on the verge of extinction... again

Intentionam sa merg. Stiu oameni care au fost.

Da, doar ziua trei. Pentru ca a fost singura in care am fost. Din aceleasi motive pentru care am plecat mai devreme de la Ozzy in 2010 si am fost varza la Accept in 2012. Si, pana cu doar cateva ore inainte, am luat serios in considerare si posibilitatea de a nu mai merge nici macar in ziua trei. Din aceleasi motive, plus programul care spunea ca totul se va termina la ora 1:30, in conditiile in care intre 0:50 si 3:15 nu mai pleaca nici un autobuz de noapte de la Unirii.

Am asteptat atatia ani sa vad Annihilator live si ma gandeam serios sa renunt. Desi fusesem in prima seara special ca sa iau bratara si sa nu trebuiasca sa astept la poarta pentru asta in ziua trei... sa pot fugi direct spre gard. Drace...

In fine. In ziua mare, am inceput cu aceeasi strategie ca la alte concerte la care mi-am spalat hainele in ziua dinainte. Uscat deasupra aragazului. Desi pana la urma am renuntat la ideea de a ma cara cu sase randuri de haine pe mine, asa ca doua din chestiile alea puse la uscare accelerata au ramas acasa. Decizie inspirata pentru ca ziua s-a dovedit mai placuta decat in scenariile din mintea mea si pe drumul spre Arene geaca s-a mutat de pe spate in brate... simteam ca turbez de cald!

Pai ti se taie telefonul pentru neplata si, desi ai platit, ai chitanta pe care ai studiat-o deja de zeci de ori sa te convingi ca totul de acolo e in regula, nu faci nimic pentru ca asta ar insemna sa vorbesti cu o alta fiinta umana. Oricum nu ai avut nevoie de telefon pentru nimic important, nu simti niciodata nevoia sa suni pe nimeni si, de cele mai multe ori, nici nu raspunzi cand te suna altcineva.

Probabil ca ar trebui sa termin abonamentul ala sa nu-l mai platesc de fraiera, dar mi-e asa groaza si de scarba de ideea ca o sa ma frece la cap cu nu stiu ce oferta, nu stiu ce telefon... eu sunt in continuare cu vechiul meu SE Walkman si nu vreau, nu-mi trebuie smartphone, da' sa ma ia dracu', oamenii astia parca nu stiu ce inseamna cuvantul NU. In rarele ocazii in care am calcat pe acolo sau am fost suficient de adormita incat sa raspund la telefon, de fiecare data cand spuneam NU la ceva, primeam inapoi un dar poate vreti totusi...

... sa apuc un topor si sa va crap capul, da, asta vreau!

Se numesc Archer si sunt una din trupele care deschid pentru Annihilator in turneul european din toamna asta (Europe in the Blood Tour). O sa scriu si despre ziua de sambata, dar, avand in vedere ca de patru zile le tot frec canalul de YouTube, merita o postare separata.

Ah, da... inainte de orice altceva, nu e nevoie sa-mi spuneti ca suna (drace, scrisesem initial "sauna") a Megadeth. Nici macar urechiusele mele nu sunt atat de nesimtite incat sa nu auda asta.

Nu mai auzisem niciodata de ei, dar exista de ani buni si nu sunt pentru prima data in Europa (desi acum au fost pentru prima data in Romania). Au mai fost in turneu pe continentul asta, desi nu in aceeasi formula, si in 2011 si 2007 (an din care este si clipul live de mai jos... singurul clip live din cate am vazut pana acum in care Dylan nu este cu chitara alba).

Am aflat de concert de la Bogdan, intr-o zi pe care pana acum n-am asociat-o cu evenimente fericite. Tot atunci am aflat si de Accept si Joe Lynn Turner si toate trei au ajuns instant in topul prioritatilor. In special Accept, desi i-am mai vazut de doua ori... dar prestatiile live sunt mereu absolut impresionante si la fel au fost si ultimele albume.

La doar doua zile dupa, luni, 13 iulie, aveam bilete pentru toate trei concertele. Adaugate peste cel la Maximum Rock, luat special pentru Annihilator.

S-a mai adaugat pentru scurta vreme si cel la Insomnium, dar din pacate... pana la urma nu.