Adresa blogului este brontozaurel.blogspot.com/ncr !!!

Arhive decembrie 2012

_arkers. you fill in the blanks.

Azi am avut momente in care aproape am plutit. Sau zburat. Si foarte probabil am parut nebuna. Pentru ca mergeam pe strada si imi intindeam aripile ca... un avion. Si aproape ca radeam.

1300 de dolari. 4500-4600 de lei. Jumatate ar fi 2300. Si am ajuns acolo. De-abia. La limita. Dar am ajuns acolo inainte sa se incheie anul. Acum urmeaza cea de-a doua jumatate.

Deci nu, nu pot rasufla usurata, nu s-a terminat, poate de-abia incepe, poate n-o sa insemne nimic daca nu ajung iar la Bucuresti. Dar tin minte cum pluteam peste baltoace in seara in care mi-am luat bilet.

I was the happiest girl in the world. Stiti, Joe s-a plimbat anul asta cu o chitara prin orasele in care au avut concert. Cu o zi inainte de spectacol, cu oameni care l-au filmat in diferite locuri. Si apoi au pus pe ecranul mare a doua zi in timpul Boogie Man clipurile din orasul respectiv. A fost ca un ritual pentru el. Unul pe care mi-ar placea sa-l pastreze daca o sa ajunga iar aici.

postarea asta avea initial alt titlu...

... insa n-am vrut sa jignesc si personaje nevinovate.

N-am vrut sa-l jignesc pe Captain Caveman. Sau pe oricine simte vreo legatura cu desenele respective sau cu personajul in sine. Si n-am vrut s-o jignesc nici pe gagica roscata de aseara.

N-am mai printat biletul de tren. Pentru ca nu am gasit print shop prea aproape si deplasat pana ceva mai departe pe trotuare pe care imi e frica sa-mi rup gatu' nu ma tenta. Mai ales ca nu este obligatoriu sa-l printez, doar sa comunic in tren ID-ul biletului si sa am ceva act de identitate.

Doar ca am dat peste un controlor cu creier de gaina (scuzele mele gainii). Care a strambat din nas cand i-am aratat ID-ul notat pe telefon. El voia o hartie. Asa ca am scos laptopul (pe care nu l-as fi scos altfel!), dar n-a vrut sa vada pdf-ul cu biletul, repeta ca lui ii trebuie hartia si ca nu poate sa se uite el in laptopul meu. Moment in care brusc a vrut sa vada notita cu ID-ul de pe telefon. Oricat as tine la laptop, in momentul ala mi-am dorit sa i-l crap in cap.

In schimb, la intoarcere am dat peste o gagica. A scos un tabel din gentuta, a cautat in tabel numele si ID-ul, o seara buna. Motiv pentru care titlul nu e "controlorii CFR n-au iesit din pestera".

the night before christmas

Cat se poate de serios. Craciunul meu e in urmatoarele mele doua zile. Plec de dimineata la prima ora la Brasov, sper ca ai mei n-au schimbat incuietorile, pentru ca nu stiu ca vin. Se fapt stiu, dar le-am spus ca vin seara, ca sa mearga normal la lucru maine si eu sa ma strecor sa impodobesc bradul.

In realitate, scopul e sa-mi fac macar o parte din norma de ore de prezenta la Brasov in liniste, singura, fara sa am pe nimeni in jur. Trantitu' de chestii in capul unei hidosenii de plastic pe care o urasc cu toate moleculele e singura idee de activitate pe care o am pentru orele alea. Bineinteles ca indiferent ce parere o sa aiba ai mei de surpriza, o sa-i si enerveze ca si plec mai devreme decat cred ei.

Ma rog. N-am printat biletu' de tren. Pentru ca eu n-am imprimanta, n-am mai gasit unde sa fac asta in zona si mi-a fost scarba sa ma plimb mai mult pe vremea asta. Teoretic nici nu trebuie neaparat, dar am tinut eu sa-l am mereu printat, "in caz ca".

no internet

Incepand din... nu stiu. Probabil cateva zile de acum incolo. Si pe perioada nelimitata.

Pe scurt, un individ de la firma de net mi-a spus ca primaria taie cablurile de pe fatade si ca ei nu au suficient timp sa le bage inauntru si ca sa nu lase lumea fara net de Craciun, s-au hotarat sa se asocieze cu RDS si sa foloseasca infrastructura (sau un alt cuvant din asta kilometric care nici macar nu stiu ce inseamna) lor. Si ca va trebui sa aleg unul din pachetele... stop si l-am trimis sa se spanzure.

