Adresa blogului este brontozaurel.blogspot.com/ncr !!!
Postare mai nouă ► ◄ Postare mai veche

Helloween & Gamma Ray, Bucuresti, Arenele Romane, 16 Martie 2013

La mai bine de o saptamana dupa, cu poze putine si proaste - nu-mi vine sa cred ca am facut doar cinci in total cat au cantat Gamma Ray! Desi pe de alta parte... da, asta chiar inseamna ca a fost suficient de interesant incat sa n-am timp sa ma gandesc sa fac poze... Si a iesit si monstruos de lung...

Cuprins
Scurta istorie personala

Chiar scurta de data asta. Pentru ca nici nu mai tin minte cum dracu' am dat eu de I Want Out pentru prima data. Tin minte doar ca s-a intamplat tarziu si ca aia a fost piesa cu care i-am descoperit. Si de care nu m-am plictisit nici pana azi, mi se pare in continuare geniala. So they keep talking and they never stop and at a certain point you give it up...

Au urmat altele. Power (all my life I've waited for a chance to get right out of here...), If I Could Fly (no fear, no pain, nobody left to blame...), Light the Universe (and the time's creeping by till the world prepares to die...), Forever and One (too proud to fight...), As Long As I Fall (as long as I fall I don't hit the ground), Dr. Stein...

Ca un amanunt amuzant, Helloween e probabil singura trupa pe care chiar am visat (si asta inseamna in somn, intr-un vis-vis) ca o sa o vad live. Nu ca mi-as imagina ca asta ar insemna ceva, pentru ca in anul urmator, 2011, au venit in Romania. Doar ca la Sibiu, iar eu nu m-am carat pana acolo pentru ei...

Si da, pentru cine nu s-a prins/ n-a mai citit pe-aici... imi place Andi Deris. Omu' e foarte expresiv live si au scos prea multe piese faine in ultimii douazeci de ani ca sa raman blocata pe suspinat dupa ce-ar fi fost dac-ar fi fost...

Gamma Ray am inceput sa ascult chiar mai tarziu. Stiam ca e trupa lui Kai de dupa Helloween, dar n-am fost prea curioasa initial. Pana intr-o zi in care nu eram hotarata ce fundal muzical sa aleg pentru o repriza de kickboxing. Si aia a fost. Play over and over and over and over...

Inainte de concert

Am avut dubii. Dupa o luna ianuarie relativ linistita, am tot avut parte de momente mizerabile. Si nu prea mai simteam in stare. Apoi m-am uitat cam ce setlist au avut, am reascultat piesele alea si... mi s-a facut pofta! Si de-abia asteptam momentul... ca pe o gura de aer proaspat.

Doar ca... n-am fost in stare sa ma abtin cu o zi inainte de concert. Iar in ziua concertului am vorbit cu ai mei la telefon si le-am spus unde o sa fiu in seara aia. Pentru ca oricum ma suna mereu si iese urat, cu trimis rude, politie la mine acasa daca nu le raspund... Am primit un sa faci bine sa termini cu concertele! si un telefon inchis in nas.

Asa ca m-am enervat si am iesit sa-mi mai iau niste pastile. Doar ca pe drumul de intoarcere de la farmacie s-a repetat episodul din noiembrie. De data asta pe strada, am vomat si sange si a fost mult mai urat per total. Asa ca am ajuns inapoi acasa tarziu si destul de... zdruncinata.

Dar furioasa. Aia e, ma duc! Fara nici un fel de sperante ca o sa fie o seara grozava, ca o sa mai ajung printre primii... dar... am facut un dus fierbinte sub care era sa lesin inca o data, mi-am scuturat parul ud si l-am ingramadit partial sub o bentita rosie pe care o tineam minte stramta, dar care se pare ca nu mai e - mi-o fi intrat creieru' la apa? Am tras haine peste haine si am pornit spre parc.

Suprinzator, la poarta n-am gasit decat o mana de oameni cu doar doua ore inainte de ora oficiala la care trebuia sa se faca accesul. Probabil si din cauza vremii, eu tremurand toata in ciuda faptului ca eram echipata cu trei randuri de tricouri si un pulover pe sub geaca.

