on the verge of extinction... again

Tevile mele pocnite si carpite de mine picura din ce in ce mai tare. Daca ii spun lu' tati de asta o sa ma stranga de gat. De fapt i-am zis, dar... nu i-am zis ca e vorba si de cea de sub chiuveta. La alea de la calorifere oricum nu se poate face nimic pana nu se opreste caldura. Dar... cu teava de sub chiuveta e poveste lunga. A inceput sa-mi picure de vreo 5-6 luni. Am cu ce s-o inlocuiesc, dar... trebuie data jos chiuveta. Ai mei m-au adus inapoi in Bucuresti inainte de Craciun dar, prin nu stiu ce minune, atunci nu mai picura si tati a zis ca am visat eu si nu mi-au mai schimbat-o. Mi-au mai facut o vizita surpriza pe 13 martie, dar atunci am fost asa de varza ca-mi stricasera planurile si de agitata incat... am uitat(!!!) de teava. Plus ca mama acaparase baia ca sa... aaa... nu stiu ce a facut in baie. E adevarat ca a spalat rufe, da' masina de spalat e in bucatarie. Si asa tocmai mi-am dat seama ca eu habar n-am ce a facut mama timp de aaa... sase ore? la mine in baie. Se poate si mai rau. Macar am observat ca au venit la mine. De cele mai multe ori nu observ nici existenta persoanelor din jur, cu atat mai putin ce fac. Mi-a luat trei saptamani sa observ ca un om pe care il vedeam si cu care vorbeam aproape zilnic e intr-un scaun cu rotile. Asta ca sa fie clar pentru toata lumea ca nu, n-am exagerat atunci cand am spus ca pe langa mine ar putea sa treaca un om cu un pom de Craciun in cap (si inca cu beculetele aprinse) fara ca eu sa observ asta. Revenind la teava. Atunci mi-au sugerat sa vin la Brasov pe 3 si sa ma aduca ei inapoi cu masina pe 5. Dar... mie imi expira abonamentul de metrou pe 2 aprilie, nu mai aveam buletin (l-am pierdut in februarie si nu intentionez sa-mi fac altul prea curand) sa-mi fac altul cu reducere si chiar daca as fi avut buletin, nu mai aveam oricum bani in casa nici cat de un abonament redus. Si bineinteles ca nu puteam sa le spun alor mei de chestia cu buletinul ca m-ar strange de gat sa afle ca nu vreau sa imi fac altul. Deci eu nu prea aveam cum sa ajung pana la gara pe 3 decat cu auto-pingeaua si nu-mi prea suradea ideea de a cara ca magarul din Salajan si pana la Gara de Nord un ghiozdan de cel putin 15% din greutatea mea. Asa ca m-am decis ca ma duc mai devreme. Cum ai mei au strambat din nas la ideea mea de a veni la Brasov vineri pe 2 si de a ma aduce ei inapoi sambata pe 3, m-am decis sa merg la Brasov pe 1 si sa ma intorc pe 2, ca sa nu-mi expire abonamentul inainte de a ma intoarce in Bucuresti. Dupa aia mi-au propus ei sa astept pana sambata... dar asta ar fi insemnat inca o noapte acolo... in conditiile in care eu nu pot sa dorm acolo. Adica nu pot sa adorm, sunt prea agitata, oricat as fi de obosita nu ma fura somnul. Si cand sunt agitata si nimic nu mai reuseste sa-mi prinda interesul... let's say I become self-destructive... in chemical and mechanical ways. Asa ca, in momentul in care mi-au propus asta, eu n-as mai fi rezistat fizic la inca o noapte acolo. Asa ca normal ca acum o sa-mi scoata ochii ca ei mi-au propus ceva si eu n-am vrut daca le spun de teava. Solutia? Pana la sfarsitul lunii, dau drumul la apa calda doar cat sa fac dus. Si si asa se umple galetusa si da pe afara.

Pentru prima data in viata, mi-a murit un hard. Adio sute de GB de desene, concerte, adio ce facusem in ultimele doua saptamani si doua zile la tema pe care trebuie sa o predau in mai putin de patru zile. Macar am reusit sa-mi instalez xampp pe laptop si sa inteleg cum draci ma folosesc de el (wamp nu imi mergea pe laptop, doar pe celalalt calc).

Inca ma doare piciorul. Inca imi e greu cand vreau sa fac saritura aia. Aterizez stramb, cu piciorul stang rotit lateral si ceva mai intins decat dreptul.

Life is remarkable.