on the verge of extinction... again

... dar mai vechi.

Din prima zi de scoala. Tin minte ca stateam si ma uitam pe geam si tot scufundam niste biscuiti in ceai. Imi placeau biscuitii inmuiati in ceai1, dar nu-mi placea ca pe vremea aia ai mei ma puneau sa beau si ceaiul cu resturi de biscuiti in el2. Mi se parea asa scarbos3.

Si stateam acolo, scufundam biscuiti si incercam sa-mi imaginez cum o sa ma descurc la scoala. O chestiune stresanta, pentru ca toata lumea imi daduse de inteles ca se asteapta la multe de la mine.

Ai mei cautasera pe cineva care sa stie pe cineva care sa stie pe cineva ca sa pot merge la scoala treisprezece si nu la scoala treizeci4. Chestie de care eu stiam, dar pe nu pot spune ca o intelegeam. Mai ales ca in creierasul meu nu era mare diferenta intre treisprezece si treizeci, ca doar tot cu trei incep amandoua (cuvintele, sa ne intelegem). Scoala treizeci era la 200 de metri distanta, scoala treisprezece la 300 de metri distanta. Ah, si se mai interesasera sa ajung la o invatatoare buna, nu la o invatatoare proasta.

Nu stiu cat a contat, pentru ca in liceu am avut o colega care terminase scoala treizeci si nu se poate spune ca i-ar fi lipsit ceva cunostinte esentiale sau ca ar fi venit cu vreun minus. Ba chiar a avut cele mai mari note din clasa, atat la admiterea in liceu, cat si la bac si, daca nu ma insala memoria, parca si in cei patru ani de liceu5.

Prima zi de scoala a fost... foarte neimpresionanta fata de ce aveam eu in creier. Plictisit de moarte afara la festivitate, neretinut nimic, intrat intr-o ordine cat se poate dezordonata in scoala, clasa noastra era a treia din corpul principal, la parter (destul de logic, din moment ce eram clasa IC). Eu am ajuns prin una din ultimele banci, nu mai tin minte daca din proprie initiativa sau din cauza ca pe vremea aia eram ditamai capra fata de majoritatea copiilor si nici nu purtam ochelari. Pe fiecare banca erau cate doua manuale, pe care nici nu cred ca le-am luat pentru ca era cu servire doar daca avem nevoie si eu oricum aveam un set nou-nout de manuale acasa.

Per total, clasa intai a fost destul de... plata. Cea mai interesanta chestie care s-a intamplat in clasa intai a fost ca intr-o zi mi-am spart nasul in drum spre scoala.

Mai tin minte ca in clasa intai am avut un ghiozdan urat. Din ala tipic, in colturi, cartonat, inchis la culoare. Din clasa a doua a inceput sa-mi faca mama ghiozdanele. Din fas, flexibile, cu multe compartimente, cu snururi, fermoare, catarame, in mai multe culori (de obicei mov, negru, alb, uneori cu putin rosu). In liceu am trecul la un ghiozdan de piele pe care il am si azi. Insa in continuare folosesc si imi place ghiozdanul mic din fas pe care mi l-a facut in clasa a treia, unul cu mov, rosu, negru si alb, cu snur si catarama. Mai tin minte unul cu un sticker pe care scrie "Life is a mountain, not a beach".

Eram foarte mandra de ghiozdanele mele in scoala generala. Si de penare. Facute tot de mama, roz pe vremea aceea, apoi mi-a facut si unul rosu, si unul alb si unul negru. Si imi placea sa le umplu cu diverse culori. Iar stiloul avea mereu locul lui. Pe prima pozitie, acolo unde se largise elasticul. Pentru ca era mai grasut decat creioanele. N-am folosit pixuri pana in facultate... decat pentru decorat diverse chestii prin caiete. Nu pentru scris. In primele patru clase nu aveam voie sa scriem decat cu creionul la clasa, apoi am mers pe creion din inertie, oricum doar tezele si temele trebuiau scrie cu stilou sau pix.

Imi mai amintesc mirosuri. Neplacute. Eu n-am avut niciodata pachetel cu mancare in scoala generala. Ca na, eram soi rau si pretentios si n-avea ce sa-mi puna compact si curat. Insa majoritatea celorlalti colegi aveau. Si puteau in ultimul hal. Iar la mirosurile alea ale sandvisurilor se adauga mirosul de spirt cu care isi curatau mainile. Bleah!

In clasa a treia ne-am mutat la liceu. Serios. Reputatia de scoala buna a insemnat multi elevi, multe clase formate, clase fara sali, desi se faceau ore in trei schimburi si unele ore se tineau intr-un fel de baraca, asa ca... unii din noi am ajuns sa facem orele in cladirea unui liceu industrial de la marginea orasului. La care puteam ajunge pe mai multe trasee, unul din ele insemnand trecut pe sub doua garduri. Ma rog, mai degraba prin niste sparturi din partea lor de jos. Ah, si la intoarcere behaiam la un miel inchis intr-un beci. La cativa ani dupa ce am terminat eu scoala, problema spatiului a insemnat construirea unei noi cladiri in curtea scolii.

• ¹ Si imi plac in continuare. ➚
• ² Anii au trecut, eu am crescut, am invatat sa marai ca nu-mi place si am scapat de tortura zilnica. ➚
• ³ De fapt, orice lichid cu chestii, firicele in el mi se pare scarbos. Orice fel de nectar, suc cu pulpa. Laptele cu pojghita aia de deasupra. ➚

• ⁴ Nu ca as fi fost un caz singular, cel putin un sfert din clasa ar fi trebui sa fi ajuns la alte scoli avand in vedere domiciliul. ➚

• ⁵ La capitolul asta e o bezna totala in creierul meu, probabil pentru ca asa era si pe atunci. Imi tin minte toate mediile din generala, insa mediile din liceu nici nu cred ca le-am stiut vreodata. Bineinteles, pentru ca probabil nici nu m-a durut sa le aflu vreodata. Nici macar nu stiu daca pana la urma au ajuns la mine toate diplomele.

  Ce stiu sigur ca a ajuns la mine a fost o carte porcoasa primita la premierea de la sfarsitul clasei a zecea. Aia o tin minte pentru ca unu, era o carte in care nu prea era altceva in afara de sex si eu nu mai citisem asa ceva dintr-a saptea, cand citeam in secret niste carti de gen pe care le citea mama si oricum alea ale ei erau mult mai "light" (si nu doar in sensul ca nu implicau mai mult decat scene hetero cu fiinte umane) si doi, dirigu' ne spusese inainte de premiere ca ne-a ales el personal cartile pentru fiecare si mi-a creat o dilema - se laudase, sau faptul ca eu am primit cartea aia avea vreun subinteles?

  Concluzia la care am ajuns impreuna cu colega de banca (ceee, va imaginati ca n-a circulat cartea aia de la mine la alte colege dupa ce am citit-o in vacanta de vara si le-am spus despre ce era vorba in ea?) a fost ca dirigu' doar se laudase ca ni le alsese el fiecaruia... sau cine stie... ➚