Adresa blogului este brontozaurel.blogspot.com/ncr !!!

Arhive noiembrie 2011

cateva ganduri in timp ce astept

Obiceiurile vechi (si proaste) mor greu. Stii care sunt consecintele, ai mai trecut prin asta de sute de ori, stii inclusiv ca de data asta nu ai timp sa repari ceea ce strici... dar tot nu te poti abtine. Si nu faci ceea ce ar fi in interesul tau sa faci. Nici macar tu nu stii de ce...

E bine sa ai o plasa de siguranta. S-ar putea sa-ti salveze viata. Din pacate, daca nu e prea solida... s-ar putea sa nu faca mai mult de atat.

Detest sa astept. Dupa altcineva, sa se intample ceva...

Detest sa nu mi se dea voie sa procedez asa cum vreau eu. Bineinteles ca in cazul asta, oricum tac si fortez lucrurile pe ascuns, dar tot nu-mi place...

Detest sa primesc sfaturi atunci cand nu le cer. Detest cand oamenii presupun ca ce se aplica pentru ei se aplica si pentru mine.

Cateodata, chiar daca nu pot spune ca sunt multumita, nu sunt nici nemultumita de ceea ce am facut. Detest ca in astfel de momente sa existe cineva care sa-mi fac o surpriza si sa strice totul.

Detest sa-mi ia altcineva apararea.

Un diamant e tot un diamant, chiar si in gunoi. Tineretea e frumoasa. Pentru ca e.

dreams

Dreams live in 2008

In dimineata asta am gasit ceva care m-a prins. Dreams se numeste trupa. Exista de pe vremea in care eu eram inca la etapa "suzeta", s-au "terminat" acum 15 ani si s-au reunit acum 3 ani. Ma rog, daca se poate numi asa faptul ca isi fac loc in program pentru nici zece concerte pe an...

Drive you crazy...

Covrigi cu pietre de la Lazopan

piatra in covrigul cu stafide de la Lazopan

Titlul spune totul. Sau aproape totul. Duminica trecuta, la cateva ore dupa ce ma intorsesem de la concertul Amon Amarth (adica dupa ce a inceput programul la metrou), am fost pana la supermarketu' Fonzi din Piata Victoriei ca sa cumpar partea #2 din ultima colectie pe noiembrie. Apoi m-am intors la Grigorescu ca sa imi iau asa ceva de la Farmacia Belladonna (si n-am mai gasit). La iesire... am observat ceva interesant in geamul covrigariei Lazopan de langa: un afis care spunea ca au covrigi cu ciocolata si covrigi cu stafide.

Imi plac covrigii calzi, dar nu-mi prea place susanul, iar cei cu mac au de obicei si sare. Iar cum mie nu-mi plac deloc chestiile sarate (exceptie fac cateva cioco cu sare), cam orice cantitate de sare intr-un covrig imi provoaca o strambatura. Asa ca "vanez" covrigariile care au si covrigi calzi cu stafide/ nuca/ mere/ ciocolata. Mi-am luat unul cu ciocolata si unul cu stafide. Pe cel cu ciocolata l-am mancat pe drum. Pe cel cu stafide l-am inceput cand am ajuns acasa.

Norocul meu ca am obiceiul de a rupe bucati-bucatele din covrigi si nu de a musca direct din ei. Pentru ca uitandu-ma la bucatica rupta din mana m-am gandit:
"Ihhh, ce stafida urata!"
Si nu stiu ce dracu' m-a facut sa vreau sa o studiez mai bine. Si am descoperit ca e tare si ca are o stralucire verzuie pe o parte. Si ca de fapt nu e stafida, ci piatra! Ca alea pe care le mai gasesc uneori prin talpile incaltarilor atunci cand le spal. De vreo 6-7 milimetri in diametru.

M-am simtit norocoasa ca nu mi-am si spart niste dinti cu ocazia asta. M-am si enervat si am vrut sa fac ceva. Sa ma duc sa le dau cu piatra-n cap. Doar ca acum, spre deosebire de acum doua luni, nu aveam bon! Deci nu aveam cum sa dovedesc ca i-am luat de acolo. Pana si punga de hartie in care i-am primit este una generica, fara nici un nume trecut pe ea.

Pana la urma, tot ce pot face este sa ma invat minte sa cer bon la... orice, chiar si la covrigi. Sa pun chestia asta pe blog, poate ajuta vreo douazeci de oameni sa nu pateasca la fel. Sa stie ca e bine sa ceara mereu bon. Chiar si la covrigi. Si sa evite Lazopan. Care nu sunt la prima abatere. Luni am dat peste asta (+ screenshot, just in case). Articolul e la misto, interesant este insa comentariul #2. Ala care spune ca Lazopan vand produse de patiserie alterate. Acum adaug si eu: Lazopan vand covrigi cu pietre!

