on the verge of extinction... again

E frig. Degetele de la maini imi sunt inghetate. Si cele de la picioare. Asa se intampla cand nu dorm si stau toata noaptea pe calculator. I didn't even wear my "fluffies" tonight. Ii ador, sunt caldurosi, dar am simtit ca nu merit sa-i port. Simt ca nu merit multe acum. Simt ca prea multa lume are o parere prea buna despre mine acum. Si, oricat de idiot suna, uneori imi doresc sa dispar, sa nu am timp sa-i dezamagesc. Sau sa mi se intample ceva urat, sa nu considere ca e vina mea cand ii voi dezamagi. Pentru ca inevitabil voi dezamagi. Pentru ca nu sunt...

Imi miros mainile a iasomie. De la una din rezervele unui aparat. De obicei le pun seara in priza si le las pana dimineata. Si in dimineata asta n-am fost atenta cand am scos rezerva aia din aparat si i-am pus capacul la loc.

Scurta excursie in bucatarie ca sa sting focul la aragaz. Dac-ar sti tati... Nu-i place cand las focul la aragaz aprins peste noapte. Dar imi e frig, prea frig altfel. Ar trebui sa curat aragazul. Intr-una din zilele astea. Restul e asa curat prin bucatarie. Doar aragazul e stropit. Iau una din cojile de portocala si o miros. Nu, nu mai simt nimic. De obicei le tin o zi pentru ca imi place mirosul. Si cu cele de la lamai fac la fel.

A venit toamna. Am mai spus-o. Apa rece de la robinet e din nou cu adevarat rece. Si asta din ultima zi de joi din august. Ziua aia cand mi s-a facut rau la Piata Iancului. Si acum mi se scurge pe fata. Parfum de capsuni. Ce bine ca mi-am pregatit deja hainele de aseara. Camasa rosie, cravata neagra, fusta neagra... hopa! Ce dracu' fac cu strampii astia. Uoff... Nu-i mai schimb. Ma grabesc. Si oricum... sunt strampi negri cu dreptunghiuri rosii... mda, si galbene si verzi. Asta e... Balsam de buze cu aroma de capsuni. Mana coboara incet pe marginea usii de la debara, capul se inclina spre dreapta si se sprijina pe mana si... nu, gata! E locul meu preferat de visare. Pe hol, sprijinita de perete sau de usa de la debara. Dar nu pot sa visez. Ma grabesc. Verificat ghiozdanul. Rosu cu negru si ghiozdanul. Laptop, incarcator, stick-uri, caiet, portstilou, acte, servetele, portmoneu, balsamul de buze cu aroma de capsuni, cartela de metrou, telefon, gel de curatat, marker pentru pielea din jurul unghiilor.

Imi curge nasul si nu pot scapa de senzatia asta urata din nari si gat. Merg incet si imi studiez sandalele rosii. O sa ajung devreme. Colegul iese pe poarta. Hmmm... ziceam ca o sa ajung devreme? Dar e mai bine asa. Detest sa astept. Si nici nu vreau sa fiu injurata ca ii fac pe altii sa astepte. Sunt chiar in spatele lui si telefonul incepe sa vibreze. Il salut si se intoarce. Si ne urcam in masina. Nici nu stiu despre ce vorbim. Prind doar franturi despre cat de periculosi pot fi scuteristii si biciclistii. Cred. Suntem patiti amandoi. Lui i-au aterizat doi scuteristi in fata masinii, peste mine au intrat intentionat doi biciclisti langa parcul Titan. What a drag it is these gold lame jeans - is this the coolest way to get through your teens? Well, I cut my hair weird, I read that it was in - I looked like a rooster that was drowned and raised again... What are you gonna do? I'll tell you what I'm gonna do... Alice Cooper. Teenage Lament '74. Asta e in mintea mea.

"... in liceu veneam cu fetele si ne pupam in gradina botanica..."
"Bot in bot in gradina botanica..."
"Da..."
"Verisoara mea avea un tricou pe care scria 'Botany Bay' si varul meu radea de ea spunandu-i ca inseamna flori cu bot..." si imaginile se deruleaza rapid in mintea mea. Se intampla prin '90 la Predeal. Avem si poze facute atunci. Poze cu o capra impaiata. Eu eram cea mai zambitoare. Asta nu se intampla prea des. Verisoara mea era botoasa din cauza glumelor cu... flori cu bot, capra n-avea motive sa fie prea vesela... doar fusese impaiata.
"Aveam si o colega care se arata dezgustata de asta. Stii cu ce se ocupa acum?"
"Nu..." dar banuiam ca urmeaza ceva ce o sfanta n-ar fi ales sa faca...
"A dat la medicina..."
Si a ajuns sa se prostitueze ca nu-i ajungeau banii? Grea studentia... dar asta a fost doar in gand.
"S-a lasat inainte sa termine primul an. In liceu era grasa, hidoasa. A slabit, a luat lectii de dans si acum lucreaza ca animatoare. Am vazut-o, au vazut-o si alti colegi - s-a facut buna..."
"Life's funny sometimes"
"Transformarea a fost... Eu n-as putea s-o fut numai gandindu-ma la cum arata in liceu. Si acum e buna rau. Nu-mi vine sa cred. Parca ar fi semnat un pact cu diavolul ca sa ajunga sa arate asa"
"Sign upon the bloody line - a drop of yours, a drop of mine." Alice Cooper. Nothing's Free. "I feel like that sometimes, you know? Like I've made a deal with the devil. Si nu e ca si cum n-as fi stiut ce semnez. Stiam de toate clauzele. Doar ca nu realizam ce inseamna anumite lucruri pentru ca nu le traisem inca. Si chiar si asa, nu-mi pare rau... nu inca." Si pe undeva urasc faptul ca am avut momentul asta de sinceritate.

