Anii au trecut, principala grija a parintilor a ramas una si aceeasi. "Ai de mancare?"/ "Ai mancat?"/ "Ce-ai mancat?"/ "Ti-ai luat de mancare?"/ "Nu iesi sa-ti iei de mancare?"/ "Cand iesi sa-ti iei de mancare?"/ "Cand mananci?"/ "Sa nu uiti sa mananci!"/ "Nu se poate, trebuie sa ai si timp sa mananci!"

Paranteza. In liceu i-am imprumutat intr-o zi sacoul unei colege pentru ca ploua, ea nu avea nici sacou nici umbrela, iar eu aveam umbrela. Doar ca in ziua aceea se intamplase minunea ca mama sa plece la birou dupa ce plecasem eu la scoala. Asa ca incuiase ea usa atunci cand am plecat eu (si mai tarziu, cand a plecat si ea, dar asta nu conteaza). Deci eu nu mai scosesem cheile din buzunarul sacoului ca sa incui usa si apoi sa le pun in ghiozdan. Si cand am ajuns acasa nu am mai avut cum sa descui usa. Pe vremea aia nu stiam de mobile, asa ca m-am dus la o alta colega care statea aproape. Am incercat sa-i sun pe ai mei la birou, n-am dat de ei, asa ca ne-am intors amandoua ca sa las un bilet in usa, sa le spun cum stau lucrurile sa nu se panicheze ca nu m-au gasit acasa si sa ma trezesc iar ca ma cauta politia cand eu nici macar nu-s de fapt disparuta (cum a fost atunci cand am fost la colindat cu profa de religie si restul clasei si n-am fost inapoi acasa la noua seara). Biletul se termina cu "Mananc cand vin!" Chestie care a amuzat-o foarte tare pe colega. Un fel de "a lasat urme adanci pisalogeala..." Bineinteles ca a iesit scandal ca am stat prea mult nemancata. A mai iesit un scandal monstru si din cauza cheilor. "Deci cheile sunt la ea? Stie unde stam? Stie unde sta mamaia?" Si bineinteles ca tati a schimbat in seara aia incuietorile. Aaa... da, aici se incheie paranteza.

Sincer, habar n-am ce le mai raspund zilele astea. Ma enerveaza prea tare sa aud intrebarile de mai sus sau altele de gen. Si cum faptul ca le-am spus ca nu suport interogatoriile legate de mancare a avut un efect fix egal cu zero, trec pe pilot automat si incep sa debitez tampenii. "Am mancat un drac patrat."/ "Nu mai tin minte, dar am un craniu cu dinti ascutiti in farfurie... cred ca e iepure. Apropo, azi n-am mai auzit javrele de pe langa bloc..."/ "Pai tu n-ai latrat la luna in seara asta? Cine credeai ca a muscat din ea?"

Si bineinteles, de fiecare data cand vin la mine sau imi trimit ceva prin altcineva, o geanta cat mine e plina cu mancare. Bineinteles, de fiecare data cand merg la cumparaturi ma suna si ma intreaba daca vreau sa-mi ia ceva. Asta se intampla de obicei dimineata de tot la sfarsit de saptamana. Cand eu dorm tun. Si de obicei ii sun eu iar sa le spun ca dormeam si nu mai tin minte ce dracu' le-am spus in somn... si ei rad de mine si ma intreaba iar si eu ma scarpin in cap si le spun ca habar n-am, ca n-am avut timp sa analizez problema. Idei se intampla sa am rar. Pentru ca na, is inca putin adormita in momentele alea si trebuie sa scot ideile din cap. Nu din pliantul gasit in cutiuta postala. Fereasca sfantul sa le cer ceva ce-i la promotie. Ca risc sa ma trezesc cu pana la 12 exemplare cu care n-am ce face... "ca era la promotie, mama!" Doar ca in utimele luni am devenit din ce in ce mai antisociala. Si iesitul din casa pentru cele mai banale chestii (cumparaturi, facturi) s-a transformat intr-un mare bau-bau. Asa ca am inceput sa fac listute cu ce sa le zic sa-mi ia.

Doar ca se intoarce de fiecare data impotriva mea. Acum vreo doua luni i-am rugat sa-mi ia niste cutii cu niste chestii ciocolatoase din Carrefour. Am stat la telefon pana le-au identificat - franceza lui tati in timp ce se chinuia sa-mi spuna ce vede el scris pe cutie a fost crapare de ras. Ti le-am luat, ti le trimitem cu prima ocazie. Mbuuun. Doar ca in pachetul trimis cu prima ocazie n-au fost. Ma rog, s-or fi razgandit si or fi renuntat la ele sau le-or fi pierdut pe drumul spre casa de marcat. N-am comentat ca n-aveam chef de placa aia cu nerecunoscatoare, bla-bla. Da-le dracului, mi le iau eu, 2x15 lei, renunt la... dracu' stie ce, probabil nimic, oricum n-aveam nici un fel de alte planuri. Si mi le-am luat. I-am mai rugat apoi sa imi ia alta chestie pe care sa mi-o trimita cu prima ocazie. Chestie care n-a fost in pachetul urmator si nici pana acum n-am primit-o. Au fost in schimb draciile de la Carrefour... in trei exemplare fiecare. Ca n-au incaput prima data. Daca nu puneau toate chestiile pe care le-am zis sa nu mi le puna incapea cate o bucata din fiecare sigur. Le-am facut frumos pachet, mie nu-mi mai trebuie, mi le-am luat eu cand am vrut sa le incerc. Si au ajuns iar la ei. Apoi i-am rugat sa vada daca gasesc niste oua cu ciocolata. Ar fi trebuit sa le primesc cu urmatorul pachet. Am primit iar draciile de la Carrefour. Plus doua cutii cu prajituri care ocupau fiecare de cinci ori spatiul unei pungute cu oua de ciocolata. Nu, cele doua pungute cu oua de ciocolata (la dracu', astea chiar erau mici) nu le-am primit. Si a continuat ping pongu'. Azi am primit iar draciile de la Carrefour.

Si nervii mei n-au mai rezistat. Au zburat la gunoi. Ma simt groaznic de vinovata cand fac asta, dar sa le dau gandacilor un motiv sa revina la mine in casa ar fi si mai rau. Acum astept sa le primesc iar, dupa logica daca nu le-am trimis inapoi inseamna ca mi-au placut. Nu e banc. Asa se intampla cu cutiile cu plicuri de ciocolata calda. De peste sapte ani. Am ajuns sa-l injur pe Scooby, ca de la el am auzit prima data de ciocolata calda (cred ca era vorba de episodul Foul Play in Funland). Din cand in cand ma satur de ping pong, ma satur sa le vad ca ocupa loc aiurea. Nu stiu, probabil se cheama surzenie selectiva. Nici nu mai tin minte de cate ori le-am spus ca daca sunt curioasa sa incerc o chestie am nevoie de un singur exemplar. Nu de 2, 3... 12... "ca era la promotie, mama!" Unu este egal cu unu. Nu cu 2, 3... 12. Ca "sunt curioasa sa incerc" e al dracului de diferit "as manca la nesfarsit asa ceva, vreau in cantitati nelimitate!" Ca "nu imi pune x sau y, ca oricum nu-mi trebuie si le zbor la gunoi" chiar inseamna "nu imi pune x sau y, ca oricum nu-mi trebuie si le zbor la gunoi!" Si ca acelasi lucru e valabil si pentru "am incercat o data, nu imi mai trebuie a doua oara si exceptiile apar cam la fel de des ca si anii bisecti!".

Rrrrrrrrrrr...