on the verge of extinction... again

M-a bufnit rasul in timp ce scriam titlul. Inainte de ultima litera. Pentru ca mi-am adus aminte de o piesa care n-are nici o legatura cu postarea asta. Pe nenea l-am ratat acum aproape 2 ani si jumatate. Si miercurea asta ratez alt concert. Putin altfel. Asa cum am ratat Alice Cooper in 2007. Una din cele mai mari obsesii muzicale... si nu m-am dus. Pentru ca mi-era scarba de mine si am simtit ca n-am ce cauta acolo. Un an mai tarziu... 11 iulie 2008. Ei pe scena in Bucuresti, eu in alt oras. De, a trebuit sa se nimereasca un parastas tocmai atunci. Urasc santajul emotional, urasc sa mi se forteze mana. Desi nu pot spune ca au fost niste zile proaste. Cu siguranta au fost mai bune decat ziua de azi. Oricum, a trecut mult timp de atunci. Piesa de care mi-am adus aminte in timp ce scriam titlul e asta:

Postarea asta n-ar fi trebuit sa fie nici despre muzici, nici despre mine... La o saptamana si jumatate dupa Halloween, am gasit niste biscuiti. N-a mai contat ca Halloweenu' trecuse. Am mai zis-o de cateva ori, daca cineva vrea sa-mi vanda mie ceva dulciuri sau cosmetice, trebuie doar sa puna o portocala sau o lamaie pe ambalaj. Si la iesirea din magazin, avand inca biscuitii in mana (nu mai luasem altceva), l-am vazut pe dumnealui... alta mare slabiciune...

Nu i-am facut poze mai de aproape pentru ca: era intuneric, ca sa se inteleaga ceva din niste poze facute cu telefonu' trebuia sa folosesc blitu' si nu stiam cum poate sa reactioneze daca-i bag blitul direct in ochi... oricat de dulce ar fi fost pana atunci.

Cand am vazut pozele m-am gandit ca ultima poza, cea cu ochii, e buna de poza de Halloween. Cu intarziere, la fel ca biscuitii. Biscuiti care miroseau exact ca si checul cu cacao si coaja de portocala facut de mamaia. Poza cu checul e de cand l-am ratat pe nenea Halford.