on the verge of extinction... again

Cand am intrat pe usa eram furioasa. Pe undeva inca sunt. Si in acelasi timp ma simt vinovata... who is wrong and who is right? As vrea sa stiu de ce nu am dreptul sa... sa fiu, de ce trebuie sa ma pocneasca mereu o chestie care sa ma faca sa ma simt asa. As vrea sa stiu de ce nu am dreptul sa fiu lasata dracului in pace.

Ca sa explic in detaliu ce s-a intamplat de fapt. Inapoi spre acasa. Cu doua ore mai devreme ca nu s-a mai tinut ultimul lab pentru ca sala era inca in renovare. Cobor din metrou, raman printre ultimii care urca pe scari pentru ca stau sa-mi trag parul de sub bareta de la ghiozdanul pe care il aruncasem la repezeala pe umarul drept (da, e umarul ala, dar acum si-a revenit complet, n-am probleme sa car un ghiozdan cu laptopul doar pe dreapta) cand m-am ridicat de pe scaunul din metrou. Si, in momentul in care incerc sa il asez cum trebuie in spate, simt au! cum ma trage de par. Asa ca stau sa-mi eliberez parul. Dupa ce urc scarile de pe peron in zona in care e casa de bilete, mi se pare ca ma asteapta unii acolo. In fine. Zic ca is eu paranoica, mai comentasera unii si uralasera dup mine "craci la metru" inainte sa ma urc in metrou. Ies la suprafata, primul lucru pe care il vad sunt imbecilii vanzatorii cu rahatisuri... dracu' stie pentru ce ocazie, daca pentru drage bete sau pentru muma padurii 1-8 martie. Nu conteaza, eu ii injur in gand pentru ca de-abia imi mai ramane mie loc sa ma strecor printre ei sa ajung la trecerea de pietoni. Mai lasasera un spatiu de 40 de centimetri. Cine dracu' le-o fi permis sa-si plaseze masutele acolo nu stiu. Probabil nimeni. Ei nu cer permisiunea, ei si-o iau. Revenind. Trec pe acolo si simt un picior intre picioarele mele. Injur iar in gand si ma uit urat in spate. Cretinul isi cere scuze si se posteaza in fata mea pe trecerea de pietoni. Se face verde, traversez, merg printre javrele noastre schiopatande, cele de cu toate zilele, ia-le, Doamne, dintre noi cat mai repede, daca se poate chiar azi. In fine, n-o fost cu intentie sa amestec atatia dumnezei si draci, da' nu m-am putut abtine. Revenind. Cretinelu' de mai inainte se apropie de mine si incepe cu texte de vraja. Il ignor, nici nu ma uit la el, imi studiez unghiile. Ma opreste o dama, aceeasi care ma oprise sa imi ceara indicatii la metrou. De data asta vrea sa stie daca e vreun magazin Orange prin zona. Aaa... eu habar n-am. Stiu zona bine, dar nu tin minte sa fi vazut unul vreodata. E unul, dar tocmai la piata. Ma intreaba daca stiu unde gaseste cartela, daca se vand la chioscuri. Aaa... nici asta nu stiu. N-am avut nevoie niciodata. Am abonament de aproape 7 ani. Si inainte de ala am avut o cartela pe care am reincarcat-o de doua ori intr-un an. Si inainte de septembrie 2002 n-am avut mobil. Asa ca sunt habarnista rau la capitolul cartele. Ii zic ca nu, a inceput sa ploua ceva mai tare, cand am iesit de la metrou de-abia picura, ma dau mai pe langa bloc, trec de farmacie, de Alpha Bank, de magazinul de maruntisuri, de BRD, de CEC, de pizzerie, dau sa intru in bloc, pe trepte e cretinul dinainte, acum nu mai e nimeni altcineva in jur, incerc sa trec pe langa el, ma inghesuie in perete, "ce papusica draguta" si imi pune mainile pe picioare si incearca sa le bage sub fusta. Suier "nu sunt papusa!" si ii iau mainile de pe picioare. Si ma uit urat la el si marai... na, fac si eu cat de urat pot. O chestie buna. Pentru ca e un bleg si da inapoi. O chestie proasta e ca... se pare ca e prea bleg si sa stie s-o ia la fuga - se impiedica si se agata de mine. Si imi rupe bareta de la ghiozdan. Apare si un mos. Iar eu mai am cateva secunde in care ma port ca si cum as fugari o javra care oricum fuge. Desi oricum nu am cum sa fugaresc pe nimeni. Sunt pe tocuri, car un ditamai ghiozdanul cu un laptop si alte echipamente, ghiozdan care mai are si o bareta rupta. Si ploua. Iar eu tot nu mi-am tras gluga in cap. Dar na, oricum sunt langa bloc.

