on the verge of extinction... again

Deloc planificat, n-am mai scris nimic pe blog. Avand in vedere cate s-au intamplat in ultima saptamana si putin, probabil as putea sa vin cu o lista lunga de motive, insa rezultatul este acelasi: n-am mai scris, desi erau cateva chestii despre care voiam sa scriu.

2011 a fost cel mai prost an de cand am intrerupt FILS ca sa merg la Mate-Info... adica de dinainte sa existe contu' de Blogger.

Eu nu-mi fac niciodata planuri. De fapt imi fac mereu, dar nu spun nimanui despre ele. Pentru ca mi-e frica. Pentru ca exista mereu posibilitatea ca ceva sa meaga prost. Si toate planurile mele sa nu mai fie decat o gluma proasta. Si eu la fel.

Doar ca acum sunt o gluma proasta cu sau fara planuri, asa ca...

[Pentru ca am citit doar articole despre miracole de Craciun, despre cat de frumos este/ era Craciunul, despre cum oamenii se simt din nou copii si despre alte chestii gretoase de gen. Nimic autentic, de genu' mama a facut o crema de zahar ars grozava, din pacate si-a lasat si jumatate din peruca in ea, colindatorii au speriat maidanezu' pe care baba nebuna de la sase il lasa sa intre in bloc si, de frica, animalu' s-a pisat pe usa noastra. Doar sentimentalisme care ma fac sa vomit. Asa ca o sa bag eu o poveste sincera de Craciun.]

Nu era inca foarte treaza. A adunat rufele de pe franghie si s-a dus si le-a trantit pe toate gramada pe birou. S-a invartit putin prin camera incercand sa-si aduca aminte ce isi propusese sa faca in urma cu nici doua minute. I-au picat ochii pe telefonul care se agita in tacere pe patura.

Asta in timp ce a realizat ca vezica o indeamna sa fuga la baie. Nu-i nimic, oricine ar fi, scapa ea repede de el. A luat telefonul, a apasat pe Answer si a pornit spre baie.

Cum? Descrierea? Pai... aaa... Nu intelegea cum dracu'... parca i se golise creierul de toate informatiile pe care altfel nu le-ar fi uitat niciodata.
"Ai nevoie sa-ti spun acum?"
A privit cu regret colacul de la wc, a oftat in gand si...

Nu, nu mi s-a dereglat calendarul, stiu ca suntem in 23, dar pentru mine a trecut deja mare parte din ceea ce ma ingrozeste la Craciun.

A trecut partea cu alti oameni "in the picture". Pentru ca eu n-o sa mai ies din casa o vreme. Si chiar daca o fac, n-o sa fie nimeni cunoscut si nimic amenintator in jur. Ma rog... nu e un aspect pe care pot sa-l controlez mereu. Sincer, pe mine scrie "vanitate". Ba chiar ar fi trebuit sa scriu cuvantul ala cu majuscule. Pentru ca da, am rasuflat usurata ca aratam bine atunci cand cineva m-a recunoscut...

A trecut durerea de burta de Craciun. Luni seara intrau pe gura trei bucatele de ficatei de pui (si da, erau bine facuti, ca toata lumea m-a intrebat daca nu cumva i-am mancat cam cruzi). In dimineata urmatoare ieseau... pe aceeasi usa pe care intrasera si, bonus! si pe ferestrele numite nari. Dracu' sa ma ia, nici sa-mi tin capu' cum trebuie nu-s in stare! Si nu stiu cum, dar parca intre timp crescusera enorm in volum. Ori asta, ori am dat afara si tot ce urmeaza sa mananc pana la sfarsitu' anului.

Partea proasta a fost ca starea asta n-a vrut sa ma lase in pace si m-a tinut pana dupa pranz. Partea si mai proasta a fost ca marti era 20. Adica Ignat Day! Ziua in care, incepand cu ora 16, se puteau lua abonamente si bilete la OST Fest cu 30% reducere. Doar de pe biletoo.ro sau de la Biletoo Unirii. Avand in vedere ca eu sunt complet retardata cand vine vorba de plati electronice, evident ca trebuia sa ma deplasez pana la Unirii. Ahem, sa zic da-o dracului nu era o optiune - la OST Fest vin Motorhead!

