on the verge of extinction... again

Optimismul mi se pare ceva sinistru. Si a obtine ceva ce oricine altcineva si-ar dori (dar eu nu) la fel.

Sa... sau sa nu? Aproape orice poate sa devina un motiv. Si vreau asta si in acelasi timp nu vreau. Daca eu caut interactiunea cu altcineva dupa o perioada mai buna sau macar mai putin proasta... o fac doar ca sa gasesc motive. Motive ca sa imi fac rau sau ca sa nu-mi fac rau? Apare o frustrare inexplicabila atunci cand stiu ca n-am mai facut de multa vreme o tampenie. Uneori mai e si faptul ca asta poate sa mimeze normalitatea. Si am dorinta aia de a parea mai normala, dorinta de a servi dovezi ca sunt normala. Si pun intrebari, astept raspunsuri si imi spun ca voi lua o decizie pe baza raspunsurilor primite. O discutie in contradictoriu e ca si cum as primi permisiunea sa-mi fac rau. Ma urasti si vrei sa sufar. Uneori am senzatia ca mi-as dori sa fiu salvata. Alteori i-as ucide pe cei care ma impiedica sa fac asta.

Sunt capabila sa recunosc capcane vechi. Si stiu cum sa le evit. Dar nu fac asta. Pe undeva, un mecanism s-a defectat. Nu stiu exact de ce. Nu ma simt in stare sa-l repar. Asta nu pica bine. Am dat din nou bot in bot cu php si ceva mai mult jav(r)ascript decat de obicei in ultimele doua saptamani. Initial, depanat cod. Asta a picat bine. Intotdeauna pica bine cand reusesc sa gasesc eu solutia unei probleme. Dar asta e ceva usor. Nu merge cuptorul cu microunde, il fac bucati sa vad ce-mi pare in neregula inauntru. Nu-mi merge codul, caut pe net sa vad daca a mai avut cineva o problema similara, incerc chiar si cele mai tampite sugestii - surpriza, doua idei aparent tampite chiar au mers sambata asta. Mult mai probabil... sunt eu ignoranta, pentru ca n-as fi crezut ca un doctype o sa imi influenteze un margin (doar in IE) sau ca getScript nu imi ia scriptul atunci cand lucrez doar la mine (grozav, ca sa testez trebuie sa reuploadez fisierele .js la fiecare modificare pe care o fac). E... un fel de premiu de consolare. Si un fel de refugiu. Pentru ca nu sunt in stare sacorectez felul in care functionez eu ca fiinta vie.

Sa-mi fortez propria mana a fost mereu o solutie extrema. Solutiile extreme sunt periculoase, chiar si in situatia in care nu se abuzeaza de ele. Dar eu am abuzat. Mereu. Pentru ca solutiile extreme sunt al dracului de eficiente la inceput. Si apoi sunt singurele care mai functioneaza cat de cat.

Momentele mai putin bune par proaste doar pentru ca urmeaza dupa altele mai putin bune. Asta era valabil acum un an. Acum... m-am intors acolo unde eram acum trei ani. We used to call this place Hell.