hotiile copilariei
Mi-am adus aminte de chestiile astea cand am citit cuvintele "clatite" si "gogosi" din comentariul lui Krossfire de la postul asta.
[background]
Am fost (si inca sunt!) un copil tare mofturos. Tot ce intra in categoria legume si zarzavaturi, tot ce intra in categoria lactate (cu exceptia laptelui dulce!) nu sunt chestii comestibile pentru mine. La capitolul carne, imi place doar pestele si puiul. La gradinita o intrebau mereu pe mama cand venea sa ma ia "Da' copchila asta ce mananca? Se hraneste cu aer?" si altele de genul asta. Mister probabil amplificat de faptul ca eu mai am si fata rotunda si nimeni n-ar putea spune, uitandu-se la mutra mea, ca par a muri de foame. Cu exceptia singurei dati cand mi-am serbat ziua la gradinita si a adus tati suc de portocale si prajituri, eu nu tin minte sa fi mancat vreodata acolo. Ca sa explic: mi-am serbat ziua o singura data pentru ca am fost mai "speciala" - am "aterizat" in Brasov la gradinita direct in grupa mijlocie si ala a fost anul in care mi-am serbat ziua. Anul urmator, in preajma zilei mele, am ajuns in spital ca sa-mi scoata polipii si am lipsit de la gradinita.
Trebuia sa stau la masa cu restul, dar nu mancam. Intr-o zi m-am certat cu un coleg pe o lingura "frumoasa" (adica o lingura cu un model usor diferit pe coada). Eu am avut castig de cauza, iar el, ca sa se razbune, mi-a varsat o lingura de ciorba pe sort. Eu stramb din nas de la simplul miros de ciorba si n-as pune vreodata asa ceva in gura asa ca n-am avut nici o retinere. Am luat castronul din fata mea de pe masa si i l-am rasturnat in cap. Bineinteles ca mamica lui a asteptat-o pe mama sa o intrebe ce animal de copil creste. Bineinteles ca si mama a avut destul venin pentru dama respectiva cand a auzit asta. Bineinteles ca ai mei mi-au facut un scandal monstru acasa in particular. Bineinteles ca mama se amuza si in ziua de azi cand isi aminteste cum arata baiatul ala.
Acasa, iar era destul de complicat pentru ai mei sa ma faca sa mananc mare lucru. Mamaia povesteste ca trebuia sa se asigure ca mananc inainte sa scap la joaca, pentru ca dupa aia nici dracu' nu ma mai baga inauntru la masa. Pentru ai mei a fost chiar mai complicat, din cauza gradului de inventivitate culinara mai scazut (in comparatie cu mamaia).
[despre hotii]
Asa ca, la un moment dat, nu mai tin minte exact cand, mama a inventat un joc. Initial cu chiftele. Ea facea chiftele. Nespecificat de ce, pentru cine. Dar ma insarcina pe mine sa le pazesc. Pentru ca se temea ca nu cumva sa fure tati din ele. Eu trebuia sa-l dau afara din bucatarie de fiecare data cand se apropia prea tare de chiftele. Bineinteles ca nici eu, in calitate de paznic la chiftele, nu aveam voie sa mananc din ele. Oficial. Neoficial, cum se intorcea mama cu spatele, eu furam una si fugeam dupa usa sau dupa frigider unde o mancam pe ascuns ca sa nu se prinda mama ca eu eram hotul. Bineinteles ca majoritatea erau fierbinti si de fiecare data cand ieseam din ascunzatoare aveam nevoie de suc sau de apa. Daca spunea ceva de genul "Anita, ce faci, ca eu vad ca parca dispar din chiftele..." eu imediat dadeam vina pe tata, hotul cel viclean.
Apoi s-a extins si la gogosi. Aici a devenit mai lipicioasa afacerea, pentru ca uneori le ornam pe deasupra cu gem. Asa ca atunci cand ieseam din ascunzatoare trebuia sa ma si spal pe mainile care mi se incleiasera de la gem. Iar daca nu erau cu gem, erau cu siguranta foarte fierbinti. Pentru ca nu puteam sa risc sa astept sa fie date prin zahar. Intotdeauna am reusit sa ma murdaresc in ultimul hal de la gogosile pudrate cu zahar. Si in ziua de azi, cand imi mai iau cate o gogoasa de prin oras, specific mereu "Fara zahar!" pentru ca stiu ca altfel cu siguranta m-as umple eu de zahar pe haine.
In continuare, extensia la salamul de biscuiti. Aici ma lasa pe mine sa tai rahatul (si bineinteles ca intotdeauna taiam de 2 ori mai mult decat imi spunea mama pentru ca si din ala furam si, in plus, mi-a placut intotdeauna cu mult rahat si multe stafide), sa mestec in compozitie si sa-l pazesc pana sa-l verse din cratita pe folia de celofan si sa-l ruleze. Mi-a convenit si partea cu mestecatul in compozitie pentru ca puteam sa mai adaug eu esenta de rom (de vreo 4-5 ori mai mult decat ar fi pus mama).
