Adresa blogului este brontozaurel.blogspot.com/ncr !!!

Arhive septembrie 2011

de dat din cap

amintiri la cutiuta

Postarea de duminica trecuta ar fi trebuit sa se numeasca de fapt "dileme". Dar le-am sters pe celelalte patru. Poate o sa scriu despre ele, poate nu...

Sunt agitata. Foarte. Din nou, nu fac decat sa astept sa treaca anumite momente decisive. Si dupa aia o sa pot sa-mi vad de viata mea. Mda. Ca intotdeauna. Doar ca mereu se ivesc alte momente de gen mai incolo si sunt ca si paralizata pana trec. Si apoi apar altele si mai incolo si nu mai ies niciodata din starea asta...

Probabil ar iesi o chestie prea deprima(n)ta daca pur si simplu as scrie ce ma roade in momentul asta asa ca...

...o sa bag o listuta. Diminutivul are un rost - e scurta. Sa zicem trei piese pe care nu ma pot abtine sa nu dau din cap. Primele trei care imi vin in minte.

Iron Fist. Piesa cu care au inceput concertul de acum un an si aproape trei luni si concertul de acum aproape o saptamana de la Rock in Rio* si o groaza de alte concerte intre timp, dar asta e o alta poveste. Da, mi-ar placea sa-i vad iar...

Set the World On Fire. I-am descoperit la inceputul lui 2010. Cu King of the Kill. Care mi-a placut instant, dar totusi nu m-a facut sa sap sa aflu mai multe despre trupa. Asta avea s-o faca putin mai tarziu Alison Hell. N-avea sa-mi para rau. Sounds Good to Me, Operation Annihilation, Phoenix Rising, Downright Dominate, Knight Jumps Queen... atat de diferite, dar toate mi-au incantat urechiusele.

Death in Fire. A fost una din cele doua piese cu care i-am descoperit. Si inca mi se pare una din cele mai bune piese ale lor. De-abia astept sa-i vad in noiembrie. Cred ca am mai zis ca asta e pentru mine cel mai mare concert al anului dupa Alice Cooper...

* Concertul e super, in ciuda faptului ca Lemmy a avut probleme in timpul I Know How to Die (de pe ultimul album, super piesa)... Phil & Mikkey s-au descurcat excelent si daca n-ar fi fost cele cateva cadre care sa surprinda agitatia din spatele lui Lemmy si privirile lui ar fi fost greu de observat ca e ceva in neregula. Pacat ca n-au mai intrat in setlist piese precum No Class si nici macar We Are Motorhead sau Just 'Cos You Got the Power care totusi n-au lipsit la multe din concertele de anul asta.

daca aveti batrani...

sperietoare

... nu le dati drumul prin oras!

Azi intr-o statie de metrou oarecare. Pe scarile de sus de la intrare (deasupra aparatelor) isi face aparitia si un brontozaurel in razboi cu buzunarele ghiozdanului propriu. Mutat servetele intr-un buzunar lateral, mutat chei in alt buzunar lateral, mutat acte si portmoneu in compartimentul principal. Toate astea cu scopul de a elibera compartimentul pentru acte si a putea baga acolo felicitarea proaspat cumparata. Si toate astea in timp ce avea si un covrig intr-una din maini.

Insa dupa terminarea operatiunii...

... ajunge sa isi blesteme proasta inspiratie. Pentru ca aude metroul sosind in statie, o ia in jos pe scari in timp ce deshide compartimentul in care are cartela, scoate cartela, o baga in aparat, trece de aparat, ajunge la scarile din capatul peronului, vede oameni intrand in metrou, o ia in jos pe scari, se gandeste ca probabil are timp, dar... se opreste. Si usile se inchid si metroul pleaca.

Brontozaurelu' coboara, se holbeaza la monitorul pe care scrie in cat timp soseste urmatorul metrou. 7-8 minute. Se sprijina intr-un stalp si isi infige cu lene dintii in covrigu' inca destul de cald. In apropiere, doua babete discuta pe o banca:
"Iti dai tu seama, cum sa gandeasca asa ceva? Cand i-a zis parintele... Doamne, Dumnezeule si Maica Domnului..."

Mai apar niste babete. Si un card de dame pe la 40-50 de ani. Si apoi trei copchile tavalite prin rahat... ah, nu, is doar bronzate (stiam eu ca mai trebuia sa includ ceva aici: pielea bronzata!) si cu suvite blonde. De undeva, nu se stie de unde, apare un mos. Dezorientat. Ma rog, dezorientat e putin spus.
"La X ce metrou merge?"
Dracu' stie cui ii e adresata intrebarea, ca mosu' e pe marginea peronului, cu spatele la restul lumii, si se uita in jos in gaura. E ignorat de toata lumea.
"Eu ce metrou iau ca sa ajung la X?" intreaba iar mosu' cu aceeasi voce plangareata. De data asta e intors putin spre lumea de pe peron, dar e ignorat in continuare.
"Pe cel din partea asta..." si brontozaurelu' arata spre stanga, in timp ce se gandeste ca nu-i frumos ce face... vorbeste cu gura plina...
Mosu' insa parca e setat pe modu' ignore. Nu ca brontozaurelu' n-ar fi material de ignorat pentru mosi si babe, avand in vedere inaltimea (sau mai bine zis lipsa ei) si faptul ca arata a satanista mica, toata in negru, si cu uratii de la Slipknot pe tricou (da, stiu, poarta masti, da' nici fara ele nu-s mai frumosi). In continuare, mosu' tot repeta intrebarea pe aceeasi voce plangareata si din cand in cand spunde ca el l-a mai luat pe "asta" si arata in directia opusa celei indicate de brontozaurel, da' ca "acuma le-au schimbat, dracii sa dea in ele...". Brontozaurelu' mai face cateva incercari sa-i explica ca nu s-a schimbat nimic, ca ajunge si cu ala cu care a mai fost, doar ca ocoleste tot Bucurestiu' in loc sa mearga doar trei statii, insa mosu' e setat in continuare pe modu' ignore. Mai apare si o alta babeta, probabil fosta lucratoare la circ dupa cata culoare avea pe fata, babeta care se uita dezaprobatoare la brontozaurel (desi brontozaurelu' stie al dracului de bine cum circula metroul) si ii da dreptate mosului.

Vine metroul (cel cu care spunea mosu' ca a mai fost si spre care il indruma dama). Mosu' aproape ca se urca in el cand intreaba iar daca merge la X si, de data asta, are noroc cu un binevoitor care ii urla in ureche ca trebuie sa-l ia pe celalalt, care tocmai soseste si el in statie. Asa ca mosu' o ia la fuga (incredibil, nu?) catre celalalt, unde imbranceste pe toata lumea, inclusiv un brontozaurel, ca sa intre el primu'.