Pe poarta am intrat mai repede, insa apoi am mai stat si am mai tremurat putin si in fata usii cortului. Dupa care am intrat, am alergat (cat mai eram in stare sa alerg) si am cautat un loc liber la gard. Care s-a intamplat sa fie fix in fata microfonului din stanga (stanga mea, cum priveam spre scena). De obicei am in creier clar un loc in care vreau unde sa stau, dar de data asta am vrut doar un loc mai liber unde sa nu ma simt inghesuita. Si cum initial mai toata lumea se indreptase spre partea cealalta... nu fara motiv, ce-i drept, in partea aia stau Weiki si Markus...

Doar ca eu nu-mi mai doream decat o seara linistita si o transa cu un fond muzical placut... Pentru ca eram obosita, nu eram foarte bine si, din ce auzisem, nici ei nu stateau mai bine la capitolu' sanatate, motiv pentru care din ultimele trei concerte, unul fusese scurtat si inca unu' complet anulat... Deci eram deja mai norocoasa decat turcii (pentru cine nu stie, concertu' anulat a fost cel de la turci).

In orice caz, la fel ca de obicei, am stat la gard. Gard care a fost foarte aproape de scena. Foarte aproape insemnand ca, daca intindeam mana in fata, incheietura mea trecea fara probleme de marginea scenei.

Shadowside

O trupa din Brazilia...

Exceptand vocea gagicii, prima piesa a sunat decent, desi un pic cliseistic. Apoi... m-am cam scarpinat in cap - ce dracu' se vrea a fi de fapt muzica lor? Ca ce (nu?) le iese e o varza pe care nici nu stii cum spanac sa dai din cap... Presupun ca majoritatea celor de acolo erau la fel de dezorientati ca mine. A fost insa si o piesa pe care toata lumea (inclusiv eu) a cantat-o impreuna cu ei. Intai pentru ca era probabil singura ale carei versuri le stia toata lumea si apoi probabil ca sa le mai acopere din interpretarea lor care a fost, cu bunavointa, jalnica.

Chiar daca nu pot decat sa le apreciez gusturile in materie de muzica avand in vedere cat imi plac Motorhead... Ace of Spades chiar nu trebuie sa sune asa cum le-a iesit (sau poate mai corect spus ar fi cum nu le-a iesit) lor!

Nu pot spune ca m-ar fi deranjat altceva in afara de voce (sau de lipsa ei... mai bine il lasa pe chitarist sa cante) si de cover, insa nici n-am fost deloc impresionata. Nimic memorabil - poate doar cel mult faptul ca toti cei din trupa sunt stangaci? Asa ca nici nu m-a interesat nici sa ma pozez cu ei la sfarsit de tot.

Gamma Ray

Recunosc ca m-am blocat aici. Insa concertul lor a fost fantastic pentru mine. E greu de descris si nici macar mie nu mi-e fenomenal de clar ce dracu' s-a intamplat cand au intrat pe scena si a inceput spectacolul lor. Dar mi-a devenit clar ca am fost fix unde trebuia sa fiu in seara aia. Ladies and gentlemen, please welcome...

Pur si simplu ceva a facut clic. Poate a fost faptul ca au inceput in forta cu o piesa foarte tare - Anywhere in the Galaxy. Poate a fost contactul vizual - Kai era tot numai un zambet. Sau cel putin asa l-am ghicit, dupa cum radia cat se vedea din el... jumatatea dreapta a fetei, restu' fiind acoperit de par si de o ditamai haina. Nu se stie cat cu scopul de a ascunde riduri, burtica si cearcane si cat cu scopul de a nu agrava o raceala care s-a observat atat in voce cat si pe langa (stiu, am eu o boala, dar nu pot sa nu observ cand cineva isi trage mucii inapoi pe nas). Nu ca vreuna din chestiile astea ar fi reusit sa-l faca o prezenta mai putin agreabila.

Habar n-am cat de contagioase erau alte chestii de care era purtator, dar zambetul era extrem de. Contagios! Pentru ca s-a instalat unu' larg de tot, dintr-o ureche pana in cealalta, si pe fata mea. Si n-avea sa mai plece de acolo nici dupa ce aveau sa paraseasca ei scena. Gaze at the stars, the glowing god of Mars is shining for us, anywhere in the galaxy... Time is right for us to see, the world will long for liberty, fallen heroes calling me, anywhere in the galaxy...

