on the verge of extinction... again

Azi am avut momente in care aproape am plutit. Sau zburat. Si foarte probabil am parut nebuna. Pentru ca mergeam pe strada si imi intindeam aripile ca... un avion. Si aproape ca radeam.

1300 de dolari. 4500-4600 de lei. Jumatate ar fi 2300. Si am ajuns acolo. De-abia. La limita. Dar am ajuns acolo inainte sa se incheie anul. Acum urmeaza cea de-a doua jumatate.

Deci nu, nu pot rasufla usurata, nu s-a terminat, poate de-abia incepe, poate n-o sa insemne nimic daca nu ajung iar la Bucuresti. Dar tin minte cum pluteam peste baltoace in seara in care mi-am luat bilet.

I was the happiest girl in the world. Stiti, Joe s-a plimbat anul asta cu o chitara prin orasele in care au avut concert. Cu o zi inainte de spectacol, cu oameni care l-au filmat in diferite locuri. Si apoi au pus pe ecranul mare a doua zi in timpul Boogie Man clipurile din orasul respectiv. A fost ca un ritual pentru el. Unul pe care mi-ar placea sa-l pastreze daca o sa ajunga iar aici.

... insa n-am vrut sa jignesc si personaje nevinovate.

N-am vrut sa-l jignesc pe Captain Caveman. Sau pe oricine simte vreo legatura cu desenele respective sau cu personajul in sine. Si n-am vrut s-o jignesc nici pe gagica roscata de aseara.

N-am mai printat biletul de tren. Pentru ca nu am gasit print shop prea aproape si deplasat pana ceva mai departe pe trotuare pe care imi e frica sa-mi rup gatu' nu ma tenta. Mai ales ca nu este obligatoriu sa-l printez, doar sa comunic in tren ID-ul biletului si sa am ceva act de identitate.

Doar ca am dat peste un controlor cu creier de gaina (scuzele mele gainii). Care a strambat din nas cand i-am aratat ID-ul notat pe telefon. El voia o hartie. Asa ca am scos laptopul (pe care nu l-as fi scos altfel!), dar n-a vrut sa vada pdf-ul cu biletul, repeta ca lui ii trebuie hartia si ca nu poate sa se uite el in laptopul meu. Moment in care brusc a vrut sa vada notita cu ID-ul de pe telefon. Oricat as tine la laptop, in momentul ala mi-am dorit sa i-l crap in cap.

In schimb, la intoarcere am dat peste o gagica. A scos un tabel din gentuta, a cautat in tabel numele si ID-ul, o seara buna. Motiv pentru care titlul nu e "controlorii CFR n-au iesit din pestera".

Cat se poate de serios. Craciunul meu e in urmatoarele mele doua zile. Plec de dimineata la prima ora la Brasov, sper ca ai mei n-au schimbat incuietorile, pentru ca nu stiu ca vin. Se fapt stiu, dar le-am spus ca vin seara, ca sa mearga normal la lucru maine si eu sa ma strecor sa impodobesc bradul.

In realitate, scopul e sa-mi fac macar o parte din norma de ore de prezenta la Brasov in liniste, singura, fara sa am pe nimeni in jur. Trantitu' de chestii in capul unei hidosenii de plastic pe care o urasc cu toate moleculele e singura idee de activitate pe care o am pentru orele alea. Bineinteles ca indiferent ce parere o sa aiba ai mei de surpriza, o sa-i si enerveze ca si plec mai devreme decat cred ei.

Ma rog. N-am printat biletu' de tren. Pentru ca eu n-am imprimanta, n-am mai gasit unde sa fac asta in zona si mi-a fost scarba sa ma plimb mai mult pe vremea asta. Teoretic nici nu trebuie neaparat, dar am tinut eu sa-l am mereu printat, "in caz ca".

Incepand din... nu stiu. Probabil cateva zile de acum incolo. Si pe perioada nelimitata.

Pe scurt, un individ de la firma de net mi-a spus ca primaria taie cablurile de pe fatade si ca ei nu au suficient timp sa le bage inauntru si ca sa nu lase lumea fara net de Craciun, s-au hotarat sa se asocieze cu RDS si sa foloseasca infrastructura (sau un alt cuvant din asta kilometric care nici macar nu stiu ce inseamna) lor. Si ca va trebui sa aleg unul din pachetele... stop si l-am trimis sa se spanzure.

De de-aia. Asa ca n-o sa mai am internet, blah. Aia e.

Unii deja au prins gustul pocnitorilor. Si daca asta n-ar fi chiar asa rau, ca in general nu dureaza niciodata mult pana le trece, ce e mai rau e ca din cauza asta se pun potaile vagaboande din zona pe latrat. Si uita sa se mai opreasca.

Nu ca ar avea macar mereu nevoie de un motiv. Azi pe la cinci dimineata s-au trezit sa dea concert de latraturi la becu' stins de pe scara, impaia-l-as de viu pe dobitocu' cu suflet mare care le-o dat drumu' inauntru.

Blestemul de Craciun al furtunului de dus loveste din nou! Acum un an pateam asta. Ghici ce, s-a intamplat iar acum cateva zile. Na, am rezolvat-o acum, dar tot m-am gandit ca se intampla ceva misterios si necurat aici.

Azi am fost in Auchan. Pentru prima data din data de 17 noiembrie. In caz ca se intreaba cineva cum de stiu exact chestiile astea...

Pentru ca uneori e ca o palma care te trezeste la realitate sa vezi un clip din asta. Si-ti reaminteste ca de fapt doar despre asta ar trebui sa fie vorba. Ca doar asta ar trebui sa insemne de fapt un concert. Atat pentru cei de pe scena, cat si pentru cei din public.

Sa te simti bine. Si atat. Restul poate sa se duca dracului.

Am cunoscut si eu senzatia aia. Cine stie, probabil de-aia am ramas cu amintirile cu care am ramas dupa concertul din 2010. Atat de multe si atat de vii. In ciuda faptului ca atunci parca mai mult am stat tampita ca nu-mi venea sa cred ca e real.

You rock me, little baby, 'til my face turns cherry red... you rock me so hard, babe, I fall right outta bed... inca pot sa-l aud in cap... si sa vizualizez...

Aerosmith. Aseara. De data asta cu o alta piesa care imi place enorm si pe care m-am bucurat s-o vad iar in setlist, chiar daca mi-a parut foarte rau ca au renuntat la No More No More (in ciuda a ceea ce spune setlistul oficial).

... sau poate chiar mai multe.

Simt nevoia sa ma autofaultez pentru ca este oribil de frustrant daca n-o fac. Da, ma trimite inapoi cu zece pasi cand n-am reusit sa castig decat cinci. Da, plang dupa. Da, s-ar putea sa ma faca sa pierd fix singurul lucru pe care mi-l mai doresc acum.

Dar daca n-o fac ma invart ca o fiara turbata prin casa si nu ma simt in stare sa fac altceva, sau sa ma gandesc macar la altceva. Si pierd zile intregi asa. Si nici asta nu ajuta cu nimic.

Ca tot dorm eu cu un tigru...

Acum cateva saptamani ma impiedicam pe YouTube de niste clipulete, Awesome Pawsome - Tiger Island. Absolut adorabile, urmaresc patru pui de tigru bengalez pe parcursul primului lor an de viata.

Iar de acolo la un documentar BBC - Natural World: Tiger Island. In caz ca dispare si pentru cine n-are chef sa se uite, este despre eliberarea unor tigri suspectati ca ar fi ucis oameni. Ce mi-a placut cel mai mult a fost sa vad reactiile tigrilor prinsi, furia cu care sareau si se izbeau de gratii. Superbe animale, superba atitudine...

Cateodata imi doresc sa ma fi nascut in specia lor...

... I can hear it louder...

La nici trei ore dupa postarea precedenta am primit un telefon surpriza. Ma asteptam sa se duca momentele bune, nu ma asteptam sa intample asa repede. Mi-as fi dorit inca o zi... asa m-am simtit rau timp de aproape trei zile dupa si nici macar nu mi-am satisfacut frustrarile...

Pot sa respir iar normal de vreo cateva ore, dar nu conteaza. Pentru ca peste inca vreo cateva alte ore se pare ca o iau iar de la capat... Si in afara de respiratie nimic altceva n-a avut timp sa revina la normal...

Eu. In noaptea asta. S-a intamplat sa-mi vad privirea dupa ce mi-am desfacut parul si am vrut s-o pastrez.

Pentru ca nu cred ca am mai avut astfel de momente de mai bine de trei ani. Din 2009. Care a fost probabil cel mai bun an din viata mea. Exceptand faptul ca am busit urat de tot o tema si am descoperit cu tristete ca nu mai am rabdare pentru unele lucruri care credeam ca ma pasioneaza, saptamana asta a fost o saptamana buna.

Pentru ca mi-a fost si mi-e in continuare teama sa spun unele chestii. Stiu ca multi oameni au busit-o spunandu-mi mie chestiile respective. De multe ori nu poti sti.

Traversez strada. Un tip dintr-un cort de partid politic, nu pot spune care pentru ca nici n-am fost atenta, imi ofera o bricheta.
Nu fumez. Hotarata, fara sa-mi modific traiectoria, asa ca umarul meu stang trece la mica distanta de mana cu bricheta.
Dar aud cum in spatele meu la urmatorul deja a a schimbat poezia.
Se poate sa va ofer o bricheta... sa aprindeti aragazul?
Probabil la asta i-as fi spus ca e o procedura periculoasa care s-ar putea sa lase fara buletin (si viata, dar cu certificat de deces in schimb) mituitii alegatorii inainte sa apuce sa puna stampila. Stiu, nu toti sunt asa ametiti ca mine, da' e suficient unu' ca sa omoare un bloc intreg cu vreo 50 de suflete...

Pentru ca in toti anii astia de cand ma dau cu barca pe bloguri am dat peste o multime de articole care mi-au intors stomacul pe dos. Toate pe aceeasi idee, cum ca o femeie trebuie sa stie sa gateasca, blabla, tralala.

Si le gasesc absolut dezgustatoare, la fel cum gasesc ideea de gatit. Mie nu-mi place sa gatesc. Si oricum nu am nevoie pentru ca nu-mi place mancarea gatita, ba chiar imi provoaca greata.