Doar ca avantul prea mare (si probabil si alte cauze, cum ar fi blestemele imbrancitilor) il fac pe mos sa se impiedice si aproape sa pice in bot. Nu pica, pentru ca se agata de o tipesa roscata, imbracata in negru cu (ceva mai multe) forme care statea in picioare in metrou in apropierea usii. Si ramane agatat de ea timp de cateva secunde, pentru ca are dificultati in a reveni la verticala. Timp in care tipesa il priveste 33% ingrozita, 66% scarbita si 1% amuzata. Si timp in care cei din spate il injura ca nu pot urca din cauza lui si a sacoselor lui. Damei de pe scaunul de langa usa i se face mila de batranetea lui si ii cedeaza locul. Pe care mosul se tranteste placinta. Si, in timp ce face asta, ii trozneste una peste picior tipesei de pe scaunul de langa - o blonda plinuta, pe la vreo 30 de ani cu o sacosa de real la picioare.

Brontozaurelu' se gandeste ca nu vrea sa i se mai impiedice mosu' in fata si la coborare, asa n-ar fi rau sa coboare cu o statie mai devreme, ca oricum nu-i mare lucru daca merge o statie pe jos. Doar ca se trezeste ca mosu' iar imbranceste pe toata lumea ca sa se dea jos si el cu o statie mai inainte. Si, cand mosu' ii trece prin fata, observa cum nadragii ii atarna intr-un fel ciudat in spate.

Oare asta sa fi fost cauza grabei? La miros n-am simtit variatie, de putit putea si cand s-a urcat...

Ah, si in caz ca se intreaba cineva ce-i cu poza... dintre toate pozele facute de mine, asta semana cel mai bine cu mosu'. Atat.

abominations

Twix is not chocolate!

Adica niste chestii care le plac altora sau pe care le fac in mod obisnuit altii si care mie imi provoaca o reactie cam 50% groaza, 25% scarba si 25% "does not compute".

Painea tinuta la rece. Cred ca am mai spus ca painea imi place doar atunci cand e fierbinte si alba. Indiferent ca e paine-paine, chifle, covrigi sau chestii dintr-un aluat dulce. Tin minte ca atunci cand eram mica si mamaia facea paine de casa, cozonac, chec, scovergi... le tinea intotdeauna la caldurica, acoperite cu un prosop de bucatarie curat ca sa se pastreze calde cat mai mult timp. Si erau asa bune calde. Iar reci sa inscriau doar la tolerabile... Asa ca nu pot intelege de ce ar tine cineva paine la frigider. Are un gust bleah dupa ce s-a racit, nu vreau sa-mi imaginez cum ar putea fi scoasa de la rece. Carnea rece. N-am mancat niciodata carne de peste rece. Am mancat in schimb pui rece... bleah! Da, evident, chestiile astea doua inseamna ca am exact aceeasi parere (bleah!) si despre conceptul de sandvis si orice fel de pachet cu mancare care contine paine sau carne. Tot din cauza asta nu suport nici sa vad chestii calde puse langa chestii reci. De exemplu, nu suport ca daca imi cumpar inghetata, persoana care e dupa mine la casa sa puna imediat dupa inghetata mea ceva cald... cum ar fi un pui rotisat. Eu intotdeauna imi asez produsele gradat dupa temperatura la care le prefer sa fie. N-o sa pun niciodata fructe sau inghetata langa o paine calda. Nici pe banda si nici dupa ce le bag in ghiozdan. De fapt... cred ca asta se aplica pentru orice nu intra la bauturi, fructe sau dulciuri si e rece... bleah!

Fondul de ten. Eu nu ma machiez. De cele mai multe ori ma spal pe fata si ma dau cu balsam de buze si atat. Rar mai bag peste un luciu de buze. Si mai rar, ceva fard de pleoape, intotdeauna in tonuri de gri, ca alte nuante nici n-am (nu vreau sa ajung ca profa de chimie din liceu care isi trantea un verde strident si apoi se stergea la ochi cu mainile murdare de creta). Si si mai rar, rimel transparent. Nici nu ma pricep sa fac mai mult. Pot sa apreciez un machiaj reusit al ochilor si al buzelor. Insa o mutra data cu fond de ten arata in cel mai bun caz ridicol. De obicei arata doar scarbos. La acelasi capitol intra si sprancenele subtiri/ smulse complet/ redesenate. Mie imi plac sprancenele naturale. Si dese.

Enter + Enter pentru a lasa spatiu intre paragrafe. Exista Paragraph Spacing! Tab (sau chiar spatii) pentru a baga alineat intr-un paragraf. Exista First Line Indent! Numele de fisiere care nu spun nimic. De exemplu cdtr67thf65ytft.jpg (da, am apasat taste la intamplare). Pai de unde dracu' sa stiu eu ce-i cu poza aia? Da, bine, pot sa vad thumbnails. Dar daca e vorba de un text pe net in care am link (and I mean text link!) catre fisierul respectiv? Si nu, nu vreau sa aud despre nu stiu ce add-on! Nu ma pasioneaza sa-mi inzorzonez browserul.

Trecand la capitolul programare, nume de functii/ variabile care nu spun nimic. f(x) sau g(x) nu-mi spun mare lucru. Si nici my_func(x). Si nici myVar. Serios, drawPoly(coord_array, RGBA_array, closed) e mult mai frumos si explicit. In acelasi timp, nu pot sa inteleg de nici o culoare nici de ce ai da unei functii un nume exagerat de lung, cum ar fi functionThatDrawsAPolygonalLineUsingAnArrayOfCoordinatesRGBAValueAndClosesItOrNot(...). Apoi mai e codul neindentat/ indentat aiurea. Asta e de-a dreptul oribila. Ce dracu' te costa sa-l indentezi frumos in timp ce-l scrii? Codul prea inghesuit. De ce? Cu cat e mai inghesuit, cu atat e mai greu de citit. Nu-mi place nici prea labartat, cu spatii multiple, multe randuri libere, dar ma omoara sa vad cod atat de ingramadit ca n-are loc sa respire. Cate un spatiu pe langa operatori nu omoara pe nimeni. Si nu, dimensiunea fisierului nu e un argument. Poate fi trecut pritr-un minifier.

