on the verge of extinction... again

Cateodata poti vedea cum oamenii se schimba. Dar nu ai dreptul sa te bagi atata vreme cat nu ti-au cerut asta. Poti sa-ti faci griji si sa fii acolo in caz ca vor cere candva ajutor. Si cam atat. Oricat de mult ar durea sa-i privesti in astfel de momente.

Sunt mandra posesoare a patru bilete. Bilete la concerte. Urata realizare asta, ca e necesara precizarea. In fine... primul e luat de la inceput de octombrie, in ziua in care s-au pus in vanzare, urmatoarele doua in decembrie si cel de-al patrulea la mijloc de ianuarie, cand chiar s-a facut plata aia care fusesem asigurata ca se va face inainte de Craciun. Pentru ca traim pe o planeta minunata, populata doar cu oameni de incredere.

Lipseste cel la Rockstadt, unde pana la urma am decis ca nu, chiar daca vin Insomnium si stiu ca e posibil sa ajung sa regret enorm decizia asta. Si bineinteles ca lipseste si cel pe care nici n-o sa-l mai printez vreodata.

Pentru ca mi-a placut filmul animat.

Le-am luat din septembrie- octombrie, insa nu le-am folosit pana saptamana asta. Initial il voiam doar pe cel cu Olaf, convinsa fiind ca cele cu mutre umane probabil vor fi oribile. Insa s-a intamplat ca la fata locului sa-mi para ca arata mult mai bine decat in pliant, asa ca... Cel din stanga nu e din colectia care a fost la Billa, iar ultimul model din dreapta apare de doua ori pentru ca n-am fost in stare sa casc ochii cum trebuie la ce cumpar.

In afara faptului ca personajele arata neasteptat de bine, imi mai place mult si aspectul de sticla "inghetata" si faptul ca formele fulgilor difera de la model la model.

La propriu. 1 iulie. In ziua concertului Judas Priest. La putin timp dupa ce intrasem. Ca sa nu amortesc sprijunind gardul. Si ca sa ma relaxez.

Ca sa ma relaxez?!?! Eu fusesem aia care la poarta se prefacea a fi demon insetat de sange sau dracu' stie ce mi-oi fi imaginat ca incerc sa imit. Pe palmele mele nu era sange, sa fie clar, doar ma murdarisem de la cirese si aveam chef sa ma prostesc. Si... nu aratam a om relaxat?

Nu stiu daca chiar eram. Serios. Nu stiu. Intotdeauna mi-am imaginat ca sunt relaxata la concerte. Doar ca de atunci nu mai sunt sigura.

Si zilele de Craciun m-au facut sa ma simt si mai nesigura.

Ce naiba?

Dupa fiecare moment prost. Dupa fiecare miscare gresita. De maine...

Cateodata aproape ca simt ca ametesc gandindu-ma cat am amanat si continui sa aman unele lucruri...

Totul a luat-o la vale nebuneste in ultima saptamana. A fost vina mea, eu am lasat sa se intample asta. Azi am ajuns in punctul in care am crezut ca nu se poate mai rau. Ca de maine voi putea sa incep sa repar lucrurile. Si apoi... o noua lovitura din afara...

Imi vine sa urlu, pentru ca s-a intamplat de sute de ori asta de-a lungul anilor... Sunt neglijenta, las lucrurile sa mearga prost. Imi spun ca o sa repar totul. Dar apoi se intampla ceva si imi e mult mai greu decat m-as fi asteptat.

Si ma sperie idea ca poate intr-o zi...

Say you'll be alright come tomorrow, but tomorrow might not be here for you...

Seara. Daca ar fi sa descriu prima zi a anului intr-un cuvant... primul care imi vine in minte e "bland". Neinteresanta, fada. Si ce e trist e ce imi vine sa adaug dupa asta... din fericire. Pentru ca spune ceva despre unde s-a situat media ultimelor luni. "Bland" nu e "bad". Doua litere diferenta. Dar in acelasi timp diferenta intre maneci uscate si maneci ude pana la coate de muci si de lacrimi. Stiu ca sunt dezgustatoare, mai ales cand pachetul cu servetele era la nici doi metri distanta, dar am preferat sa nu ma misc din pat si sa-mi murez pijamaua.

And it's not so bad when...

Da, e o alegere. E atat de usor sa spui asta. Si sa ignori faptul ca uneori toate optiunile sunt de rahat. Eh...