Nici un moment pierdut, doar un Alright! Hey, Bucuresti! We are Gamma Ray and here's Men, Martians and Fuckin' Machines! inainte sa inceapa cu aceeasi forta si cea de-a doua piesa. Cortul a rezistat, a ramas in picioare. Dar sa nu ma intrebati pe mine cum de s-a intamplat minunea asta... habar n-am! Si apoi a urmat un moment simpatic intre piese... cu Kai in rolul principal, bineinteles, totul s-a invartit in jurul lui in seara aia...

Alright! Thank you and good evening, Bucharest, Romania! How the fuck are you doing on a Saturday? Are you ready for some metal? Desigur, urlete si maini ridicate in aer ca raspuns... Alright! We are Gamma Ray as I've said... for those who don't know and we've come to kick some ass... Pauza. Si apoi repede... Yours! Probabil ca a fost felu' in care a spus-o, da' m-a bufnit rasu'. Si n-am fost singura care a reactionat asa...

Oh, you're gonna kick our ass? Are you going to kick our ass? Go ahead! Si a ilustrat invitatia intorcandu-se cu spatele la public. Radeam deja cu lacrimi... cand mutra poznasa a lui Kai s-a apropiat iar repede de microfon ca sa introduca urmatoarea piesa - The Spirit. Care a sunat excelent si a fost foarte bine primita. But the spirit of a free world is the final dream...

Kai e doar unul! A urmat Gamma Ray si rezistenta cortului a fost iar pusa la incercare. Si cea a cutiutei toracice pe care o aveam eu in dotare. In fine... din fericire, am trecut cu bine peste.

Si apoi a urmat sectiunea din setlist dedicata pieselor noi. Foarte noi, de pe EP-ul iesit oficial cu doar o zi inainte si care contine doua piese noi, doua cover-uri si mai multe bucati live. Prima a fost cea care da si titlul EP-ului - Master of Confusion. Ceea ce Kai a spus ca ar fi chiar el. Nu m-a interesat sa cer vreo dovada, am preferat sa dau din cap pentru ca piesa a mers foarte bine. Mai ales ca nu mi-e nici mie deloc greu sa ma identific cu ea...

A doua piesa nou-nouta a fost Empire of the Undead. Nu la fel de "catchy" precum cea dinaintea ei, insa mi-a ramas pe creieras cum a introdus-o - it's about being a vampire, which is cool because you cannot die... doh! Avand in vedere gandurile sinistru-morbide care ma tot bantuie in ultima vreme si despre care n-as avea curaj sa vorbesc... da, m-a marcat fraza aia... Si i-am multumit in gand pentru ca a zis-o, pentru ca eu n-as avea curajul s-o zic...

Dupa doua piese de pe noul EP, au urmat inca doua de pe ultimul album, cel din 2010. Doua piese care mie imi plac mult, trebuie sa precizez. Prima a fost Empathy. Mankind is not wiser now, I've heard it all before... Still the mindless will hail the deceivers...

Apoi Kai l-a prezentat pe cel mai nou membru al trupei, aflat in spatele sau, la tobe. Si a spus ca urmeaza a great song, written by our old drummer, Mr. Dan Zimmerman, who is no longer with us anymore, but, to honour him, 'cause he was a great guy, we're going to play his song - this is called fuckin' Rise! Mhm, nu stiu cat de departe s-a auzit... dar eu m-am auzit sigur urland Riiiiiiise! in timp ce introducea piesa. Pentru ca probabil e piesa mea preferata de pe albumul ala... We'll return stronger than ever, we shall rise from agony, stand our ground...

A urmat momentul cover-ului Helloween, care a fost Future World in turneul acesta. Cantat impreuna cu publicul si probabil nu doar ca urmare a momentului in care Kai spusese ceva de un vant rece, o raceala, scuze pentru voce si I'm going to need your help.

Si apoi a sosit si momentul in care ne-a spus ca urmeaza ultima piesa - To the Metal de pe albumul cu acelasi nume din 2010. Intreaga piesa a fost o adevarata explozie. Terminata brusc - thank you very much, goodnight! si disparut de pe scena. Bam! Ce?

