on the verge of extinction... again

N-am fost niciodata o Cenusareasa. Adica genul de peroana de la care nimeni nu se asteapta la prea multe. Gandul asta m-a pocnit acum o luna si jumatate. A fost pentru prima data in viata mea cand m-am simtit. Un "ma asteptam sa-ti doresti mai mult, mi-ai facut impresia ca poti mai mult de atat" adresat altcuiva m-a facut sa ma simt asa. Sa fierb. Si cu mine cum ramane? Eu nu i-am facut niciodata impresia ca ar fi ceva de capul meu? Nu mi-ar fi pasat daca asta s-ar fi intamplat la scoala la o ora de economie (sau orice alta materie de care m-a durut fix in piciorul prost sudat al mesei). Dar s-a intamplat dupa ce am tras asa tare sa demonstrez ca am progresat, ca am invatat ceva intre timp. My best wasn't good enough.

Si cam asta a fost. Pur si simplu s-a dus tot entuziasmul. Toata dorinta de a impresiona. Fusareala a devenit ceva la ordinea zilei. Pana azi. Cand teoretic ar fi trebuit sa-mi doresc sa termin cat mai repede, indiferent de cat de prost. Pentru ca eram nedormita. Pentru ca ma carasem cu trei bagaje care aveau impreuna undeva intre o cincime si un sfert de greutatea mea. Eram rupta, ma dureau umerii si spatele. Si mai trebuia sa le car dupa aia si pana acasa. Pentru ca eram trista. Ar fi trebuit sa ma intalnesc cu niste oameni la care tin, depusesem atatea eforturi ca sa le pot mima normalitatea. Dar pana la urma n-am mai putut. Mi-a fost prea frica sa fiu vazuta, m-am simtit prea defecta. Si totusi am stat mai mult decat ar fi fost necesar. Si m-am implicat mai mult decat ar fi fost necesar.

Cred ca asta se cheama ca ma plang pe blog de ziua de azi. Si se mai cheama ca sunt ipocrita. Pentru ca ceva mai devreme am purtat pe messenger discutia asta. Si nu, la momentul respectiv n-a avut legatura ca s-a bagat peste mine cu un "ce ma amuza melodia asta..." in timp ce lucram, desi scria la status si ii spusesem in seara dinainte ce program am. Nu, nu ma simt vinovata*. Doar usor amuzata. Si bineinteles obosita.

* Vinovata ma simt pentru ca am zburat la gunoi un cadou primit de la cineva care a trecut pe la mine. Dar nu-mi placea. Data viitoare ii spun ca nu-i mai dau drumul inauntru daca-mi mai ia ceva.

Edit: Se pare ca era coada la aruncat in lac asa ca am aflat ce se intamplase: isi sunase prietena de 4 ori, nu-i raspunsese, apoi ii spusese ca iesise cu parintii ei in oras si nu isi luase telefonul la ea, dar el e convins ca il inseala pentru ca "tonul vocii ei o trada" (amuzant cum ne credem uneori buricul pamantului si ne imaginam ca toate nelinistile altora au legatura cu noi) si fostele prietene nu i-au facut "faze din astea". In fine. I-am zis ca mie mi se plange degeaba si ca are doua optiuni: ori o crede, ori se apuca sa o urmareasca, sa ia notite, sa faca poze, sa stranga dovezi. Ce nu i-am mai spus e ca a doua mi se pare delicioasa - e practic un fel de joaca de-a Sherlock Holmes. Sau Sherlock Hound. Sau Scooby-Doo. Sau Clue Club. Sau Funky Phantom. Sau Goober and the Ghost Chasers. Sau...