In cele din urma, am trecut la furtul clatitelor. Asta deja intr-o perioada cand aveam o obsesie pentru Cartoon Network, Discovery si Animal Planet. Si imi placea mie sa ma distrez uitandu-ma la mama cum se ardea cand intorcea clatitele cu mainile (ca ea nu se pricepea sa le arunce in sus si sa le si prinda inapoi in tigaie asa cum facea tati ca sa le intoarca... iar tati nu mai tin minte sa fi facut clatite de cand eram eu la gradinita), dar tot mai puternica era dorinta de a ma uita la televizor. Asa ca nu mai fugeam dupa frigider sau dupa usa. Fugeam in camera la televizor. Cu clatita dupa mine. Clatita in care era gem sau, mai rar, crema de ciocolata. Pus de mine. Iar eu, spre deosebire de mama, puneam mult gem. Si curgea din clatita. In primul rand pe hol la iesirea din bucatarie. Tin minte ca acolo reuseam mereu sa incleiez pe jos.
Amintiri frumoase? Nu, doar amuzante acum cand scriu despre ele.
[background]
Am fost (si inca sunt!) un copil tare mofturos. Tot ce intra in categoria legume si zarzavaturi, tot ce intra in categoria lactate (cu exceptia laptelui dulce!) nu sunt chestii comestibile pentru mine. La capitolul carne, imi place doar pestele si puiul. La gradinita o intrebau mereu pe mama cand venea sa ma ia "Da' copchila asta ce mananca? Se hraneste cu aer?" si altele de genul asta. Mister probabil amplificat de faptul ca eu mai am si fata rotunda si nimeni n-ar putea spune, uitandu-se la mutra mea, ca par a muri de foame. Cu exceptia singurei dati cand mi-am serbat ziua la gradinita si a adus tati suc de portocale si prajituri, eu nu tin minte sa fi mancat vreodata acolo. Ca sa explic: mi-am serbat ziua o singura data pentru ca am fost mai "speciala" - am "aterizat" in Brasov la gradinita direct in grupa mijlocie si ala a fost anul in care mi-am serbat ziua. Anul urmator, in preajma zilei mele, am ajuns in spital ca sa-mi scoata polipii si am lipsit de la gradinita.
Trebuia sa stau la masa cu restul, dar nu mancam. Intr-o zi m-am certat cu un coleg pe o lingura "frumoasa" (adica o lingura cu un model usor diferit pe coada). Eu am avut castig de cauza, iar el, ca sa se razbune, mi-a varsat o lingura de ciorba pe sort. Eu stramb din nas de la simplul miros de ciorba si n-as pune vreodata asa ceva in gura asa ca n-am avut nici o retinere. Am luat castronul din fata mea de pe masa si i l-am rasturnat in cap. Bineinteles ca mamica lui a asteptat-o pe mama sa o intrebe ce animal de copil creste. Bineinteles ca si mama a avut destul venin pentru dama respectiva cand a auzit asta. Bineinteles ca ai mei mi-au facut un scandal monstru acasa in particular. Bineinteles ca mama se amuza si in ziua de azi cand isi aminteste cum arata baiatul ala.
Acasa, iar era destul de complicat pentru ai mei sa ma faca sa mananc mare lucru. Mamaia povesteste ca trebuia sa se asigure ca mananc inainte sa scap la joaca, pentru ca dupa aia nici dracu' nu ma mai baga inauntru la masa. Pentru ai mei a fost chiar mai complicat, din cauza gradului de inventivitate culinara mai scazut (in comparatie cu mamaia).
[despre hotii]
Asa ca, la un moment dat, nu mai tin minte exact cand, mama a inventat un joc. Initial cu chiftele. Ea facea chiftele. Nespecificat de ce, pentru cine. Dar ma insarcina pe mine sa le pazesc. Pentru ca se temea ca nu cumva sa fure tati din ele. Eu trebuia sa-l dau afara din bucatarie de fiecare data cand se apropia prea tare de chiftele. Bineinteles ca nici eu, in calitate de paznic la chiftele, nu aveam voie sa mananc din ele. Oficial. Neoficial, cum se intorcea mama cu spatele, eu furam una si fugeam dupa usa sau dupa frigider unde o mancam pe ascuns ca sa nu se prinda mama ca eu eram hotul. Bineinteles ca majoritatea erau fierbinti si de fiecare data cand ieseam din ascunzatoare aveam nevoie de suc sau de apa. Daca spunea ceva de genul "Anita, ce faci, ca eu vad ca parca dispar din chiftele..." eu imediat dadeam vina pe tata, hotul cel viclean.
