no wally gator
Adica nu viza. Nu pot spune ca-mi pare rau ca n-am obtinut viza sau ca "ratez" conferinta (probabil o sa se mearga pe varianta live stream ceea ce sincer mi-ar conveni mai mult decat sa ma car eu pana acolo, in conditiile in care nu ma incanta sa schimb trei avioane si pana acum am cam evitat oricum mereu cina restransa dinainte sau petrecerea de dupa). Imi pare rau de banii tocati aiurea, din care o sa-mi recuperez cel mult taxa de viza. Doar ca eu am mai cheltuit inca aproape 100 de lei pe alte dracii aditionale. Si imi pare rau de timpul pierdut.
Interviul in sine mi s-a parut taiere de frunza la caini. Sunt proprietara apartamentului in care stau, dar n-a fost absolut nici o intrebare legata de asta. Absolut nici o intrebare legata de familie. Absolut nici o intrebare legata de situatia financiara. Aproape toate au fost legate de calatoriile mele precedente sau viitoare. Unele de-a dreptul amuzante, cum ar fi de ce n-am nici o viza in pasaport. Pentru ca n-am fost pana acum in afara Uniunii Europene? Si chiar daca as fi fost, pasaportul e de-abia emis. Si scrie data emiterii pe el. Si a trebuit si eu s-o trec in cel putin doua locuri in formularele completate. Sau de ce n-am viza de Australia. Asta dupa ce spusesem ca e viza electronica.
Altfel, chestii care poate se vor dovedi utile cui aterizeaza pe aici. In primul rand, legat de lista aia cu obiecte cu care e interzis accesul care, pe scurt, include absolut orice in afara de propria persoana, hainele, incaltarile si teancul de hartii. Asta pentru cei fraieri ca mine care se gandesc s-o respecte. Pentru ca m-am dus acolo fara telefon, fara geanta, cu hartiile in brate.
Telefonul oricum se cere inchis cand verifica actele prima data. Dar recomand oricui sa nu isi lase geanta/ ghiozdanul acasa. Peste drum de ambasada e cam teren cu iarba. Si cu ceva potai in partea de sud, pe unde a fost drumul meu de la/ inapoi catre complexul Baneasa. Am avut noroc ca au stat departe. Dar altfel as fi regretat lipsa unui ghiozdan sanatos de piele cu care sa pot sa le trosnesc una peste bot. Mai mult, dimineata la prima ora inghetam in fata ambasadei, la pranz cand plecam de acolo transpiram toata in soare. N-ar fi stricat sa am in ce sa bag vreo trei randuri de haine.
Cardul de RATB a fost considerat chestie periculoasa cu care nu pot sa intru si retinut intr-un sertar la poarta. La fel si cheile de la casa. Dar nu si pixul cu lama de cutter. Ah, ca veni vorba de cardul RATB, e posibil sa fi decedat in urma trecerii prin chestia aia de la intrare. Ca atunci cand m-am urcat in autobuz si m-am dus la validator... nimic, moarte. Nici macar bipaitul ala enervant care imi spune ca-s toanta si nu stiu sa validez. Asa ca am cam facut blatul fara intentie. Ca deja era in miscare autobuzul si nici telefon n-aveam sa trimit SMS. Pe de alta parte, eu platisem deja ca sa incarc cardul pentru calatoria aia si, daca e mort, clar n-o s-o folosesc cu alta ocazie...
4 pareri
- cine
- boemul
- cand
- luni, 17 martie 2014 la 08:59:00 EET
- cine
- van-r
- cand
- luni, 17 martie 2014 la 09:36:00 EET
P.S. E vina ta că nu te-ai înscris la ceva religie penticostală, baptistă sau martori ai lui Iehova. Mulți țigani ajung în SUA cu ajutorul comunităților religioase la care aderă și ajunși acolo își continuă vechile obiceiuri.
- cine
- van-r
- cand
- luni, 17 martie 2014 la 09:40:00 EET
- cine
- brontozaurel
- cand
- luni, 17 martie 2014 la 19:19:00 EET
@van-r: Articolul ala... brrr!!! Pe undeva ma bucur ca am scapat noi de ei...
Da-ti si tu cu parerea!
Mai jos se pot scrie tampenii. Nu mai mari ca alea de mai sus...
Insa inainte de orice altceva, vezi cum se comenteaza: indrumar tehnic si reguli!
HTML acceptat: <b>, <i>, <a href=""> (fara alte atribute)