Nu inteleg rostul salatelor de fructe, mi se par oribile. Cum poti manca o chestie care se simte in gura ca sosetele in apa cu Cocolino? N-as putea sa aleg in veci asa ceva in locul fructului chior. Nu inteleg ideea de a

... sau povestea unui epilat pubian ratat.

Brontozaurelu' e o creatura ametita.

Cumva, clantele usilor o apuca mereu de maneci. Bine ca de zece ani de cand s-a mutat in Bucuresti nu mai poarta asa des maneci lungi, ca inainte si-a rupt o multime de bluze si camasi din cauza asta. Inclusiv una care ii placea mult, facuta de mamaia.

Cumva, mobila reuseste sa pice peste ea. E drept ca uneori cu ajutorul altor creaturi ametite cum ar fi mama. Aia a fost o intamplare urata, ca era sa lase reptila fara trei degete cand i-a scapat sertarul de la pat peste ele. Pentru cine nu s-a prins, setarul de la pat e de dimensiuni serioase si bineinteles ca e plin de crapa, ca orice alt sertar din casa asta...

Cumva, uneori reuseste sa nu nimereasca usa si sa se infiga in toc. Sau sa nu se prinda ca usa nu e deschisa si ca ea nu e (inca!) stafie. Cumva, reuseste sa se impiedice in covorul pe care calca.

In metrou. O mamica si o fetita. Pe undeva pe la 12 ani as zice. Cu o vioara. Pe care rezolva ceva tema de matematica. Pe de o parte, asta e o chestie care probabil trebuia sa fie facuta acasa, pe de alta... mamica imi pare chiar atenta la ce scrie copila acolo. La un moment dat se incrunta si isi ia si ea o foaie sa calculeze ceva. Fetita nu pare pe pilot automat, sa corecteze instant acolo unde i se spune. Sta si se gandeste intai.

Si parca e bine sa constati ca nu toti parintii cresc maimute urlatoare. Ca unii se mai si preocupa ca odraslele sa invete ceva.

Ma urasc pentru ca nu mi-am luat castile.

Doua cucoane schimba amabilitati de genu' curu' mare, mintea mica pentru ca n-au avut loc una de cealalta cand au intrat pe usa in metrou.

Un drac de copchil se tine de bunica-sa si tot urla baaaaau! baaaaau! baaaau! la o fata care sta langa usa.
De ce vrei sa sperii fetele? Eu nu le speriam cand eram ca tine, eu le pupam... ii spune un nene.

Martea asta a iesit albumul. Chestie care m-a lasat putin rece. Am ascultat deja toate piesele, imi cumpar versiunea cu DVD pentru selectia de piese live si interviuri, altceva?

Ce nu m-a lasat deloc rece a fost concertul de luni. Sau sa-i spunem mini-concert, ca avut doar vreo 45 de minute... da' las' ca-n turneu tot doua ore pline baga! Doua ore inainte sa inceapa transmisia am stat pe jar.

Mi-a placut ideea. In strada, in fata apartamentului in care a inceput totul (Boston, 1325 Commonwealth Avenue, apartamentul cu numarul 41). Intr-un fel de camion - eu imi imaginasem ca o sa se plimbe totusi putin inainte si inapoi, dar a stat pe loc. Si da, in poza e placa pe care au dezvelit-o la intrare. N-am putut sa nu pastrez un screenshot. Edit: o poza mai buna.

Un clip scurt despre eveniment, inainte sa se intample. Cred ca l-am vazut de mai bine de zece ori, il stiu pe de rost si tot nu ma satur de el... reactiile fiecaruia la ce spune celalalt sunt absolut delicioase!

Cand lucrurile nu mai merg asa cum stiai ca trebuie sa mearga. Si aroganta proprie isi ia o palma.

Sunt grozava cand vine vorba sa combin geometria cu CSS-ul, nu? Si atunci de ce mama dracului nu-s in stare sa fac un tetraedru regulat animat? Am crezut ca o sa fie usor, dar nu vrea sa iasa asa cum vreau eu...

Am scos pana acum doar 100% la toate exercitiile de curs si din tema, ar trebui sa ma descurc la primul partial, nu? Nu. Am busit grilele la greu si am pierdut 10 puncte din 100. Si... surpriza! Am busit si unul din exercitiile de programare si inca 5 puncte s-au dus. Punctaj final: 85 din 100. Ceea ce nu-mi place. Nu mi-a placut niciodata. Motiv pentru care in facultate mi-am carat mereu de la examenele pe care mi-as fi dorit sa le iau cu 10, dar am simtit ca nu pot. Si am lasat in urma o foaie goala.

Cuprins

• Scurta istorie personala
• Inainte de concert
• Aria
• Accept
• Unde nu-i cap, vai de picioare
• Lost & found

Scurta istorie personala

Sa incep cu inceputul inseamna sa ma intorc inapoi la un DVD cu o gramada de bucatele live de la Wacken. Printre prezente, U.D.O.! Si, mergand pe fir, brontozaurelu' a descoperit si Accept.

Fast forward, iunie 2010. Inainte sa se intample Sonisphere. Cu putina vreme inainte de festival, lucrurile pareau clare:

... brontozaurelu' detesta sa existe in aceeasi casa cu altcineva, oricine ar fi acea persoana.

Brontozaurelu' are un simt al posesiei incredibil de dezvoltat. Si maraie atunci cand cineva ii atinge lucrurile. Si "a atinge" aici inseamna de multe ori chiar doar atat, "a atinge".

In urma cu niste zile, brontozaurelului i-a fost incalcat teritoriul. Si apoi deodata... buf, trosc, bum, zbang, paf! Chestie care a facut instant brontozaurelu' sa intoarca capul si sa faca niste ochi mari-mari. De groaza.

In mijlocul

Piesa se numeste What Could Have Been Love nu mi s-a parut cine stie ce cand am ascultat-o prima data. Nu are nimic care sa-mi sune deranjant, dar nici n-are ceva care sa ma atraga. Mi-a parut cam plata, asa ca probabil as fi preferat sa fie aleasa alta piesa pentru al doilea videoclip.

Dupa ce am vazut videoclipul... probabil pe mine tot nu va ajunge sa ma obsedeze vreodata. Am ascultat-o de mai bine de doua zeci de ori in timp ce tot ma uitam si disecam videoclipul (boala prinsa de la o colega de liceu) si tot nu exista nici o bucata care sa-mi revina obsesiv in minte. Dar mi-a devenit destul de clar ca are potential sa devina hit.

Videoclipul in sine este excelent ca realizare, dar nici nu ma asteptam la altceva, avand in vedere cat au obiceiul sa investeasca in videoclipuri. Ideea e interesanta (si m-a facut sa-mi doresc ca intr-o zi sa merg desculta pe sina de tren) si imi plac mult bucatile cu trupa.

Enjoy!

Am trimis mail ca sa anunt ca nu imi doresc postul. Si da, am mentionat printre motive frecusul legat de salariu de la interviu.

Iar acum ma simt mult mai bine. Mental. Fizic inca e rau, dar o sa-mi revin eu candva. Sa speram ca mai devreme de jumatatea lunii viitoare.

Altfel, aseara a iesit videoclipul Insomnium pentru One for Sorrow. Si e beton! E filmat la Wacken, iar eu am o slabiciune pentru videoclipurile filmate in concert. Mai mult, e filmat foarte fain.

Cred ca am mai spus asta, dar o s-o spun din nou: ma bucur enorm pentru ei cand vad cat au crescut ca trupa...

Ma enerveaza la culme clipurile de genul asta. Pentru cine n-are chef sa se uite, un tigru e pe sosea si niste dobitoci coboara geamurile, bat in ele, claxoneaza, il ating cu masina ca sa-i atraga atentia. Norocul lor ca tigrul pare ca tocmai a consumat un rus cu putin sange in vodca.

Nu merg la Accept. Luat hotararea asta azi. M-am simtit prea frecata ca sa ma mai simt in stare sa exist acolo. Si lucrurile nu pot decat sa se inrautateasca in urmatoarele zile. Pacat, eram atat de fericita in primavara cand mi-am luat biletul....

Cu intarziere...

Muzicale

Vineri, adica maine, iese noul videoclip Aerosmith. Dupa mine ar fi putut sa aleaga alta piesa pentru al doilea videoclip, dar na... Conceptul... probabil ceva in continuarea Legendary Child. Ca realizare o sa fie cel mai probabil excelent, la fel ca restul clipurilor lor.

Joi, adica azi, iese noul videoclip Insomnium. Trebuie sa spun ca m-am bucurat enorm cand am auzit ca o sa scoata un nou videoclip. E prima data cand au trei videoclipuri de pe un singur album. Nici nu stiu pentru care piesa inca. Ar fi dragut sa fie vorba de Only One Who Waits sau Unsung sau Every Hour Wounds, mai ales ca primele doua au strans destule voturi cand au pus intrebarea asta pe twitter.

M-am mai bucurat enorm si cand am aflat ca la anul sunt din nou in turneu prin Europa... tot ca headlineri. Anul asta turneul lor a inclus cam toate continentele. Cresc... si ma bucur pentru ei.

Acum cateva zile a iesit noul videoclip Stone Sour. Imi place mai mult decat clipurile de pe precedentul album.

... si pot vedea viitorul.

Deci... voi merge la un fel de interviu, probabil va merge suficient de bine incat sa fiu angajata pe o perioada de proba sau ceva de gen, dupa care nu voi fi angajata, dar intre timp voi fi lasat balta toate cele 5 cursuri de care ma apucasem in toamna asta. Si cu care momentan stau bine. Adica am facut toate temele la timp, uneori chiar in primele zile dupa ce au ajuns pe site si am scos doar 100% pana acum. Si tot intre timp voi fi ramas in urma cu ce e nou in domeniu pentru ca timpul pentru asa ceva se va fi dus la zero.

Asa ca bilantul la sfarsit de an va arata in felul urmator: in continuare fara loc de munca si fara sa fi reusit sa fac nici alte chestii care chiar ma interesau. Si cu nervii franjuri.

Pe ce ma bazez cand spun asta? Pe faptul ca s-a mai intamplat fix acelasi lucru de patru ori anul asta.

Yeah, I get it all. But never the things I want most and never when I want them most.

Asta pentru ca la inceputul saptamanii asteia brontozaurelu' avea un munte1 de textile care ar cam fi trebuit sa fie spalate. Unele inca de vreo luna.