Pregatiti-va sa fiti socati. Dar nu de... oops, era sa scriu asa cum ii mai spun eu uneori - "bunicu' Alice"... ma rog, cred ca s-a inteles ideea, mama e cea care socheaza acum. Si nu doar acum. Tin minte cum, in urma cu vreo cativa ani, cred ca era cu ocazia unei vizite de Craciun la Brasov, a intrat in camera mea in timp ce ma uitam la unu' din DVD-urile live (hmmm, cred ca era vorba de Live at Montreux). Si am avut surpriza s-o aud:
"Ce muzica faina... vin si eu sa ma uit cu tine!"

Am facut o mutra... Vedeam cum istoria se repeta - exact asa se intamplase si in liceu la cursele de Formula 1! Eu eram aia pasionata de F1 inca din generala. Si apoi, de pe la jumatatea liceului, mama incepuse sa imi invadeze... canapeaua. Si sa reactioneze zgomotos la actiunea cursei. Si sa ma faca sa ma gandesc... "I thought this was my passion, so what are you doing here?"; din pacate, fara sa reactionez vreodata.

Nu! N-aveam de gand sa-i permit sa-mi faca asta din nou. Mai ales ca in cazul asta era chiar mai inexplicabila atractia. Mama era destul de interesata de fotbal si uneori chiar si de box (da, a fost exact invers la noi in familie, tati era cel care nu putea sa inteleaga chestiile de gen) si inainte sa o prinda F1. Dar nu a fost niciodata cu rocku' si nici macar cu muzica in general. Mbine, e adevarat ca stiu ca ii plac o mana de piese de la Queen si Elton John si Guns N' Roses, dar acolo se opreste totul. Asa ca am decis ca n-are ce cauta in fata monitorului pe care se desfasura un concert Alice Cooper!

Doar din aia cu covrigi in coada, bineinteles. A, si mai mananca si Mos Craciuni. Asa ca acum stiti de ce nu vine Mosu' la romani: ca-i e frica! Pai daca indrazneste sa calce pe aici nu mai raman nici oasele din el, la copii mai ajunge doar ca Mos Zombiciun...

Dar cred ca trebuia sa incep cu altceva. La mijlocul saptamanii trecute am primit in cutia postala un pliant care ma anunta ca se intampla o minune de Craciun. Ce minune? Pai se poate vedea in poza din dreapta. La Billa au struguri! De Craciun.

In seara asta s-a mai intamplat o minune. De vreo trei zile ma cam calca pe bataturi diversi indivizi cu crapa capra, copchii cu colinde, ba mi-a mai venit si popa duminica seara. In timp ce-mi cautam hartie ca sa scriu prima mea postare cu stiloul pe blog. Si nu doar ca a sunat insistent, da' mi-a mai si ciocanit in usa si am auzit cum mi-a bagat o hartiuta acolo, de-mi venea sa-mi arunc ceva haine de pe mine, sa ma duc sa-i deschid asa si sa-l iau la rost ca m-a deranjat. Cata nesimtire, sa tot sune si sa bata in usa in timp ce eu imi caut hartie! Bineinteles, hartiuta pe care mi-a indesat-o la usa nu era chiar hartiuta, ci o invitatie la donatie. Insa in seara asta...

[Stiu ca mai sunt datoare cu o leapsa si o s-o onorez in saptamana care vine.]