Facultate. Orar. De-abia astept sa se clarifice totul, sa stiu exact ce materii pot sa imi inlocuiesc si cu ce. Stiu sigur doar ca nu pot inlocui economiile cu nimic - "nu se amesteca economia cu ingineria." Da, bine. Daca as fi vrut sa fac economie as fi dat la ASE. Dar n-am vrut si d-aia am dat la Politehnica. Unde sunt obligata sa fac economie. Materie pe care n-o inteleg si care nu imi place. Nu mi-au placut niciodata materiile umaniste. Pentru ca nu m-am priceput niciodata la asa ceva. Si nu stiu cum o sa trec eu patru examene de economie anul asta. Nu era de vis daca puteam sa le inlocuiesc cu ceva de programare?

Durere de cap. Senzatia aia urata in nari si pe gat. Parca mai rau acum la plecare decat cand am ajuns la facultate. Oameni care se uita la culoarea semaforului (e verde, asa verde ca nu-l mananca nici Joiana!) si totusi nu se misca. Sunt grabita. Si ma enerveaza cand altii imi stau in cale. Un titirez si o melodie obsedanta in mintea mea.
"Buna ziua. O gogoasa cu ciocolata si o gogoasa cu visine. Fara zahar, la pachet."
Si vad cum da drumul unei gogosi in castronul cu zahar pudra.
"Am spus fara zahar." Deja mi-am facut destui draci pe ziua de azi. Nu am nevoie sa suplimentez numarul. Ia alta gogoasa, se opreste cu ea in aer...
"De care ati zis?"
O, la dracu'... daca n-ai avea telefonul lipit de ureche poate ai auzi ce iti spun oamenii din fata ta... "O gogoasa cu ciocolata. Si o gogoasa cu visine. Fara zahar. La pachet."

Metrou. Parca in ultima vreme n-am mai vazut nici un metrou nou pe Politehnica - 1 Decembrie 1918. O dama care tocmai a intrat vine sa stea langa mine.
"Merge la ___?"
"Nu, celalalt" si ii arat trenul care tocmai pleca din statie in directia opusa.
Tasneste spre usa. "Atentie, se inchid usile!" S-au inchis chiar in fata ei. Coboara la urmatoarea statie. Si gandurile mele zboara departe... I was cool when I was 16? 17?

Trebuie sa imi platesc abonamentul de net. Si mi-e mila de fata aia pentru ca trebuie sa explice prin telefon de ce nu merge netul. Si pe multi din cei care suna probabil nu ii duce capul sa verifice daca e bagat cablul in fundul calculatorului. Telefonul vibreaza din nou. Si... iar nu pot sa ii spun ca de fapt eu... Uoff... Doar pentru ca i-am explicat cum isi poate rezolva problema nu inseamna ca ma aflu si eu in aceeasi situatie. Doar ca m-am interesat, in caz ca s-ar putea sa am nevoie sa stiu. Dar ma descurc. Pentru ca mi s-a intins o mana de ajutor. Ajutor pe care nu l-am cerut, dar ma asteptam sa-l primesc. Pentru ca sunt fata. Pentru ca sunt imatura si uneori par dulce. Dar ar fi jignitor sa ii spun asta. Uoff...

Ies din nou din bloc regretand minutele petrecute acasa. Visez mirosuri. Capsuni, vanilie, mure, cedru. Usile rotative nu sunt jucarii pentru copii. Si nici scarile rulante. Invatati dracului odata asta. Sunt agitata si as vrea sa-mi treaca mai repede timpul. Nici nu stiu unde merg. Undeva, oriunde. Si iar am ajuns intr-o parte a orasului in care n-am ce cauta. As vrea sa ma intorc acasa, dar mi-e frica. De fapt... oriunde m-as duce... ar fi acelasi lucru. Nu m-as simti nicaieri in siguranta. Si asa ajung in alta parte a orasului in care n-am ce cauta. Parca niciodata n-a fost asa prost iluminata strada asta. Detest mirosul asta de canal. Daca tot am ajuns aici... Cu gandul sunt in continuare in alta parte. In capul meu se deruleaza in continuare scenarii pentru ziua de maine. Sunt doua familii in fata mea la casa. Ambele cu cate doua carucioare. Eu am cumparaturile in palma stanga. O frunza maro de plastic si o felie de tort.
"Vreau dropsuri!" aud in spatele meu.
"Nu, mama, sunt scumpe, sunt doi lei..." ii motiveaza bunica.
Platesc si in timp ce imi bag cumparaturile in ghiozdan vad cum bunica isi ia un pachet de Marlboro. Las' ca-i mai bine asa. Decat sa-si strice fata dintii, mai bine face bunicuta cancer.

Sa ma mai plimb putin? Da. In ultima vreme ma tot atrage sa ma plimb pe Stefan cel Mare. Nu stiu nici eu de ce. Cobor la metrou. Vad ceva mare albastru. Ceee? Nu, e doar o lada frigorifica de inghetata.

Acasa din nou. Si urmeaza inca o noapte fara somn...