PS - Thanks to everybody on twitter for the feedback & retweets!

Amon Amarth, Bucuresti, Arenele Romane, 19 noiembrie 2011

poster Amon Amarth - cu autografe!

[Pentru a doua oara consecutiv... am fost rapida! Ceea ce inseamna ca va trebui sa corectez pe parcurs tot ce nu e in regula pentru ca mi-a scapat pentru ca n-am mai avut chef sa iau la bibilit intreaga postare pentru ca m-am saturat de cat am stat sa o scriu...]

Tremur. Desi acum sunt acasa, in pat, la caldura. Imi rasuna Twilight of the Thunder God in cap. Si cred ca o sa fac o pauza ca sa vomit. Nu e o figura de stil. Chiar mi-e rau.

Spre rusinea mea, iar am plecat tarziu de acasa. Dupa ora 15:30. Accesul se facea de la 19, deci cred ca va puteti da seama ca am ajuns acolo cu nici trei ore mai devreme. De data asta n-am mai fugit pana la metrou asa cum o facusem in urma cu zece zile, dar am gonit de la iesirea de la metrou pana la Arene. Pentru ca vazusem un grup de oameni cu tricouri cu Amon Amarth in metrou. Bineinteles ca n-am fost prima. Dar am ajuns totusi suficient de devreme incat sa stau agatata de gard si cu ochii pe autocarul Amon Amarth (cel argintiu). Stiam care e al lor din filmuletele din timpul turneului pe care le-au urcat pe canalul de YouTube.

Dar dupa ce s-a deschis o jumatate de poarta, s-au format culoarele, s-a mai impins lumea... am ajuns tot mai in spate. A doua, a treia, a patra, a cincea...

performanta

strudel

Cred ca deja toata lumea s-a obisnuit cu postarile mele legate de gafele in bucatarie (si nu numai). Clatite ca niste talpi de adidasi (macar astea n-au fost rele la gust, chiar daca simteam ca turbez mestecand la ele), gogosi emo (adica roz) cauciucate, cartofi cauciucati, gem sau ciocolata revarsate in afara castronului, oua explozive, carnati cu aracet, supa cu detergent, cremwursti cu hartie igienica, tarta explodata sau scoarta copac de uscata (sau ambele in acelasi timp, dar in diferite zone), prajitura cu nuca semanand mai mult cu ceva roca vulcanica... si lista poate continua...

In sfarsit am gatit si eu ceva mai complicat* care arata si bine, e si bun la gust si nu e nici cauciucat. Da, da, toate trei in acelasi timp!

strudel

Va rog, nu-mi spuneti ca o astfel de chestie e imposibil sa nu iasa. Pentru ca mi-am mai luat (de mai bine de zece ori pana acum?) chestii de gen si asta este prima data cand imi iese cum trebuie. Stiu ca poate parea al dracului de simplu, ca tot ce am facut eu a fost sa desfac cutia, sa scot strudelul pe farfurie, sa-l tai in doua, sa bag farfuria la microunde si sa apas pe trei butoane. Poate ca am avut noroc. Poate ca am avut parte de material mai de calitate de data asta (in general, am fost placut impresionata de produsele Coppenrath-Wiese).

Pana acum, invelisul ori s-a facut beton, ori ca un fel de hartie. Umplutura a fost de fiecare data buna, insa invelisul nici macar nu a fost incadrabil la chestii "mancabile" de cele mai multe ori. Exact, am scobit cu lingurita dupa umplutura si am zburat restul. Iar melcii cu cioco si scortisoara or fi fost aspectuosi, dar au iesit prea uscati.

Aaa... da. Asta a fost ca sa pierd aiurea timpul pentru ca sunt nervoasa. Pentru ca de-abia astept concertul, dar eu ma simt ca dracu' si fara chef. Zau ca era mai bine inainte de Amorphis cand eram rupta de oboseala, dar nu eram in nici un caz prost dispusa si nu mergea totul atat de prost.

* La chestii mai simple ma pot descurca excelent. Cu material de calitate (acadele Choc-o-lait sau fulgi Dolfin), fac o ciocolata calda excelenta. Bineinteles, tot ce trebuie sa fac este sa stau langa ibric si sa amestec in lapte. Si rondelele/ file-ul de somon imi ies absolut super. Desigur, tot ce trebuie sa fac e sa le scot din punga, sa le arunc la microunde si sa apas trei butoane. Daca ma simt creativa, mai sparg si galbenus de ou deasupra bucatii de peste.

pentru ca...