Dar probabil ca ar trebui sa incep cu... inceputul. Brontozaurelu' are o groaza de haine negre. Nu doar din cauza ca e o satanista nenorocita care canta la diavol, se-inchina la gaini si sacrifica orga... aaa, nu prea le-am nimerit, nu? Ma rog, trecem peste asta. Brontozaurelu' are multe haine negre. Si multe haine colorate.

Toate hainele astea in culori mai puternice si le-a luat ea cu mult drag in ultimii patru-cinci ani de cand a inceput sa-si mai cumpere si ea haine nu doar sa primeasca.

A ales chestii cu negru/ gri/ bleumarin din inertie, pentru ca astea erau culori acceptate in liceu, cand avea uniforma obligatorie, uniforma pe care a urat-o la inceput si careia ajuns sa ii iubeasca variatiile dupa ce a descoperit ca se poate totusi jongla cu nuante si materiale.

Blogul asta se nastea in primavara lui 2008. Un fel de incercare de a mai avea si eu ceva contact cu limba romana. Am inceput si sa citesc o multime de bloguri in romana. Ajunsesem la un moment dat la peste 400. Am si batut in tastatura pe aici. Probabil a ajutat. Probabil.

Doar ca in ultima vreme a inceput sa ma intereseze tot mai putin. Sa scriu eu pe blog, sa citesc bloguri in romana. Au zburat o groaza din reader, n-au mai ramas nici a zecea parte. Si au intrat altele in engleza, majoritatea axate pe programare.

Si cumva in seara asta am avut senzatia ca m-am intors fix acolo de unde am plecat (am mai avut senzatia asta si joi, dar atunci era vorba de altceva si de mai multi ani diferenta).

Full Circle...

Din categoria s-a impiedicat Ana de un chitarist pe YouTube. Il cheama Charlie Parra del Riego si suna cam asa:

Au mai ramas doua bloguri care nu-s de programare pe care mai intru zilnic. Si asta al meu nu se numara printre ele. Trist...

Tocmai mi-a trasnit prin cap ca la Accept o sa se repete situatia de la AC/DC. Sau dracu' stie, poate o sa fie ca la Ozzy si o sa ma car de acolo dupa 5 piese. Sau poate nici n-o sa ma duc, asa cum am facut la Sabaton. Si aveam bilet din primavara si chiar imi doream sa-i vad. La Sonisphere au rupt... Trist...

M-am apucat iar de doua cursuri online. Ambele de programare. Dar de data asta ma chinuie ideea ca nu asta vreau de fapt. Ca de fapt vreau sa trag tare acolo unde deja stau bine. Trist...

Septembrie a fost prima luna din ultima vreme la sfarsitul careia n-am avut gata scrise si programate recenzii la ciocolata pe toata luna urmatoare. Si inca nu le am gata, de-abia am acoperit doua treimi din luna. Trist...

port curcubeul

... in piele! Vinerea trecuta umarul meu era albastru. Sambata a devenit mov, duminica maro, luni verde, marti galben. Probabil urmeaza portocaliu...

Ca-n filmele cu prosti...

turist in Bucuresti

Pozele sunt facute la sfarsitul saptamanii trecute in gara. Habar n-am ce-i cu clopoteii din crengile alea. Daca stie cineva, poate ma lamureste si pe mine...

Cand am inceput sa ma joc pentru prima data cu CSS-ul (in 2009), nici macar nu stiam ca se cheama asa. Nu stiam ce dracu' e, pur si simplu banuiam ca de acolo se schimba chestii legate de aspectul blogului.

Habar n-aveam ce dracu' fac.

... ale unei fete imperfecte fata in fata cu realitatea la fel de imperfecta.

Lucrat la tema de tumblr pentru blogul de programare. De luni pana... cand termin.

Nu, pentru ca am aflat de chestia despre care am povestit in postarile precedente. Asa ca bineinteles ca am pierdut vremea aiurea facandu-mi draci. De luni pana joi si in continuare. Si apoi, surpriza! m-am trezit cu tati pe cap.

Ca sa fiu sincera, eu am tot tras de el sa vina pe aici, tot bazaindu-l cu veveritele si ciocanitorile mele din parcuri. Dar am facut asta la sfarsit de august, la inceput de septembrie. Cand era cald. Cand nu eram terminata din toate punctele de vedere.

... inainte sa uit. Interviul tehnic de ieri, pe punctulete. Da, a fost pe hartie.

• JavaScript

  • tipuri de variabile, conversii de tip & alte chestii de gen pe care nici nu sunt sigura cum sa le transcriu in romana, deci doar o sa trantesc codul - se cere pur si simplu sa spun care e rezultatul fiecarei linii.

... na!

La inceputul anului trecut scriam asta. E mai adevarata ca niciodata. Sunt foarte salbatica si necizelata. Si copilaroasa.

... ii leg un Doberman de scaun?
Am spus asta astazi la un interviu cand am fost intrebata ce as face daca un coleg tot amana sa faca diverse chestii de care am nevoie eu ca sa imi fac treaba.

Ohne Zucker, bitte!

Doar o amintire. Nu mi-am mai luat vreo gogoasa... hmmm, cred ca de la inceputul verii, din ziua de dupa ce s-a terminat OST Fest (ca veni vorba, ar trebui sa pun si articolul despre ultima zi, e scris de la inceputul lui iulie, dar mi-a fost lene sa-i pun poze). Atunci mi-am luat una cu mar si scortisoara.

Dar mi-am adus aminte de un astfel de moment si m-a pocnit un gand. Cine a inventat obiceiul gogosilor tavalite prin zahar trebuie ca era sadic rau. Si ii placea sa rada de bietii oameni care se chinuie sa impiedice transferul de zahar de pe gogoasa pe propria persoana.

Si fara subiect.

Nici macar nu mi-e clar despre ce ar trebui sa fie postarea asta.

A million memories flood my brain...

Am din nou starea asta. Si mi-e frica. Imi spun mereu tot timpul ca imi doresc sa fiu la fel de nebuna, dar mi-e frica. Au trecut patru ani, m-am degradat fizic, nu mai sunt la fel de rezistenta...

Atunci a mers si a fost al dracului de distractiv. Uneori sunt furioasa ca m-am lasat sa uit ca metoda nu e scopul in sine, alteori ma bucur ca am inchis ochii, pentru ca pana la urma asta m-a ajutat...

Atunci a inceput cu o pereche de sosete verzi. Acum a inceput dupa ce am vazut clipul asta. Cautam inregistrari cu piesa, e una din cele de pe noul album care va iesi pe 6 noiembrie. Prima pe care am gasit-o era de aproape. Si apoi am vazut pe coloana din dreapta thumbnail si link catre versiunea asta. Arata asa interesant in thumbail, filmat de sus. Am fost curioasa...

Am tot frecat clipuri proaspete din turneul asta in ultimele zile. Si am fost foarte, foarte placut impresionata. Ca suna bine si ca sunt foarte naturali pe scena nu e nici o surpriza, dar... au avut un setlist de vis si imi par mai proaspeti decat i-am vazut vreodata in ultimii cinci ani! Si asa ma bucur sa constat asta pentru ca nu cred ca e ceva usor sau obisnuit la varsta lor...

Brad se misca pe scena mai mult, interactioneaza mai mult cu publicul si cu ceilalti, Steven imi aduce aminte de... mine in clasa intai, atunci cand ma bagam la concursuri de genul cine rezista sa se invarta mai mult fara sa pice pe jos. Serios, ma mir ca nu ameteste, mai ales ca are de zece ori varsta pe care o aveam eu atunci...

Acum cateva zile nopti m-am trezit ca am ramas fara internet. Teoretic, exista numere de telefon non-stop pentru sesizari. Practic, experienta m-a invatat ca, daca sun dupa miezul noptii, oricum nu se rezolva inainte de ora 8-9. Asa ca m-am apucat sa lucrez local la o chestie.

Prima incercare a fost un esec total. A doua n-a mers prea departe. Dar cred ca pana in stadiul in care am dus-o acum am gandit-o mai bine decat prima data. Este vorba de un joc JavaScript inspirat de fruitix. Diferenta e data de faptul ca nu ma duce creierul sa fac ceva exact la fel pentru ca inca nu mi-e clar cum calculez calea minima (daca exista!) intre doua celule de pe grila. Si de faptul ca m-a scarpinat sa-l fac cu o grila de dimensiuni variabile si cu o multime extinsa de simboluri, din care sa aleg o submultime pentru fiecare joc.

Aseara m-am uitat si eu in sfarsit la God Bless Ozzy Osbourne.

Dupa cum era de asteptat, imagini pe care nu le-am mai vazut niciodata pana acum. Chestie pe care am apreciat-o in unele cazuri, iar in alte cazuri... probabil nu era cazul. Imi imaginez ca nu murea nimeni daca nu vedea chiar atat din Ozzy.

Probabil ar fi trebuit sa aiba la inceput o avertizare de genul nu mancati/ beti in timp ce va uitati (macar inaintea partii cu Tommy Lee). Nu sunt usor de socat, dar ar fi fost imposibil sa n-am o reactie la unele chestii. Si faptul ca m-a bufnit rasul in timp ce-mi potoleam setea a insemnat ca mi-a iesit apa pe nas.

Parti preferate:

... sa ma apuc de o noua tema de blog.

De-aia:

The old Blogger interface will be removed in the coming days. We've made many improvements to the new Blogger interface. Learn more You can upgrade to the new interface at any time.

Efort inutil...

O babuta se chinuie sa inchida cu un ditamai lacatul (ceva de minim 8 centimetri) lacatul o portita a unui gardulet care imprejmuieste un bloc. Gardulet din ala de 1-1.20 metri inaltime, care nici macar electrificat n-ar reusi sa opreasca pe nimeni. Nici macar pe cei sapte pitici, avand in vedere ca fix langa el troneaza o multime de banci de lemn al caror spatar se termina aproximativ la aceeasi inaltime ca si garduletul. Un salt pe banca, un salt pe spatar, si apoi peste gard - piece of cake!

Ma manca sa-i spun asta, da' parca n-am chef sa-mi aud sfinti si blesteme inainte sa ajung in parc...

Retele antisociale.

Acum patru ani scriam postarea asta. Acum povestea se repeta (ma rog, minus analfabetism), doar ca de data asta e vorba de Facebook. Ca sa vezi, hi5 ne-a murit, da' in locul lui a crescut trendul Facebook, si mai idiot...

