on the verge of extinction... again

Imi plac cutiile metalice. Bine, nu chiar orice cutie metalica. Da' de multe ori mi-am luat anumite dulciuri strict din cauza ca veneau in niste cutii metalice frumoase. Si acum tin o multime de alte chestii prin ele. Penele prinse la concerte, biletele de la concertele la care am fost, monedele exotice din tarile prin care am tinut prezentari la conferinte, pixuri... o multime de chestii!

Chestii printre care se numara de vreo doi ani si diverse condimente. Ghimbir, scortisoara, chimion... Chimionu' (si nu doar el, dar acum este vorba despre chimion) vine in doua "formate". Trebuie sa existe un cuvant mai bun, dar acum nu-mi tuna. In fine, e ori macinat, ori inca seminte.

Din motive financiare, condimentele ar fi de preferat sa se cumpere vrac de la magazinul de condimente. Cu o punga de 200 de grame se umple un recipient metalic si problema condimentelor se rezolva in felul asta pentru ceva mai multa vreme. Dar pana acum doua saptamani, asta nu prea se mai intamplase de vreo jumatate de an! Ba luasem borcanele mici de pe la targuri specializate, ba fusesem in deplasare.

Si cutiile metalice se golisera intre timp. Ma rog, asta eram eu convinsa ca se intamplase. Pentru ca atunci cand am vrut sa pun semintele de chimion proaspat cumparate in cutia metalica rezervata pentru ele, am constatat ca... nu era goala! Mai erau seminte ramase acolo, doar ca eu uitasem de ele.

Mbine, mi-am zis ca folosesc din alea vechi ca sa le termin, ca si asa nu mai erau multe. Si exact asta am si facut in ziua aia. Doar ca a doua oara, la cateva zile dupa, iar am uitat de cutia metalica si am folosit seminte din punga nou cumparata lasata intre timp pe masa in bucatarie. M-am trezit putin cam tarziu, asa ca mi-am spus... lasa, data viitoare!

"Data viitoare" n-am mai uitat pentru ca aveam nervi ca punguta aia ocupa cativa centimetri patrati pe masa. Am vrut initial sa-i vars continutu' peste semintele vechi. M-am razgandit pentru ca voiam totusi sa le consum pe alea intai. Asa ca mi-am zis sa le mut intr-unul din borcanelele luate de la un targ prin toamna. Luat atunci cu seminte de chimion si bineinteles golit intre timp, pentru ca daca n-ar fi fost golit intre timp, n-as fi putut sa-l reumplu. Ceea ce am si facut. Ma rog, pe undeva in jur de 95%. Pentru ca atunci am observat ceva interesant printre semintele alea.

"Interesant" insemnand miscator aici. Viermisori. Vii. Vioi. Miscareti. O adevarata delicatesa prin anumite parti ale lumii probabil, da' brontozaurelu' asta nu e genu' care sa ia in considerare sa bea rượu rắn sau sa manance 산낙지. Cel putin nu inca. Poate mai incolo o sa fiu disperata ca imbatranesc, iar oamenii din partea aia a Asiei arata la 50 de ani la fel ca la 25, dar inca n-am ajuns la criza respectiva. Asa ca bineinteles ca am golit imediat borcanelu' ala proaspat umplut. In caz ca nu s-a inteles, nu l-am golit peste ou, ci in galeata de gunoi. Da, din nou...

Si totusi... prima data cand dadusem de semintele alea uitate de luni bune, folosisem o parte din ele la mancare. Fara sa observ nici un fel de efecte adverse pana acum.

Si daca as mai crede in basme ca atunci cand eram mica, as zice ca cineva a avut grija de mine...

PS - Nu ma intrebati de unde dracu' are nenea Halford poza, ca habar n-am.

PS #2 - I did not intend to make my HTML punny, it just happened...