De de-aia. Asa ca n-o sa mai am internet, blah. Aia e.

enervari de decembrie

Unii deja au prins gustul pocnitorilor. Si daca asta n-ar fi chiar asa rau, ca in general nu dureaza niciodata mult pana le trece, ce e mai rau e ca din cauza asta se pun potaile vagaboande din zona pe latrat. Si uita sa se mai opreasca.

Nu ca ar avea macar mereu nevoie de un motiv. Azi pe la cinci dimineata s-au trezit sa dea concert de latraturi la becu' stins de pe scara, impaia-l-as de viu pe dobitocu' cu suflet mare care le-o dat drumu' inauntru.

Blestemul de Craciun al furtunului de dus loveste din nou! Acum un an pateam asta. Ghici ce, s-a intamplat iar acum cateva zile. Na, am rezolvat-o acum, dar tot m-am gandit ca se intampla ceva misterios si necurat aici.

Azi am fost in Auchan. Pentru prima data din data de 17 noiembrie. In caz ca se intreaba cineva cum de stiu exact chestiile astea...

this is why i love them

Pentru ca uneori e ca o palma care te trezeste la realitate sa vezi un clip din asta. Si-ti reaminteste ca de fapt doar despre asta ar trebui sa fie vorba. Ca doar asta ar trebui sa insemne de fapt un concert. Atat pentru cei de pe scena, cat si pentru cei din public.

Sa te simti bine. Si atat. Restul poate sa se duca dracului.

Am cunoscut si eu senzatia aia. Cine stie, probabil de-aia am ramas cu amintirile cu care am ramas dupa concertul din 2010. Atat de multe si atat de vii. In ciuda faptului ca atunci parca mai mult am stat tampita ca nu-mi venea sa cred ca e real.

You rock me, little baby, 'til my face turns cherry red... you rock me so hard, babe, I fall right outta bed... inca pot sa-l aud in cap... si sa vizualizez...

Aerosmith. Aseara. De data asta cu o alta piesa care imi place enorm si pe care m-am bucurat s-o vad iar in setlist, chiar daca mi-a parut foarte rau ca au renuntat la No More No More (in ciuda a ceea ce spune setlistul oficial).

10 zile de cosmar

... sau poate chiar mai multe.

Simt nevoia sa ma autofaultez pentru ca este oribil de frustrant daca n-o fac. Da, ma trimite inapoi cu zece pasi cand n-am reusit sa castig decat cinci. Da, plang dupa. Da, s-ar putea sa ma faca sa pierd fix singurul lucru pe care mi-l mai doresc acum.

Dar daca n-o fac ma invart ca o fiara turbata prin casa si nu ma simt in stare sa fac altceva, sau sa ma gandesc macar la altceva. Si pierd zile intregi asa. Si nici asta nu ajuta cu nimic.

dungi!

Ca tot dorm eu cu un tigru...

Acum cateva saptamani ma impiedicam pe YouTube de niste clipulete, Awesome Pawsome - Tiger Island. Absolut adorabile, urmaresc patru pui de tigru bengalez pe parcursul primului lor an de viata.

Iar de acolo la un documentar BBC - Natural World: Tiger Island. In caz ca dispare si pentru cine n-are chef sa se uite, este despre eliberarea unor tigri suspectati ca ar fi ucis oameni. Ce mi-a placut cel mai mult a fost sa vad reactiile tigrilor prinsi, furia cu care sareau si se izbeau de gratii. Superbe animale, superba atitudine...

Cateodata imi doresc sa ma fi nascut in specia lor...

there it goes again...

... I can hear it louder...

La nici trei ore dupa postarea precedenta am primit un telefon surpriza. Ma asteptam sa se duca momentele bune, nu ma asteptam sa intample asa repede. Mi-as fi dorit inca o zi... asa m-am simtit rau timp de aproape trei zile dupa si nici macar nu mi-am satisfacut frustrarile...

Pot sa respir iar normal de vreo cateva ore, dar nu conteaza. Pentru ca peste inca vreo cateva alte ore se pare ca o iau iar de la capat... Si in afara de respiratie nimic altceva n-a avut timp sa revina la normal...

a moment in time

Eu. In noaptea asta. S-a intamplat sa-mi vad privirea dupa ce mi-am desfacut parul si am vrut s-o pastrez.

Pentru ca nu cred ca am mai avut astfel de momente de mai bine de trei ani. Din 2009. Care a fost probabil cel mai bun an din viata mea. Exceptand faptul ca am busit urat de tot o tema si am descoperit cu tristete ca nu mai am rabdare pentru unele lucruri care credeam ca ma pasioneaza, saptamana asta a fost o saptamana buna.

Pentru ca mi-a fost si mi-e in continuare teama sa spun unele chestii. Stiu ca multi oameni au busit-o spunandu-mi mie chestiile respective. De multe ori nu poti sti.