Din fericire, nu pentru mult timp - ar fi fost trist daca bucata lor s-ar fi terminat asa. S-au intors, iar Kai, scapat in sfarsit de haina lunga, a recunoscut ca a mintit si ca mai urmeaza o piesa. Si ce piesa! Send Me a Sign! Absolut excelenta, la fel ca restul serii. Condimentata de niste momente in care Kai a venit in fata mea si ne-o intins chitara. Unii ar spune ca s-o jucat cu focu', da' daca toti sunt ca mine... nu prea e cazu'. Logic ca am facut ce era frumos sa fac... am intrat in joc si am intins mainile, dar... asa cum fac mereu, mi-am tinut gherutele departe de corzi.

Si apoi totul chiar s-a incheiat cu o saritura a lui Kai de pe platforma tobelor. Si cu impartit amintiri pentru fani. Printre care m-am numarat si eu. Habar n-am cum, de ce, dar am stiut.

Poate ca a fost acelasi contact vizual de la inceput. Stiu ca ma dureau muschii fetei de la cat rasesem. Foarte probabil radiam si eu. Mi s-a spus de mai multe ori ca se vede foarte bine tot de pe scena (chiar si cu ciufu' in ochi?). Gesturi, expresii... tot! Dar prefer mereu sa scutur capu' ca sa fugaresc gandu'... Pentru ca principalul motiv pentru care ma simt bine la concerte e fix faptul ca nu ma simt supravegheata, ca nu-mi fac griji ca cineva ar urmari si critica fiecare gest, miscare... Dar stiu ca foarte probabil in seara aia s-a vazut pe fata mea cat de bine m-am simtit. Cand am vazut ca se intoarce la microfon, am stiut ca o sa ia penele si ca o sa vina sa-mi puna una in mana.

Ceea ce s-a si intamplat. Si serios ca a fost o senzatie foarte tare sa vad cum imi cauta mana printre toate mainile intinse. Nu ca ar fi fost greu de observat, era cea care semana cel mai putin cu a unui om viu... piele palida si o incheietura care nu imi pare niciodata subtire sau osoasa. Exceptand momentele in care o vad alaturi de altele. Danke!

N-am nici cea mai mica idee daca chiar m-a auzit sau daca doar a citit, pe buze. La fel cum n-am nici cea mai mica idee daca chiar l-am auzit spunand Stay metal! sau doar am inteles asta dupa cum i s-au miscat buzele.

Helloween

Stiu sigur ca ochii mei admirau decorul - foarte tare, asa ca nu m-am putut abtine sa nu-l pozez. Gatul meu insa isi dorea sa se spanzure. Deja ramasesem fara voce de la cat urlasem. Si mai urmau inca vreo doua ore... la sfarsitul carora gatul avea sa ma doara si la exterior. Am stat fix in fata lui Sascha care este... pentru cine nu s-a prins din poze, un munte de om, incredibil de inalt. Serios, are aproape doi metri... nu ca ceilalti ar fi pitici... pe langa mine, sunt toti ca Tom pe langa Jerry.

Motiv pentru care nu mi-a fost usor nici sa prind pana, desi a aruncat o groaza... la fiecare doua- trei piese venea cineva sa-i mai prinda niste pene de microfon. Dar mai toate zburau sus de tot pe deasupra mea...

Au inceput cu Nabatea, prima din piesele de pe noul album pentru care au scos si un videoclip. Andi a fost ultimul care a intrat pe scena, alergand cumva cu spatele si intorcandu-se apoi brusc ca sa se vada tricoul pe care il purta pe sub haina. Si pe care era mutra lui Gene Simmons asa cum arata cel mai bine - pictata.

Pana la urma, intregul setlist a inclinat greu catre ultimul album. Avand in vedere ca in mare imi place, nu pot spune ca m-a deranjat sa aud piesele respective si live. Nu pot spune nici ca nu mi-au lipsit bijuterii mai vechi. Dar n-as putea cere nici sa nu-si promoveze cel mai recent album - ar fi ridicol, de ce dracu' l-au mai scos atunci? Si n-as putea cere nici sa cante pana dimineata. Nu cred ca ar rezista ei fizic. De mine sunt sigura ca n-as rezista - eram mai mult decat terminata dupa lungul concert Guns N'Roses de la Rock the City, ma gandisem chiar si sa ma car si in nici un caz din cauza ca nu mi-ar fi placut... ci pur si simplu pentru ca simteam ca nu ma mai pot tine pe picioare.

