on the verge of extinction... again

Pregatiti-va sa fiti socati. Dar nu de... oops, era sa scriu asa cum ii mai spun eu uneori - "bunicu' Alice"... ma rog, cred ca s-a inteles ideea, mama e cea care socheaza acum. Si nu doar acum. Tin minte cum, in urma cu vreo cativa ani, cred ca era cu ocazia unei vizite de Craciun la Brasov, a intrat in camera mea in timp ce ma uitam la unu' din DVD-urile live (hmmm, cred ca era vorba de Live at Montreux). Si am avut surpriza s-o aud:
"Ce muzica faina... vin si eu sa ma uit cu tine!"

Am facut o mutra... Vedeam cum istoria se repeta - exact asa se intamplase si in liceu la cursele de Formula 1! Eu eram aia pasionata de F1 inca din generala. Si apoi, de pe la jumatatea liceului, mama incepuse sa imi invadeze... canapeaua. Si sa reactioneze zgomotos la actiunea cursei. Si sa ma faca sa ma gandesc... "I thought this was my passion, so what are you doing here?"; din pacate, fara sa reactionez vreodata.

Nu! N-aveam de gand sa-i permit sa-mi faca asta din nou. Mai ales ca in cazul asta era chiar mai inexplicabila atractia. Mama era destul de interesata de fotbal si uneori chiar si de box (da, a fost exact invers la noi in familie, tati era cel care nu putea sa inteleaga chestiile de gen) si inainte sa o prinda F1. Dar nu a fost niciodata cu rocku' si nici macar cu muzica in general. Mbine, e adevarat ca stiu ca ii plac o mana de piese de la Queen si Elton John si Guns N' Roses, dar acolo se opreste totul. Asa ca am decis ca n-are ce cauta in fata monitorului pe care se desfasura un concert Alice Cooper!

Prima idee? Logic, nu putea fi decat sa-i spun:
"Mami, o sa fie decapitat!"
"Hai mai, la asa ceva nu vreau sa ma uit..."
Noroc chior! Pentru ca prima mea idee era si singura.

Si de-aia mama nu e azi fana Alice Cooper...

Da. Azi. Ora 22:50. Ma suna mama. Eu ma sperii. Pentru ca... ma sperii mereu cand ma suna la ore din astea - imi imaginez ca a luat foc ceva sau s-a intamplat vreo alta chestie de gen, ca doar ea se culca de obicei devreme si apoi se trezeste in miez de noapte si bantuie prin casa. Mda, acum stiti pe cine am mostenit cu bantuitu' pe intuneric. Doar ca eu nu mi-am rafinat tehnica bantuitului la fel de bine ca ea si ma aleg cu cucuie si vanatai atunci cand incerc sa trec prin scaune, pereti si usi...

Revenind. La telefonul mamei, bineinteles. O intreb cu sufletul la gura ce s-a intamplat. Raspunsul ei? O intrebare!
"Tu ai fost la un concert Iris?"
Eu, convinsa ca isi imagineaza cai verzi pe pereti, nu foarte fara motiv, avand in vedere ca am fost la destule concerte si ei n-au aflat decat inainte sa plec de-acasa (ahem, cele din noiembrie) sau dupa ce eram deja acolo (Aerosmith, Children of Bodom) sau dupa concert (Alice Cooper), ca sa nu le mai mentionez pe cele de care n-au aflat niciodata (Sonisphere, Iron Maiden) si avand in vedere ca parca Iris aveau ceva concerte in decembrie...
"Nu!?!?"
"Dar cred ca te-am vazut la televizor - erai in primul rand?"

Hai sa lamurim o chestie: atat in cazul meu cat si in cazul ei, cele mai apropiate chestii de ceva cu efect halucinogen sunt covrigii cu mac. Eu cred ca n-aveam cum sa ajung la un concert Iris fara sa stiu si nici ea nu cred ca avea halucinatii. Desi tot ea n-a fost in stare sa observe ditamai fitilul unei lumanari in forma de iepuroi si, pentru ca era maro, a crezut ca-i din ciocolata si i-a bagat urechile si coada (si, bineinteles, tot ce mai era intre) la frigider. Si tot ea a crezut ca un ornament in forma de ingeras pe care i l-am facut cadou de Craciun e un brad (plin de zapada oare? si cu stea in varf? ca era alb... si blond...).

Totusi... am inceput sa ma scarpin in cap. In primul rand stau mereu la concerte, asta e adevarat, dar la fel de adevarat este si ca ai mei stiu asta. Hmmm... deodata ma pocneste ideea!
"In vara? Cand au fost in deschidere la Alice Cooper?" (nefericita alegere, daca ma intrebati pe mine... ganditi-va doar cum suna sa asculti "I looooooove the dead..." dupa "iar cand noi nu vom mai fi...").
"Nu stiu cand... deci ai fost?"
"Da, da' a trecut juma de an de atunci..."
"Cred ca scot un DVD, ceva... purtai un tricou gri?"
"Da..."
"Si aveai ceva la gat?"
"Zgarda mea neagra..."
"Da, exact, aia a ta..."
"Si eram pictata pe fata..."
"Ei uite ca asta n-am mai observat..."

Ceeeee? Ma zguduiam din toate incheieturile de ras... cum dracu' sa nu observe fix asta? Cand asta era cea mai observabila chestie la mine la concertul ala... Is mica de inaltime, de-abia ma vad de dupa gard si totusi a observat tricou' gri. Si a mai observat si zgarda neagra care are 5 milimetri (!!!) pe latime. Dar n-a observat ca eram toata neagra in jurul ochilor mai ceva ca un panda?!?!

Acum ma gandesc sa-i iau de Craciun un glob cum e cel din poza de sus (poza furata cu nerusinare de aici).