U.D.O. flyer

... ati reusit sa ma faceti sa-mi para rau ca n-am fost.

E batran. E mic. Dar din cate am auzit, a fost cel putin genial in seara asta. Nu, nu sunt surprinsa. Si stiu ca anul trecut inainte de Sonisphere spuneam ca as prefera sa-l vad pe el fara Accept decat sa vad Accept fara el. Ca sa fiu cinstita, Accept cu Mark Tornillo au rupt in prima seara de Sonisphere, Blood of the Nations e un album bun, iar piesa asta ma bantuie uneori in momentele mele mai putin proaste (in special din cauza acelui "living just for the fight!").

Dar lucrurile se schimba. Si da, acum mi-e ciuda. Pentru ca motivul pentru care nu m-am dus a fost legat mai mult de demoni proprii decat de orice altceva.

up != down

inghetata Looney Tunes

A cautat si bineinteles ca a si gasit toate scuzele din lume ca sa amane momentul pana dupa ce se face intuneric. Nu voia sa fie vazuta. Nu voia sa fie vazuta pur si simplu si nu voia sa fie vazuta ducand gunoiul. Pentru ca tricoul arata cam satanist. Pentru ca si sacul de gunoi arata cam satanist (e negru). Pentru ca poate mai strange de prin casa si mai arunca cate ceva. Pentru ca, pentru ca...

A venit si momentul. A stins toate luminile din casa, a luat sacul cu gunoi din bucatarie, l-a parcat timp de cateva secunde in fata usii pana si-a luat in picioare ghetutele maro cu bot rotund din piele fina imblanite la interior cu blanita neagra. A inchis doar usa fara s-o mai incuie. N-o incuie niciodata cand merge doar pana la ghena. Ce dracu', is doar patru metri pana acolo... Insa mereu se teme ca poate o s-o inchida cumva aiurea si o sa se blocheze si n-o sa mai poata intra. Deh, amintiri din anul patru cand a ramas blocata in casa in ziua unui laborator de Embedded Software1 (si bineinteles ca profa n-a vrut sa creada asta), a trebuit sa cheme un coleg in ajutor si s-au chinuit impreuna, timp de cateva ore, unul de o parte si unul de cealalta, sa sparga usa.

N-a aprins lumina nici pe holul blocului, a urcat jumatate de etaj pana la ghena, a facut sacul negru sa dispara in gaura... la fel de neagra si s-a intors.

A deschis usa si...

Max & Haki

husky

Max si-a facut aparitia in 1998. Era vioi, incredibil de frumos si simpatic tare. Imi placea sa stau spanzurata pe geamul de la bucatarie si sa il urmaresc in timp ce alerga prin curte dupa vrabii, sarea pe masina, trantea chestii si apoi le tragea dupa el prin toata curtea.

N-a trecut mult timp pana cand in curtea casei de la coltul strazii a aparut si Haki. Spre deosebire de Max, pe Haki l-am vazut inca de cand era mic de tot. Un ghemoroc cu blana. Un ghemotoc agitat rau. Un ghemotoc care a crescut fenomenal de repede. S-a facut repede aproape cat Max. Iar mama deja nu prea mai era sigura care e care atunci cand ii vedea de la geam. Trebuia sa ma intrebe pe mine. Eu stiam ca Max e ceva mai lat in umeri, o idee mai deschis la culoare, iar pata lui alba de pe ceafa e mai mare.

Eu am mai stat pana in 2002 in Brasov. Si nu m-am saturat niciodata sa-i privesc de la geam. Cum sareau prin zapada de parca le montase cineva arcuri pe labute. Cum se invarteau dupa propria coada. Cum sareau dupa vrabii. Cum isi aduceau singuri in gura paturile pe care stateau cand ii plimba cu masina. Si cum erau mereu in competitie pentru locul din fata. Am vazut multi caini care tremurau si latrau la masini. Max si Haki pareau fascinati de ele. Sareau veseli cand se pregatea plimbarea, iar capota masinii era locul lor preferat de odihna.

In ultimii noua ani nu i-am mai vazut decat in timpul rarelor vizite la Brasov. Azi m-a sunat mama. Stapana lor a murit, in loc s-au mutat altii. De la care cei doi cam refuza sa manance. Mi-a zis ca i se rupe inima cand ii vede.

Eu... cred ca plang...

In poza nu sunt Max si Haki. Sunt alti doi din aceeasi rasa pozati de mine la mijlocul lui decembrie 2005 pe Calea Mosilor.

goofed again

Goofy

Ah, da, aventuri la cumparaturi. Atat de comune pe bloguri, nu? Dar de obicei autorul e ala sfant, ala care nu greseste, bla, bla...

