on the verge of extinction... again

Plecasem mai tarziu decat m-as fi asteptat de la Politehnica. Am facut totusi o poza pe fuga in rectorat. Credeam ca voi pierde trenul. Rapidul de Budapesta de la ora 19:10. Am ajuns insa la 19:00... ca sa vad pe panou ca trenul era anuntat ca va pleca mai tarziu cu 10 minute... si ca nu avea inca linie. Eh, cu 15 minute inainte sa plece il trag la linie, deci inca 5 minute. Asa am gandit in momentul ala. Insa pana sa se faca 19:10, intarzierea afisata pe panou a crescut la 20. Apoi la 30. Apoi la 50. Apoi la 60. Apoi la 80. Apoi la 100. Si apoi i-au anuntat o linie, linia 7, si intarzierea afisata pe panou a ramas inghetata la 100 de minute. Trenul insa nu a plecat decat la 21:10. Nu m-as fi asteptat la asa ceva. Poate ca ar trebui sa explic afirmatia asta. Stiam ca trenurile ajung cu intarziere la destinatie, atat din experienta proprie, cat si din ce mai citisem recent. Mi s-a intamplat sa astept zeci de minute bune in gara la Brasov un rapid international spre Bucuresti, mi s-a intamplat ca trenul sa aiba intarzieri mari si pe bucata Brasov-Bucuresti. Insa... nu mi s-a mai intamplat niciodata ca un tren care se formeaza in Bucuresti sa imi plece cu o intarziere mai mare de 5-10 minute. Oh, well... live and learn. Acum pot spune ca am trecut si prin asa ceva. Oare pot sa le cer despagubiri pentru faptul ca am inghetat timp de 2 ore si cateva minute in gara? Pe drum nu a intarziat mult, ora lui oficiala de sosire era 22:06, deci, plecand cu 2 ore mai tarziu, asta insemna ca normal ar fi fost sa ajunga la 00:06. La ora 00:16 il sunam pe tati sa ii spun ca trenul a ajuns deja in Brasov si trece prin spatele Selgros-ului. Nu stiu exact la ce ora a ajuns in gara... probabil in jur de 00:20.

In Gara de Nord, in fata panoului. Era atat de plin incat de-abia puteai sa te misti. Mi-a fost in permanenta teama ca ma voi urca in tren mai usoara. Sau ca poate nu voi mai pleca vie din gara. Ca aveam laptopul in ghiozdan... si ala e cu status de "over my dead body!" E puiul meu, luat din salariul meu. Era foarte frig. Am inghetat toata, desi eram imbracata in costum de schi si mai purtam si o pereche de blugi pe sub pantalonii de schi. Dar stateam aproximativ nemiscata in fata panoului. Aproximativ pentru ca ma trezeam mereu impinsa de unul sau altul in incercarea de a-si face "culoar" de trecere. A fost totusi prilej de socializare cu altii care stateau cu ochii pe acelasi tren. Aproape toate trenurile listate pe panou figurau cu intarzieri... de pana la aproape 6 ore. Intarzierea celui de Targu-Jiu a ramas inghetata la 315 minute, dar a mai durat jumatate de ora pana cand chiar a plecat. Inutil sa mai spun ca unii aplaudau si chiuiau de bucurie cand lista avansa in sus, iar intarzierea trenului asteptat nu mai crestea. Si inutil sa mai spun cate referiri la decedati si organe genitale se auzeau in momentul in care intarzierea aia crestea.

Tot in Gara de Nord, in tren. M-am urcat in tren cu mainile inghetate. Printre persoanele cu care intrasem in vorba in fata panoului era si o batrana care se pornise la drum cu mai multe bagaje decat membre (incluzandu-le si pe cele inferioare). Si nu doar ca erau multe, dar ea mai era si marunta, asa ca mai erau si de doua ori cat ea in volum. Si eram singura care avea loc tot intr-unul din primele doua vagoane. Au mai ajutat-o si altii la inceputul peronului, dar dupa aia am mai ramas doar eu. Sper ca o astepta cineva la gara... Macar caratul si (mai ales!) asteptatul ca sa ma ajunga din urma (pentru ca o persoana de 70 incarcata cu o poseta se deplaseaza mai incet decat una de 25, incarcata cu... vreo 7-8? kilograme de bagaje) au insemnat ca trenul a pornit la mai putin de un minut dupa ce am picat pe locul meu.