Pseudo-ciocolata. Mai ales atunci cand ii aud pe altii ridicand-o la rang de ciocolata. Snickers, Balisto, Mars, Twix, Bounty, Milky Way, M&M's, Maltesers* si toate chestiile similare si copiile lor nu sunt ciocolata! Nu sunt ciocolata pentru ca nu sunt centrate pe ciocolata. Si nici chestiile de doi bani care imita ca forma tabletele si batoanele clasice de ciocolata - Laura, Majestic, Galactic, ROM** (probabil multi o sa se simta lezati, dar nu conteaza) & alte chestii similare. Nu sunt ciocolata pentru ca nu se topesc in gura asa cum o face ciocolata adevarata. Se simt cerate si mult prea dulci pe limba.

Desenele animate cu personaje in colturi, prost desenate. Si acum pregatiti-va sa ma injurati, sa aruncatii cu rosii si oua stricate. SpongeBob SquarePants, Cow and Chicken, Dexter's Laboratory, 2 Stupid Dogs, Ed, Edd n Eddy, The Simpsons, Family Guy, South Park, American Dad, Courage the Cowardly Dog, Johnny Bravo, I Am Weasel, The Angry Beavers, Mike, Lu & Og, Happy Tree Friends, The Powerpuff Girls. Nu-mi plac pentru ca sunt urat desenate si de cele mai multe ori umorul lor mi se pare de prost gust. Si sa nu uitam nici ultimele doua serii Scooby-Doo, in special penultima. Imi plac celelalte serii Scooby-Doo de mor, in special clasicele, The 13 Ghosts of Scooby-Doo sau seria de la inceputul mileniului asta, am si DVD-urile originale, dar penultima serie e o mizerie. In general nu-mi plac nici anime-urile sau chestiile 3D, dar acolo macar mai exista exceptii.

Tanga. Incomozi ca dracu'. Am o pereche. Nu mi-a mai trebuit a doua, m-au chinuit prea tare. Si nu, nu e vorba de o marime prea mica, aproape ca imi pica pe laterale, dar tot ma omoara. Singurul plus pe care as putea sa-l gasesc pentru "ata" e ca obliga (sper!) la epilat ca la carte si curatenie (then again, maybe I'm too optimistic...). Sutien. Recunosc ca aici nu e vorba chiar de toate. Cele care nu sunt decat materialul textil plus dispozitivul de inchidere mi se par in regula, am si eu trei bucati (desi daca se inchid in spate si ma loveste ceva acolo e de rau... patita la concertul Iron Maiden de anul trecut si in masina lui tati, din cauza porcariilor alea cu bilute de lemn de pe scaunele din fata). Cele care contin orice fel de cartoane, plastice, sarme (exceptand dispozitivul de inchidere) sau bureti mi se par insa iesite dintr-un film despre torturi*** medievale.

Prietenia cu murdaria. Venit acasa, descaltat, calcat cu soseata intr-o zona in care ai calcat incaltat. Asa se duce cacatul de caine de pe strada in pat. Venit acasa, trantit in pat cu hainele si parul pline de praful si jegul luate de afara. Atins alte locuri din casa care se presupune ca ar trebui sa ramana curate cu respectivele haine. Facut mancare/ mancat purtand haine bune sau pijamale. Recunosc ca si eu o comit pe ultima uneori pe strada. Si ma simt foarte vinovata cand ma gandesc ca se scutura covrigul sau (mai rar, e drept) kurtosul ala pe hainele la care tin sau ca inghetata ar putea sa curga pe aceleasi haine...

* Nu conteaza ca, dintre chestiile de pe lista, Maltesers chiar imi si plac. Nu sunt ciocolata. Galaxy/ Dove sunt ciocolate.

** Nu conteaza ca totusi imi place gustul cremei cu rom de la interior si ca mi-a placut inghetata la cutie (in special gustul siropului ala... mmm). Invelisul batonului nu e ciocolata.

*** Nu salivati, ca nu e vorba de alea de la cofetarie...

dilema

?

Caz ipotetic, daaa?

Ai un copchil. Zece ani. Si mandra vrea un tatuaj. Mhm, la zece ani... kids today! Cum reactionezi? Fosta nevasta nu conteaza, ea ti-a pasat tie problema.

Eu ma gandesc asa...

In primul rand... nu refuzi! Poate ca nu esti de acord, dar nu conteaza. Daca iti cere chestia asta, si primul cuvant pe care-l scoti este nu, ai mari sanse ca mandra sa fure niste bani si sa te trezesti intr-o zi cu ea tatuata... de un handicapat betiv in nu stiu ce jeg. Apoi, daca tu nu ai nici un tatuaj o trimiti pe mandra la cineva care are minim unu'. Sa povesteasca diverse chestii. De ce si l-a facut, cand l-a facut, ce semnifica, cum a fost, cum au reactionat altii, daca regreta sau nu... Nu de alta, da' daca nu esti de acord te gandesti ca sa auda de la o bruta de 2 metri si 120 de kile cum ca si-a spart dintii muscand bratul scaunului de durere sau ca si-a luat bataie din cauza unui tatuaj... s-ar putea sa aiba ceva efect. Daca nu...

and another one turns 60...

Whitesnake, Bucuresti, 8 iulie 2008

De data asta e vorba de David Coverdale. Am auzit pentru prima data de el si de Whitesnake prin 2005. Dupa ce mi-am facut si eu un sistem cu un hard mai incapator de 2GB, dar inainte sa ajung sa am si net acasa. In perioada aia imi parazitam colegii de facultate mai norocosi decat mine din punctul asta de vedere. Si ma intorceam acasa cu discurile reinscriptibile pline cu muzici, desene animate, documentare, videoclipuri, uneori intregi curse de F1 sau concerte. Plus o groaza de pagini salvate cu informatii despre muzicile noi descoperite. Printre cele mai interesante chestii cu care m-am intors vreodata acasa a fost si documentarele Hard n Heavy. Cel putin pentru mine a fost foarte interesant pentru ca la vremea respectiva puteam sa numar pe degete numele prezente in documentar care imi erau deja cunoscute. Nu mai auzisem de Whitesnake sau de David Coverdale... pana la segmentul asta. Bineinteles ca atunci cand am inceput sa "sap" am descoperit ca mai auzisem totusi doua piese Whitesnake. Deloc surprinzator... era vorba de Is This Love si Here I Go Again. Bineinteles ca am continuat sa "sap" si am descoperit ca urechiusele mele mai facusera cunostinta in trecut si cu o alta piesa (doar ca la vremea respectiva nu stiusem ce-i cu ea) - asta.

2008. Mi-am dorit suficient de tare sa-i vad. Asa ca in ziua de 8 iulie am fost acolo, la Romexpo. Nu am poze. Nu mai bune decat cea de sus. Am o groaza de poze cu Def Leppard, dar la cateva minute dupa ce au intrat Coverdale & co pe scena... mi se terminat bateria telefonului. Am apucat sa fac fix doua poze. Cea neclara de mai sus (dar na, oribila cum e... e a mea, facuta de mine!) si una in care am prins niste brate din stanga si un cap al unui presar. Si atat. Am plecat de acolo gandindu-ma ca vreau sa-i vad iar daca mai vin. Anul asta au venit iar. Si am avut bilet si m-am dus... dar m-am carat dupa Trooper.

