on the verge of extinction... again

E vorba tot de chestia asta. Candva, acum acum cateva saptamani bune, am ajuns intr-o sambata intr-un real. Si am vazut o chestie noua - un fel de ciocolata calda cu aroma de rom. Trecut pe listuta cu chestii pe care vreau sa le incerc candva. Am mai trecut pe acolo intr-o seara. Doar ca totul arata ca dupa o invazie a unor popoare barbare. Si bineinteles ca n-am mai gasit nici un pliculet. Ma rog, nu unul intreg...

Intr-o alta sambata dimineata m-au sunat ai mei din real. Ca sa ma intrebe daca vreau ceva. Pai pliculetul ala. Ca n-aveam chef sa ma mai car iar pana intr-unul doar pentru porcaria aia mica pe care poate iar n-o gasesc. Atunci au avut si ei aceeasi problema, erau rafturile vandalizate, insa la cateva zile dupa, tati m-a sunat sa-mi spuna ca mi-a gasit ciocolata calda. Bun.

Doar ca m-am trezit nu cu un pliculet ci cu...

O piesa pe care am ascultat-o in draci in ultimele doua zile. Pentru ca e amuzanta, plina de viata si ma ajuta sa fiu productiva.

Piesa este a unei trupe de care nu mai auzisem pana miercuri dimineata. Din aceeasi tara (chiar acelasi oras) ca si Angra1, proaspeti, la primul lor EP. EP care poate fi descarcat "la liber" de pe site-ul trupei, sau poate fi ascultat integral pe canalul lor de YouTube.

Via Ciprian. Thanks!

• ¹ Nu ca ar avea ceva in comun muzica, dar serios, cand ma gandesc la Brazilia, imi vin in minte doar doua trupe, plus restul trupelor formate de membrii lor (de exemplu). Bine, ar mai fi si Krisiun, care au si trecut pe la noi la inceputul lunii. Si atat. ➚

Cand eram mica, ai mei ma duceau uneori la sfarsit de saptamana la cofetaria Floare de Colt din Piata Sfatului. Si pe la altele - tin minte ca mai era una pe 13 Decembrie, fata in fata cu parcul Tractorul, inca una in cartier, una pe Republicii, inca una in Piata Sfatului si mai era una in Poiana, pe straduta aia pe care se ajungea la butoiase/ mini gradina zoologica unde mergeam mereu pentru ursi si caprioare. Insa preferata mea era Floare de Colt. Acolo m-au dus si la sfarsitul primului an de scoala ca rasplata pentru premiul intai. Bine, asta dupa ce am trecut si pe la o librarie de unde mi-au luat un ursulet albastru.

Este singura cofetarie pe care o tin minte bine. Amuzant, tin minte cofetaria, nu prajiturile. Nu-mi pot aminti ce prajituri vindeau pe acolo, desi in mod sigur aveau si chestii cu ciocolata. Nu de alta, da' eu is soi rau si ai mei n-ar fi avut ce sa-mi ia sa si mananc daca n-ar fi gasit chestii cu cioco. Tin insa minte cum arata la interior - treptele si holul de la intrare, peretii, aplicele de pe pereti, scaunele acelea cu partea din lemn vopsita in alb, cu spatarele inalte, "de om mare".

Imi amintesc putine prajituri din copilarie. Tin minte doar ca in Brasov am descoperit amandinele si in Braila chestiile de genul jofre sau mascote. Probababil si pentru ca numarul iesirilor pe la cofetarii s-a redus aproape de zero dupa ce am inceput sa merg la scoala.

Pentru ca ma lovesc uneori de niste afirmatii care ma enerveaza la culme.

Conceptul de "madness always caused by sadness". Pe care il tot aud de cinci ani si uneori imi doresc sa imi fac de lucru cu paru' muierilor proaste care tot repeta asta. Pana cand le fac sa semene cu Kerry King.