Mi se pare absolut mizerabil sa oferi unei retele sociale sau unei alte persoane o adresa de e-mail a cuiva care nu ti-a dat permisiunea sa faci asta. Si ce ma enerveaza la culme e faptul ca de data asta vine din partea unor persoane care as fi crezut ca n-ar face asta, persoane care mi-au dat dreptate atunci cand mi-am "zburlit" penele1 acum patru ani.

Mi-a fost rau... Cred ca am ajuns sa-mi vomit si creierii pe langa tona de muci si bietele nectarine. As privi partea buna a lucrurilor, daca as fi capabila s-o gasesc. Faptul ca nectarinele nu mi-au iesit si pe nas, la fel ca mucii, nu ma consoleaza prea tare... Creierii mi-au iesit evident inclusiv pe urechi.

Si am ramas inghetata si ametita. Si urand lumea. In special pe cei care pot sa bage toate porcariile in ei si n-au nici pe dracu', in timp ce mie mi se face rau dupa niste biscuiti cu scortisoara si niste fructe...

Bineinteles, urasc si trecerea timpului, pentru ca acum 4 ani am si gustat putin viermisorii aia inainte sa-i observ miscand... si n-am patit nimic. Intre timp, se pare ca m-am ramolit...

[Duminica, 2 septembrie 2012]
Nu-mi vine sa cred data, nu-mi vine sa cred cat timp a trecut.

Am struguri. Albi. Mi-au placut mereu strugurii. Au devenit ceva regulat din august 2008. Dupa dropsurile1 primite de la nenea ala amuzant, strugurii si inghetata au fost singurele chestii non-lichide mancate de mine in saptamana aia. Inghetata n-a fost cine stie ce, a fost aleasa de mama. Strugurii au fost insa foarte faini.

Strugurii au ramas ceva regulat si dupa, iar inghetata proasta am razbunat-o cu cate un sortiment diferit de Magnum in fiecare din zilele care au urmat. Inca se gasea sortimentul Double Caramel si la noi pe vremea aceea...

Am mereu o reactie de caaaaandyyy! cand vad clipuri de gen. Aseara am dat intai de asta:

... numere

Nu m-au pasionat niciodata jocurile pe calculator. Pot numara pe degetele de la o mana cate am jucat. Recent, m-a scarpinat pe creieras sa incerc sa fac eu o versiune JavaScript a unui joculet Flash.

Asa ca m-am apucat sa-l studiez mai bine. Si logic ca am ajuns si la sistemul de punctaj. Se puncteaza secvente de minim 5 si maxim 9 (pentru ca grila e de 9x9), in felul urmator:

Sau ziua 2

Am ajuns chiar mai tarziu decat in prima zi, insa suficient de devreme incat sa prind probele de sunet pentru Manowar. Si asa am avut parte de un mic "sneak preview" a ceea ce avea sa se intample seara tarziu: Hand of Doom, Nessun Dorma, Warriors of the World... fara sa stiu ca n-aveam s-o mai prind pe nici una din ele.

Am fost in fata atunci cand s-a dat drumul inauntru, insa mi-a pierdut lucrurile din buzunare alergand spre gard: carduri, servetele si alte maruntisuri... si a trebuit sa mi le intorc sa le adun. Am ajuns sa stau totusi la gard (mersi frumos!) intr-un loc cu vizibilitate buna.

Sau ziua 1

Aveam in cap sa ajung acolo devreme. Cel tarziu la 10:00! Doar ca m-am trezit tarziu, am tras de timp acasa, in Herastrau holbandu-ma la veverite... si am ajuns acolo dupa ora 10:30. Am fost a doua la poarta. Am stat acolo ceva vreme, ca un copil bleg ce sunt, pana sa aflu, vazandu-i pe altii, ca se poate intra pana la culoarele de acces montate in fata scenei, acolo unde urmau sa ne perchezitioneze si sa ne puna bratari.

Ca la toate festivalurile de pana la OST Fest... am intrat tarziu! Programul oficial spunea ca accesul urma sa se faca de la ora 14:00, prima trupa fiind programata sa urce pe scena la ora 15:001. Noi insa am intrat pe la 15:15-15:20?!?! Nu, asta nu a insemnat ca am pierdut ceva din prima trupa, asa cum au pierdut unii in toamna Septic Flesh din cauza ca nu au reusit sa intre la timp, ci ca programul intregii zile a fost decalat.

Am avut noroc si pe culoarul de fete de la Fire Circle lucrurile s-au derulat rapid, asa ca am fost intre primii cinci care au ajuns la gard. Am stat in dreptul iesiturii din mijloc a scenei, la nici un metru de cablurile alea care-s fix pe mijloc si pe care oricum nu-mi mai doresc sa stau vreodata, deci mai central de atat nu mi-as fi putut dori.

Am o groaza de postari despre chestii dulci pe blog. De aproape un an mai scriu si pe Zazou.ro despre ciocolata.

Dar am spus de o mie de ori ca nu dulciurile ciocolatoase in sine ma atrag, ideea de a incerca ceva nou (fix asa cum imi trebuie sa incerc rechizite noi, cosmetice noi, trasee noi prin oras, modele noi de dresuri de am ajuns sa am peste 100 doar de la Gatta, desi pot numara pe degete de cate ori am mai purtat fuste in ultimii doi ani - multumirile pentru asta merg la toti cretineii in calduri de pe strada care nu se pot abtine sa nu comenteze de craci). E un intreg culoar aproape numai cu ciocolata in Auchanu' de langa mine, dar trec pe acolo, ma uit...

Pentru ca au fost prea tari la ARTmania.

Nu m-am dus acolo fana. Stiam doar o mana de piese. Placute, dar nu chiar genul meu de muzica. Cand am coborat din tren in Gara Sibiu nici macar nu aveam de gand sa stau pana la sfarsitul bucatii lor. Din prima zi ma interesau in primul rand Epica si putin Trail of Tears.

Insa cand i-am auzit cum pot suna live si cand am vazut cata energie sunt capabili sa transmita... n-am mai putut sa vreau sa plec. N-am mai vazut asa ceva pana acum. Cei mai in varsta si totusi au sters pe jos cu toate celelalte trupe de la festival. Si l-au facut pe iepurasul Duracell sa ia peretii la pumni si suturi de ciuda ca pe el nu-l tin bateriile atata.

1. Se demoleaza magazinul Titan. Ma rog, dupa altii... cica se modernizeaza (screenshot pentru orice eventualitate), da' ce am vazut eu lunea asta arata mai degraba a ce am scris in prima propozitie.

   De acolo mi-am luat oja maro in anul doi de facultate. De acolo mi-am luat doua perechi de blugi lungi (cele doua cu care am tot mers pe la concerte) in toamna lui 2007. De acolo mi-am luat vreo zece cravate finute. Si destule deodorante cu arome fructate...

• Asigura-te ca lasi amprente negre pe toti peretii de culoare deschisa.
• Exploreaza incaltat toata casa in cautarea unei scrumiere.
• Sparge cat mai mult din perete, trebuie sa ai spatiu de lucru. Faci in felul asta si o fapta buna, pentru ca le oferi vecinilor ocazia sa se cunoasca mai bine.
• Lasa o teava din care inca mai curge apa pe un obiect de mobilier din lemn.
• Foloseste intreaga rola de hartie igienica pentru a verifica de unde mai picura.

Puteti sa mai adaugati si altele daca sunteti patiti...

Inca ma gandesc la perioada aia, desi o simt atat de departe acum - au trecut trei ani si jumatate... Atunci simteam ca am pentru ce sa lupt, acum nu cred ca m-ar mai interesa ce imi doream atunci, prea multi oameni mi-au dovedit ca sunt... doar oameni si ca n-ar fi trebuit sa-i urc niciodata pe un piedestal. Nu ca eu mi-as dovedit mie altceva in afara de faptul ca uneori port ochelari de cal si ca sunt groaznic de egoista din moment ce ma ingrijesc de frustrari din 1996 si nu imi pasa de cum se vad lucrurile prin ochii altora...

Atunci eram fericita, acum sunt doar satisfacuta... din anumite puncte de vedere. Sunt satisfacuta ca am facut progrese in anumite directii. Am invatat destule chestii de la inceputul anului pana acum. Ceea ce este un lucru bun... in ciuda sentimentului ala de nu-mi vine sa cred cat de toanta am putut fi!. Daca vreti un exemplu clar la capitolul asta, apasati in acelasi timp tastele Ctrl si + in Chrome sau Safari.

De la Cartim, leapsa suna asa:

Pentru aceasta leapsa, insiruie cate o carte preferata al carei titlu incepe cu cate o litera din alfabet. Dacă nu ai o carte pentru litere mai ciudate, cum ar fi Q, X sau K, o poti inlocui cu o carte preferata care contine acea litera în titlu. Ai voie sa pui in lista ta și carti care nu apartin beletristicii.

Sincer, primul meu gand: dificil! Pentru ca n-am idee la unele litere, in timp ce la restul imi este greu sa ma decid. Deci carte, da? Chestie cu cotor care a trecut prin mana mea, indiferent de cum au fost publicate intial chestiile pe care le contine.

... prinsa intr-o poza.

De pe tot afisul Rock the City, Saxon au fost trupa care m-a atras cel mai tare. Am fost acolo de la 10 dimineata, a doua la poarta dupa un tip cu un tricou Sepultura, sosit, din cate spunea, cu vreo zece minute inainte.

Am stat in soare, am alergat ca tampita, desi imi busisem glezna cu o seara inainte. Ma ardeau plamanii dupa "cursa" aia si aproape incepusem sa vad pete gri. A meritat, am fost intre primii cinci care au ajuns la gard.

In fata lui Biff. Am urlat (ce scot eu nu se cheama cantat) pe toate piesele. M-am agitat ca nebuna. N-am prins nici o pana. Am prins insa prosopul lui Biff. Nu mi-a venit sa cred, primul prosop pe care il prind.

Probabil nu inseamna nimic, dar... unu. Si doi.

Daca nu stiti cine sunt oamenii aia doi, un simplu search pe Google va lamureste.

Pe scurt, cineva care lucreaza la Mozilla m-a intrebat daca m-ar interesa un proiect legat de Firefox. Si cineva care lucreaza la Yahoo si e un fel de web guru m-a adaugat pe o lista cu CSS geeks.