In orice caz, le-au avut foarte amestecate in setlist, trecand mereu de la nou la vechi si invers. Asa ca a doua piesa a fost una veche, extrem de bine cunoscuta si care a smuls o reactie puternica de la public - Eagle Fly Free. Insa nici urmatoarele piese - Straight Out of Hell (there is no tomorrow, there is no farewell...) de pe albumul nou si Where the Sinners Go de pe cel din 2010 - n-au stat deloc rau la capitolul reactii smulse publicului.

Cateva cuvinte - Alright, Bucharest, alright... now here's another song from the new album again... a song for everybody in this room... waiting... for... the... thunderrr! sau ceva de genul asta, nu sunt foarte sigura, inainte de urmatoarea piesa. Una pe care de-abia o asteptam. Sometimes you have no choice but to kill.. I did it again, I don't give a damn...

Au urmat apoi Steel Tormentor si un solo de tobe. De care poate unii n-aveau chef, dar de care eu aveam foarte mare nevoie in momentul ala. Eram deja terminata, rupta de oboseala, n-as mai fi rezistat fara minutele alea in care am putut sa sprijin gardul (sau era oare invers, hmmm?) si sa ma odihnesc putin.

Au continuat cu ceva vechi - I'm Alive si apoi cu inca doua piese proaspete de tot, de pe Straight Out of Hell. Prima din ele a fost una plina de energie - Live Now!. Don’t say you’re too scared up high, life needs no wings to fly... come out into the light, we can reach the height tonight... A doua a fost Hold Me in Your Arms, o piesa mult mai lenta, pentru care Sascha a folosit in prima jumatate o chitara acustica.

Dupa care a urmat o piesa evident mult asteptata, judecand dupa reactiile de care a avut parte. No fear, no pain, nobody left to blame... Mhm, If I Could Fly. Cu Sascha cu chitara la ceafa. Cu un steag romanesc pe care era scris Helloween cu fontul specific. Steag care a zburat din public in bratele lui Andi. Care l-a fluturat, l-a impodobit pe Sascha cu el, a vazut ca nu merge, se misca prea mult si pica steagu', l-a luat iar el si in cele din urma l-a pus peste tobe. Unde a ramas pana la sfarsit.

Acelasi Alright! pe care l-am auzit aproape intre toate piesele, apoi Hell Was Made in Heaven si apoi probabil una din cele mai asteptate piese ale serii pentru mine - excelenta Power! Dupa care au parasit scena.

Desigur, nimeni nu se astepta sa nu revina... si bineinteles ca au facut-o. A fost intai Are You Metal? de pe albumul din 2010 si apoi piesa aia care ma binedispune mereu - Dr. Stein. Cu un Andi cu joben, cu Weiki cu o chitara foarte colorata. Si in mare parte cantata impreuna cu publicul. Cu multa joaca pe scena, Sascha tot aruncand pene pe care Markus se chinuia sa le prinda... cu gura.

Dupa care au parasit din nou scena. Hehe, da, stiam ca o sa revina inca o data. De data asta pentru Halloween si I Want Out. Si impreuna cu Kai. Caruia ii crescusera caninii intre timp, asa ca Sascha s-a oferit sa-l hraneasca si i-a intins gatul. Si, dupa cum a reactionat Andi, a fost ceva nou in turneul asta. Da, da, stiu... tuturor le cresc colti de vampiri cand concerteaza in Romania. Nimic nou aici, poate doar faptul ca astia am vazut ca erau si foarte elastici... Nu mi-a scapat nici acel Hey, Transylvania!, dar am preferat sa ignor momentul.

Greu de descris ce-a fost in alea douazeci de minute... a fost mai mult joaca decat reprodus exact vreo piesa. Din nou joaca cu penele pe stilu' Catch! Good doggie! Now give it back... why did you have to drool all over it?, din nou Kai si Andi au dirijat urletele si mainile publicului. M-a bufnit rasu' cand l-am auzit pe Andi ca vrea sa urlam atat de tare incat sa fim fara voce a doua zi... Haha, in cazu' meu deja se intamplase asta... Au inceput sa zboare un fel de baloane in forma de dovleci si asa rau imi pare ca n-am prins si eu unu'...