Apoi s-a extins si la gogosi. Aici a devenit mai lipicioasa afacerea, pentru ca uneori le ornam pe deasupra cu gem. Asa ca atunci cand ieseam din ascunzatoare trebuia sa ma si spal pe mainile care mi se incleiasera de la gem. Iar daca nu erau cu gem, erau cu siguranta foarte fierbinti. Pentru ca nu puteam sa risc sa astept sa fie date prin zahar. Intotdeauna am reusit sa ma murdaresc in ultimul hal de la gogosile pudrate cu zahar. Si in ziua de azi, cand imi mai iau cate o gogoasa de prin oras, specific mereu "Fara zahar!" pentru ca stiu ca altfel cu siguranta m-as umple eu de zahar pe haine.
In continuare, extensia la salamul de biscuiti. Aici ma lasa pe mine sa tai rahatul (si bineinteles ca intotdeauna taiam de 2 ori mai mult decat imi spunea mama pentru ca si din ala furam si, in plus, mi-a placut intotdeauna cu mult rahat si multe stafide), sa mestec in compozitie si sa-l pazesc pana sa-l verse din cratita pe folia de celofan si sa-l ruleze. Mi-a convenit si partea cu mestecatul in compozitie pentru ca puteam sa mai adaug eu esenta de rom (de vreo 4-5 ori mai mult decat ar fi pus mama).
In cele din urma, am trecut la furtul clatitelor. Asta deja intr-o perioada cand aveam o obsesie pentru Cartoon Network, Discovery si Animal Planet. Si imi placea mie sa ma distrez uitandu-ma la mama cum se ardea cand intorcea clatitele cu mainile (ca ea nu se pricepea sa le arunce in sus si sa le si prinda inapoi in tigaie asa cum facea tati ca sa le intoarca... iar tati nu mai tin minte sa fi facut clatite de cand eram eu la gradinita), dar tot mai puternica era dorinta de a ma uita la televizor. Asa ca nu mai fugeam dupa frigider sau dupa usa. Fugeam in camera la televizor. Cu clatita dupa mine. Clatita in care era gem sau, mai rar, crema de ciocolata. Pus de mine. Iar eu, spre deosebire de mama, puneam mult gem. Si curgea din clatita. In primul rand pe hol la iesirea din bucatarie. Tin minte ca acolo reuseam mereu sa incleiez pe jos.
Amintiri frumoase? Nu, doar amuzante acum cand scriu despre ele.
7 pareri
- cine
- Cool-Boy
- cand
- vineri, 6 februarie 2009 la 13:31:00 EET
Imi placea tare mult cand mama facea prajituri la cuptor, pizza de casa, gogosele si clatite, cozonaci si chec cu multa cacao si fructe uscate. Erau un deliciu. Eu nu ma ascundeam dupa frigider, fugeam direct cu ele in dormitor. Acolo stiam ca nu o sa ma prinda mama fiind ocupata in bucatarie. Iar ca si tine, mai tarziu am intrat in perioada Cartoon Network, fugeam cu ele la televizor pentru ca nu ma puteam dezlipi de desenele animante. La clatite era grav pentru ca in urma mea ramanea o dara de dulceata care mai tarziu de imprima pe sosete cand ma intorceam la furat.
- cine
- sorin
- cand
- vineri, 6 februarie 2009 la 14:46:00 EET
- cine
- leonid
- cand
- sâmbătă, 7 februarie 2009 la 02:30:00 EET
- cine
- brontozaurel
- cand
- sâmbătă, 7 februarie 2009 la 15:17:00 EET
@sorin: vaiii! nu-mi vine sa cred ca le-ai mancat cu tot cu cioburi =)) mie mi-ar fi fost prea frica sa utilizez ciresele cu cioburi. M-as fi gandit ca poate omor pe cineva... yikes!
@leonid: glazura? :D Daaa, aia imi placea si mie la nebunie! Si eu aveam obiceiul sa o ling :))
- cine
- sorin
- cand
- sâmbătă, 7 februarie 2009 la 16:23:00 EET
- cine
- Nicolae CIOBANU (jr.)
- cand
- duminică, 8 februarie 2009 la 19:57:00 EET
- cine
- brontozaurel
- cand
- duminică, 8 februarie 2009 la 21:49:00 EET
@Nicolae CIOBANU (jr.): pentru mine a fost o perioada urata; pot sa ma amuz amintindu-mi unele chestii, dupa cum o dovedeste si postul asta, dar atat si nimic mai mult...
Da-ti si tu cu parerea!
Mai jos se pot scrie tampenii. Nu mai mari ca alea de mai sus...
Insa inainte de orice altceva, vezi cum se comenteaza: indrumar tehnic si reguli!
HTML acceptat: <b>, <i>, <a href=""> (fara alte atribute)