Nu si in cazul asta. Am gafat. Grav. De doua ori intr-un interval scurt de timp.

Am iesit sa-mi iau diverse chestii dintr-un supermarket din zona. Diverse chestii neinsemnand juma' de supermarket, ci peste si ceva dulciuri nemtesti de Craciun (turta dulce si biscuiti cu scortisoara).

Amorphis, Bucuresti, The Silver Church, 9 noiembrie 2011

setlist Amorphis

[A se remarca faptul ca de data asta n-am mai fost lenesa si am scris imediat dupa concert...]

Amorphis. I-am descoperit in urma cu vreo doi ani. Cu piesa asta. Bineinteles, multumirile merg din nou catre YouTube Related Videos. Am tot frecat-o, am inceput sa sap dupa alte piese. Si dupa o vreme am ajuns si la piesa asta. Si m-a pocnit ca am mai auzit-o candva. Nu stiu exact cand, stiu doar ca era inainte de facultate, nu stiu cum dracu' pentru ca nu ascultam mare lucru pe atunci... Dar tin minte clar acel "there are no flowers on your grave".

Acum aproximativ o jumatate de an au scos un nou album, The Beginning of Times. Primul dupa ce i-am descoperit eu. Merita ascultat...

M-am bucurat cand am auzit ca vin si la noi. Am vrut sa merg, dar asta a fost in mai multe momente sub semnul intrebarii. Am umblat ca nebuna pana am reusit sa-mi iau bilet la concert. Vodafone, Orange, Humanitas, Germanos... ba n-au hartie pe care sa printeze, ba sunt biletele blocate si nu se pot cumpara... Complet ilogic, dar incepusem sa ma gandesc ca poate n-ar trebui sa merg, poate exista un motiv pentru care tot incerc sa-mi cumpar bilet si nu pot. Dar pana la urma mi-am luat bilet de la diverta. Si apoi saptamana trecuta...

the lazy insomniac coder

ceas

Am comis-o...

Si acum rad cu lacrimi, dupa ce in urma cu vreo zece minute imi venea sa ma ascund sub bloc de rusine.

Inginerii sunt lenesi. De-aia avem si alte mijloace de transport in afara de picioarele din dotare, pentru ca inginerilor le era lene sa mearga. De-aia avem calculatoare de buzunar, pentru ca inginerilor le era lene sa calculeze. Si asa mai departe. Eu nu fac exceptie. Sunt atat de lenesa incat...

inside my brain

N-am mai pus asa ceva pe blog pana acum. Inca mai am destul de lucru, trebuie sa termin azi(marti, ca miercuri merg la Amorphis... da, da, merg... i-am tot ascultat cu bucati live zilele astea, asa, de incalzire... prea mi-au placut ca sa-i ratez, oricata scarba mi-ar fi de mine). Click pe Color, selectat Red, Green sau Blue, apoi plimbat cursorul sobolanului peste patrate. Merg si Gradient 1, Gradient 2 si Gradient 3. Si Gallery 1. Cel mai bine merge pe Chrome, Safari, FF4+, Opera11+. Pot sa-l fac sa mearga inclusiv pe IE7. Totul e doar din CSS, zero JavaScript.

Full screen (looks better, gets rid of the annoying jump, more suitable for noticing the relayout on resize).

NU, meniul NU va ramane asa.

back-to-school - electromagnetism, jars, choc, sea creatures...

caietul mecanic care-mi tine cursurile de EM... da, le-am pastrat pe toate...

Tot ceva ce intra la capitolul amintiri despre scoala.

Tot din al doilea an al vietii mele de studenta. Inca tin minte cu cata groaza ma uitam la orar inainte de inceperea anului. Erau atatea materii al caror nume nu-mi suna deloc bine. Eram convinsa ca nu voi reusi sa inteleg mare lucru din ele*. EM (Electromagnetism), FCT (Fundamentals of Circuit Theory), LS (Logic Systems), Quantum Physics si restul - brrr!

Anul acela a inceput intr-o joi, zi in care aveam cursurile de FCT si AM (Advanced Mathematics), asa ca primul sfarsit de saptamana m-a prins oarecum ceva mai linistita in privinta celor doua. Nu pareau a fi deloc un bau-bau materiile respective. Primul curs de electromagnetism urma sa fie marti. Si primul seminar de electromagnetism la fel. Fix inaintea cursului. Seminarul in BN, cursul in CB, intr-una din salile acelea cu trei pereti in afara si geamuri pe ambele laterale. Si in acea zi de marti am plecat cu teama spre facultate. Doar ca...

ciocolata, in deplasare

asa arata 1985 grame de ciocolata

Cei care au mai interactionat cu mine pe twitter sau Y!M stiu deja... De scris am mai scris, dar nu aici, ci in deplasare. Mhm, despre ciocolata.