S-a pornit saptamana asta o leapsa pe care eu am gasit-o foarte draguta si chiar am intentionat din prima sa o preiau. Dar cum sunt lenesa la scris... mi-a luat cateva zile pana sa ma apuc. Intre timp am vazut ca a mai fost preluata si de altii (aruncati un ochi la posesoru' de smotocibile*, pe blogul lui Ales Mielus si la Camil)

Insa in cele din urma... m-am pus si eu pe scris. Si cum eu sunt genul "at first I couldn't start, but then I couldn't stop"... am ajuns sa umplu aproape doua pagini. Asa ca aveti ocazia sa ma vedeti scriind cu diacritice. Din pacate, nu prea mai am multe ocazii sa scriu de mana. De cele mai multe ori, tot scrisul meu de mana se rezuma la o semnatura. Mai rar, se intampla sa fie nevoie sa imi trec numele in clar sau sa mai completez niste rubrici intr-un formular. Dar asta se intampla de maxim doua ori pe luna. Asa ca... trista constatare, dar acum scriu urat...

Dar ca sa n-o mai lungesc, aveti in continuare pozele:

"E ultima data..."

Ultima data cand te mai atingi de alcool. Ultima data cand pui tigara in gura. Ultima data cand mai amani sa faci ceva ce ar fi trebuit sa fi facut deja. Ultima data cand te indopi inainte sa iti spui mars la cura. Ultima data cand spargi iar toate economiile ca sa cumperi ceva ce nu-ti poti permite. Ultima data cand minti pentru ca ti-e frica de consecinte. Ultima data cand copiezi la un examen. Ultima data cand saruti desi ai vrea sa te rupi. Ultima data...

Ultima data... trebuie sa fie ceva memorabil, ceva mare. Si ajungi sa mergi prea departe. Si apoi iti doresti cu disperare sa ai un buton de "undo" si pentru actiunile tale din viata reala.

M-am trezit nu cu mult inainte de 4 in dimineata asta. E drept ca si adormisem candva intre 22 si 23... Si m-am trezit cu o durere de cap care mi-a secat cheful de a ma uita la un curs pe YouTube.

E 12 decembrie. Nici 2 saptamani pana cand ziua va incepe sa creasca iar. Nici 2 saptamani pana la Craciun. Nici 3 pana la sfarsitul anului. Inca trei saptamani si se termina cu toate sarbatorile. De-abia astept. Ca in fiecare an... de-abia astept sa scap!

Daca e sa compar cu anul trecut... nu e asa rau. Nu e bine. Mi-e frica si sa zic "mai bine". Dar cu siguranta e mai putin rau. Pentru ca sunt mai antisociala decat anul trecut. Pentru ca nu prea am mai iesit din casa. Pentru ca am lucrat mai mult, am invatat mai multe chestii. Pentru ca limbajele de programare sunt cu atat mai distractive si mai usor de iubit cu cat le stapanesti mai bine. Pentru ca mi-au prins bine concertele din noiembrie. Si kickboxingu' de camera. In ciuda trantei urate pe care am luat-o acum o luna de am fost ca vai de steaua mea la Amon Amarth...

Nu e asa rau pentru ca am uitat sa merg la doua zile de nastere. Am spus ca o sa merg, dar apoi am uitat. Da, chiar sunt atat de ametita. Dar e un lucru bun. Pentru ca anul trecut am fost la ambele si m-am simtit ca dracu'. Macar anul asta zilele respective au fost relaxante. Si pline de CSS si JavaScript.

De la inceputul si pana la sfarsitul saptamanii asteia au disparut strugurii (ca de obicei!). Cel putin de la mine din zona, ca logic ca n-am umblat tot orasul. Dar macar inca mai gasesc zmeura si mure. Groaznic de scumpe, dar in acelasi timp groaznic de bune...

In ciuda a ceea ce ziceam saptamana trecuta... se contureaza posibilitatea ca anul asta sa impodobesc un bebe de brad. Viu! Da, in ghiveci. Sa-mi para rau ca n-am luat globuri? Hmmm, nu cred. Daca spun bebe, logic ca nu ma gandesc la ceva de peste 2m. Deci n-o sa fie mult de impodobit. Iar beteala si globuri oricum am deja cat pentru unul mare.

Asta e o oferta buna. Ii lipseste un "Idiot's Guide" insa. Sunt incapabila sa inteleg cum exact trebuie sa procedez.