Macar i-am vazut in 2008, macar stiu ca m-am simtit atunci bine...

iar stresez lumea cu dungi... si dungati

tigrisor

Spre deosebire de data trecuta... astia sunt reali.

Nimeni n-o sa reuseasca sa ma convinga vreodata ca poate exista ceva mai frumos pe planeta asta.

Atat de dragalasi, smotocibili (daca nu exista cuvantul, atunci trebuie inventat special pentru ei) si neastamparati cand sunt mici. Atat de mari, puternici si eleganti dupa ce cresc. Si mereu atat de frumosi. Mi-am dorit mereu o felina supradimensionata. Inca visez la asta, chiar daca stiu ca nu se poate. Nu-mi pot permite sa am grija de unul, m-ar falimenta sa-l hranesc, n-am unde sa-l tin... cred ca e si ilegal. Dar de fiecare data cand vad o poza sau un clip nu pot sa nu ma gandesc "blanaaa! smotocealaaa!" Imi plac de mor. Intotdeauna mi-au placut. La sfarsitul scolii generale si in timpul liceului alte fete aveau in camera postere cu diversi tipi fierbinti... eu aveam un poster cu un tigru, un poster cu Scooby-Doo, postere cu masini (majoritatea Ferrari) si doua postere cu Schumi. Ala cu tigrul a fost primul. L-am luat in clasa a patra, de la Antipa (mhm, in timpul excursiei in Bucuresti, excursie in urma careia mi s-au lipit pe creieras cateva imagini pe care aveam sa le asociez cu capitala in urmatorii opt ani, prima imagine fiind cea a unui... rog bucurestenii sa nu se supere... tomberon).

Zilele astea am trecut probabil prin aproape o suta de clipuri cu tigri. Unele aproape m-au facut sa plang ca eu nu pot sa am unul... la unele m-am uitat de nici nu mai stiu cate ori... unele m-au facut sa ma enervez, am vazut inclusiv tigri loviti cu lopata si am vrut sa dau click pe butonul de Flag as inappropriate, insa majoritatea reactiilor din comentarii erau negative asa ca m-am gandit ca nu e rau sa-si mai ia si alte injuraturi. O sa pun trei din cele mai dulci...

Imi plac la nebunie ochii aia albastri...

Si doi frati...

nu detest nimic mai mult...

... decat sa astept!

Sa stiu ca eu mi-am facut partea mea si nu mai pot face nimic. Ca indiferent de cate presiuni as face (amuzant... sunt prea timida si prea orgolioasa ca sa fac presiuni in mod direct, asa ca ajung la diverse strategii complicate, la plantat zvonuri despre situatii care ar putea urgenta o decizie), n-o sa se schimbe nimic cel putin pentru o vreme, n-o sa se ia o decizie prea curand. Si ma arde sa fac pasul urmator, dar pana nu se ia o decizie, nu stiu unde as putea sa calc. Si daca nu rezist si nerabdarea ma impinge totusi sa fac pasul... pot foarte bine sa calc in gol. De obicei nu imi pasa, de obicei fac pasul. Daca se termina cu o cazatura si julituri nu conteaza, imi revin si nimeni nu afla. Insa de data asta... daca se termina cu o cazatura, o sa fie in fata altora. Si o sa fiu criticata pentru imprudenta. Si as putea sa-mi pierd libertatea de a mai face pasi in orb pe viitor...

Where seconds feel like eternity...

o saltea mica intr-un oras mare

Bucurestiul e mare!

In urma cu opt ani si jumatate mi se parea atat de mic...

Inca tin minte. Primavara lui 2003. Semestrul II din primul an de facultate. Pe vremea aia inca inghiteam litri de carbogazoase (m-am lasat de peste 4 ani), in principal Pepsi. Si tocmai se incheiase un concurs Pepsi la care marele premiu era... un cal adevarat! N-am castigat eu calul... din pacate! Dar am castigat unul din premiile mai mici - un cronometru. Si in luna mai m-am intors de atatea ori pe jos de la Politehnica. 13 kilometri pana la mine, undeva aproape de extrema estica a orasului. Cu cronometrul la gat, incercand mereu sa scot timpi cat mai buni. Mergand, fara sa dau in alergare. Cred ca cel mai bun a fost undeva intre o ora si jumatate si o ora si patruzeci de minute. Superb, avand in vedere ca faceam peste o ora cu metroul (adica mers pana in statie, asteptat in statie, schimbat metroul la Dristor pentru ca in perioada aia se lucra la metrou, mers de la Grigorescu pana acasa pentru ca atunci nu exista inca statia 1 Decembrie 1918... plus timpul efectiv de mers cu metroul). De destule ori insa eram rupta de oboseala si treceam binisor de doua ore. Uneori de-abia ma miscam si treceam chiar si de doua ore si jumatate... Dar dupa acea luna de mai... a inceput sa mi se para atat de mic Bucurestiul! Mi s-a parut si mai mic in toamna aceluiasi an cand m-am dus si m-am intors pe jos de la SIAB (Baneasa). Mai tarziu aveam sa ma intorc pe jos de la concerte tinute la Romexpo, aveam sa ma plimb pe jos in aceeasi zi de la mine pana la Piata Sudului, pana la Piata Unirii si apoi pana la intersectia Colentina cu Fundeni. Toate plimbarile astea au facut Bucurestiul micut-micut in mintea mea... pana la sfarsitul asta de saptamana...

tea & coffee festival 2011

punga cu bunatati

E vorba de o expozitie de ceai, cafea si accesorii (si dulciuri!) care se desfasoara la Sala Dalles la sfarsitul asta de saptamana. Mai exact, sfarsitul asta de sapatamana inseamna in zilele de vineri, sambata si duminica (16, 17 si 18 septembrie 2011), intre orele 9-21. Eu am fost azi, in jur de ora 17. E ceva micut, cu putini participanti. Am retinut CTS Corner cu gemurile Mrs. Bridges si ciocolatele Monbana (fix sortimentele pe care mi le-am luat eu in ianuarie), Teekanne si Rendez Vous (unde am poposit sa-mi fac aprovizionarea - a se vedea punga din dreapta... ma gandeam ca nu gasesc decat vreo trei ciocolatele, dar pana la urma am plecat cu punga plina).

