on the verge of extinction... again

Mi-e lene. Mi-e greata. Mi-e frig. Am tremurat toata ziua. Ma gandesc la cu totul altceva. Dar am zis ca o sa pun si niste poze cu clatitele.

Alea la plic. Alea care n-au iesit numai bune sa incalte o masina, asa cum au iesit gogosile emo. Stiu, norocul meu ca a fost vorba de un praf in plic si ca eu n-a mai trebuit sa adaug decat ceva... aaa, explic mai incolo ce anume, ca altfel probabil nici de data asta nu-mi iesea ceva... "mancabil". De fapt, na, pe plic scria ca se mai adauga lapte si oua si ceva ulei, dar cum eu nu aveam asa ceva in casa si imi era mult prea scarba sa ies afara pe vremea asta ca de, Billa e "departe" (traducere: la patru blocuri de mine). Asta cred ca ofera o imagine destul de clara despre cat de mult "iubesc" eu frigul, ploile, zapada. Revenind. Cum n-aveam nici oua, nici lapte, nici ulei in casa a ramas sa pun... bineinteles, ceva ce aveam in casa. Aaa... ceva utilizabil pentru clatite vreau sa zic. Bun. Aveam acadele, ciocolata Lindt, lamai, pliculete de ceai. Si coniac. Bun, sunt desteapta. Cu ghilimelele de rigoare. Pentru ca de sticla din debara mi-am adus aminte de-abia acum. Deci ce-am folosit pentru clatite impreuna cu praful ala?

Corect, am folosit "aqua chiorensis". De la robinet. Cu ceva lamaie, sa fac lucrurile un pic mai interesante. Au iesit... 2 clatite... consumabile. Pe prima am cam... sincer acum, e fara acel "cam"... chiar am ars-o pe o parte ca am plecat de langa tigaie si am uitat sa o intorc. Aia mi-a mirosit a ars. Dar a doua mirosea chiar placut. Se simtea aroma de lamaie si ciocolata (ca erau fulgi de ciocolata prin praful ala). Si fara componenta numita arsura gustul a fost si el... decent. Adica am simtit placut lamaia si ciocolata. Nu mi-au placut la mestecat. Se cam... de fapt se cam foarte lipeau de dinti. Si pozele:

Stiu, mare dezamagire... n-arata deloc asa ca aia din poza de pe plic. Si totusi... E facuta de mine... Si asta inseamna ca ar fi putut sa iasa o chestie verde-albastruie. Poate chiar miscatoare. Nu glumesc. Acum cinci sau sase ani am reusit sa fac o friptura cu par sarmos-spumos-albastru. Varsasem detergent peste. De obicei inchid dopul dupa folosire. Atunci n-am facut-o. Ah, si sa nu uitam nici de supa cu pui si galuste si... etichete autoadezive. De aia e bine ca oamenii sa-si faca testamentul inainte sa incerce ceva facut de mine.

Pe undeva aduc vag cu... nici eu nu stiu exact. Am o amintire, stearsa de tot. Tin minte ca eram mica si ma uitam la televizor. Si era un individ care cica gatea dupa reteta.
"X linguri de faina... pai n-am faina... las ca pun linguri normale!" Si trantea lingurile in castron.
"Y oua - din astea am!" Si trantea ouale intregi (cu tot cu coaja!) peste.

Edit: Si tocmai mi-am adus aminte de carnatii cu aracet si de cremwurstii cu hartie igienica din anul doi. Realizati in colaborare cu un prieten cu nasul infundat care n-o stiut pe ce pune mana. De fapt... probabil ca oamenii normali nu tin pe rafturile din bucatarie chestii de genul HCl, adeziv, crema de ghete, vopsea lavabila, acetona... pe care, spririt practic ce sunt, le tot mut pe masura ce se consuma in recipiente mai mici si mai usor manevrabile. Exact. Recipiente care au avut initial in ele chestii comestibile. Si daca e putin cam greu de presupus ca praful alb violet din cutia care are pe eticheta o cana cu un lichid maroniu din care ies aburi si niste chestii scrise in poloneza o fi nu-stiu-ce ciocolata calda exotica (alba cu aroma de levantica? exista asa ceva?), n-a fost greu pentru prietenul cu nasul infundat sa confunde aracetul cu smantana. Mai mult, cum il treceau toate caldurile, a deschis geamul. Si in ziua aia batea vantul. Suficient de tare incat sa darame piramida din suluri de hartie igienica de pe cuptorul cu microunde in tigaia cu cremwursti de langa. Daca ar fi fost doar pentru mine... ar fi fost in regula. Doar pentru mine nu folosesc ulei ca mi-e scarba sa curat tigaia. Altii prefera insa carnea facuta in ulei. A, si in caz ca se intreaba cineva, i-au placut carnatii cu aracet. E bine totusi ca eu n-am probleme cu inima. Ca nu se stie ce ar fi iesit in cazul asta in momentul in care am intrat in bucatarie si am vazut...

Oh, and I am not amused. This isn't really funny at all. I'm just pathetic.