on the verge of extinction... again

In fine. Moartea e aproape subiect tabu. Viata lina, normala(?) neinteresanta. Pai nu? Zeci de pagini pentru cateva zile de zbucium si un "au trait fericiti pana la adanci batraneti" pentru tot restul vietii. Si apoi? Au crapat, da' sa nu-i speriem pe copii. Sau poate ca nici macar nu e vorba de un interval inchis. Adica nu-si contine si capatul. Si la adanci batraneti n-au mai fost fericiti. Poate Fat Frumos, care deja nu mai era frumos deloc, n-a mai suportat s-o vada pe Ileana Cosanzeana ridata, cu sani lasati si cu burta si a pornit sa-si caute ceva tinerica. Sau poate ca a ramas cu ceva urme dupa vreo lupta, a ignorat problema si a murit in chinuri. Da, stiu, aberez. Basmele sunt cum sunt pentru ca nu trebuie sa speriem copiii, trebuie sa le insuflam niste valori, bla, bla...

Chestia e ca la un moment dat tot vor da bot in bot cu realitatea. Si poate ca ar fi bine ca norisorul lor pufos sa nu fie chiar asa de sus la momentul respectiv. Pentru ca na, cu cat e mai sus, cu atat o sa fie mai mare viteza de impact. Fizica de clasa a sasea. Miscarea liniara accelerata.

Poate ca aberez. Alti copii viseaza? Eu visam. Ma visam. Am trecut destul de repede de faza basmelor, asa ca nu tin minte vise de-ale mele cu mine in rol de Ileana Cosanzeana. Dar tin minte vise de-ale mele cu mine in rol de versiuni feminine ale unor personaje de-ale lui Jules Verne. M-am visat pe insula misterioasa, pusa in situatia de a recrea sute de ani de progrese ale umanitatii... in doar cateva zile. Da, stiu, a fost o ecranizare in care aparea si o tipa. Tin minte doar vag, la vremea respectiva n-am gustat versiunea pentru televizor. Poate pentru ca nu batea peste versiunea pe care o colorasem eu in mintea mea? Nu stiu...

Mi-am dorit sa fiu speciala. In sensul ala in care erau eroii lui. Na, daca vrea cineva un exemplu concret. Realizez ca nu sunt. Daca e ceva comun, daca si restul copiilor... atunci cred ca suntem o rasa tare nefericita. Pentru ca nu sunt. Majoritatea nu suntem. Suntem doar... o alta specie de pe planeta asta. Dominanta, da' parca la un moment dat cica "dinosaurs ruled the Earth" si acum nu mai sunt decat fosile. Si desene animate. Si vise de eterni copii. Si... oricat ne-ar placea sa ne amagim, suntem ghidati in primul rand de instincte primare. Vrem sa ramanem in viata. Intai ca indivizi si apoi ca specie. Reproducerea serveste scopului asta. Cucerirea si apararea unui teritoriu. Aliantele. Ca si alte animale. Valori morale, intentii superioare... pe dracu'! Basme. Si atat.

Reguli? Nu. Intotdeauna vor exista persoane carora unele reguli li se vor parea nedrepte. Copii si idealuri. Din basme. Copii si idealuri. Si frustrarile parintilor. De ce castiga sefu' mai mult cand nu face altceva decat sa stea in fund pe scaun intr-un birou caldut? E nederept! Nu, nu-i zice asta in fata. Dar reactia exista. Interna. Si externa acasa. Sau nu doar acasa, da' daca e externa la locul de munca e camuflata. Sutit x, y. Nu, nu e furt, e compensatie, ar trebui sa primeasca mai mult la cat munceste. Asa inveti un copil sa loveasca pe la spate. Sa minta si sa fure. Cu convingere. Trebuie sa creada ca are dreptate, ca e nedreptatit.

Nedreptati, nedreptati peste tot. Ma plateste doar cu ___, desi as merita ___. La ghiseul ___, ma trateaza cu curu'. M-a oprit si m-a amendat desi bausem doar ___. N-a vrut sa ma treaca, desi am tocit un sfert din materie.

Nu. Primim exact ceea ce meritam, [aproape] de fiecare data. Exista un motiv al dracului de bun pentru fiecare rahat in care intram. Stiu oameni care se plang de cat castiga, dar freaca menta. Am vazut oameni facand scandal pe la diverse ghisee, plangandu-se de nesimtirea celor de acolo cand ei fusesera primii care au ridicat tonul. Studenti care n-ar fi meritat sa ia nici 3-ul primit (si care eu sper ca n-o sa ajunga niciodata sa lucreze in domeniu dupa ce termina facultatea) care-l injurau pe bou' de prof ca n-a vrut sa-i treaca..

E plin pe YouTube de piese despre inimi frante. Intotdeauna e de vina celelalt. Daca hainele sunt deodata stramte, sigur s-a gasit vreun idiot in casa care n-a stiut sa le spele. Nu, noi nu ne-am ingrasat, e altcineva de vina. Ne plangem de zgomotul produs de bormasinile vecinilor, de ce dracu' trebuie sa faca asta seara sau dimineata devreme sau la sfarsit de saptamana? De ce timp de atatea zile? Pentru ca in rest omul ala poate ca trebuie sa mearga la munca?!? Pentru ca nu are la dispozitie decat doua ore zilnic pentru ca altfel ar intra in "orele de liniste"? Intotdeauna ne gasim noua justificari. Intotdeauna vrem sa credem ca noi suntem. Cei cu adevarat plini de calitati, si ma refer in primul rand la genul de calitati greu masurabile. Nu ne intrebam niciodata cum se vad lucrurile prin ochii altora. E mult mai simplu asa.