Un comentariu pe care l-am primit pe blog acum multa vreme:

Acest gen de muzica influenteaza negativ tot ce inseamna om din toate punctele de vedere.Nu recomand nimanui asa ceva.

Plus o chestie la fel de stupida pe care mi-a spus-o cineva inainte sa existe blogul asta. Cum ca sunt asa trista de cand ascult rock. Tin minte ca am luat foc. Pentru ca persoana respectiva nu ma cunostea inainte. Insa a fost langa mine in perioada august 2003-septembrie 2004, una din cele mai fericite perioade ale vietii mele. Si parca a fost oarba la fericirea mea. Si la cantitatile de Aerosmith sau Black Sabbath consumate in perioada respectiva.

Da, exista si asa ceva. A primit tati una in urma cu ceva vreme. Si nu a fost singurul. Imi povestea ca un coleg de-al lui a baut continutul fara sa-i spuna nevestei si l-a inlocuit cu ceai. Iar apoi au avut ceva rude in vizita si nevasta a vrut sa le serveasca din sabie... ghinion!

Mie nu-mi place tuica. E drept ca n-am mai baut de cand aveam patru ani. Atunci a fost una facuta de tati si tinuta intr-o sticla de apa minerala. A ajuns la mine in pahar pentru ca tati a incurcat sticlele. Ce a urmat cred ca nu e greu de imaginat - am batut recordul mondial de viteza pana la chiuveta din bucatarie si am inceput sa urlu la tati ca ce mi-a pus in pahar...

Insa a fost distractiv sa ma prostesc putin cu sabia de sticla. Poze. Si sa ma gandesc cum ar fi fost sa fi avut asa ceva cand i-am asteptat pe cei de la Amon Amarth sa revina la autocar dupa concert.

Recunosc ca ceva totusi bausem inainte. Cointreau.

... si au un videoclip proaspat.

Ma rog, probabil mai corect spus ar fi proaspat aparut pe YouTube, pentru ca in clip apare Ville Vanni, care a parasit trupa la inceputul lui noiembrie anul trecut, dupa lansarea ultimului album. Daca nu ma insala memoria, cred ca citisem intr-un interviu ca atunci cand au filmat videoclipul pentru Through the Shadows (deci inainte de lansarea albumului) au mai filmat un videoclip pentru o alta piesa de pe album al carei nume n-a fost dezvaluit atunci.

[Fara legatura cu nimic din articolul asta, o sa fiu plecata din Bucuresti pana la sfarsitu' saptamanii si n-o sa am acces la net.]

Istorie personala

Daca 18 iunie 2010 a fost pentru mine ziua in care am vazut o trupa dupa care eram moarta de aproape zece ani, pe 21 martie 2012 am bifat si "m-am dus la un concert al unei trupe de care nici macar nu auzisem cu doua luni si jumatate inainte".

Mai precis, nu mai auzisem de ei inainte de ziua de 10 ianuarie a anului asta. Cand am primit un mesaj pe Y!M: "21 martie, fates warning in romania" (mersi!). Mesaj pe care trecunosc ca l-am ignorat initial, insa niste ore mai tarziu m-a mancat curiozitatea sa-i caut pe YouTube. Prima oprire? Bineinteles, piesa asta. Hopaaa, imi suna chiar bine! Si am inceput sa ma plimb prin tot ce-am gasit de-al lor pe acolo.

Asa ca un bilet a intrat si in posesia mea la scurt timp dupa ce s-au pus in vanzare. Draguta pozitionarea in calendar, aproape ca un cadou de ziua mea.

[Just a funny thought I had a while ago after I couldn't keep my mouth shut when somebody attacked something (that I also tend to favour at times) and put some nasty labels on people who happen to enjoy it. And stumbled upon it again today after opening a chest1 full of old memories...]

Cand altii ne critica preferintele si ne zugravesc ca pe niste monstri pe baza lor... latram ca gusturile nu se discuta.