Pentru curiosi, mi-am luat asa:

  • ciocolata Björnsted, trei sortimente:
    • simpla cu lapte
    • neagra 70% cu aroma de portocale
    • alba cu vanilie
  • ciocolata Zotter, trei soiuri:
    • Labooko Single ciocolata neagra 60% cu cacao din Brazilia
    • Lollytop simpla cu lapte
    • Lollytop cu capsuna
  • jeleuri Trausner PocketGelly, doua soiuri:
    • mandarine
    • portocale

Dar cum se spune ca o poza face cat o mie de cuvinte...

achizitiile pe masa
ciocolata Bjornsted
ciocolata Zotter
jeleuri Trausner

Insomnium - o istorie video (si nu numai)

I-am descoperit acum mai bine de trei ani. Prin iulie 2008. M-am impiedicat pe YouTube de un clip de genul "my top 10 melodic death metal bands" si erau si ei pe lista. Nici nu mai tin minte cu ce piesa, tin minte doar ca dupa aia i-am cautat pe YouTube si prima piesa pe care am ajuns sa o ascult obsesiv a fost cea care da titlul primului lor album - In the Halls of Awaiting (I've faced the demons of might, passed away into shades). Absolut superba, versurile mi se par geniale, in continuare imi place in draci, desi uneori parca e prea linistita pentru cat de nelinistita pot fi eu.

Am inceput "sa sap", voiam sa trec prin tot ce scosesera, sa aflu mai multe despre ei. Finlandezi, relativ "proaspeti", cu primul album (In the Halls of Awaiting) iesit doar cu sase ani inainte sa aflu eu de existenta lor, in 2002, al doilea (Since the Day It All Came Down) in 2004 si al treilea (Above the Weeping World) in 2006. Au devenit foarte rapid una din cele mai mari obsesii muzicale ale mele. Pentru ca au versuri absolut superbe. Sunt ei finlandezi, dar sunt mai mult decat capabili sa scrie versuri fenomenale in engleza. Pentru ca suna exact asa cum imi place mie. Au momente brutale, si in acelasi timp sunt mereu foarte melodici - eu personal i-as considera ca fiind mai usor de acceptat chiar si de oamenii care in general nu inghit "the growling singing style" (cred ca exact asta a fost motivul pentru care mi-au placut in draci Amon Amarth de la prima ascultare in conditiile in care eu nu mai ascultasem death metal pana atunci... daaa, de-abia astept sa-i vad in noiembrie! si, da, o sa apara o postare despre album... am scris-o din martie, dar n-am mai apasat niciodata butonul ala de Publish). Sunt constienta de faptul ca pragul meu de toleranta nu mai e de multisor la acelasi nivel cu al majoritatii oamenilor, mie imi place stilul asta daca se potriveste cu mesajul (mi s-ar parea groaznic daca Johan Hegg ar suna altfel atunci cand canta "I raise my axe above my head, my eyes stare in furious rage, yet more blood will be shed") pentru ca din punctul meu de vedere e cel mai bun mod de a ilustra anumite stari (si frustrari), dar mi-e greu sa pricep cum ar putea sa deranjeze o piesa de genul asta. Si apoi o chestie care imi place la nebunie sunt trecerile bruste de la calm la brutal si invers. In the Halls of Awaiting incepe asa linistit si dupa nici jumatate de minut loveste brusc. Si dupa alte trei sferturi de minut se linsteste iar. Imi place asta la nebunie. Probabil pentru ca exact asa sunt si eu...

Apoi s-a intamplat minunea cu aripa. Si tin minte ca am sters toata muzica pe care o aveam pe telefon. Am mai pus iar doar Amon Amarth (obsesie mai veche de-a mea) si Insomnium. Si cele mai mari obsesii au devenit The Bitter End (now it's the time of grieving, reign of sorrow in my heart, all i have ever wanted is today forever gone), Bereavement (they who never got sorrow, grinding grief in their hearts... never lost a thing, never had a thing) si Closing Words (you must stop your bleeding before you run yourself dry). Si Last Statement (no one wins tonight, no one gets a closure, no one walks away victorious). Si destule altele care mi-au placut la nebunie, dar care n-au ajuns sa ma obsedeze chiar asa. Ill-Starred Son (mirthless is this wandering through hollow days, like a pale ghost I waste away in this foul world), The Elder, In the Halls of Awaiting, Nocturne, Daughter of the Moon (sunless is the path we roam, bitter is the air we breathe), Resonance, Death Walked the Earth (these are our waking hours, in cold sunlight we pine away towards yet another morning, till following hopeless day), Disengagement (evoking memories of life - of the life long lost, buried in ashes of love and joy), Change of Heart (adoration all too strong pushed the two apart), In the Groves of Death (in the woods the fiends sigh, I swear I heard the demons neigh), The Gale (when it rains, it pours like hell...). Asta aveam in urechi si in cap de fiecare data cand mergeam la spital pentru schimbat de bandaje, radiografii si, mai tarziu, kinetoterapie. Si cu asta adormeam in fiecare noapte. Aveam laptopul pe masuta din cealalta parte a camerei, setam un sleep time si il lasam sa cante. Insomnium, bineinteles. Atunci a inceput sa-mi placa mai mult cum suna laptopul decat cum sunau boxele. Pentru ca era un sunet mai metalic decat cel produs de boxele mele normale - acum n-as mai putea asculta muzica de la ele, mi se pare ca suna prea infundat, si eu vreau sunetul ala mai metalic. Si mai tarziu a inceput sa ma obsedeze Drawn to Black (first beckoned to step from the twilight to glare, then left in the dark for the demons to share). Care ramane pana astazi piesa mea preferata de la ei. Chiar daca intre timp au mai scos un album (Across the Dark in 2009), un single (Weather the Storm la inceputul anului asta) si acum mai e doar o luna pana la iese albumul lor cu numarul 5 (One for Sorrow). Dar despre astea putin mai incolo. Cred ca titlul promitea o istorie a videoclipurilor...

nasul ca si stapana

Goofy

Adica usor fraieribil. Incapabil sa se prinda din prima care-i sursa mirosurilor care ii atrag atentia.

Nici nu-i de mirare ca personajul meu preferat din desenele Disney e Goofy (si mor de ciuda ca exact cu el nu am prins niciodata vreo surpriza in ouale cu surprize). Exact asa sunt si eu...

Acum vreo doua saptamani. In metrou. Am simtit la un moment dat un miros. Delicios miros! Mmm... ce bine miroasea. A ceva bun, bun de tot. Mmm... am inceput sa ma intreb de unde ar fi putut sa vina oare. M-am uitat in dreapta, m-am uitat in stanga. In vagon nu mai erau decat foarte putini oameni si nici unul nu avea nimic care sa para ca ar fi putut sa produca mirosul ala divin. Am adulmecat in continuare. De unde venea? A ce exact miroasea? Si, din nou, de unde venea? Dupa o vreme m-am prins. Venea... de la mine!

