Adresa blogului este brontozaurel.blogspot.com/ncr !!!
Postare mai nouă ► ◄ Postare mai veche

take it back, take it back, take it back...

Deja intuneric. Taximetristul a avut o tentativa de conversatie la plecarea de la hotel, dar n-a primit nici un raspuns mai lung de un cuvant. Asa ca a lasat sa curga muzica. Clasica din fericire. Orasul nu-mi mai pare atat de periculos in combinatie cu obsesiile proprii, dar tot nu pot spune ca m-ar incanta vizual. Dar nu mai conteaza, nu? Plec, sunt deja in drum spre Tullamarine.

Deja am ajuns. Nu-mi vine sa cred cat de repede. Primul lucru pe care il vad e un cantar. N-ar strica sa cantaresc ghiozdanul, greutatea maxima e de sapte kilograme. In ciuda temerilor mele si a chestiilor in plus indesate fata de primul drum... tot n-are nici macar sase.

Prost semnalizat aeroport. Si parca toata lumea in afara de mine se cara cu nspe chestii. Sunt oare singura fara bagaj de cala? Din nou, prost semnalizat aeroport, noroc ca mai are si angajati. Cei de la control sunt incredibil de amabili. Drace, ce coada la pasapoarte! Se misca repede, nu ma plang, dar sunt doar doua ghisee si doua cozi mult prea lungi. Ah, la mine nu mai merg lucrurile asa repede, imi scaneaza pasaportul de doua ori si mi-l stampileaza.

Si... pe unde o iau de aici? Pentru ca... dupa cum ziceam, prost semnalizat aeroport. La fel ca la Gatwick, ajung intr-un fel de mall. Din fericire, nu la fel de mare. Si cu cateva chestii specifice locului chiar dragute, dar eu deja am koala de plus in ghiozdan. Si parca mor de sete, dar nu vad nicaieri sa vanda apa in cantitati de ne-camila sau altceva lichid de care as risca sa ma ating.

Inghet si transpir urmarind miscarea de langa avion. O sa plece mai tarziu cu 15- 20 de minute. Nu-i nimic, poate sa recupereze pe parcursul a 14 ore, nu? E bine in avion. La fel ca atunci cand am venit, am atipit la putin timp dupa ce m-am instalat la locul meu. Si si de data asta prima trezire a insemnat descoperirea unei sticle de apa asezate langa mine fara sa-mi dau seama. Vremea peste ocean e mizerabila, la fel ca la dus. Si totusi nu mi se pare a fi deranjant. Eu sunt inauntru. Ma uit la Aristocats. Asta cand nu motai.

E tarziu, e tarziu, e foarte tarziu. Cred ca sunt deja palida ca moartea la coborarea din avion pentru ca una din asiatice imi ia talonul de imbarcare din mana si incearca sa ma asigure ca am timp. Daca toata zona aia de la controlul de securitate e la fel de goala ca noaptea. Daca...

Dar nu e. Pe undeva, as vrea sa cer voie sa ma bag in fata. Trebuie sa prind avionul. Dar mi-e rusine. Si nu se misca incet deloc. Ba chiar se misca atat de repede incat ma lovesc urat la mana incercand sa tin pasul si sa-mi indes hainele in tava aia. Asta e, e doar o vanataie... Peste alta care nu s-a decolorat inca, dar o sa treaca.

Good luck! E Maria, pistruiata din Austria cu care vorbisem la Melbourne. Sper sa prinda avionul spre Viena. Dar nici nu ma uit spre panou sa vad cat timp mai are. Deja alerg pe scara rulanta care sta. Toata lumea se inghesuie pe cea functionala, asa ca am lasat deja ceva lume in urma pana sus, chit ca treptele sunt inalte, ghiozdanul meu greu si hainele mele un amestec greu de tinut in brate acum. Poarta 38. Drace, e departe, nici n-o pot vedea. Trebuie sa trec de moschee. Si de pasarela. E undeva in zona asta.

Am ajuns. Imi iau foc plamanii. Am ajuns la timp. Vreau sa respir. Trec rapid de tipul de la paza, ii dau gagicii pasaportul si talonul de imbarcare, o sa fiu in avion imediat.

Madam, are you coming from Melbourne? You need to go to transfers, in front of gate 11. 11? Asta e in celalalt capat, dincolo de pasarela si de moschee. Nici nu stiu de ce, dar alerg acolo. Imi cad pe jos pasaport, haine, le recuperez, alerg in continuare. Da-o dracului de politete, sar pe primul individ in uniforma pe care il vad si il intreb de ce dracu' a trebuit sa vin acolo de la poarta.

