on the verge of extinction... again

Dupa doua, de fapt aproape trei zile in care nu prea m-am ridicat de pe coltul patului, m-am apucat si eu azi sa strang dezastrul de prin casa. Am splat geamurile de deasupra caloriferului, am spalat pe jos sub calorifer, am sters caloriferul, tevile, am sters praful de pe rafturile suspendate si... atat. Mda, stiu, putin, altii ar fi facut mai mult intr-o zi. Mie imi ia insa al dracului de mult sa fac chestiile astea. Stergand praful de pe rafturi m-a pocnit nostalgia.

2000. Observasem panoul intr-un magazin din Orizont... parca asa ii zicea complexului ala. Si ii povesteam unei colege de el. Si ea mi-a zis sa ma duc la ei sa ii rog frumos sa mi-l dea mie cand se termina promotia. Si... asa am facut, desi eram groaznic de timida (nu ca acum n-as mai fi). Mi l-a dat pe loc. Si de atunci dau ochii cu el in fiecare zi. De zece ani aproape. Si acum se intoarce. Chiar daca nu tot alaturi de Ferrari. Stiu ca voi urmari din nou cursele cu sufletul la gura.

Mi-ar placea sa lucrez din nou intr-o multinationala pe o pozitie care sa implice contactul direct cu partenerii de afaceri. Pentru ca in urma intalnirilor m-am ales cu cadouri dragute. Oricat de superficial ar suna asta. Asa mi s-a asternut un zambet larg pe fata in timp ce stergeam de praf marul de sticla. Au fost socati cand m-au vazut. Nu pentru ca s-ar fi asteptat sa se intalneasca cu seful meu direct. Adica asa ar fi trebuit, dar fusesera anuntati ca e plecat in vacanta si ca se vor intalni cu mine, din moment ce eu fusesem cea cu care comunicasera pana atunci. Eram speriata, imi tot muscasem buzele. Aveam 21 de ani... de-abia impliniti... si toate responsabilitatile unui director de achizitii pentru cateva ore. Nu cred ca ma voi intoarce vreodata inapoi, dar asta este doar pentru ca eu m-am schimbat si vreau sa incerc ceva nou, nu pentru ca nu mi-ar fi placut.