Dar asta nu ne impiedica sa nu facem si noi la fel cand vine vorba de preferintele altora. Pentru ca prostul gust ii caracterizeaza intotdeauna pe altii.

Pana la urma, cine decide care gusturi se discuta si care nu? Si care este standardul absolut?

• ¹ Not meant to be taken literally, I still haven't bought the wooden one from the gift shop... ➚

Pe care este foarte posibil sa nu le respect...

Sa-mi revin pana la concertul de miercuri. Ceea ce s-a intamplat lunea asta... este fix ce am evitat duminica, special ca sa pot fi in stare sa merg la concert. Doar ca acum s-ar putea ca tot ce am facut bine saptamana trecuta sa nu mai conteze.

Sa fac martea si miercurea asta cel putin prima tema pentru fiecare din cursurile urmatoare: Natural Language Processing, Cryptography, Design & Analysis of Algorithms I (da, am facut o astfel de materie si la facultate, in perioada octombrie 2005- ianuarie 2006... poate o sa povestesc candva pe blog despre temele de la materia asta - atunci a inceput sa-mi placa sa fac interfete grafice in Java si toate programelele mele care explicau grafic algoritmii aveau ca mascota un crocodil... not kidding, there was a croc with a speech bubble in the middle of it all). Cum a mers cu prima tema si primul laborator de la Circuits & Electronics se poate vedea in poza.

Sa scriu recenzii la cioco macar pentru zilele de 21 si 23. Una despre o ciocolata chiar reusita este programata pentru maine dimineata - update: asta.

Ca sa fie clar de la inceput, pun intrebarea asta pentru ca sunt o putoare mica. N-am intrat in nici o cofetarie, nu m-am documentat mai departe de o cautare pe Google ale carei rezultate nu prea m-au multumit pentru ca erau in principal retete de chestii facute in casa (si porcii o sa zboare dand duios din aripioare inainte sa stau eu cateva ore sa fac altceva in bucatarie in afara de spart pereti, reamenajat sau curatenie) sau chestii care aduceau mai degraba a tarte cu fructe.

Pentru ca saptamana asta nu e doar ziua mea si am planificata o surpriza. Doar ca in afara de mine si de sarbatorit, toata lumea tine post (i-as rupe gatu' aluia care a decis ca trebuie sa fie post in martie).

Tortul ar trebui sa fie: proaspat, insiropat, fara bucati de fructe, mic. Si, in caz ca asta nu era deja suficient de clar, trebuie sa fie de post! Maxim 20 lei, pentru ca astia sunt toti banii pe care ii mai am in casa. Si nu sunt sanse sa mai creasca altii pana vineri cand am nevoie de tort.

Stiu, eu is de obicei aia care face recomandari la capitolul dulciuri. Insa pentru mine nu exista notiunea de post.

Bineinteles, este vorba de liga aia reprezentata de mine.

De... ceva mai multa vreme, da' pana acum am tacut si am inghitit, in blogcu' meu in care stau s-au intamplat... modernizari. Printre ele, senzori de miscare in cateva locuri, datorita carora se aprind becurile de cum ajungi in zona scarilor. Adica a chestiilor alora pe care urci ca sa ajungi in apartamentu' propriu (la parter nu sta nimeni, sunt magazine, banci, restaurante, farmacii, librarii, etc.).

Iar vampiru' din mine uraste cu pasiune minunea asta tehnologica. Nu mai pot sa ma intorc si eu acasa in mod discret, nevazuta de nimeni...

Blestemata aia de lumina se aprinde mereu si ma expune privirilor curioase. Le simt in spatele fiecarei usi, dincolo de fiecare vizor, studiindu-ma atent, pregatindu-se sa sara pe mine cu tarusu' si cu usturoiu'. Am ajuns sa am si cosmaruri...

Admirati poza din lateral.

Mda, Rock the City. Cel de anul trecut a fost probabil cel mai prost organizat eveniment la care am participat eu vreodata.