Nu. Nu. Nu. Am ajuns la timp, am bilet, am talon de imbarcare valabil, de ce e avionul plin, ce s-a intamplat cu locul meu pe care l-am ales online cu o zi inainte?

Nu, nu, nu, nu. Haina mea a cazut pe jos, pasaportul cred ca l-am trantit eu de draci, strang balustrada cu furie si imi izbesc capul de stalpul de beton cu aceeasi furie. Si plang. Sunt singura intr-o tara a carei limba n-o stiu, unde toata lumea vorbeste o engleza stricata si oficiala. Bateria telefonului e descarcata, prizele sunt diferite, nu am adaptor pentru ce au ei acolo. Si nu mai rezist sa mai mearga ceva prost. Si nici macar nu e vina mea. Eu am ajuns la timp...

Imi apuca capul si ma duc... dracu' stie unde. Silver Premium Lounge. Si imi spun sa astept pentru un alt permis de imbarcare pentru alt zbor. Murez servetele si strang animalul de plus in brate. Si timpul trece si vreau sa ma car de acolo. Ce dracu' caut eu printre arabi cu prosop in cap si sonda-n curte? Nu mai rezist sa astept.

Orice ar incerca sa-mi spuna tipul de la intrare. You can shove your sorry and your lounge up your ass, I want to get the Hell out of here. Nici nu-mi vine sa cred ce sec a sunat. Si cat de rapida a fost tranzitia de la lacrimi la gheare.

Dureaza ceva, dar am un nou itinerar. Prin Atena. Oprire de 50 de minute. Aproape ca imi vine sa rad, dar scot iar ghearele. Nu am absolut nici o garantie ca n-o sa se repete iar porcaria asta. Orice ar incerca sa-mi spuna individul. Nu, n-am incredere. Aproape ametesc, asa ca ma scurg pe podea, oricum pic din picioare altfel.

Imi arata o hartie. $250. Numai sa ajung acasa, ma gandesc, dar mai vad un numar pe randul urmator. 920. Si inghet. N-am nici jumatate din suma asta! Trebuie sa platesc porcaria asta? ma revolt cu voce tare. Nu. $250 e valoarea in dolari, 920 e aceeasi chestie, dar in moneda lor. Iar suma e ce imi ofera ei despagubire daca trec cu hartia aia pe la agentia lor din Bucuresti.

Apologies still not accepted. No amount of apologies or money changes the fact I should have been home at noon and I am not. And it's all because of their assholish practice of overselling flights.

Dar am nevoie de o priza. Ma rezolva cu un adaptor si ma duc la baie. Fruntea mea arata ca dracu', desi parul acopera destul de mult. Imi aranjez parul si imi scutur hainele. Si cobor la poarta pentru Atena. Si tremur. De data asta de frig, nu de furie.

Nu mai am parte de alte incidente pana acasa, dar raul a fost deja facut. Am momente in care se stinge lumina si nu-mi dau seama daca e doar oboseala sau... Si sunt in continuare furioasa.

4 pareri la take it back, take it back, take it back...

  • cine: morbo delete comment icon
    cand:
    pacat ca te-au vazut cum te dai cu capul de stalpi doar niste simpli angajati, cred ca s-au cam speriat. asta ar fi meritat-o aia care ti-au dat teapa asta (un fel de teapa ''civilizata'', cu despagubire).
  • cine: brontozaurel delete comment icon
    cand:
    Intre timp, vad ca toata lumea imi spune ca e practica uzuala, toate companiile aeriene vand peste capacitate si se bazeaza pe faptul ca nu toata lumea ajunge pana la urma la poarta de imbarcare. Daca trebuie sa plateasca cuiva despagubiri, asta e, oricum au castigat deja mai mult...
  • cine: van-r delete comment icon
    cand:
    Sper că mergi să iei banii pentru despăgubire.
  • cine: brontozaurel delete comment icon
    cand:
    Am fost deja.

Da, ma intereseaza si parerea ta!

Mai jos se pot scrie tampenii. Nu mai mari ca alea de mai sus...
Insa inainte de orice altceva, vezi cum se comenteaza: indrumar tehnic si reguli!
HTML acceptat: <b>, <i>, <a href=""> (fara alte atribute)
Abonare comentarii