Iar eu n-am lucrat o zi in domeniu. De fapt, n-am lucrat mai mult de 3 luni si 9 zile in nici un domeniu, dar asta e alta capra. Per total, sunt un parazit nenorocit.

Se intampla din cauza temei de blog. Chiar mi-am instalat avast! si am tot schimbat teme ca sa verific asta.

De ce? Nu stiu... sigur.

Tema este facuta de mine. Consta dintr-un singur fisier .xml (ce trebuie sa contina fisierul este explicat aici si aici). JavaScript-ul scris de mine este minimal si singurul JavaScript extern inclus este google-code-prettify.

Poti hrani veveritele cu nuci. Serios! Asta facea un nene in dimineata zilei de 15 iunie (prima zi de OST Fest). Ciocanea doua nuci una de cealalta pe marginea trotuarului. Asta a atras veverita - a venit pana la el si i-a luat o nuca din mana. Si apoi a fugit cu ea.

One strike and you're out!

Sunt chestii pe care nu le tolerez si nu le iert. Niciodata. Nu foloseste la nimic chestia asta, pur si simplu asa sunt eu.

Altfel, nu exista nici un fel de planuri pentru blog, nici aici si nici in alta parte. Am incercat cateva platforme, m-am jucat facand teme pe fiecare, am ajuns la concluzia ca nu-mi place nici una, deci pana la urma tot un CMS propriu ar fi solutia.

Azi in Auchan. Nici n-am trecut pe la dulciuri sau pe la produse de curatat brontozaurul sau grota brontozaurului. Ceea ce da, este o raritate. N-aveam insa apa la robinet de multe ore, asa ca am trecut prin zona cu apa dintr-un capat in altul. Si in unul din capete mi-au facut cu ochiul niste carnaciori.

Da, alta raritate si mai rara. Daca excludem dulciurile (fructele tot la dulciuri intra, daaa?), eu sunt exclusiv carnivora. Ceea ce inseamna ca nu mananc nimic altceva in afara de carne. Si carne inseamna pe cat se poate doar carne, ca stramb din nas la ceva care s-a atins de sare, condiment, sos, buruiana. Singura diferenta intre mine si un tigru siberian e data de temperatura la care servim masa. Daca o sa am vreodata unul, o sa putem imparti linistiti strachina.

Revenind. La carnaciori. Care sunt niste chestii fata de care eu de obicei n-am niste sentimente prea pozitive. Si nu doar din cauza papilelor mele gustative pretentioase, ci din cauza ca in topul ororilor copilariei mele a reusit sa intre fumul si mirosul gratarelor de la Pietrele lui Solomon sau de la Dambul Morii sau de oriunde mai ieseam cu ai mei "la iarba verde".

Piata Unirii, partea de sud, dupa concertul Guns N' Roses (nu dati cu pietre, asa scrie pe afis), aproximativ ora 00:30. Brontozaurelu' alearga disperat printre autobuzele de noapte. Are doua optiuni la dispozitie, sunt doua autobuze care au statie fix in fata blocului, dar nu vede nici unu' din ele. Din cauza ca nu sosisera inca. Apare primu' din ele si se opreste in coada celorlalte. Brontozaurelu' o ia la fuga spre locu' in care a oprit si sare in el. Inaintea sa, in fata validatorului, doi tipi.

Buuun, se gandeste brontozaurelu'. Daca nu se descurca, are cine sa-i dea o mana de ajutor. Apropie cardu' de validator. Nu merge. Nu merge. Nu merge. Hmm, parca a mers... Parca a fost afisat acel "calatorie placuta!". Parca...

De fiecare data cand mai urca cineva, nenea soferu' ii spune sa valideze cardu'. Hmmm, mie parca nu mi-a spus, se gandeste brontozaurelu'. Nu se poate sa par asa cuminte. Sunt transpirata, sunt prafuita, sunt plina de vanatai, miros ca o fabrica de bere la cate pahare am primit in cap, sunt atat de rupta incat de-abia ma tin pe picioare, ceea ce probabil ma face sa par beata. Si agresiva? Periculoasa?

... stergeti-l... n-am nici cea mai mica idee cum pot rezolva problema. Mai mult, dupa OST, brontozaurelul s-a transformat in raton si trebuie sa isi gaseasca ceva de lucru (deci daca stiti de ceva, spuneti), n-are timp de pierdut cu blogul.

Pentru ca simt nevoia sa scriu despre asta.

Pentru asta a fost biletul de tren. Ca sa merg la Brasov. Unde am ajuns vineri dimineata cu nici o ora inaintea festivitatilor din sala de sport. Mi-am parcat bagajele, m-am spalat, schimbat si... m-am enervat! Motivul? O conversatie de genu'...
"Ce porti?"
"Fusta, camasa, cravata"
"Asa se poarta acum?"
"Nu stiu..."
"Cum nu stii? Tu nu vezi fetele ce poarta?"
"Nu ma intereseaza ce poarta altii, nu e treaba mea..."
"Cum sa nu te intereseze?"
"Ma intereseaza sa imi placa mie, atat..."
"Nu trebuie sa iti placa tie, trebuie sa fii in rand cu lumea! Vrei sa te rada lumea?"

Si cam tot in liniile astea a continuat. Pana am plecat plina de draci, cu parul inca ud, incretit si nepieptanat. Cu cu fusta mea maro in carouri, cu camasa pe jumatate iesita din fusta, cu cravata lasata lejer, neglijent. Pe acelasi drum pe care il bateam zi de zi in liceu. Pe 13 Decembrie, pe langa pompele funebre cu "Vrei, nu vrei, tot la noi ajungi!". Cu Hand of Doom, Facade of Reality si Twilight of the Thunder God amestecandu-se in capul meu. Urand deodata tot restul lumii, inclusiv oamenii cu care urma sa ma intalnesc.

Doar ca...

Astazi... si din vina mea. Am primit un e-mail "dragut", in urma caruia a trebuit sa ies sa-mi printez alt bilet (bine macar ca mi-au oferit alternative la acelasi rang). Am deviat pe la un magazin de unde mi-am luat o inghetata.

Polar. Nu, nu cea din poza, pe aceea n-am incercat-o niciodata, doar am pozat-o acum aproape un an in Cora Lujerului. Cea luata de mine a fost cu rom, nu cu vanilie si de la Top Gel, nu de la Antarctica. Cred ca am mai spus ca mie nu-mi trezeste nici un fel de amintiri inghetata asta. Nu tin minte sa ma fi intalnit vreodata cu ea cand eram mica. Mai mult, dupa ce am incercat-o, nu-i pot intelege de nici o culoare succesul1. Nici macar introducand nostalgia in ecuatie.

In orice caz, nu prea aveam cum sa ajung cu ea inapoi acasa altfel decat in stare lichida, asa ca m-am apucat sa musc din ea, rugandu-ma la Monstrul Zburator de Spaghete2 sa nu ma fac ca un purcelus. Macar la capitolul asta... rugaciunile mi-au fost ascultate si nu m-am murdarit deloc pe haine. In primul rand pentru ca...

In urma cu mai putin de o luna, Ratt s-au reunit. In formula care se poate apropia cel mai mult de cea clasica, cu patru din cinci membri. Cel de-al cincilea a fost Robbin Crosby. Care a murit acum zece ani, pe 6 iunie 2002.

Eu nici nu auzisem de ei pe atunci. Cred ca am auzit prima data numele trupei la mai bine de un an dupa, cand i-a mentionat Steven Tyler intr-un interviu. Dupa inca vreun an (sau doi?) ascultam pentru prima data ceva de la ei: o versiune live a piesei You Think You're Tough. Fix asta:

Sau cum un sir de greseli costa...

La jumatatea lui aprilie m-am apucat de mai multe cursuri. Chiar multe initial... Opt. Apoi am lasat unul la o parte si am continuat timp de vreo patru saptamani si jumatate cu sapte. Cumva, am reusit sa le duc pe toate pana la jumatate.

Apoi am prins un proiect. Doua. Trei. In acelasi timp, deci a iesit varza si din ele si din cursuri. Nu atat din criza de timp, pentru ca teoretic as fi avut timp, cat din cauza ca am cedat eu nervos de la cat mi se lungise lista de "vreau" si de la cat de muribund parea laptopul meu batran de 5 ani si nu atat de idiot ca mine. Si am zis da-o dracului!

Doar ca dupa ce s-a terminat saptamana aia... nu m-am mai reapucat de cursuri. Pur si simplu nu mai aveam nici o tragere de inima dupa ce imi stricasem ritmul si ramasesem in urma. Am incercat sa trag de patru din ele, dar pur si simplu nu mai aveam rabdare.

Azi n-a mai plouat. Sau poate a plouat si eu nu m-am prins. Nu stiu...

Am iesit sa printez biletu'. Ma rog, print shopu' e chiar la parter, aproape fix sub mine (putin mai spre est). A durat ceva mai mult decat m-am asteptat, pentru ca multifunctionala nu mai voia sa dea drumul foii de A4. Iar eu incercam sa ma decid daca asta ar trebui sa ma amuze sau sa ma enerveze. Am iesit afara cu foaia si mi-au inghetat mainile pana am reusit s-o bag in mapa si mapa in ghiozdan. Ceea ce m-a facut ca apoi sa ma chinui sa-mi incalzesc degetele tragandu-mi peste ele manecile puloverului verde.

Am dat o tura pana in Billa. Si inainte sa ma indrept spre casa am observat cum "crescusera" niste chifle fierbinti. Eu nu mananc paine si chestii inrudite decat daca-s calde, asa ca am profitat si am lungit lista de cumparaturi la doua chestii. 3.75 lei. Mi le-am tras spre ghiozdan si am asteptat restul de la 5 lei. O bancnota de 1 leu. Si 20 de bani. Trantiti pe bancnota. In timp ce avea o groaza de monede de diverse valori acolo...

In momentul ala au inceput sa mi se deruleze prin creier o groaza de chestii.

Aproape ca am inceput postarea asta cu a-mi cere scuze pentru ea. Si apoi m-am urat pentru ca am simtit nevoia sa fac asta. Pentru ca pana la urma asta trebuia sa fie blogul. O conserva de amintiri ale unor momente si stari, o gramada de postari in mare parte incoerente despre demoni prieteni si monstruleti creati cu mintea mea.