Au fost iar momente cu chitari intinse in public, inclusiv iar in fata mea. Si am fost o mica ticaloasa pentru ca nu m-am putut abtine sa nu dau din cap in semn ca da si probabil mi s-au si aprins ochii cand Kai m-a intrebat want?, asa ca m-am facut cu a doua pana de la el. De data asta, nu proaspat luata de pe microfon, ci folosita in timpul I Want Out.

Andi a preluat controlul chitarii lui Weiki pe sfarsit, au venit toti la marginea scenei, ne-au strans mainile si ne-au multumit, desi, din nou, n-am nici cea mai mica idee daca chiar am auzit ceva sau a fost doar dupa cum am vazut buze miscandu-se. Au si semnat chestii pentru oamenii care fusesera pregatiti pentru asa ceva... evident, nu m-am numarat printre ei. Nici nu mai tin minte clar cu cine am dat mana si cu cine nu, tin minte doar ca primul a fost Andi si mi-a apucat-o cu ambele maini, ceea ce mi s-a parut amuzant pentru ca mana mea se pierde si intr-o mana de-a lui. Apoi a fost asa un amestec de maini pe acolo... Si ultimul a fost Kai, pentru a treia sau a patra oara, asta tin minte pentru ca ceilalti erau deja in mijlocul scenei si il asteptau ca sa faca plecaciunea finala si sa ne spuna pa-pa!

Un fel de haos, dar foarte, foarte distractiv... ceea ce probabil explica de ce nu mi s-a sters ranjetul de pe fata nici pana dimineata... Si evident ca nu intentionez sa ratez nici un alt eveniment pe la care o sa-si faca aparitia omul asta... e de-a dreptul incredibil ce buna dispozitie poate sa transmita...

Eagle Fly Free...

La miezul noptii, eu faceam pozele din timpul I Want Out. Si apoi s-a terminat, iar eu am mai pierdut timpul aiurea pe acolo... si nici macar in mod interesant. In mod interesant ar fi insemnat in jurul autocarului lor, dar nu ma prea simteam in stare sa fac asta in noaptea aia, iar Kai oricum deja plecase, asa ca... motivatie sa fac asta? Aproape zero...

Partea proasta a fost ca am ajuns la Unirii cu vreo cateva minute dupa ce plecasera masinile de 00:50. Iar urmatoarele mai erau la 3:15. De la Unirii n-au cum sa fie mai mult de 7 kilometri pana la mine si n-as fi avut nici o problema sa o iau pe jos daca nu mi-ar fi fost frica de potai... mai ales ca ar fi trebuit sa trec pe Calea Dudesti pe unde stiam ca nu am cum sa scap de ele...

Am avut totusi noroc pentru ca atunci au inceput sa treaca masinile de noapte care se retrageau pe la diverse depouri. Si una care se retragea la depoul Titan a oprit si m-a luat si pe mine. Si era asa cald inauntru... Si m-am simtit asa libera cand m-a lasat in fata blocului... Eagle fly free, let people see...

M-am temut ca s-ar putea sa se repete povestea de la Accept, cand am avut nevoie de o masina de politie ca sa trec de potaile de la mine de la bloc... dar n-a fost cazul. De data asta, parca au fost invizibile. Am ajuns acasa, m-am asezat pe jos si mi-am insirat in fata "prada" de concert: setlistul Gamma Ray, cele doua pene de la Kai si pana de la Sascha.

Si m-am jucat cu parul si am adormit. Si apoi am avut multe momente in care mi-a venit sa urlu de ciuda ca nu pot da replay serii aleia...

10 pareri la Helloween & Gamma Ray, Bucuresti, Arenele Romane, 16 Martie 2013

  • cine: Neliniştitu' delete comment icon
    cand:
    Mulţam fain de tot!
    Regret enorm "Send me a sign", care-i de departe favorita mea.
    Mai regret Dr. Stein, I want out, Power, If I could fly...
    Da-i bine că le pot asculta la mine şi citi la tine. :)
  • cine: brontozaurel delete comment icon
    cand:
    Nu se putea sa nu scriu. N-am prea vazut relatari de la concert si la cat de bine m-am simtit, ar fi fost crima sa tac... Lumea ar fi fost mult mai trista fara oamenii astia, serios...