Pe drum, in tren. Pana la Ploiesti am fost singura pe grupul de patru scaune asezate doua cate doua de o parte si de alta a masutei. De partea cealalta a culoarului, cele patru locuri erau ocuate de patru tineri de la Academia de Politie. Foarte ok, s-au uitat la doua filme de groaza (cu volumul jos, eu n-am auzit decat ceva fosnituri, desi laptopul lor era pe masuta mea, imi cerusera voie sa il puna acolo ca sa poata vedea toti) si au povestit pana la Brasov.

La Ploiesti a picat pe locul din fata mea un nene. Uf! Intai mi-a scos laptopul din priza cand si-a bagat el telefonul la incarcat in cea de-a doua priza. De obicei nu folosesc priza din tren (de fapt, asta a fost singura data cand chiar am folosit-o). Daca plec de la cel putin 65-70% stiu ca ma tine bateria pentru nici trei ore pana la Brasov asa ca evit sa ma mai "spanzur" in cabluri. Dar... eu avusesem ore vineri. Si statusem la facultate mai mult decat prevazusem. La facultate il folosisem doar pe baterie. Imi coborase la 12%. Asa ca am avut nevoie de priza pe tren. Revenind. Nenea asta mi-a scos laptopul din priza. Bineinteles ca era imposibil sa nu observ instant. Cum trece pe baterie se schimba planul de consum. Asta include si faptul ca display-ul devine semnificativ mai intunecat. Imposibil sa nu observ instant schimbarea. Imposibil sa nu ma uit imediat la priza. Moment in care nenea mi-a reprosat ca nu-l bagasem bine in priza. N-am zis nimic, desi stiam ca il infipsesem al dracului de bine in priza aia. Tocmai pentru ca intra greu. L-am bagat la loc in priza ca el n-a fost in stare. Apoi m-am trezit cu o sticla de apa bagata intre botinele mele si perete. Imi tineam picioarele in pozitia aia ca sa pot sa-mi tin laptopul pe genunchi. De ce pe genunchi si nu pe masuta? Pentru ca pe masuta picura apa murdara de sus de pe rotitele geamantanului si n-aveam chef de cearta. Asa ca n-am comentat nimic, doar mi-am luat laptopul in brate. Si apoi... buf! A cazut sticla! Si a comentat ca eu i-am trantit-o cu picioarele. Si apoi s-a incapatanat sa o indese iar intre botinele mele si perete, desi era desul spatiu in jur. Botinele mele erau intr-adevar partial in jumatatea lui, dar nu aveam cum sa-mi tin laptopul pe genunchi altfel. Uf! Si avea sa fie si mai rau...

Pentru ca si-a scos un borcan de dracu' stie ce + alte chestii, dar nu m-a interesat sa studiez, am observat doar borcanul pentru ca pe ala l-a pus in fata mea pe masuta. Si apoi l-a deschis si a inceput sa manance. Oh, the horror! Bine ca eu nu mai mancasem nimic de peste 20 de ore. Nu mi-as fi dorit sa vomit pe tastatura. N-ar trebui sa fie pe undeva un panou cu "aveti bunul simt sa nu mancati chestii al caror miros intoarce pe dos stomacul altor calatori"? Si geamul nu se putea deschide. Nu era deloc cald in vagon (a nu se intelege ca dardaiam de frig - era acceptabil, desi eu personal as fi preferat sa fie mai cald), dar as fi lasat deschis geamul pana iesea tot mirosul ala dezgustator.

Brasov, orasul sensurilor giratorii. Frig. Zapada. Dar asta era de asteptat, nu? Amaretto. O cutie de bomboane de ciocolata interesante. De la... Unior?!?! Am incercat cate una din fiecare sortiment pana la plecare.
"Sa-mi spui a ce aduce gustul." L-am invitat pe tati sa incerce una din bomboanele patratoase cu o dunga de ciocolata alba pe mijloc.
"Amaretto." Da. Sunt trei sortimente cu ceva Amaretto in cutia aia. Nu sunt fenomenale, dar nu sunt nici pe departe oribile asa cum mi-am imaginat initial. Ciocolata in sine e decenta, cam in genul Milka la gust, e drept ca nu asa cremoasa, sunt destul de multe sortimente in cutie, aromele nu sunt dintre cele mai riscante si nici extraordinar de intense... majoritatea oamenilor vor gasi ok toate sortimentele din cutie.
[Da, eram in blugi pe canapea. Da, acum mama imi tolereaza o tona de chestii. Cu siguranta m-ar lasa sa intru incaltata pe gresia de pe hol... doar ca mie mi-a intrat in sange sa ma descalt afara. Poate chiar m-ar lasa sa stau cu hainele de afara pe pat sau pe canapea, desi iar mi-a intrat in sange sa ma spal si sa ma schimb inainte... blugii cu care sunt in poza erau proaspat spalati, nu iesisem inca cu ei afara din casa.]