In Piata Constitutiei, fix in mijloc, fara sa fie oprit traficul in conditiile in care accesul se facea din strada intr-un loc in care nu exista trecere de pietoni (desi bine ca exista macar semafor pentru masini). Gardurile care delimitau perimetrul prost fixate, trantite/ impinse mereu de vant inspre interior sau exterior (adica in strada unde puteau sa loveasca o masina care se intampla sa treaca pe acolo).

Punct de prim ajutor lipsa, cel putin in ziua doi (a fost singura data cand mi-a fost rau in halul ala si atunci n-am gasit un punct de prim ajutor). S-a auzit prea tare - cand am m-am carat de acolo in ziua trei, foarte multi oameni din fata incepusera sa se doteze cu "doape" de urechi de la farmaciile din zona.

Totusi... mi-am luat bilet si pentru anul acesta. De ce? Ce trupe vin?

In primul rand...

De parca n-aveam destui monstruleti care sa-mi chinuie neuronu'...

Stateam de vorba cu cineva si in timpul asta puteam sa ma vad intr-o chestie lucioasa. Si a inceput sa ma deranjeze cum arata caninii mei. Parca nu mai arata asa bine, parca sunt prea ascutiti spre varf, parca spre varf e prea mare distanta pana la incisivi. Am inceput sa ma gandesc la...

... coltii lui Dee Snider. Care intamplator implineste chiar azi1 57 de ani (nu-mi vine sa cred ca e mai in varsta decat ai mei). So happy birthday! Si presupun ca merge o piesa in care zice "let pretenders feel your bite".

Sau poate ca nu. Poate ca mai corect ar fi fost sa folosesc timpul trecut.

Pentru ca pot sa ma deplasez pana acolo. Asa cum am facut-o aseara. Insa nu pot sa ma intorc in timp. Si nu pot sa reproduc acum ceea ce a fost atunci. Pentru ca eu m-am schimbat. Eu nu mai sunt cea care am fost atunci.

Si nu conteaza ca sunt mereu bine primita. Tot simt ca nu mai am ce cauta acolo. Desi ma atrage ca un magnet si s-ar putea sa fie singurul loc pe care il cunosc si simt atat de bine incat sa nu ma izbesc de diverse, oricat de neatenta as fi...

All my toys are broken... and so am I inside...

Pentru ca e ametita si nu casca ochii.

Pentru ca la laboratoare chitaia ca nu-i merge o chestie sau alta, dar de fapt uitase sa mai apese un F5. Pentru ca uneori se enerveaza ca nu porneste vreo chestie pe care a uitat s-o bage in priza. Pentru ca se impiedica, pica peste chestii si le face praf. Pentru ca saptamana trecuta n-a observat biroul... care totusi e acolo de 9 ani si jumatate si e monstruos de mare. Pentru ca la doar cateva zile dupa n-a observat usa. Pentru ca putin dupa aia n-a observat patul. Si bineinteles ca a intrat in ele ca tancu'. Sau nu chiar... ca tancu' nu s-ar fi ales cu vanatai. Pentru ca seteaza parole bune. Apasa la nimereala pe taste din colturi diferite ale tastaturii si apoi merge mai departe doar cu "Remember" me si "Recover password". E drept ca in cazul alora de 4 cifre de la telefon degetele tin minte ce sa tasteze... doar neuronu' tot nu le-a inregistrat dupa atatia ani.

In seara asta chiar am comis-o...

Eram in galeria comerciala a unui hipermarket, ma indepartam de bancomatu' la care platisem o factura. Si, in timp ce ma indepartam de el...