Mirosul ala delicios era al deodorantului meu cu aroma de mar copt si nuca... pe a carui eticheta scrie "DO NOT DRINK!" - now ain't life grand?

muzicale. si vizuale. 3.

Adica runda trei de videoclipuri noi de la trupe noi pentru mine. Sinner, Almah, Wolfpakk, Powerwolf, Brainstorm, Theory of a Deadman si Kenny Wayne Shepherd Band.

Sinner. Le mai vazusem numele pe postere de la festivaluri, insa nu-i ascultasem niciodata, habar n-aveam ce-i cu ei, de cand exista, de unde vin, ce canta. Si intr-o zi am vazut clipul asta in dreapta la Suggestions si am dat click pe el... mai mult din plictiseala. Si mi-am vazut de ale mele. Nu pentru multe secunde. Am ciulit urechile - vocea... daca n-as fi stiut ca Phil Lynott e mort de 25 de ani... Si nu e doar vocea, per total aduc a Thin Lizzy (fara prea mare legatura, mai nou Damon Johnson e in Thin Lizzy, iar golul pe care l-a lasat in trupa lui Alice a fost umplut de o gagicuta blonda... nu, nu glumesc! ah, da... si azi iese albumul!). Mie imi suna bine. Videoclipul e simplut, n-are nimic iesit din comun, dar foarte bine facut. Cine sunt, de cand exista, ce-au mai scos? Sunt nemti, exista din 1982 (cu multe schimbari de componenta). Aproape 30 de ani, aproape 20 de albume, ceva coveruri Thin Lizzy...

bullets

Un fel de cum a fost la sfarsitul saptamanii trecute si in jurul lui.

  • Frig! Am tremurat pana la masina, masina lasata de tati destul de departe de gara, in apropierea Penny.
  • Am fost incantata sa gasesc pe patul din camera mica un pachet de hartie igienica Milde (e preferata mea) si un pix cu beculet rosu.
  • Le-am aratat alor mei ce mi-am luat cu mine la capitolul haine si incaltari (multe, ca mama ma tot frecase la cap la telefon "ia aia, ia aia, ia aia..."), am probat rochita neagra si pentru ai mei, apoi m-am schimbat... in mov si am strans dezastrul facut prin camera cu hainele si incaltarile scoase din geanta si aruncate in toate directiile.
  • Ne-am pornit la drum. Si s-a pornit si ploaia. Inainte sa iesim din oras, o aud pe mama vesela "uite aici ne-am luat casa!". Does not compute a fost initial reactia din creierasul meu, pentru ca dupa aia sa mi se intoarca stomacul pe dos cand mi-a picat fisa ca acolo e un cimitir.
  • M-am mirat cat de mult se intinde "zona metropolitana Brasov" (nu glumesc, mi-ar fi placut sa pozez placuta).
  • M-am gandit ca probabil a inghetat iadul, pentru ca tati a fost de acord sa ma lase sa bag un CD de-al meu si am ajuns sa ascultam...

nastyish

Joe Perry

Pentru ca Aerosmith n-ar mai fi fost Aerosmith fara un individ micut si intunecat... la par (is curioasa ce sampon foloseste, ca inca are multa "matura" in cap pentru varsta lui), la atitudine si de multe ori si la haine. Pentru ca prefer oricand un East Coast, West Coast inaintea unui Lightning Strikes. Pentru ca de la el am auzit pentru prima data cuvantul (ala din titlu) acum sapte ani. Pentru ca azi face 61 de ani. Pentru ca... de-aia!

Da, stiu, am pus o poza de pe Wikipedia. Dar trebuia sa fie o poza cu chitara aia. Mhm, Joe Perry Boneyard Les Paul. A folosit-o si anul trecut la Bucuresti. Pentru Stop Messin' Around. "I don't need to talk... I play the guitar!"

Pentru Movin' Out (no one knows the way but Joe Perry... stiu ca nu asa sunt versurile pe album, dar asa mai zice uneori Steven live), pentru Spaced (and I'm never never, never, never, ever goin' back, I'm off the track, no one even knows I'm alive...), pentru Combination (In line of fire you know what to say - they gave us no choices just one shade of grey...), pentru Draw the Line (imi place de mor versiunea asta, mai ales partea de la 5:05 cand se dezbraca si bate chitara cu camasa... si imi place la nebunie chitara... o stiu de atatia ani si tot nu ma plictisesc de holbat la ea), pentru Monkey On My Back (you best believe I had it all and then I blew it... mi-a fost asa mila de tipu' de la paza cand am vazut clipul asta - pentru cine n-are chef sa se uite, Steven il apuca de cap si se sprijina pe capul lui in timp ce canta "now bring me home his head inside a sack..." si nu comentez ce face mai departe... "Steven, you're not a well individual..." dupa cum zicea chiar Joe), pentru Walk On Down (intregul concert e super, iar Joe arata absolut genial in partea asta a concertului... ca un avertisment de "nu bagati chitaristii in masina de spalat!" ca-i scoateti sifonati, rupti si ragusiti...). Pentru Can't Compare (no... nobody said it's fair... I can't get out, I'm scared...). Pentru cum suna pe Sick As a Dog sau Janie's Got a Gun. Pentru cat de intensa e partea aia 2:45-3:15.

din tren

locomotiva veche

Pentru ca, de-a lungul timpului, am citit o multime de chestii negative despre CFR. Am scris si eu chestii deloc de bine, stiu asta. N-am uitat nici trenurile care au intarziat cu orele in preajma sarbatorilor de iarna din 2009, nici trenul care a facut jumatate de zi de la Bucuresti la Cluj in vara lui 2010 cand am fost la Iron Maiden, nici scarba pe care mi-o provoaca de fiecare data "fauna" de tren compusa din mai mult decat nesimtiti, betivi, certati cu sapunul, copii razgaiati si exagerat de zgomotosi, neciopliti care nu-s in stare sa se abtina de la a-si tranti lucrurile lor jegoase peste lucrurile mele curate sau de la a manca chestii care put mai rau decat chilotii lui Al Bundy, "fauna" de care nu m-au scapat nici preturile de clasa I si nici macar cele de Business Class. In caz ca exista visatori care inca mai cred ca merita sa sacrifice cateva zeci de lei in plus ca poate scapa de marlani... nu scapati de ei nici acolo! Singurele avantaje sunt wireless-ul (daca merge, ca se poate intampla sa aveti ghinion) si locurile mai comode. Dar in continuare trebuie sa va paziti laptopul sa nu va verse vreun bou (scuzele mele bovinelor bovine) ceva pe el...