    Send Me a Sign e geniala! Chiar mult mai mult live decat pe album. Si Master of Confusion, prima din cele doua piese noi mi se pare foarte tare si imi place mult si videoclipul, e foarte natural, doar cu ei repetand si facand mutre amuzante... :)

    Data viitoare vii, daaa? :D

    Power a sunat super tare, Dr. Stein a fost un deliciu, iar la I Want Out a fost casa de nebuni ce-a fost acolo... :))
  • cine: krossfire delete comment icon
    cand:
    In ciuda rezolutiei si pixelarii aferente, unele poze ti-au iesit interesant :P

    Altfel, eu de Helloween am dat pe la inceputul liceului, cand ascultam Sonata Arctica. Aveau un cover dupa I Want Out si am vazut ca scria "Helloween cover". Stiam de Windmill de la ei si nu ii consideram trupa de metal. Apoi am ascultat cele doua albume Keeper si am inteles :)
  • cine: brontozaurel delete comment icon
    cand:
    Haha, care anume? Is curioasa. :D

    Windmill? Bad start... :))
  • cine: morbo delete comment icon
    cand:
    vomat sange? asta m-ar face pana si pe mine sa ma duc la doctor. si eu ajung greu la faza asta.
  • cine: morbo delete comment icon
    cand:
    in rest, de invidiat senzatiile (no homo :) si nici prea dus la concerte)
  • cine: brontozaurel delete comment icon
    cand:
    E ceva deja normal la mine de vreo 7 ani... am semnat ca refuz internarea si dusa am fost.

    In rest, o experienta foarte faina. Si sper la cat mai multe de gen. Am nevoie si de asemenea zambete persistente... :)
  • cine: cartim delete comment icon
    cand:
    Imi place cat de mult te lasi dusa de valul concertului...si ca te tine pana si dupa ce intrii in casa ...Pozele au iesit bine , poate ca ai facut mai multe la care ai dat rateu dar cele prezentate aici sunt faine.
  • cine: morbo delete comment icon
    cand:
    na,7ani, atunci n-o fi chiar grav. poate niste leziuni de la prea mult vomitat, zice si via google. sunt obisnuit sa mai caut despre de ale mele, asa ca ce sa fac dimineata la lucru, cu multe chestii pe cap. da-le incolo, sa si le f**a cine mi le-a dat, mai bine am cautat despre problema ta. pana cand m-a ajuns stresu' (oarecum) si m-am pus iar sa fac ce ma platesc.
    de mult n-am mai avutun zambet persistent. si nici nu se anunta. vaneaza-le si suge-le sangele.
  • cine: brontozaurel delete comment icon
    cand:
    @cartim: E fantastica senzatia. Nu stiu exact cat de bine as putea sa explic, dar o sa incerc...

    Uneori dau de piese care ajung sa ma obsedeze. Pentru ca suna intr-un anumit fel care se muleaza perfect pe starea mea din acel moment sau pentru ca in versurile lor gasesc cuvinte sa exprime o stare, o senzatie pe care am avut-o la un anumit moment, dar nu am stiut niciodata cum sa o transpun verbal.

    Si piesele alea raman cu mine. Pe parcursul unor nopti nedormite, in zile in care alerg prin oras, in momente in care simt ca nu mai pot...

    Si apoi se poate intampla sa fiu suficient de norocoasa incat sa ajung la un concert al oamenilor care au creat piesele alea. Si suficient de norocoasa incat sa le si bage in concert. Si daca mai e si ca in cazul asta, sa fie atat de aproape, sa le vad atat de clar moacele fericite, sa vad ca le face placere sa fie acolo si sa faca asta... e absolut fantastic!
Da-ti si tu cu parerea

Da, ma intereseaza si parerea ta!

Mai jos se pot scrie tampenii. Nu mai mari ca alea de mai sus...
Insa inainte de orice altceva, vezi cum se comenteaza: indrumar tehnic si reguli!
HTML acceptat: <b>, <i>, <a href=""> (fara alte atribute)
Abonare comentarii