Marturisire vinovata: m-am bucurat sa aud "hit me baby one more time..." in Auchan. Pentru ca macar asta a insemnat ca n-a trebuit sa aud iar "so this is Christmas..." - n-as mai fi suportat. Oricum ameteam pentru ca era cald si era atata lume la Vodafone. Si oricum mi-a venit sa ma impusc cand, dupa o ora de asteptat, tipu' mi-a zis ca nu poate sa-mi dea informatia pe care i-o cerusem, ca el nu poate sa vada asta si ca scrie pe factura. M-am simtit ca si Wile E. Coyote in momentele in care scoate semnul cu "I'm stupid!".

In lift a aparut de vreo doua saptamani reclama din poza (poza de sus, de la inceputul postarii). Cine a aprobat aia? Belladonna plateste? Unde se duc banii? Intreb si eu...

Pentru cei care inca mai au televizor: ceva ce merita vazut saptamana asta (serie de documentare despre pisicute... ahem, niste pisicute ceva mai mari). Stiu, is obsedata. Dar nu cred ca poate exista ceva mai frumos de atat. Si planeta asta e plina de frumusete. M-am uitat la un documentar despre pinguni aseara. De multe ori, atunci cand vad documentare despre animale, incep sa-mi doresc sa ma fi nascut intr-o alta specie. Pinguinii sunt niste animale absolut extraordinare, capabile sa supravietuiasca in conditii extreme. Si cica suntem cea mai tare specie - pe dracu'! I'll never be as awesome as a penguin...

Am primit o chestie draguta ieri: Lindt Lindor Irish Cream (editie limitata de Craciun). Da, o sa scriu despre ele saptamana asta. A, si au aparut si inghetate festive de la Rolland in diverse forme de Craciun (triple chocolate champagne bottle, triple chocolate yule log, vanilla & chocolate Christmas tree, vanilla-almond-caramel Christmas stoking). Si inghetate cu mar & scortisoara (una de la Amicii si una marca proprie Lidl).

Saptamana asta, intr-o seara, intre ora 23 si miezul noptii, in mijlocul intervalului care de obicei contine cele mai fericite momente ale unei zile - dusul, bineinteles! Deodata apa a incetat sa mai curga din para de dus. Dar am auzit-o tasnind din alta parte. Eu fac dus cu lumina stinsa (de fapt mai mereu stau cu luminile stinse prin casa, ca o adevarata creatura a intunericului ce sunt), dar la cate dracovenii de parfumat am prin casa si la cata lumina trece din strada prin geamul mat si prin perdeaua de dus tot am putut sa observ ce se intamplase: imi pocnise furtunul de dus. Ala de cauciuc, din interiorul celui metalic.

Mdeh, grozav! Mai ales ca eu eram cu tona de clabuci in cap si pe mine. M-am terminat de clatit cu ajutorul robinetului de la cada. Bineinteles, in timp ce recapitulam in gand toate injuraturile invatate pe parcursul vietii.

Am lasat-o moarta in seara aia. A doua zi dimineata m-am apucat sa evaluez situatia: furtunul de cauciuc era sectionat longitudinal pe o lungime de vreo doi centimetri si jumatate. Cumparat alt furtun? Cam... imposibil din 0.13 lei. Desigur, exista varianta cu banii pusi deoparte pentru Motorhead (ca veni vorba de ei, acum ne ofera ceva cu care sa ne facem praf ficatii - Motorhead Vodka!), suficienti pentru vreo 50 de porcarii de gen. Dar inainte sa ma ating de aia mai degraba ma spal o luna sub robinet.

Dar cum nici spalatul sub robinet nu ma atragea prea tare, am inceput sa caut alte solutii. Prima care mi-a troznit prin cap a fost sa scot furtunul de cauciuc si sa-l scurtez cu cativa centimetri ca sa scap de bucata pe unde tasnea apa.

Buna idee, daca as fi avut forta sa o pun in practica. Dupa cateva minute in care mi-am nenorocit degetele in porcaria de plastic din capat... am zis sa fiu mai desteapta decat porcaria respectiva si sa cedez prima. Mdeh, stiu, imi cam stric reputatia de drac incapatanat...