Si nu m-am putut abtine sa nu recitesc postarea aia. Inca tin minte despre ce inghetata1 era vorba si cum s-a topit gheata de pe cutie si mi-a udat scaunul din bucatarie. Inghetata Cremeria, cu ciocolata si visine, luata in seara aia din Billa. Ce rau imi pare ca nu se mai gasesc la noi inghetatele Cremeria! Nici n-am apucat sa o incerc vreodata pe cea cu lamaie. Si inghetata Haagen-Dazs, tot din Billa. Atunci am aflat de existenta lor. Si tin minte si cum m-am zgariat pe picioare in atele de la cusatura blugilor... Mda, doar eu puteam sa fac asta. La fel cum doar eu am putut sa murez un prosop de hartie in sange dupa ce mi-am taiat mana in... paine...

Mda, a descoperit si brontozaurelu' apa caldastackoverflow.com. Ma rog, descoperit e un fel de a spune. Stiam de Stack Overflow, mi-am gasit acolo raspunsuri si explicatii pentru zeci, poate sute de intrebari si erori. Insa nu-mi trecuse niciodata prin creieras sa ma bag si eu in discutii. Pana cand m-a "corupt" Mihai.

Mi-am facut cont martea trecuta si de atunci am avut cateva zile in care am pierdut ceva timp pe acolo. Raspunzand la intrebari, pentru ca de intrebat... habar n-am ce sa intreb. Desigur ca nu le stiu pe toate, dar de obicei caut pe Google si ori gasesc raspunsul (de multe ori pe acelasi Stack Overflow), ori ma conving ca is prea toanta ca sa mai incerc macar.

Bineinteles ca ma uit ca vitica la poarta noua la peste 95% din intrebari si majoritatea celor la care am raspuns sunt de CSS, de-abia m-am bagat la doua de JavaScript, una de Python si una generica despre expresii regulate... Cam toate cele care nu tin de CSS mi se par... in cel mai bun (dar rar!) caz, in alta categorie decat cea la care as putea oferi eu un raspuns. Si chiar si multe din cele de CSS nu sunt generice, sunt multe care se refera la ceva specific pentru mobil, sau la ceva de genul LESS/ SASS, sau la ceva legat de Dreamweaver, sau la ceva care are legatura cu alte chestii la care eu ma uit... exact! ca aceeasi vitica la poarta vopsita.

Din nou, o singura bucata, dar mi-a placut prea mult ca sa mai astept sa mai dau si peste alte chestii noi. Un clip de care m-am impiedicat absolut intamplator ieri dimineata. Al unor copii (au cu vreo 5 ani mai putin ca mine, deci is copii, daaa?) din Ucraina, aflati deja la al doilea lor album. Hmmm, poate avem norocul sa ii vedem si la noi. Imi suna foarte bine si imi place si clipul (se putea si mult mai bine, dar pentru un prim videoclip este foarte in regula).

Ei sunt Of Celestial, iar piesa se numeste Immortal Gold Idol.

In urma cu trei ani si jumatate imi luam niste greutati pentru incheieturile mainilor/ glezne. Atunci a fost pentru aripa rupta, acum am o alta problema. Si am nevoie de un alt set din asta, dar mai grele. Am cautat ieri, insa n-am gasit mai grele de 2.5kg pe fiecare. Ceea ce este prea putin. Are cineva idee unde as putea gasi unele mai grele?

Ca sa fie mai clar: draciile la care ma refer sunt cele din pozele de la postarea asta.

Dar nu-s de vanzare.

Apa a fost oprita de dimineata de cand m-am trezit pana pe la ora 19. Atat cea rece, cat si cea calda. Iar atunci cand a inceput sa curga iar... era de culoarea unui Mos Martin. Am lasat-o sa curga. Si am lasat-o, am lasat-o, am lasat-o, am lasat-o... pana a trecut vreo ora. Hmmm, intram in criza de timp. Asa ca m-am deplasat sa cumpar apa, desi eu detest gustul de apa imbuteliata, dar muream de sete, nu bausem nimic toata ziua in afara catorva picaturi de ceai.

Dupa ce am pierdut... hmmm, aproape jumatate de ora? ca sa gasesc vreo apa a carei sursa se pupa cu cunostintele mele despre izvoare (ma intreb cu ce au ramas in creier popii care totusi presupun ca au luat o nota mai mare decat mine la bac la geogra), m-am intors acasa si am constatat ca: unu, apa de la robinet nu mai era maro si doi, pe hol, in partea dreapta, statea cuminte o sticla de suc de mere (cu suc de mere in ea!) luata din Billa acum opt zile...

Cum stiu in ce perioada a anului suntem?

I cried my eyes out...
And I listened to this one song over and over and over and over and over...

Eram asa sigura ca vor reprograma un concert in Bucuresti si o sa-i vad...

1998. Nici nu auzisem de el atunci. Eram mica si proasta.

Aglomeratie. Plin de indivizi care distribuie pungute verzi cu... dracu' stie, probabil seminte. Ufff, asa o sa se faca o mizerie pe jos. Seminte v-ati trezit sa dati gratis? Creiere n-ati gasit? Ah, nu-s seminte, is un fel de covrigei scarbosi, bleah...

Aglomeratie. Din ce in ce mai multi oameni care sosesc pe peron. Fii atenta la buzunare, Ana! O reactie pe care nu pot sa n-o am in gara. Cativa sunt interesati de linia din stanga, insa majoritatea asteapta trenul care urmeaza sa soseasca la linia din dreapta. Cel care merge mai departe la mare. Si tipa de la informatii a presupus ca eu o sa iau trenul ala ca sa merg la mare atunci cand am intrebat-o cand si la ce linie soseste pentru ca nu era trecut pe panou. Nu stiu daca e un mod prin care CFR alege sa faulteze RegioTrans. De obicei apar si trenurile lor pe panou.

Nu inteleg ideea cu marea. Nu inteleg mersul la mare. Fie ca e in jurul datei de 1 mai sau in orice alta perioada. Ce dracu' poti face la mare? Sa inoti in mare? Bravo, daca poti sa inoti. Dar poti sa faci asta si intr-un bazin curatel. Sa stai la soare? Bleah! Detest pielea bronzata. Daca mi se lauda mie cineva cu pielea sa bronzata, de obicei iese cu scantei pentru ca nu ma pot abtine sa nu-i spun ca arata ca si cum s-a manjit cu ce a mancat cu o zi in urma (dupa ce a iesit pe usa din dos). Sa pescuiesti? Aia e amuzant cand ai 5 ani si de fapt pescuieste un adult din familie si tu iti spargi capu' pe toboganul de piatra de langa balta. Sa te plimbi cu vaporasul? Bine, recunosc ca asta e distractiv. Dar nu cand e aglomerat.

Sunt disperata. Asa ca incerc sa fac ceva. Mai multe. Prea multe. Pana cand devine obositor si incep sa ma gandesc ca o sa iasa totul prost. Ceea ce ma va face sa nu fiu altceva decat o gluma proasta. Si gandul asta imi taie tot cheful de a mai incerca macar. Mai bine par lenesa decat sa par proasta. Mai bine par rau intentionata decat sa par incapabila. Si asa constat ca raman in urma dupa ce in urma cu doua zile si jumatate eram inainte cu aproape doua zile. Adica n-am facut mare lucru intre timp.

Faptul ca am ramas in urma ma face sa am din ce in ce mai putina rabdare ca sa fac lucrurile asa cum trebuie. Si daca nu pot sa le fac asa cum trebuie... nu vreau sa le mai fac deloc.

Ma simt complet retardata pentru ca nu inteleg chestii. Mai ales cand e vorba de chestii care pana acum mi-au placut.

Vreau sa dau totul dracului. Si nu ma refer doar la cursuri. Tot ce am de lucru in plus si tot ce n-are nici cea legatura cu programarea, dar e tinut in viata de faptul ca daca ma simt ca un dracusor istet atunci cand reusesc sa rezolv anumite provocari, atunci n-o sa simt nevoia sa distrug ca sa-mi vars nervii.

As vrea sa ma distrug cu totul. Nu sa mor pur si simplu, sa mor intr-un fel care sa ma distruga cu totul. Tren, explozie, incendiu... cand vine cutremurul ala?

Explicatie la nivel de clasa a sasea, deci ceva mai foarte lunga...

Recapitulare:

Se da un tetraedru regulat avand lungimea unei laturi egala cu l. In el se inscriu patru sfere (fiecare din cele patru sfere este tangenta la celelalte trei si la trei din cele patru fete ale tetraedrului).

Cum arata asta? Pai hai sa lamurim in primul rand ce este acela un tetraedru regulat: o figura geometrica cu 4 fete, fiecare fata fiind un triunghi echilateral (cu toate cele trei laturi egale); si, in acelasi timp, cu patru varfuri si sase laturi. Animatie pentru cine n-a inteles explicatia scrisa.

Cum arata un tetraedru se poate vedea in lateral (imaginea este furata de pe f-lohmueller.de).

CM_(AB) este inaltimea unei fete. O_base este centrul de greutate al unei fete, sau punctul in care se intersecteaza medianele (care, in cazul triunghiului echilateral, coincid cu mediatoarele, bisectoarele si inaltimile). O_base se gaseste la

Se da un tetraedru regulat avand lungimea unei laturi egala cu l. In el se inscriu patru sfere. Ca sa ma exprim mai clar, fiecare din cele patru sfere este tangenta la celelalte trei si la trei din cele patru fete ale tetraedrului.

Se cere: raza r a sferelor mici tagente la una din fetele tetraedrului si la trei din cele trei sfere mari, exprimata in functie de latura tetraedrului (adica l).

Bafta!

Bonus: se poate incerca si calcularea razei r₁ a sferelor mici dinspre varfuri, tangente la trei fete ale tetraedrului si la una din sferele mari sau a razei r₂ a sferei mici din mijloc, tangenta la toate cele patru sfere mari.

Tinte imposibile. De la 22-23 la jumatate in 4 saptamani. Aglomeratie. Nu-mi vine sa cred cate mi-am lasat de facut pe ziua de azi. Trecere prin obsesii mai vechi. Muzicale, matematice si de alte soiuri. Dezamagire. Desi stiam ca e prea tarziu. Am vrut sa incerc totusi. Daca as fi cascat ochii acum doua saptamani. Daca n-as fi amanat ca sa uit cu totul la cateva minute dupa. Faptul ca am fost atat de neglijenta a insemnat deja trei ocazii pierdute. Gheare.