Totusi... de cele mai multe ori mi se pare ca unii oameni critica mai mult din inertie, pentru ca i-au auzit pe altii criticand. Sunt multe lucruri care sunt foarte in regula, cel putin pe anumite trenuri, pentru ca nu am pretentia ca as sti cum e o calatorie cu personalul intre doua saturi din curu' Moldovei. Cu exceptia drumului la Cluj de anul trecut, absolut toate calatoriile mele cu trenul au fost pe Bucuresti - Brasov (si inapoi) si aproape toate au fost cu trenuri cu rang de rapid sau intercity.

Multa vreme, preferatul meu a fost rapidul de Budapesta. Plecare din Bucuresti seara, vagoane retro, cu compartimente cu pereti si usi in alb si portocaliu, perdelute portocalii, sase locuri pe compartiment (adica trei pe latimea trenului), tapiseria de pe scaune dintr-un material maro si catifelat, oglinzi in compartimente... Si imi mai placeau vagoanele de intercity. Alea cu compartimente la capete si separeuri la mijloc. Tot cu cate trei locuri pe latimea trenului. Scaune albastre la clasa a II-a si rosii la clasa I. Ambele soiuri de vagoane erau curate... sau na, cel putin plecau curate de la capat. Mi s-a intamplat de mai multe ori sa fiu printre primii care s-au urcat in tren dupa ce si-a facut aparitia in Gara de Nord si tin minte cum puteau vagoanele a detergent din ala comunist (oribil miros, dar asa m-am bucurat ca era clar ca macar le curata intre calatorii) si cum se foia o femeie sa puna pungi in sertarasele de gunoi. Mi s-a intamplat sa am nevoie sa folosesc baia - era echipata cu priza, oglinda suficient de curata incat sa-ti intelegi moaca in ea, hartie igienica, detergent lichid si inca un sul de hartie igienica pe marginea chiuvetei... probabil in loc de prosoape de hartie.

In ultima vreme s-au schimbat vagoanele. Cu unele mai moderne cica. Adica din alea cu usi care se sperie de tine si se deschid cand le zici "Sesam, deschide-te" (glumesc... cand le atingi pe disculetul verde) si cu aer conditionat. Cam la toate trenurile s-a intamplat asta. S-au introdus vagoanele de tip culoar, majoritatea cu cate patru locuri pe latimea vagonului. Cu scaune de diferite culori - albastre, verzi, rosii, bej, maro, portocalii, baltate. Dracu' mai stie cum diferentiezi clasa I de clasa a II-a daca esti in interiorul trenului. O vreme am crezut ca cele cu trei locuri pe latimea trenului sunt acum doar pentru clasa I si ca diferentierea se poate face dupa asta... pana cand am vazut vagoane de clasa a II-a cu trei locuri pe latime. Multe dintre vagoanele noi au acum masa pentru laptop la aproape toate locurile din vagon (cu exceptia catorva din locurile de la capete) si cu prize la fiecare masa. Exista totusi si unele in care sunt mese doar pentru anumite locuri (la mijloc sau la 1/3 din lungimea vagonului). Insa indiferent de numarul de mese... in vagoanele noi ma simt cam inghesuita, parca s-a micsorat si spatiul dintre locurile aflate fata in fata si am mai putin spatiu pentru picioare... Iar eu am doar 1.64 (desi dupa nunta am inceput sa ma intreb cat de corecta e chestia asta in conditiile in care pe toace de 15 eram aproape la nivelul unor oameni pe care ii stiam intre 1.85 si 1.90... deci ori am mai adaugat eu unu- doi centimetri in ultimii zece ani, ori s-au mai cocosat ei... dar asta e o cu totul alta poveste). N-as vrea sa stiu cum se simt cei care mai aduna cel putin inca alti 20 de centimetri in plus. E bine totusi ca sunt in continuare curate cand pleaca de la capat si ca sulul de hartie igienica de pe marginea chiuvetei a fost inlocuit cu un uscator de maini (dracie din aia care sufla aer cand te simte ca iti bagi mainile sub ea).

De data asta am avut nevoie sa ajung in Brasov dimineata. Acum cinci ani as fi luat rapidul de Praga. Trenul respectiv insa a fost scos intre timp, asa ca singura optiune buna ca timp de sosire ramanea un accelerat. A fost a doua oara cand am mers cu acceleratul in ultimii 18 ani... si prima data avand ca destinatie Brasovul. Initial am gresit vagonul. Am trecut alergand pe langa vagonul cu bar - nu credeam ca ala poate fi vagonul meu, nu stiam ca se dau locuri si in ala. Se pare ca se dau, pentru ca mai bine de jumatate din vagon este vagon normal de tip culoar. Am avut ghinionul sa am loc la aceeasi masa cu un mos si o baba, mos si baba care nu pareau ca s-ar impaca fenomenal de bine cu apa si sapunul si care n-au facut altceva decat sa manance... chestii care puteau. Iar mosu' a si facut un lac in vagon cu continutul unei sticle de bere pe care n-a fost in stare s-o inchida. N-am putut suporta prea mult, asa ca aproape jumatate de drum l-am facut pe unul din scaunele inalte de la bar (teoretic nu lasa lumea sa stea pe alea daca nu consuma nimic, pe altii i-au gonit de acolo... na, se pare ca fac exceptii pentru fete). M-am intors la locul meu cand au inceput sa vina oameni la bar si m-as fi simtit aiurea sa tin locul ala ocupat. M-am plictisit de moarte (trenul a facut 3 ore si vreo 10 minute), mai ales ca telefonul mi se descarcase complet si a trebuit sa-l las la incarcat tot restul drumului. Si nu-mi venea sa-mi scot laptopul si sa-l pun pe masa pe care mancasera mosu' si baba...