E ceva ce voiam sa fac de mult timp, din mai multe motive. Unul din ele ar fi exact faptul ca, asa cum am spus de atatea ori, sunt o creatura foarte curioasa. Si, de fiecare data cand s-a intamplat sa-mi atraga atentia ceva dulciuri ciocolatoase, am cautat sa aflu cat mai multe despre ele. Internetul m-a ajutat enorm in cele mai multe cazuri, asa ca m-am gandit ca as putea sa contribui si eu cu pozele si experientele proprii. Si nu eram prea sigura cum sa fac asta, pentru nu eram foarte incantata de articolele din seria "the curious eye and the critical taste buds" - nu ma pricep sa scriu si pozele mele nu sunt cele mai grozave, pentru ca nu ma pricep sa fac poze si n-am nici aparat foto, doar un telefon in varsta de sase ani (nu-mi spuneti ca ar fi cazul sa-l inlocuiesc, mi-e groaza de asta... am tot umblat si studiat telefoane si nu reusesc sa gasesc un altul care sa imi fie la fel de potrivit mie).

Ca sa n-o mai lungesc e vorba de articolele astea:

Maison Taillefer Speculoos. Este vorba despre una din achizitiile facute in timpul targului de ciocolata din Auchan. Acum doi ani, nici macar nu consideram ca ciocolata alba ar fi ciocolata. Intre timp... mi-am mai schimbat parerea. Plus ca gusturile ciocolatei asteia au reusit sa rascoleasca ceva amintiri. Biscutii Speculoos ii asociez cu Craciunul, cu beteala deasa, cu globurile de sticla pictate manual si cu sinele trenuletului de jucarie intinse in asa fel incat sa formeze trasee prin toata camera. Iar gustul ciocolatei albe mi-a adus aminte de gustul laptelui indulcit pe care eram obligata sa-l beau in fiecare seara si pe care nu l-am apreciat decat dupa ce n-a mai fost ceva etichetat cu "trebuie". Cam cum s-a intamplat si cu unele lecturi obligatorii in liceu... Tess of the d'Urbervilles, Far from the Madding Crowd... Nu le-am citit niciodata la vremea respectiva, pentru ca erau obligatorii, printre textele pe care le studiam la literatura. Cred ca asta a fost ceea ce am urat cel mai tare la faptul ca am aterizat la clasa respectiva: faptul ca printre toate materiile alea facute in engleza a trebuit sa fie si literatura. Si asta a fost si motivul pentru care am dat bacu' la franceza, ca sa scap de analiza de text la engleza. Revenind la ciocolata... daca va tenteaza, nu stiu unde puteti s-o mai gasiti. Pe etichetuta alba in romana lipita pe spate scrie ca a fost importata de Auchan, insa imediat dupa targ a disparut de pe rafturi. Nu ca ar mai conta, din moment ce nu se mai gaseste, dar a fost 13.32 lei.

Venchi, diverse praline. Venchi e un nume de care tot aud de vreo patru ani. Am fost sfatuita de mai multi oameni sa le incerc ciocolatele, am citit despre ciocolatele lor pe net.. Insa pana vinerea trecuta, eu nu incercasem nici o ciocolata care sa poarte numele asta. Vinerea trecuta insa... dupa cum am mai spus, am avut un interviu, apoi am trecut pe la Targul Femeia, apoi m-am mai invartit prin centru... Ma rog, invartit a insemnat ca de acolo am luat-o aproximativ catre vest si apoi aproximativ catre nord-nord-vest. Ihi, pe Calea Victoriei. Si asa am trecut pentru prima data pragul magazinului Venchi. Multe chestii n-am luat, doar cinci praline cu arome care eu m-am gandit ca ar fi interesante pentru mine si un fel de barcuta cu rom. Si voi scrie si despre aia... pentru ca merita. A nu se intelege ca o recomand copiilor sau soferilor. Si ma gandesc ca ar fi corect sa mentionez si asta: pralinele au cate 20g fiecare, in total 100g, ceea ce inseamna 28 lei, iar barcuta cu rom are 25g si costa 9 lei. Da, sunt norocoasa ca nu m-au tentat prea tare mai multe chestii...

Deci? Ma exprim ca o cizma, fac poze proaste... Altceva? Sfaturi?