Nu cred, dar sper...

Pentru ca ieri Phil a implinit 50 de ani.

A se remarca parul.

Este o intrebare pe care mi-o pun de multa vreme. Dinainte sa pun prima data imaginea din dreapta pe blog (acum mai bine de un an).

Insa inainte de orice altceva, am o rugaminte pentru oricine se gandeste sa comenteze. Acela de a nu mentiona nume de medicamente. Nu vreau sa dam nimanui idei tampite.

Cand eram mica si lumea mea insemna doar o particica din cartier, particica din care nu ieseam des si niciodata singura, stiam de o singura farmacie. Cea de pe strada Oltet. Si, pana in clasa a opta, a ramas singura farmacie din Brasov de care am stiut. In clasa a opta, am facut-o brasoveanca si pe mama tatalui. Si am aflat de o a doua farmacie, la parterul blocului de langa blocul in care se mutase ea.

In liceu aveam sa aflu de mult mai multe prin tot Brasovul.

Vineri seara spalam un pahar. Cel perfect cilindric, cu doi catei. Si cu paharul plin de clabuci de la detergentul meu de vase cu aroma de migdale in mainile la fel de pline de clabuci de la acelasi detergent de vase cu aroma de migdale... m-am dus sa sting lumina de pe hol care ramasese aprinsa de cand... dadusem cu aspiratorul.

Cum? Cu piciorul. Pentru ca stiam ca m-am mai folosit de picioare ca sa fac diverse. Sa deschid sertare, sa mut din loc in loc chestiute care puteau fi apucate cu degetele de la picioare, sa deschid/ inchid usi, sa aprind/ sting lumina. A trebuit sa fac toate chestiile astea dupa ce m-am trezit cu aripa rupta si bandajata ca un pui de mumie din gat pana la mijloc. Desigur, imi ramanea mana stanga. Pe care mi-a fost greu s-o indoi timp de vreo saptamana si putin. Chestie care a facut tot ce tinea de curatat capatana (spalat parul, pe fata, pe dinti, in urechi) un chin.

Dar pana la urma, in perioada aia am invatat sa ma descurc cu picioarele si cu mana stanga. Ceea ce a fost si amuzant de multe ori. Inca imi pare rau ca n-am filmat cum curatam portocalele cu o singura mana. Cred ca eram caraghioasa rau...

Vacanta dintre clasa a sasea si clasa a saptea. Purtam niste pantaloni scurti roz, un tricou roz cu o lebada micuta pe piept si o bluzita roz cu doua buzunare albe si cate un cosulet cu flori rosii desasupra fiecarui buzunar. Cosuletele cu flori si lebada erau brodate, a nu se intelege altceva...

Cumva, cu putin timp inainte, reusisem sa-i conving pe ai mei sa imi ia pentru prima (si singura!) data niste animalute. Mai exact, niste pui de gaina. Ii vazusem in timpul unei excursii de duminica la Piata Dacia. Erau mici, de o zi, pufosi si galbiori. Si nu ma mai dadeam dusa de langa ei, asa ca ai mei si-au spus ca oricum e intreaga casa in santier (puneau gresie peste tot, reamenajau balconul) si mi-au luat trei ghemotoace.

Le-am pus numele de Albisor, Aripioara si Podoaba.

Albisor era cel mai "dezvoltat" iar numele venea de la faptul ca ii vazusem niste pene albe micute rasarind pe aripioare. Avea sa se dovedeasca a fi cel mai neinspirat nume al tuturor timpurilor. Era primul care facea scandal, primul care sarea la mancare... sau, mai bine zis, in mancare. Era ca un purcelus. Se tavalea prin lapte, malai cu lapte si orice altceva le mai puneam de mancare. Si apoi, cand a mai crescut suficient incat sa poata sari suficient de sus, ma trezeam ca

Cred ca titlul spune totul. Si sper ca intr-o luna sa mai fac o postare din asta in care sa intre si noul clip Aerosmith. Cel pe care il filmeaza azi. Dar sa incep cu lista asta...

Epica. Ciudatel clipul, piesa m-a lasat la inceput rece. Mi-a intrat pe sub piele dupa cateva ascultari, desi este departe de ceva ce ar putea ajunge sa se incadreze la obsesii. In orice caz, inaripatul este genial!

Pentru ca sunt de-a dreptul retardata atunci cand vine vorba de anumite chestii. De obicei, cand zici ceva de "scris cod", lumea se asteapta sa te pricepi si la alte chestii - probabil pentru ca majoritatea programatorilor chiar se pricep si la chestiile respective?

Cum ar fi instalat diverse chestii. Eu nu ma pricep. La fiecare instalare de... orice! stau cu sufletul la gura sa nu se buseasca (a se remarca reflexivul) ceva, pentru ca, daca se intampla asta, n-am nici cea mai mica idee ce-as putea sa fac.

Cum ar fi folosit un calculator, pur si simplu. Eu nu ma pricep. Sunt incapabila sa inteleg scurtaturile de tastatura. Probabil pentru ca imi sunt necunoscute. Eu stiu de click dreapta si selectat de acolo si mi se pare ma rapid si mai comod decat sa caut taste pe tastatura. Ah, da, sunt absolut incapabila sa tastez cu mai multe degete (cu ambele maini mi se pare ceva de domeniul fantasticului) sau fara sa caut tastele cu ochii inainte. Oricum, chiar si asa se mai intampla sa nimeresc litera de langa...

BIOS? Linie de comanda? Fac asta doar cu instructiuni detaliate sub bot. Si, de cele mai multe ori, nici atunci nu merg lucrurile cum trebuie. Probabil pentru ca habar n-am ce fac, nimic de acolo nu-mi spune nimic si pur si simplu copiez chestii mecanic.

Pentru ca si ele ma urasc pe mine. Si ma faulteaza urat. S-a intamplat de Paste, s-a intamplat si acum. Urasc sa nu pot rezolva ceva care arde, moare, tipa doar pentru ca e sarbatoare si nu se lucreaza. Nu e ca si cum as fi stiut de dinainte ca sa pot s-o fac cu o zi in urma. De Paste am aflat fix in dimineata aia. In cazul asta am aflat noaptea trecuta, dupa miezul noptii.

Unu. Doi. Trei. Cuburi de gheata. Si suc de coacaze peste. In paharul cu cei doi catei. Strans cele patru cuburi de gheata sarite pe jos atunci cand am scuturat tavita. Daca n-ar fi fost zi libera... s-ar fi terminat totul deja. Mult mai bine decat mai poate avea sansa sa se termine acum. As fi scapat cu o zi mai repede, o zi in care sa pot sa-mi revin fizic. Asa... nu doar ca o pierd, dar am sansa de a inrautati lucrurile. Wait till tomorrow... mi-e scarba de mine.

Mi-a fost foarte rau duminica dimineata. Si mi-a fost frica ca poate de data asta am mers prea departe. Si ce? Nu e ca si cum m-as fi invatat minte. Ca si cum m-as invata vreodata minte. Am comis-o din nou luni. Si din nou azi. Mi-a fost rau si azi, o sa-mi fie rau si maine si nici nu prea imi mai pasa.

De ce mi-ar pasa? Ne intelegem de minune.

30 aprilie 2012. Seara, dupa ora 22. Pe strazile Bucurestiului. Miros de la copacii infloriti. Si un miros care reuseste sa-l domine. Mirosul de gratar.

M-am reintors la Brasov inainte de a implini 4 ani. Si in urmatorii 12 ani am avut parte de multe iesiri cu ai mei prin jurul orasului la sfarsit de saptamana. Pe la Pietrele lui Solomon, pe Drumul Poienii, pe la Dambul Morii.

Amintiri foarte neplacute. Nu doar din cauza ca ma plictiseam de moarte, pentru ca voiam sa explorez zona, sa sar, sa alerg, sa ma joc, iar ai mei nu acceptau altceva in afara de trantit pe patura, mancat, trantit pe patura. Ci si din cauza mirosului. De gratar.

Bleah!

Mi-e scarba. De tot.

Runda cinci de videoclipuri noi de la trupe noi pentru mine. De data aceasta, trei bucati.

Primul este probabil unul dintre cele mai proaste videoclipuri vazute vreodata de mine de la cap la coada (ca au existat si situatii in care pur si simplu am inchis tabul, bleah!). Mbun, si atunci de ce al il mai pun? Pai, pentru ca totusi piesa imi suna bine. Trupa se numeste At Vance, provine din Germania si cica exista de aproape 15 ani. Eu nu mai auzisem niciodata de ei pana ieri.

Mama a comis-o din nou.

Cu aproape 24 de ore in urma, putin dupa miezul noptii. A vrut sa ma sune asa ca a luat telefonul si a sunat. La ultimul numar format. Care de obicei sunt eu. Dar s-a uitat si la display ca sa se asigure ca nu formeaza altceva.

I-a raspuns o voce somnoroasa. Hmmm, totusi, atunci cand sunati pe cineva dupa miezul noptii, cati dintre voi nu va asteptati sa va raspunda o voce somnoroasa? Sau o voce care sa va trimita la dracu'? Si nu vorbim aici de alt fus orar sau sunat la 112...

Insa se pare ca mama nu se astepta la asta de la mine, asa ca a inceput sa ma ia la rost:
"Ce-i cu tine? Ce s-a intamplat??? De ce dormi la ora asta? Te simti rau?"

Totusi, timpul asta in care mama ii dadea inainte cu intrebarile si morala a fost suficient pentru o trezire macar partiala. Si din asigurarile cum ca nu este nimic in neregula, mama si-a dat seama...

Nu obisnuiesc sa fac asta. Adica pur si simplu sa trantesc cu lopata pe blog chestii primite pe mail. Dar in cazul asta, o sa fac o exceptie. Si o sa pun niste poze din si din jurul unui spital. Primite de la Mihai, caruia ii multumesc frumos.

Nu sunt responsabila de reactiile pe care le-ar putea provoca pozele. Se decide fiecare daca vrea sa riste si sa dea click pe link-ul "continuare" de mai jos.