As vrea sa stiu de ce. Da, purtam fusta scurta. Nu, nu era si stramta si nu era nici cu sclipici. E o fusta de stofa gri in carouri. Da, purtam strampi cu romburi. Negri cu romburi gri si maro. Da, purtam tocuri. E drept ca la ditamai botinele. Da, aveam parul desfacut. Nu eram machiata. Pentru termen de comparatie, asta se cheama machiata la greu pentru mine. Azi eram data doar cu strugurel pe buze... o chestie pentru fetite de zece ani. Nu aveam unghiile facute si nici macar lungi. Si purtam o geaca umflata incheiata pana sus. Pe sub care aveam o camasa, tot in carouri si un tricou. Da, stiu, tipic pentru tocilari. Camasa peste tricou, la asta ma refer. Ah, da, e cu Tweety tricoul.

Serios, imi storc creierii si nu reusesc sa inteleg. Nu pot sa inteleg genul asta de manifestari. N-am picat din luna. Stiu ca barbatii se uita dupa femei si femeile dupa barbati. Ma rog, majoritatea. Pentru unii/ unele lucrurile stau altfel. Dar nu despre minoritati era vorba. Revenind, si eu ma uit dupa unii care imi atrag atentia prin ceva anume. Pe strada, in metrou, pe holuri la facultate. Uneori si pe panouri publicitare. Sunt anumite chestii care imi plac la un barbat si care imi vor trage atentia mereu. Dar nu ma apuc sa urlu dupa ei, nu sar pe ei sa ii pipai. Da, stiu, practic vorbind, ar fi cam greu sa sar sa ling un panou aflat la o inaltime de trei metri. Dar n-am sarit nici pe tipul cu cravata din metrou de azi-dimineata.

"Daca se imbraca/ arata ca niste curve, n-au dreptul sa se mire atunci cand sunt tratate ca atare." E o chestie pe care am auzit-o de destule ori. E vina mea, am intrecut eu masura? Imi plac unele chestii care poate atrag atentia. Imi plac fustele scurte, imi plac cravatele, imi plac strampii cu romburi, imi plac manusile pana la coate, imi plac sandalele cu tocuri. Sunt constienta ca oamenii se uita si judeca de fapt unii nu judeca, au anumite reactii. Dar chiar nu imi pasa de asta in momentul in care ma imbrac dimineata. Imi pasa doar cand ma intorc acasa dupa un astfel de incident. Dimineata imi pasa doar de ce culori si arome am eu chef atunci. Insa de multe ori ca si cum orice as purta tot nu e bine. Se gasesc cretini care sa nu-si tina labele acasa fie ca port fusta scurta, fie ca port pantaloni trei sferturi si un ditamai tricoul lalau, fie ca sunt in niste blugi gri ca un sac, fie ca port pantaloni de stofa si sacou. Ce dracu' sa mai port ca sa fiu lasata dracului in pace pe strada? Ca sa fiu lasata in pace sa... fiu. As ugly and crazy and weird as I may be.

"Barbatii urla, femeile se bucura ca sunt admirate." Si asta am auzit-o de destule ori. Poate. Poate ca sunt eu nebuna pentru ca ma tem ca n-o sa ramana la nivel verbal. Da, mi-e frica. Pentru ca sunt patita. Si foarte serios, nu m-am imbracat niciodata gandindu-ma ca vreau sa fiu admirata pe strada de cine stie ce individ pe care nu l-am cunoscut inca.

Din nou am starea aia de as vrea sa ma incui in casa si sa nu mai ies niciodata. Sau de mi-as dori sa-i fi mers. Si sa nu fi nascut un copchil handicapat de care se iau toti.

Imi pare rau pentru data asta... de acum un an. Fever. Fever and ignored pain.

PS - da, blogu' e momentan alb... just because. il fac rosu sau verde daca vrea cineva. alte culori nu. just because.