Urmatoarea solutie de pe lista? Bandajat furtunul. Chestiune putin problematica in primul rand din cauza faptului ca e facut dintr-un cauciuc moale si foarte deformabil. Hmmm, imi trebuia ceva care ar fi putut intra pe furtun ca sa ii tina forma. Ceva cilindric, lung de minim 4-5 centimetri, subtire si rigid.

Degetul mic? Oricat de subtiri ar fi degetele mele... pe furtunul ala nu intra. Un creion mai subtire? La naiba, nici cel mai subtire creion nu incape... Ce dracu' sa bag? O surubelnita! Genial, asta a mers.

A doua mare problema a fost faptul ca taietura incepea de sub (hmm, in engleza suna mult mai clar asta - from underneath) porcaria aia de plastic, asa ca am incercat sa incep cu bandajatul bagand capatul benzii izolatoare intre dracia de plastic si furtun. Chestie care, din pacate, nu cred ca mi-a iesit prea bine. Pe deasupra porcariei de plastic nu puteam sa bandajez din doua motive: unu, chestia aia are la exterior in filet si doi, nu mi se pare o idee buna sa las sa se acumuleze apa intr-un spatiu inchis... pentru ca asta inseamna ca pana la urma va mai pocni ceva acolo.

Terminat cu bandajatul, montat totul la loc, testat. Inca mai curge un paraias pe langa furtun, dar macar acum cea mai mare parte iese prin para de dus. Bineinteles, in continuare ma scarpina pe creieras ideea cu scurtat furtunul - trebuie sa reusesc sa-l scot cumva!

Duminica le-am auzit si eu pentru prima data pe anul asta. Colindele din magazine. Cica am fost sa-mi iau chestii din banii primiti de mos. Mosu' ala mic, Nicolae pe numele lui. Aveam in creier o geaca de piele si niste dulciuri. Si in creier au ramas.

Am ajuns la geaca si mi-am dat seama ca nu prea imi mai place, nu e piele adevarata, are bureti pe umeri si eu detest asta... plus ca e si aproape 200 lei, deci mai scumpa decat retinusem eu ca ar fi. Asa ca m-am razgandit. Si dintre muntii de chestii dulci din magazin iar nu m-a mai tentat nimic, in afara de o tabletuta care s-a dovedit a nu fi nici macar ciocolata pana la urma. Pentru ca ciocolata adevarata se topeste pe degete. Asta nu s-a topit absolut deloc nici dupa 35 de minute! Da, sunt suficient de tampita incat sa stau cu bucatica in mana timp de 35 de minute sa vad daca se topeste...

Asa ca pana la urma vizita mea in supermarket s-a terminat intr-un mod deloc glorios. Am iesit de acolo cu somon, cod, oua, rezerve pentru aparatele de parfumat si pseudo-ciocolata de care ziceam mai sus. Si am avut parte de un moment ciudat in timp ce imi puneam rezervele alea in cos. Erau la promotie, costau cu peste 2 lei pe bucata mai putin decat ultima data cand le-am prins la promotie, asta fiind si motivul pentru care ma hotarasem sa-mi fac stoc cat pe aproximativ un an. Asa ca m-am trezit cu o fatuca de la Air Wick care a inceput sa ma sfatuiasca sa le iau pe 12 bonuri pentru ca se pot primi premii la cumpararea produselor si sa am mai multe sanse. Da, stiu... am facut o mutra... Imi venea s-o intreb daca a fatat-o ma-sa deja tampita sau e doar de la ascultat colinde toata ziua. Sincer, mie deja imi venea sa ma impusc ca nu mai suportam sa le aud, si timpul petrecut de mine acolo se masura inca in minute. Dar m-am abtinut. Si de la impuscat brontozaurelu' si de la pus intrebarea.

