on the verge of extinction... again

Sunt disperata. Asa ca incerc sa fac ceva. Mai multe. Prea multe. Pana cand devine obositor si incep sa ma gandesc ca o sa iasa totul prost. Ceea ce ma va face sa nu fiu altceva decat o gluma proasta. Si gandul asta imi taie tot cheful de a mai incerca macar. Mai bine par lenesa decat sa par proasta. Mai bine par rau intentionata decat sa par incapabila. Si asa constat ca raman in urma dupa ce in urma cu doua zile si jumatate eram inainte cu aproape doua zile. Adica n-am facut mare lucru intre timp.

Faptul ca am ramas in urma ma face sa am din ce in ce mai putina rabdare ca sa fac lucrurile asa cum trebuie. Si daca nu pot sa le fac asa cum trebuie... nu vreau sa le mai fac deloc.

Ma simt complet retardata pentru ca nu inteleg chestii. Mai ales cand e vorba de chestii care pana acum mi-au placut.

Vreau sa dau totul dracului. Si nu ma refer doar la cursuri. Tot ce am de lucru in plus si tot ce n-are nici cea legatura cu programarea, dar e tinut in viata de faptul ca daca ma simt ca un dracusor istet atunci cand reusesc sa rezolv anumite provocari, atunci n-o sa simt nevoia sa distrug ca sa-mi vars nervii.

As vrea sa ma distrug cu totul. Nu sa mor pur si simplu, sa mor intr-un fel care sa ma distruga cu totul. Tren, explozie, incendiu... cand vine cutremurul ala?