Pentru ca sunt din nou in starea aia care acum o saptamana ma facea sa scriu o postare numita "cand nu-ti mai place ceea ce-ti place si nu mai vrei sa faci ceea ce vrei sa faci". Care n-a aparut. M-am razgandit si n-am mai publicat-o.
Pentru ca ma sperie ingrozitor cum gandesc.
I-am descoperit... nu mai stiu exact cand, in orice caz, au trecut mai mult de patru ani. Mi-au placut si de atunci au intrat din cand in cand in playlist. Insa nu m-am uitat niciodata la un concert de-al lor de la cap la coada. Pana saptamana trecuta.
Si trebuie sa recunosc ca mi-a cam picat mandibula pe tastatura. Concerte de trei- patru ore (asta in timp ce altii, nu mai in varsta si mult mai statici pe scena se plang ca o ora si jumatate egal foarte obositor), pline de momente intense. Yoshiki mi se pare fenomenal, atat la pian, cat si la tobe. De multe ori ii da inainte pana cand ceva cedeaza. Foarte la propriu. Fie face praf tobele, fie pica el lat. Si inca sare de pe scena in public.
Mai jos, o mostra. Nu, nu e concert intreg - e o singura piesa. De jumatate de ora1.