O chestie care ma scarpina pe creier de vreo doua saptamani, dupa doua postari: asta si asta. De-a lungul timpului, am avut nevoie, din diverse motive, sa gasesc versuri pentru unele piese. Fie nu intelegeam ce dracu' canta unii (si nici macar n-am fost in stare sa-mi imaginez vreodata o "perla" demna de un site cu "misheard lyrics"), fie voiam sa adaug cat mai multa informatie in tagurile mp3 in perioada in care inca tineam mp3-uri pe hard.

Inainte de august 2006... n-aveam internet acasa. Aveam in schimb o groaza de pagini HTML salvate. Ihi, mai toate cu versuri. Asa am ajuns sa am anumite preferinte legate de sursa versurilor.

Logica mea spunea ca cel mei bine este atunci cand vin de pe site-ul oficial al trupei. Insa de multe ori nu exista o astfel de sectiune. Sau uneori in spatele link-urilor se ascunde... Page Not Found! Bineinteles, am inceput cu cautarile pe net. In 2003 tin minte ca am gasit doua site-uri cu asa ceva pentru Aerosmith: Nuthin' But the Lyrics si Rock This Way. Ambele cu elemente de design pe care astazi nu le mai pot suferi, insa usor de folosit inca de la inceput, chiar si pentru cineva foarte nepriceput in materie de navigare pe internet asa cum eram eu atunci.

Imaginea este de fapt facuta din trei imagini. Animalu' este de fapt logo-ul wxPython, luat de pe vanille-media.de, caramida este o bucata dintr-o imagine gasita pe clipartof.com, iar stelutele sunt bucati dintr-un .psd de pe officialpsds.com. Toate redimensionate aiuristic si trantite la gramada intr-un jegulet de editor. Plus ceva explicatii.

Care au fost foarte putini pana la momentul de fata, pentru ca am inceput de-abia de trei zile, care au fost de fapt dupa-amieze in care nu m-am concentrat in primul rand pe limbaj in sine, ci pe ceea ce ar trebui sa fac cu el1. Sa speram ca n-o sa se transforme in alte chestii pe care le las balta.

Cu ocazia asta, m-am jucat ceva mai mult intr-un... loc de joaca online. Loc de joaca ce poate fi gasit la adresa ideone.com. Se alege limbajul din partea stanga (de la "choose language"), "syntax highlight" ajuta mereu si de-aia e bine sa fie bifata (se gaseste in dreapta, sub source box). Si pentru Python in particular mai trebuie bifata doar casuta de "run code". Apoi se tranteste codul in source box si la final se da click pe "submit".

Cine vrea poate sa isi faca si cont, insa nu este obligatoriu. Link-urile cu codul sursa si rezultatele (vizibile in partea de jos, in caseta de sub "output") sunt oricum disponibile in mod public. Desigur, codul nu poate fi

[As vrea sa scriu si despre alte chestii pe blog... mai tehnice. Doar ca stau si ma uit la display si nu inteleg cum de imi poate fi atat de usor sa inteleg si sa scriu cod si atat de greu sa scriu coerent despre...]

Am aflat doua chestii:

• Se pare ca lumea vrea sa ma sinucid, pentru ca... na, decesele par a fi o afacere profitabila. Iar lumea asta ar fi cu siguranta mult, mult mai frumoasa fara mine...

... cucta cred ca ii spune in romana (that's pressure cooker in English). O dracie cam ca cea din poza (furata cu nesimtire de pe made-in-china.com), insa nu chiar asa "OZN".

Nu ma intrebati pentru ce vreau sa o folosesc, pentru ca n-am nici cea mai mica idee. Nu este pentru mine. Este pentru ai mei - a lor s-a imbolnavit de deces. Sa fiu sincera, ma mir ca doar acum, pentru ca eu o tin minte dezintegrandu-se inca de cand eram mica.

Chestia aia micuta prin care ies aburi din varful tichiei, pardon, capacului, tin minte ca avea probleme inca de cand invatm eu sa scriu literele. Pentru ca da, pana in clasa a opta mi-am facut temele in bucatarie. Apoi tin minte ca au inceput sa se sparga incet, incet, bucata cu bucata, manerele capacului. Apoi a intrat in peisaj batranetea cauciucului de pe marginile capacului. Iar acum am inteles ca a crapat cu totul. Dupa mai bine de 30 de ani, probabil era si cazul.

Asa ca ai mei acum cauta o noua cucta. Teoretic. Practic, insa... stau si maraie la preturi ("cum 90 de lei?!? este foarte scumpa!"), ceea ce m-a facut pe mine sa vreau sa le iau o cucta, nu conteaza daca dau pe ea 350 de lei, numai sa le iau o chestie sanatoasa.

Am facut asa cu tigaia.

Raspunsurile la "testul" de aici.

1. 

   Cumva, in raspunsuri au aparut toate variantele... mai putin cea corecta! 85 de grame sunt in poza. Este vorba de cate o trufa din cinci sortimente din gama Tiamo de la Sarotti: Marc de Champagne (link, screenshot), Amaretto (link, screenshot), Jamaika-Rum (link, screenshot), Dunkler Marc de Champagne (link, screenshot), Cognac Sahne (link, screenshot). Fiecare cutie are 125g in total si contine cate zece piese. Deci cate 12.5g pentru fiecare din cele 5 trufe. De unde rezulta ca avem 62.5g pana acum.

Pentru ca, lasand la o parte cautarile stupid-amuzante ("cum omor gandacii din cuptorul cu microunde", "nu suport miros de pomelo", "(de ce) imi place vara", "ma mananca degetul", "caine citind", "lumea in dungi", "am patit in service", "dupa melci", "un pliant despre un produs expirat", "cum sa explic asa ca elevii sa inteleaga", "care este cea mai frumoasa culoare", "vreau sa stiu despre carioci"), pe cele absolut imbecile sau analfabete, pe cele prin care probabil s-a ajuns exact acolo unde trebuia (cautari legate de concertele la care am fost: Scorpions, Amorphis, Amon Amarth, HammerFall, Fates Warning; cautari legate de Lazopan, de Targul Femeia, de o anumita problema de logica, de asigurarea obligatorie a locuintei), pe cele prin care nu stiu cum dracu' s-a putut ajunge pe blogu' meu obscur cand exista un milion de alte pagini pe net pe care ar trebui sa ajunga inainte ("Phil Lynott", "49% motherfucker, 51% son of a bitch", "Rudolf Schenker", "Scooby(-Doo)", "Pawel Maciwoda", "AC DC Angus") sau intrebarile pentru care nu am nici eu un raspuns ("in ce consta instalatia de facut covrigi", "cum ma fac mecanic metrou", "mi-am dat stomacu pe dos ce sa iau", "ce merge la blugi verzi", "am o rochie neagra si nu stiu cu ce sa o iau pe deaspra ca e frig", "cum sa faci o podea", "unde gasesc tort de post", "retete prajituri de casa", "picioare subtiri vs picioare groase?", "tort black forest reteta", "cum sa am canini mai mari", "unde sa merita sa depui bani pentru dobanda"), exista cateva dileme (oarecum) justificate la care as putea sa ofer ceva raspunsuri. Continuarea de aici.

Cu intarziere, stiu. Dupa ce subiectul e deja mort si ingropat pentru restul lumii. Dar... singurele mele argumente pro sunt sentimentale, subiective si tin de aspectul estetic. Ceea ce totusi, nu le face sa fie mai putin importante. Pentru mine.

Dar sa incep cu... inceputul, bineinteles. Am purtat uniforma in clasele I-IV. Am niste poze de la sfarsitul clasei a II-a, cand parul meu atingea cea mai mare lungime pe care avea sa o cunoasca vreodata - ajungea pana undeva intre fund si genunchi. Si tin minte ca atunci, in iunie '92, ma simteam destul de bine in uniforma. Insa tin minte ca in toamna aia a venit momentul in care am ajuns sa o urasc. Pentru ca incepeam sa fiu constienta de cat de incomod si de aiurea e sa port rochita aia si sortuletul ala peste pantaloni de blugi si pulovere. Iar in a IV-a era deja numaratoare inversa - de-abia asteptam sa scap de nenorocita de uniforma.

In clasa a V-a am scapat de ea. Din pacate! Si spun asta pentru ca trecerea in clasa a V-a n-a insemnat si trecerea de la un copchil prost la altceva. Asa ca hainele de scoala au devenit alegerea... alor mei initial si apoi chiar a mea, desi ai mei au avut in continuare ceva de spus si n-as fi putut sa merg la scoala in ceva ce ei n-ar fi aprobat. Ceea ce acum ma face sa cred ca mama a amanat mult prea mult vizita aia la oftalmolog si ca deja de pe vremea aia vederea ei era dusa bine.

Raspunsurile corecte apar vineri.

1. Cate grame de ciocolata sunt in poza?
   • 72
   • 85
   • 140
   • 96
   • 60
2. In prima zi de Paste, bronto a mancat ceva prajit. A fost vorba despre:
   • coada lu' peste prajit
   • rabdari prajite
   • prajit...ura
   • miel prajit, asa cum se cuvine

[Da, da, da... Nu e chiar in ziua urmatoare concertului, e monstruos de lung si n-are multe poze. Prima de la Primal Fear e insa super. Ah, si daca am facut greseli, trageti-ma de urechi. Is prea rupta sa mai fiu in stare sa recitesc...]

Istorie personala

Am descoperit tarziu ambele trupe. Mai precis anul trecut. Pentru ca YouTube imi recomandase niste videoclipuri de-ale lor - am si scris atunci despre asta. Ma rog, mai exact videoclipuri Sinner si Brainstorm, dar de la Sinner am ajuns la Primal Fear. De Primal Fear mai auzisem de multe ori, insa nu le mai ascultasem niciodata muzica. Sau cel putin asa credeam. Pentru ca atunci cand am inceput sa sap prin discografie m-a pocnit ca eu ii mai ascultasem. Fara sa stiu - piesa asta imi era foarte cunoscuta, insa habar n-avusesem cine dracu' o canta.

Iar apoi am aflat ca vin la noi. Ambele trupe la pachet. Asa ca pe 16 ianuarie mi-am luat bilet. Desi aveam la momentul ala alte planuri pentru sfarsitul asta de saptamana. Inca mai sper sa nu se intoarca impotriva mea decizia asta rebela... asa cum s-a intamplat in urma cu 8 ani...