De intors, m-am intors cu singurul intercity ramas pe Brasov - Bucuresti. Si a fost probabil una din cele mai placute calatorii cu trenul din viata mea. Fara nesimtiti, fara galagie, fara mirosuri. E drept ca nici nu era multa lume in vagon. O trupa rock plus suficiente bagaje cat sa umple jumatate de vagon - am mers to drumul cu o chitara deasupra capului (pentru cine viseaza deja o scena de Quick Draw McGraw... nu, nu s-a intamplat... capatana mea e intacta), niste studenti, o dama blonda ca un pui de gaina... astia au fost toti ceilalti calatori. Conversatiile (despre restante, animale calcate cu masina, muzica, haine care au pocnit chiar in timpul concertului... si altele) au fost la un volum decent, nimeni n-a mai varsat nimic pe jos. Vagonul a ramas curat. De data asta am facut si poze. Cu perdelutele, cu afisajul informativ, televizorul & una din camere (ah, da, am uitat... si vagonul-bar din acceleratul cu care am mers la Brasov era supravegheat video). Cu masuta pentru laptop & biletul. Cu prizele. Cu luminile individuale. Si cu podeaua.

perdelute
display, camera, TV
lumini
masuta + bilet
prize
podeaua

In fine... ideea postarii era ca, exceptand viteza (chiar si IC-ul cu care m-am intors a facut peste 3 ore), conditiile de calatorie (cel putin pe Bucuresti - Brasov) nu sunt deloc rele. Ca de multe ori se urca in ele niste specimene fara bun simt in dotare e cu totul alta poveste... si asta nu mai e vina CFR-ului.

some customer service stories

briose firesc

Mda, se pare ca m-am intors... Dar postarea asta nu e despre cum a fost (ca sa fiu sincera, nici mie nu mi-e inca prea clar), ci despre o chestie patita marti.

Dar mai intai... o sa povestesc o chestie patita acum doi ani. In septembrie 2009. Rasfoind un pliant Cora, imi facuse cu ochiul un mini stick Corsair de 8GB cu un pret foarte bun. Asa ca am avut grija sa aterizez si printr-un magazin Cora inainte sa expire oferta. Surpriza a venit la casa... cand am constatat ca stick-ul ala costa cu vreo 15 lei mai mult. Am injurat in gand, dar n-am mai zis nimic - il voiam oricum. Acasa m-am framantat putin si pana la urma am pornit inapoi. Cu pliantul, cu stick-ul si cu bonul. Am explicat situatia la Serviciul Clienti si tipa de acolo mi-a zis ca e vina lor si ca regulamentul lor prevede ca in astfel de situatii sa returneze de doua ori diferenta. M-a pus sa completez un formular, mi-a dat banii. "Happy ending" pentru ambele parti. Eu cu stick-ul luat practic cu doar 60 lei, nu 75 ca in pliant. Ei anuntati de problema ca sa o poata rezolva pana nu o mai patesc si alti clienti care are putea si ei sa vina cu o falca in cer si cu una in pamant ca au platit mai mult decat scrie in pliant. Si scapati de alte consecinte. Pentru ca, acceptand banii, am acceptat ca lucrurile nu merg mai departe (scrie asta in partea de jos a formularului).

[Mare diferenta fata de ce aveam sa patesc vreo doua luni mai tarziu in Penny. Atunci mosul de cioco Milka, luat de pe un raft cu eticheta de promotie, avea sa se dovedeasca mai scump la casa. Iar vanzatoarea avea sa ma faca nebuna inainte de a se lasa convinsa sa-l cheme in sila pe seful de magazin. Care si el avea sa ma faca nebuna inainte sa se lase convins sa mergem la raft sa verificam. La raft... pretul era intr-adevar diferit de cel de la casa (mai mic decat cel de la casa). Dar n-am primit nici macar scuze. Individu' pur si simplu a luat pretul de la raft (probabil ca sa nu se mai trezeasca si cu alte plangeri), mi-a spus ca, daca vreau mosu' de cioco, pretul e cel de la casa. Si s-a carat. Si eu am ramas muta de uimire...]

Marti, 6 septembrie. Am fost in Cora pentru cumparaturile pe prima jumatate de luna. Printre chestiile cumparate a fost si o punga cu briose care ma tot tenta de jumatate de an... insa fusesera mereu alte chestii mai interesante de luat. Muffins Firesc le zice. Doua din ele cu cacao si bucatele de cioco, iar celelalte doua cu vanilie si bucatele de cioco. Pachetul cu briose a zacut timp de cateva ore nedesfacut pe un scaun. Cand l-am desfacut si am scos prima briosa...

mucegai in briose

... am constatat ca avea mucegai pe ea. Pe lateral, in partea de sus, unde se varsa peste hartiuta in care era invelita partea de jos. Am strambat din nas, am rupt si am aruncat bucatica mucegaita (asa fac si la fructe, nu sunt cea mai "sensibiloasa" persoana la capitolul asta) si am scos-o cu totul din hartiuta. Insa am constatat ca briosa avea mucegai si mai in jos, pana pe fund. Am mai rupt niste bucatele mucegaite de pe suprafata si apoi am desfacut briosa in doua. Surpriza! Era plina de mucegai la interior. Aaa... probabil unii deja radeti de mine, dar eu n-am mai vazut niciodata un produs de gen cu mucegai. Si cu fructele nu mi s-a intamplat ca, dupa ce indepartez bucata mucegaita, restul sa nu fie bun de mancat. In cazul carnii nu s-a pus vreodata problema. Mi-a facut o friptura par verde acum multi ani, dar nu m-am obosit sa o studiez. Am zburat-o direct la gunoi.

Aveam asa o lene in mine... insa pana la urma m-am deplasat inapoi la Cora cu bonul si pachetul cu briose, mai putin jumatate din briosa desfacuta, jumatate pe care intentionam s-o pastrez in caz ca problema nu se rezolva favorabil. Bineinteles ca inainte sa plec inapoi am facut poze cu briosa, cu pachetul si cu bonul.

Am ajuns la Cora la Serviciul Clienti, am asteptat, asteptat, asteptat... deja eram Dumbo la cat mi se lungisera urechile dupa atata asteptat. In cele din urma a venit si randul meu. Am expus problema si... am fost putin magarita pentru ca am inregistrat conversatia. Nu stiam in ce directie aveau sa mearga lucrurile si m-am gandit ca n-ar strica s-o fac. Tipa m-a intrebat daca produsul e expirat (teoretic nu era, scria 20.09.2011 la data expirarii), daca doresc altul in loc. Nu ma prea tenta sa risc sa plec iar acasa cu briose cu mucegai asa ca i-am spus ca nu stiu daca vreau alt produs in conditiile astea si am intrebat-o cum se procedeaza in astfel de situatii. A dat un telefon si mi-a spus ca pot sa imi returneze de doua ori valoarea produsului daca completez un formular. Exact, formularul de acum doi ani... in partea de jos a caruia scrie ca ma consider complet despagubita si nu mai am alte pretentii de la ei... sau ceva de genul asta. I-as fi facut o poza, dar in momentul ala n-am avut idee cum as putea face asta fara sa se prinda nimeni.

Pentru mine e in regula asa. Mi-am recuperat de doua ori banii si pot sa-i redirectionez catre altceva. "Altceva" fiind acum fondul de rezerva pentru electronice si concerte. Ma rog, pentru asta l-am gandit eu, dar am bagat adanc mana in el acum o luna cand am patit minunea cu tevaraia de pexal din baie...