Acum muuulti ani i-am luat mamei o lumanare in forma de iepuroi. Pentru ca se apropia sarbatoarea cu pascutu' si doamna mama chitaie urat daca nu primeste cadouri. In acelasi timp, am mai luat cadouri si pentru ceilalti membri ai familiei. Cadouri care au facut drumul de la Bucuresti la Brasov cu tati. Pentru ca s-a intamplat sa vina in delegatie in Bucuresti cu putin inainte de Paste si i-am dat lui cadourile. Si am crezut ca i-am explicat clar care cadouri sunt pentru cine ("in punga galbena e un iepuroi de ciocolata pentru mamaia si...") si ce-i cu fiecare. Ba chiar am glumit aratandu-i iepuroiu' cu ditamai fitilu' intre urechi: "doamna mama sa faca bine sa nu bage dintii in el ca-i de ceara".

Sau cum acum nu mai stiu de ce dracu' nu mergea scriptu' de acum o luna.

M-am jucat putin pe jsFiddle, si se pare ca acum merge (nu va speriati de cum e colorat, pur si simplu syntax highlighteru' jsFiddle nu prea e pregatit pentru anumite situatii, cum ar fi "<" in interiorul unui tag script... si stiu ca puteam sa nu-l pun acolo, ci in panoul dedicat), desi nu vad diferenta intre ce am facut acum si ce facusem initial acum o luna (si n-a mers si am ajuns sa incerc in nspe feluri si sa ma complic inutil).

In orice caz, scriptul poate fi imbunatatit. querySelectorAll nu merge pentru IE7, deci ar trebui facuta o functie speciala care sa faca acelasi lucru si pentru minunea aia de browser. Poate unii nu semneaza comentariile cu acelasi nume pe care l-au trecut la username cand si-au facut contul de gravatar. Si in cazul asta ma gandesc ceva de genu':

Acum cateva zile mi-am luat o ciocolata Bellarom. Nu este prima data cand iau o ciocolata din neamul asta. Acum trei ani si jumatate mi-am mai luat una. Era vorba de o ciocolata amaruie atunci, tin minte clar ca ambalajul era cu rosu. Si in interiorul tabletei erau... viermi. Vii. Miscatori. Si nu, nu era vorba de vreun sortiment exotic - in tableta aia chiar n-ar fi trebuit sa existe viermi.

Mi-am luat si o ciocolata Cote d'Or. Cote d'Or a fost printre primele marci de ciocolata pe care le-am descoperit dupa ce am venit in Bucuresti la facultate. Tin minte si acum batoanele cu rom de la Mega Image sau ciocolata in forma si cu aroma de portocala care se defacea in felii (cam in acelasi fel ca si marul de la Gubor despre care am scris la sfarsitul anului trecut) gasita in Carrefour acum vreo opt ani. Si cutia Assortiment Degustation cu patratele de ciocolata cu diverse arome. Si, descoperite mai tarziu, pralinele avand la interior rulouri de napolitana, foarte asemanatoare cu Suchard Imagine sau cu Milka Amavel Pralines - amuzant, toate trei apartinand de Kraft. Sau tableta cu biscuiti speculoos. Desigur, au fost si destule alte ciocolate Cote d'Or de care n-am fost prea incantata... dar tot de cele care mi-au placut imi aduc aminte intai.

Postare in care bronto foloseste o poza cocalareasca cu bani, tinuti bineinteles de ghearele puternice ale colegului de pat. Poza cu atat mai cocalareasca cu cat m-am chinuit vreo 3 minute sa aranjez bancnotele in asa fel incat sa nu se vada decat "5 lei".

Azi fiind prima zi a lui martie, brontozaurelu' a primit un martisor pe gustu' ei: bani. Cum dorintele reptilei sunt momentan destul de neclar definite (si alea* care is clar definite au oricum preturi cu vreo doua ordine de marime peste valoarea martisorului), a zis ca ii pune la pusculita. Adica ii varsa in cont sa faca pui. Si candva si-o face timp sa-si defineasca clar dorintele si sa-si ia chestii.

Doar ca a mentionat asta cand a sunat-o pe doamna mama sa-i ureze... dracu' stie, nici nu mai tine minte ce i-a iesit din gura pe post de urare de 1 Martie.