on the verge of extinction... again

Amintirea unei dupa-amieze cu G. - acum imi pare rau ca am reactionat asa urat atunci, imi pare rau ca m-am carat fara explicatii. Amintirea mortului vazut vineri. Amintirea inceputului. Aveam dreptate. Dar in acelasi timp m-am inselat. Viata e scurta. Nu e rau sa vreau sa descopar cat mai multe lucruri. Dar o sa-mi faca rau sa cunosc anumite lucruri.

De asta am vrut sa scriu postarea asta. E un fel de imi iau blogul inapoi, e al meu din nou. E un fel de promisiune, din momentul asta vreau sa ignor anumite lucruri, nu vreau sa mai stiu de ele, vreau sa pot spune sincer ca nu ma intereseaza, asa cum pot spune sincer ca nu ma intereseaza ce se mai poate vedea la televizor sau ce se serveste intr-un fast-food. Sunt suficiente alte lucruri interesante pe care pot sa le descopar fara ca experienta asta sa imi faca rau. E drept ca e vorba de lucruri mult mai indepartate, fara prea mare legatura cu mediul in care traiesc.

Pot sa citesc zilnic ceva interesant. Pot sa ma uit zilnic la ceva interesant. Pot sa gust dulciuri faine. Mi-ar placea sa pot sa ies cu rolele in parc fara sa-mi fie groaza ca ma sfasie cainii daca ies singura sau ca o sa ma injure oamenii cu care ies pentru ca merg atat de prost...

As vrea sa promit ca o sa evit alte chestii... as vrea. Din pacate, e vorba doar de chestii care fac parte din mediul in care traiesc. Si ma simt atrasa catre ele. Desi atunci cand intru in contact cu ele imi fac rau. Desi atunci cand intru in contact cu ele constat ca nu imi plac, ba chiar imi provoaca scarba si nu stiu cum sa scap dracului de acolo cat mai repede. Din pacate, cam toti oamenii cu care intru in contact zilnic vin "la pachet" cu chestiile pe care vreau sa le evit. E unul din motivele pentru care uneori nu ies din casa cu zilele.

As vrea sa promit ca o sa ignor, ca o sa refuz... Pentru ca a-mi tine o asfel de promisiune ar putea fi singurul lucru care sa poata incetini ritmul in care se inrautateste situatia...