DVD-uri cu concerte pana dimineata. Cand ai mei au vrut sa mergem in real. Sweet Jesus, what retard designed their underground parking? Ma refer la parcarea de sub real. Carucioarele sunt in capatul opus fata de intrarea din parcare in magazin si nu exista nici un culoar marcat special pentru trecerea cu caruciorul. Norocul nostru ca unii majoritatea parcheaza ca... pe doua locuri si raman spatii ceva mai mari, suficient de mari incat sa poata trece omul cu caruciorul. Dar tot din cauza celor care parcheaza ca... e foarte usor sa ramana blocati altii. Asa ne-am trezit si noi blocati la plecare si a trebuit sa vina un paznic sa faca scandal.

In real, in magazin. N-aveau nimic Lindt in afara de figurinele de sezon si de cutia de 200g cu bomboane Lindor asortate. Dar mama a luat alta cutie de bomboane de pe raft si atunci eu am zis nu. Daca e sa fie ciocolata de sarbatori, sa fie Lindt. Incercasem joi o pseudo-ciocolata cu crema de visine. Mai exact, cu crema alba de "visine" iar de gust mai bine nu mai pomenesc... si atunci am avut iar unul din momentele alea in care mi-am jurat ca renunt la a mai experimenta chestii noi si raman la Lindt pentru vecie. Aveau in schimb CD-uri si DVD-uri Memorex. N-aveau hartie igienica. Nu de care vroiam eu. N-aveau nici struguri. Bine, aveau, dar doar 2 ladite cu hidosenii. Iar la capitolul rezerve pentru aparatele care-mi parfumeaza casa nu aveau exact aromele care imi plac mie. Destul de aglomerat magazinul, dar am avut norocul sa fie deschise aproape toate casele, asa ca erau cam trei persoane la fiecare casa.

Seara, la targul de Craciun de la Olimpia (si putin prin centru inainte). Mai era doar un ren. Si nici ala prea vesel. Dar era adorabil. Iar pentru mine a fost primul ren (viu!) pe care l-am vazut vreodata. Al doilea "ren" l-am gasit pe strada. Da, stiu ca acel REN din numarul masinii vine in cazul asta de la Renault, dar m-a amuzat faptul ca masina era chiar la iesirea de la Olimpia. (La hover, pozele se vad colorate si scrie in tooltip ce reprezinta. Din nou, stiu ca n-au iesit prea bine, sunt facute cu mobilul, pe intuneric.)
Duminica dimineata, la intoarcerea in Bucuresti. Cu masina (thanks, daddy!) Am facut 3 ore, plus/ minus 2-4 minute. Excelent, tinand cont de faptul ca ninsese in noaptea de sambata spre duminica. Sinaia arata superb cu luminile de iarna. Primaria din Busteni la fel.

PS: O, da! Lindt dupa alta ciocolata si papilele mele gustative se intreaba "now how can chocolate be so good?" Ciocolata lor simpla, fie ca e cu lapte, fie ca e amaruie, e absolut geniala. Nu exista absolut nimic sa nu-mi placa acolo. E fina, se topeste in cel mai placut mod posibil, gustul e perfect, fara nici cea mai mica influenta care sa ma deranjeze (asa cum e de exemplu influenta gustului de alune in Milka simpla de lapte). Pentru ciocolata lor simpla le iert toate combinatiile turbate (si nereusite!) cum ar fi de exemplu cele cu ierburi. Nu ca n-as fi incercat si o multime de combinatii reusite in 6 ani si o luna fara o zi (daaa, tin minte si ziua, atunci am dat partial la electromagnetism) de cand am incercat prima ciocolata Lindt, o ciocolata cu lapte si aroma de scortisoara...