In orice caz, cu premiile sta treaba in felul urmator: treci pe la un stand, iti cer bon (ihi, logic ca doar unu' in cazul meu), nume, numar de telefon (bineinteles, in astfel de cazuri eu nu am telefon, deci trebuie sa treaca o liniuta) si te pun sa alegi un loz pe care il razuie. Nu stiu in ce proportie sunt castigatoare, stiu doar ca persoana dinaintea mea a plecat cu mana goala, iar eu am castigat fix singura chestie de acolo care mi se parea neinteresanta, adica un deodorant de camera cu aroma de levantica (mai aveau o chestie cu miros de citrice pentru parfumat dulapul cu haine si o lumanare curcubeu cu miros de mar si scortisoara).

Singurele chestii care mi-au placut la nebunie si m-au tentat foarte tare, dar care imi sunt complet inutile (asa ca am suspinat si am plecat fara ele) au fost globurile de sticla pictate manual. Ca de obicei, sunt moarta dupa asa ceva. Si dupa beteala deasa. Norocul meu ca pe langa asa ceva n-am ajuns sa trec duminica. Insa de brad nu mai stiu de cativa ani. Cei naturali sunt scumpi, nu ma vad in stare sa car acasa unul asa cum il vreau eu, nu ma vad in stare sa imi amintesc sa-i pun apa regulat, nu ma vad in stare sa am mereu chef s-o fac atunci cand totusi imi amintesc si stiu ca ma simt oribil sa-l vad cum se usuca. Iar aia artificiali nu imi plac. Am avut si asa ceva si nu-mi mai trebuie. Iar varianta cu bradul in ghiveci, dus inapoi sa fie plantat in primavara mi se pare al naibii de dulce, dar e si mai scumpa, si mai greu de carat. Si e si o responsabilitate mai mare. Iar cu mine in casa nici macar un cactus n-a reusit sa supravietuiasca.

Cam asta a fost aventura la cumparaturi, foarte probabil ultima pana la sfarsitul anului. Nu mai vreau sa mai aud colinde, nu vreau sa mai stiu de Craciun, nu vreau sa mai existe Craciun pentru mine.

Ah, si cum nici macar nu m-am mai atins de banii de Mos Nicolae... se cheama ca am bani pentru Motorhead. Nu sunt inca sigura daca imi iau abonament pentru toate trei zilele sau daca merg doar in ziua cu Motorhead (care sper sa fie headlineri de data asta). Ramane de vazut ce se mai anunta pentru restul zilelor de festival. Si pentru anul viitor in general. Momentan, Dimmu Borgir ma tenteaza doar daca nu exista altceva mai interesant - nu m-au prins niciodata albumele lor, desi mi-au placut live.

Fara absolut nici o legatura, pur si simplu pentru ca uitasem sa mentionez asta in articolul despre HammerFall: ma bucur ca Oscar nu l-a inlocuit pe Joacim la Bucuresti. De ce? Uite de asta. Pe mine ma dor maxilarele si burta de ras. Cred ca doar eu as suna mai rau...

Cuprins:

• Scurta istorie personala
• Inainte de concert
• Hard Rock Cafe + meet & greet
• Trupele din deschidere
• HammerFall
• Dupa concert
• Ganduri la o zi dupa

Scurta istorie personala

De HammerFall am auzit pentru prima data dupa ce au scos albumul ala de coveruri din 2008 - Masterpieces. Deloc surprinzator, stiu. Mi s-a mai intamplat sa aflu de existenta unor trupe pur si simplu pentru ca au troznit un cover dupa o piesa a unei trupe dupa care sunt nebuna. In cazul HammerFall am zis, mbine, mdeah si am tot amanat sa ascult albumul.

Acum vreo doi ani, YouTube mi-a sugerat sa ascult Any Means Necessary. Piesa care mi-a placut instant, dar de care am uitat dupa o vreme. Nu pentru mult timp. La doar vreo doua luni mai tarziu ma impiedicam din nou de ea pe YouTube. In noaptea aceea am dat click pe ceva de la Related Videos. Pe o piesa care se numea Glory to the Brave. Si apoi am uitat. Sa merg mai departe. Mi-a placut enorm. Am dat Replay in prostie pana dimineata. A fost piesa care m-a facut sa-mi doresc sa le cunosc mai bine muzica.