on the verge of extinction... again

Pentru ca simt nevoia sa scriu despre asta.

Pentru asta a fost biletul de tren. Ca sa merg la Brasov. Unde am ajuns vineri dimineata cu nici o ora inaintea festivitatilor din sala de sport. Mi-am parcat bagajele, m-am spalat, schimbat si... m-am enervat! Motivul? O conversatie de genu'...
"Ce porti?"
"Fusta, camasa, cravata"
"Asa se poarta acum?"
"Nu stiu..."
"Cum nu stii? Tu nu vezi fetele ce poarta?"
"Nu ma intereseaza ce poarta altii, nu e treaba mea..."
"Cum sa nu te intereseze?"
"Ma intereseaza sa imi placa mie, atat..."
"Nu trebuie sa iti placa tie, trebuie sa fii in rand cu lumea! Vrei sa te rada lumea?"

Si cam tot in liniile astea a continuat. Pana am plecat plina de draci, cu parul inca ud, incretit si nepieptanat. Cu cu fusta mea maro in carouri, cu camasa pe jumatate iesita din fusta, cu cravata lasata lejer, neglijent. Pe acelasi drum pe care il bateam zi de zi in liceu. Pe 13 Decembrie, pe langa pompele funebre cu "Vrei, nu vrei, tot la noi ajungi!". Cu Hand of Doom, Facade of Reality si Twilight of the Thunder God amestecandu-se in capul meu. Urand deodata tot restul lumii, inclusiv oamenii cu care urma sa ma intalnesc.

Doar ca... m-am topit complet cand am ajuns la coltul terenului de baschet si am vazut un grup care si el m-a vazut pe mine. Si ce a urmat acolo la liceu a fost aproape ca o intoarcere in timp. Aproape. Pentru ca unii oameni nu mai sunt. Unii profi mi-au parut asa imbatraniti... Si asa am urat trecerea timpului cand am vazut cum de-abia isi tragea dirigu' piciorul dupa el...

Partea de la liceu a fost preferata mea. Pentru ca eu chiar m-am simtit ca si cum nimic nu se schimbase.

Sala de sport. Mai trista decat baia mea dupa o explozie si un incendiu. Podeaua din sala de sport. Unde era sa-mi uit poseta. Deh, asa se intampla cand iti trantesti poseta pe podea langa scaun si uiti sa mai privesti in jos dupa ce te ridici. Turul scolii. Fostele noastre clase. Cea cu cate trei locuri in banci, de la etajul doi, pe verticala deasupra secretariatului unde s-au sesizat intr-o zi ca... ploua cu uniforme! De la cele care venisem in clasa, ne schimbasem iar in echipament de sport si ne donam sacourile si fustele celor care venisera fara si nu puteau trece de "paza" de la intrarea in liceu. Clasa de langa cancelarie. Cancelaria. In care o parte din noi nici nu mai intrasera vreodata. Laboratorul fonic. Panourile cu pozele diferitelor promotii. Diploma de atestat pe care n-am putut-o ridica nici acum. Daca mi-ar fi trecut prin cap sa-mi iau doua poze de la Bucuresti... Inca am pozele alea de la terminarea liceului. Tot din alea am folosit si pentru licenta...

Am aterizat apoi la o terasa in centru. Unde am constatat ca totusi multe lucruri s-au schimbat. Pentru ca... m-am simtit atat de extraterestra sau cel putin teribil de imatura in timpul discutiilor despre copii si alte chestii din aceeasi categorie.

Seara a fost partea de la hotel. Unde m-am prezentat cu aceeasi fusta cu care am fost la balul majoratului din clasa a XII-a (aprilie 2002, No Problem) si la banchetul claselor a XII-a (iunie 2002, Miorita? langa lac, in Poiana). Nu pot spune ca am fost impresionata de loc, evident nu mi-a placut nimic din ce s-a servit, nici macar desertul, care a fost cu frisca (neinspirata alegere, pentru ca mai toata lumea s-a limitat la banutul de ciocolata si a ignorat restul). Muzica a fost de toate felurile, de la "sucktacular" (vorba lu' Shaggy din Scooby-Doo) la chiar faina. Doar ca eram pe modul melancolic, nu pe cel cu chef de petrecere si m-am limitat la a da din cap (in stilul "shake your head you must be dead if it don't make you fly") pe ceva AC/DC.

E ciudata senzatia. Oricat de constienta as fi fost de faptul ca a trecut timpul, parca tot am avut senzatia ca lucrurile stau altfel in unele momente. Si a mers pana la a ma intreba unde sunt si ce caut acolo. Nu eram unde sunt de obicei zilele astea, dar totul era atat de familiar. Mi-era foarte clar ca realitatea de zi cu zi e alta pentru mine, dar totusi vedeam fete cunoscute si dragi.

Stranie senzatie...